Neoconservatorii și Stânga Woke își dau mâna și ne conduc spre dezastru

Un comentariu de David Sacks, apărut în publicația newsweek.com

Elon Musk a intrat din nou în apă fierbinte pe Twitter – pentru că a propus pacea. Luni, Musk a propus un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina, fapt pentru care a fost denunțat ca fiind o marionetă pro-Putin de către mulțimea de pe Twitter pregătită pentru a supraveghea discursul despre tot ceea ce are legătură cu Ucraina.

Însuși președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, l-a acuzat pe Musk că susține Rusia – chiar dacă compania lui Musk, SpaceX, a donat Starlink pentru efortul de război al Ucrainei, cu un cost de 80 de milioane de dolari din propriul buzunar. (Dezvăluire completă: Musk este un prieten, iar eu sunt investitor în SpaceX.) Ambasadorul ucrainean în Germania, Andrj Melnyk, a fost mai puțin subtil, spunându-i lui Elon să ”se ducă dracului”, în timp ce David Frum a scris pe Twitter, fără dovezi, că ”surse rusești” l-au folosit pe Elon pentru a lansa un ”balon de încercare” al unei propuneri de pace, deoarece se tem să nu piardă Crimeea. Zeci de ”blue-checks” de pe Twitter le-au urmat exemplul, ordonându-i lui Musk să rămână în culoarul său.

Ceea ce contează în această poveste nu este că Musk a fost apostrofat, ci mai degrabă faptul că mentalitatea de stup de pe Twitter folosește aceleași tactici de anulare intolerante, utilizate pentru a închide dezbaterea pe probleme politice interne, cu scopul de a modela politica SUA față de Ucraina. Ei fac acest lucru prin demonizarea disidenței, defăimarea adversarilor și închiderea ca inacceptabilă din punct de vedere ideologic a oricărei căi spre pace sau dezescaladare.

Mulțimea din online a decis că orice susținere a unei soluții negociate – chiar și propunerile pe care Zelensky însuși părea să le susțină la începutul războiului – echivalează cu o părtinire pro-Rusia, denunțând vocile de compromis și reținere ca fiind apologeți ai lui Putin. Acest lucru le elimină din discursul acceptabil și micșorează fereastra Overton în dreptul celor care pledează pentru înfrângerea totală a Rusiei și sfârșitul regimului lui Putin – chiar dacă riscăm cel de-al treilea război mondial.

Am mai văzut acest lucru înainte: ”Gloatele treze” de pe Twitter își demonizează și își defăimează în mod obișnuit adversarii politici, contestă motivele oricui le pune la îndoială obiectivele sau tacticile și înăbușă disidența chiar și în propriile rânduri, declarând că dezbaterea pe anumite subiecte s-a încheiat.

Ceea ce face ca versiunea ”Sunt de partea Ucrainei” a mulțimii de pe Twitter să fie unică este faptul că reunește două forțe care obișnuiau să fie dușmani declarați unul altuia – stânga agitată și dreapta neoconservatoare. Se pare că acestea împărtășesc multe dintre aceleași trăsături ideologice și de personalitate detestabile și au o abordare similară conceptului ”taie și arde” a angajamentului politic. Este o nouă căsătorie politică.

Cu puțin peste un deceniu în urmă, fostul președinte Barack Obama a învins-o pe Hillary Clinton în alegerile primare democrate pentru a deveni președinte datorită în mare parte opoziției sale față de războiul din Irak. La acea vreme, stânga disprețuia șoimii neoconservatori pentru că au promovat dezastruoasele războaie ale administrației Bush-Cheney în Orientul Mijlociu. Mai mult, stânga l-a susținut pe Obama în politica sa față de Ucraina, când a refuzat escaladarea conflictului cu Rusia în legătură cu Crimeea, subliniind că America nu are interese vitale de securitate în Ucraina, deși Rusia are. Ca urmare, Rusia ar putea întotdeauna să mențină o ”dominație escaladată”, a spus Obama. ”Acesta este un exemplu de situație în care trebuie să fim foarte clari cu privire la care sunt interesele noastre esențiale și pentru ce suntem dispuși să mergem la război”.

Dar, de când neoconservatorii au părăsit în mare parte Partidul Republican din cauza lui Trump și au renegat toate opiniile lor conservatoare în materie de politică internă pentru a deveni comentatori la MSNBC, stânga a descoperit o nouă dragoste pentru politica externă intervenționistă, atâta timp cât servește ”democrației” și se opune ”autocrației” – un termen din ce în ce mai maleabil pe care atât wokii, cât și neoconservatorii îl folosesc acum pentru a-l defini nu doar pe Putin, ci și pe liderii aleși în mod democratic, precum Viktor Orban în Ungaria, Giorgia Meloni în Italia și Donald Trump în Statele Unite.

În ciuda faptului că l-a votat pe Obama pentru că acesta a promis să se rupă de politica externă neoconservatoare, stânga s-a alăturat acum neoconservatorilor pentru a se opune politicii externe reținute a lui Obama în Ucraina.

Această schimbare este dezorientantă, dar, la un nivel pur tactic, are un anumit sens. Neoconservatorii au inventat jocul anulării înainte de a exista chiar și o tablă Twitter pe care să se joace. Neoconservatorii resping cu aroganță punctul de vedere al celeilalte părți ca fiind argumentat cu rea-credință și care nu merită luat în considerare. În plus, etichetează pe oricine îndrăznește să pună la îndoială cauza ca fiind eretic sau trădător.

David Frum a stabilit standardul neocomunist pentru această tactică atunci când a catalogat micul număr de experți de dreapta care s-au opus războiului din Irak drept ”conservatori nepatriotali” la începutul acelui dezastru strategic. Să trecem rapid la ziua de azi și oricine sugerează că extinderea NATO ar fi putut contribui la actuala criză din Ucraina este denunțat ca fiind un lacheu al lui Putin. Sau că sancțiunile impuse Rusiei nu funcționează și s-au întors împotriva unei Europe care în curând va tremura de frig. Sau chiar că SUA trebuie să aibă ca prioritate evitarea unui război mondial cu o Rusie înarmată nuclear.

Deformarea dezbaterii în acest fel permite ca gândirea iluzorie și contradictorie să nu fie contestată. Astfel, obținem argumentul că Putin este un nebun care va ucide fără discriminare pentru a-și atinge scopurile – dar, de asemenea, el blufează într-un fel sau altul, cu siguranță, în legătură cu utilizarea armelor nucleare. Și folosește această cacialma doar pentru că pierde războiul – însă dacă nu este oprit în Ucraina, va continua să cucerească restul Europei. Regimul lui Putin trebuie să cadă pentru că a ucis sau a întemnițat toți reformatorii liberali și s-a înhăitat cu o extremă dreaptă dură, însă va fi înlocuit, cumva, de un reformator liberal, atunci când regimul său se va prăbuși.

Este un nonsens, iar o dezbatere reală ar scoate la iveală unele dintre iluziile din această gândire. Dacă ni s-ar permite să avem una.

Atât timp cât acestei alianțe woke-neocon i se permite să stabilească termenii dezbaterii, vom continua să asistăm la o rotiță cu sens unic spre o escaladare mai mare și mai periculoasă a conflictului.

Nu va exista o rezolvare pașnică fără ca America să aibă măcar un rol în negociere, iar noi ar trebui să conducem acest efort. În schimb, am dat curs ucrainenilor și cererilor lor maximaliste, sporind sancțiunile împotriva Rusiei, în timp ce Putin își intensifică retorica împotriva Occidentului. Cineva a aruncat în aer gazoductul Nord Stream în cazul în care o altă națiune cheie, cum ar fi Germania, ar fi avut vreun gând de a veni la masa negocierilor. Iar acum jucăm jocul nuclear ”cine-i mai tare” cu un lider rus care, dacă e să ne luăm după discursul său dezlănțuit ”Război împotriva Occidentului” de vinerea trecută, a cam scăpat volanul.

Un război regional s-a transformat în Primul Război Mondial pentru că toate părțile au făcut cereri maximaliste și au presupus că ceilalți blufează. Se poate întâmpla din nou, mai ales dacă mass-media, rețelele de socializare și elita politicii externe își unesc forțele și folosesc tactici de anulare a trezirii pentru a împiedica discutarea oricăror alternative. În momentul de față, suntem blocați pe o cale de escaladare, iar destinația care ne așteaptă este cel de-al treilea război mondial.