Cine profită de pe urma atacului terorist asupra conductelor

Un comentariu de Pepe Escobar, publicat în revista The Cradle pe 29 septembrie 2022. Escobar este editorialist la The Cradle, redactor-șef la Asia Times și analist geopolitic independent axat pe Eurasia. De la jumătatea anilor 1980, a trăit și a lucrat ca corespondent străin la Londra, Paris, Milano, Los Angeles, Singapore și Bangkok. Este autorul a nenumărate cărți; cea mai recentă fiind Raging Twenties.

Discuțiile secrete dintre Rusia și Germania pentru a rezolva problemele Nord Stream 1 și 2 trebuiau evitate cu orice preț.

Războiul coridoarelor economice a intrat pe un teritoriu incandescent, necunoscut: Teroarea conductelor.

O operațiune militară sofisticată – care a necesitat o planificare exhaustivă, probabil cu implicarea mai multor actori – a aruncat în aer patru secțiuni separate ale gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în această săptămână în apele puțin adânci ale strâmtorii daneze, în Marea Baltică, în apropiere de insula Bornholm.

Seismologii suedezi au estimat că puterea exploziilor ar fi putut atinge echivalentul a până la 700 kg de TNT. Atât NS1, cât și NS2, în apropierea curenților puternici din jurul Borholm, sunt plasate pe fundul mării, la o adâncime de 60 de metri.

Conductele sunt construite din beton armat cu oțel, capabile să reziste la impactul cu ancorele portavioanelor, fiind practic indestructibile fără încărcături explozive serioase. Operațiunea – care provoacă două scurgeri în apropierea Suediei și două în apropierea Danemarcei – probabil a fost efectuată cu ajutorul unor drone submarine modificate.

Orice crimă implică un motiv. Guvernul rus a dorit – cel puțin până la sabotaj – să vândă petrol și gaze naturale către UE. Ideea că serviciile secrete rusești ar distruge conductele Gazprom este mai mult decât ridicolă. Tot ce trebuiau să facă era să închidă supapele. NS2 nici măcar nu era operațional, în urma unei decizii politice de la Berlin. Fluxul de gaz în NS1 a fost împiedicat de sancțiunile occidentale. În plus, un astfel de act ar implica pierderea de către Moscova a unei pârghii strategice cheie asupra UE.

Surse diplomatice confirmă faptul că Berlinul și Moscova erau implicate într-o negociere secretă pentru a rezolva atât problema NS1, cât și pe cea a NS2. Așadar, acestea trebuiau oprite – fără menajamente. Din punct de vedere geopolitic, entitatea care a avut motivul de a opri un acord are ca anatemă o posibilă alianță la orizont între Germania, Rusia și China.

Cine este vinovat?

Posibilitatea unei anchete ”imparțiale” a unui astfel de act monumental de sabotaj – coordonat de NATO, nu mai puțin – este neglijabilă. Cu siguranță vor fi găsite fragmente din explozibilul/dubele subacvatice folosite pentru operațiune, dar probele pot fi măsluite. Degetele atlantiste sunt îndreptate deja spre Rusia. Rămânem astfel cu ipoteze de lucru plauzibile.

Prima ipoteză este eminamente solidă și pare să se bazeze pe informații provenite din surse de informații rusești. Desigur, Moscova are deja o idee destul de bună despre ce s-a întâmplat (sateliți și monitorizare electronică care funcționează 24 de ore din 24, 7 zile din 7), dar nu o va face publică.

Ipoteza se concentrează pe marina poloneză și pe forțele speciale ca fiind autorii fizici (destul de plauzibil; raportul oferă detalii interne foarte bune), pe planificarea și sprijinul tehnic american (extra plauzibil) și pe ajutorul acordat de armatele daneză și suedeză (inevitabil, având în vedere că totul s-a petrecut foarte aproape de apele lor teritoriale, chiar dacă a avut loc în apele internaționale).

Ipoteza se potrivește perfect cu o conversație cu o sursă de top din serviciile secrete germane, care a declarat pentru The Cradle că Bundesnachrichtendienst (BND sau serviciile secrete germane) a simțit ”furie”, deoarece ”nu au fost la curent”.

Bineînțeles că nu. Dacă ipoteza este corectă, a fost o operațiune vădit antigermană, purtând potențialul de a se metastatiza într-un război intra-NATO.

Mult citatul Articol 5 al NATO – ”un atac asupra unuia dintre noi este un atac asupra noastră, a tuturor” – evident că nu spune nimic despre un atac NATO contra NATO. După perforarea conductei, NATO a emis o declarație blândă. Organizația ”crede” că ceea ce s-a întâmplat a fost un sabotaj și va ”răspunde” la orice atac deliberat asupra infrastructurii sale critice. NS1 și NS2, de altfel, nu fac parte din infrastructura NATO.

Întreaga operațiune a trebuit să fie aprobată de americani și desfășurată sub marca lor ”Divide et impera”. ”Americanii”, în acest caz, înseamnă neo-conservatorii și neo-liberalii care conduc mașinăria guvernamentală de la Washington, în spatele cititorului senil de teleprompter.

Am asistat la o declarație de război împotriva Germaniei și împotriva întreprinderilor și cetățenilor din UE – nu împotriva mașinăriei eurocrate kafkiene de la Bruxelles. Nu vă înșelați: NATO conduce Bruxelles-ul, nu șefa Comisiei Europene (CE) și rusofoba furioasă Ursula von der Leyen, care este doar o servitoare umilă a capitalismului financiar.

Nu-i de mirare că germanii sunt absolut muți; nimeni din guvernul german, până acum, nu a spus nimic substanțial.

Coridorul polonez

Până acum, trăncănitorii sunt la curent cu tweet-ul fostului ministru polonez al apărării și actual europarlamentar Radek Sirkorski: ”Mulțumesc, SUA”. Dar de ce ar fi în prim-plan Polonia, o țară slabă? Există o rusofobie atavică, o serie de motive politice interne foarte alambicate, dar mai ales un plan concertat de atac împotriva Germaniei, construit pe baza resentimentelor acumulate – inclusiv noi cereri de reparații pentru cel de-al Doilea Război Mondial.

În plus, polonezii sunt îngroziți de faptul că, odată cu mobilizarea parțială a Rusiei și cu noua fază a Operațiunii Militare Speciale (OMS) – care va fi transformată în curând într-o Operațiune de combatere a terorismului (CTO) – câmpul de luptă ucrainean se va muta spre vest. Lumina și încălzirea electrică ucraineană vor fi cu siguranță spulberate. Milioane de noi refugiați din vestul Ucrainei vor încerca să treacă în Polonia.

În același timp, există un sentiment de ”victorie” reprezentat de deschiderea parțială a conductei baltice în nord-vestul Poloniei – aproape simultan cu sabotajul.

Vorbim despre sincronizare. Conducta baltică va transporta gaz din Norvegia în Polonia prin Danemarca. Capacitatea maximă este de numai 10 miliarde de metri cubi, ceea ce se întâmplă să fie de zece ori mai puțin decât volumul furnizat de NS1 și NS2. Așadar, conducta baltică poate fi suficientă pentru Polonia, dar nu are nicio valoare în cazul altor clienți din UE.

Între timp, ceața războiului devine din ce în ce mai densă. A fost deja documentat faptul că elicopterele americane survolau nodurile de sabotaj cu doar câteva zile în urmă; că o navă de ”cercetare” britanică zăbovea în apele daneze încă de la jumătatea lunii septembrie; că NATO a scris pe Twitter despre testarea unor ”noi sisteme fără pilot pe mare” în aceeași zi a sabotajului. Ca să nu mai vorbim de faptul că Der Spiegel a publicat un raport surprinzător intitulat ”CIA a avertizat guvernul german împotriva atacurilor asupra conductelor din Marea Baltică”, probabil un joc inteligent pentru o negare plauzibilă.

Ministerul rus de Externe a fost tăios ca o lamă de ras: ”Incidentul a avut loc într-o zonă controlată de serviciile secrete americane”. Casa Albă a fost nevoită să ”clarifice” faptul că președintele Joe Biden – într-o înregistrare video din februarie care a devenit virală – nu a promis să distrugă NS2; el a promis că ”nu va permite” ca acesta să funcționeze. Departamentul de Stat american a declarat că ideea că SUA a fost implicată este ”absurdă”.

A fost de datoria purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, să ofere o bună doză de realitate: deteriorarea conductelor a reprezentat o ”mare problemă” pentru Rusia, pierzându-și, practic, rutele de aprovizionare cu gaz către Europa. Ambele conducte NS2 fuseseră umplute cu gaz și – lucru esențial – erau pregătite să îl livreze Europei; acest lucru este recunoscut în mod criptat de Peskov, care a admis că negocierile cu Germania erau în curs de desfășurare.

Peskov a adăugat: ”Acest gaz este foarte scump și acum totul se duce în aer”. El a subliniat din nou că nici Rusia, nici Europa nu au avut nimic de câștigat din sabotaj. Dar în special Germania. Vinerea aceasta va avea loc o sesiune specială a Consiliului de Securitate al ONU privind sabotajul, convocată de Rusia.

Atacul straussiștilor

Acum, pentru imaginea de ansamblu. Teroarea gazoductului face parte dintr-o ofensivă straussiană, care duce la nivelul suprem (așa cum o văd ei) divizarea Rusiei și a Germaniei. Leo Strauss și mișcarea conservatoare din America: ”A Critical Appraisal”, de Paul E. Gottfried (Cambridge University Press, 2011) este o lectură obligatorie pentru a înțelege acest fenomen.

Leo Strauss, filosoful german care a predat la Universitatea din Chicago, se află la originea a ceea ce mai târziu, într-un mod foarte sucit, a devenit Doctrina Wolfowitz, scrisă în 1992 sub numele de ”Defense Planning Guidance”, care a definit ”misiunea Americii în epoca post-Război Rece”.

Doctrina Wolfowitz merge direct la subiect: orice potențial concurent la hegemonia SUA, în special ”națiunile industriale avansate”, precum Germania și Japonia, trebuie zdrobit. Europa nu ar trebui să-și exercite niciodată suveranitatea: ”Trebuie să fim atenți pentru a preveni apariția unui sistem de securitate pur european care ar submina NATO și, în special, structura sa de comandă militară integrată.”

Avansați rapid până la Legea de împrumut pentru apărare democratică a Ucrainei, adoptată cu doar cinci luni în urmă. Ea stabilește că Kievul are un prânz gratuit atunci când vine vorba de toate mecanismele de control al armelor. Toate aceste arme scumpe sunt închiriate de SUA către UE pentru a fi trimise Ucrainei. Problema este că, indiferent ce se va întâmpla pe câmpul de luptă, în cele din urmă UE va trebui să plătească facturile.

Secretarul de stat american Blinken și subalterna sa, Victoria ”F**k the EU” Nuland, sunt niște straussieni, acum total dezlănțuiți, după ce au profitat de vidul negru de la Casa Albă. În prezent, există cel puțin trei ”silozuri” diferite de putere într-un Washington fracturat. Pentru toți straussienii distrugerea Germaniei este primordială, printr-o operațiune bipartizană strânsă, care să unească mai mulți suspecți obișnuiți de profil înalt.

O ipoteză de lucru serioasă îi plasează în spatele ordinelor de a conduce Terorismul prin conducte. Pentagonul a negat cu tărie orice implicare în sabotaj. Există canale secrete între secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrușev, și consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan.

Iar surse disidente de pe Beltway jură că nici CIA nu face parte din acest joc; agenda de la Langley ar fi să îi forțeze pe straussieni să renunțe la reincorporarea Rusiei în Novorossia și să permită Poloniei și Ungariei să înghită tot ce vor în Ucraina de Vest înainte ca întregul guvern american să cadă într-un vid negru.

Veniți să mă vedeți în Cetate

Pe marea tablă de șah, summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Samarkand, Uzbekistan, de acum două săptămâni, a dictat cadrul lumii multipolare care va urma. Cuplați-l cu referendumurile de independență din RPD, RPL, Kherson și Zaporojie, pe care președintele rus Vladimir Putin le va încorpora oficial în Rusia, posibil chiar vineri.

În condițiile în care fereastra de oportunitate se închide rapid pentru o breșă la Kiev înainte de primele zvâcniri ale unei ierni reci, iar mobilizarea parțială a Rusiei va intra în curând în OMV-ul reînnoit și se va adăuga la panica generalizată din Occident, Teroarea conductelor ar avea cel puțin ”meritul” de a consolida o victorie tactică straussiană: Germania și Rusia separate în mod fatal.

Cu toate acestea, reacțiile de respingere vor fi inevitabile – în moduri neașteptate – chiar dacă Europa devine tot mai mult ucrainizată și chiar polonizată: o marionetă intrinsec neofascistă, fără jenă, a SUA ca prădător, nu ca partener. Foarte puțini din UE nu sunt suficient de spălați pe creier pentru a înțelege cum Europa este pregătită pentru căderea finală.

Războiul purtat de acei straussioniști încadrați în Deep State – neoconservatori și neoliberali deopotrivă – nu va ceda. Este un război împotriva Rusiei, Chinei, Germaniei și a puterilor eurasiatice asortate. Germania tocmai a fost doborâtă. China observă în prezent, cu atenție. Iar Rusia – nucleară și hipersonică – nu se va lăsa intimidată.

Marele maestru al poeziei, C.P. Cavafy, în ”Așteptându-i pe barbari”, scria: ”Și acum ce va fi de noi, fără barbari? Acei oameni erau un fel de soluție”. Barbarii nu sunt la porți, nu mai sunt. Ei sunt în interiorul cetății lor de aur.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs