Ce părere aveți despre strategia Rusiei în Ucraina?

În primul rând, le mulțumesc sincer tuturor celor care și-au făcut timp să comenteze în profunzime la Open Thread. Am învățat multe de la voi toți și am primit astăzi telefoane de la prieteni care sunt la fel de impresionați. Sunteți, în general, un grup de oameni grijulii și inteligenți și mă simt onorat că mă considerați demn de atenția voastră.

În al doilea rând, permiteți-mi să vă spun ce cred eu că se întâmplă cu operațiunea militară specială rusă din Ucraina. Rusia cedează cu reticență teritoriu în Harkov, Donețk și Kherson, dar evită bătăliile de tip ”set piece”. Ce vreau să spun? Luați în considerare ceea ce s-a întâmplat la Liman, de exemplu. Cinci sute de trupe aliate rusești au respins peste 6.000 de ucraineni timp de mai bine de o săptămână și apoi au efectuat o retragere tactică. Este adevărat că Ucraina a desfășurat mai multe forțe în aceste zone decât rușii. Dar Rusia, prin puterea sa de foc superioară cu artileria și aviația de luptă, încetinește atacurile și le provoacă ucrainenilor pierderi grele în oameni și echipamente. În același timp, Rusia suferă pierderi minime. Există cu siguranță o ruptură cu tradiția tristă pe care trupele sovietice au stabilit-o în cel de-al Doilea Război Mondial. Milioane de soldați sovietici au fost uciși și răniți în bătăliile de la Kursk și Bagration, de exemplu. Conservarea forțelor nu a fost o prioritate atunci, dar este acum.

Statele Unite și NATO își fac de cap cu aceste evenimente, prezentându-le drept succese. Drept ”dovada” că trupele rusești sunt prost conduse, prost aprovizionate și lipsite de motivație. Dar acest lucru are un efect redus în ceea ce privește mobilizarea sprijinului public în Statele Unite și în Europa. Sprijinul slab în rândul populației generale se va estompa și mai mult în lunile următoare, pe măsură ce inflația, șomajul și recesiunea se intensifică. Capturarea de către Ucraina a unui oraș pe care majoritatea americanilor nu-l pot scrie nu este o rețetă pentru a atrage sprijinul publicului american cu scopul de a trimite mai multe miliarde de dolari la Kiev, în timp ce prețurile de acasă cresc vertiginos și economia se oprește.

Așa-zisele victorii ale Ucrainei sunt iluzorii. Da, ei ocupă un teritoriu deținut cândva de Rusia, dar fac acest lucru fără a beneficia de sprijin aerian și de focuri minime de artilerie. Ucraina se bazează pe atacarea pozițiilor rusești cu un număr mai mare de soldați. Rezultă însă un cost mare, prin pierderea de oameni și materiale pe care Ucraina nu le poate înlocui ușor și nici rapid.

Fiecare țară aflată în război suferă pierderi. Așadar, o țară aflată în război trebuie să dispună de un sistem pentru a chema rezerviștii, a-i antrena, a-i echipa și a-i desfășura. Ucraina este depășită dramatic de Rusia la acest capitol. Dacă (sau când) ”Operațiunea militară specială” este în sfârșit recunoscută ca fiind un război de către liderii Rusiei, Putin și generalii săi au la dispoziție resurse umane mult mai mari. Actuala mobilizare specială rusă îi cheamă înapoi la datorie pe soldații experimentați.

Ucraina nu dispune de un centru de antrenament securizat unde să poată aduna și antrena noi recruți, deoarece Rusia a demonstrat în mod repetat în ultimele 7 luni capacitatea și dorința de a ataca și distruge aceste centre. Așadar, Ucraina trebuie să se bazeze pe una sau mai multe țări NATO pentru a găzdui o bază de antrenament. Chiar și cu o bază de instruire sigură undeva în Europa, noii recruți ucraineni vor avea nevoie de cel puțin trei luni de instruire înainte de a fi minim pregătiți să meargă pe front ca să înlocuiască personalul pierdut. Nu cred că Europa are capacitatea sau voința de a găzdui 200.000 de noi recruți ucraineni. Pe scurt, Ucraina nu are nicio șansă reală de a înlocui trupele deja pierdute pe front.

Cerințele de pregătire pentru rezerviștii ruși rechemați la datorie sunt mult mai puțin descurajante. Soldații ruși știu deja cum să poarte o uniformă, să mărșăluiască în formație, să manevreze ca unitate, să-și curețe și să-și folosească armele și să comunice în cadrul unui lanț de comandă.

Cel mai mare dezavantaj pentru Ucraina este lipsa unei baze economice care să finanțeze războiul și să producă armele, vehiculele, alimentele și materialele medicale necesare pentru a susține o armată pe teren. Ucraina este acum în întregime dependentă de Statele Unite și de NATO. Aceste linii de comunicare trebuie să rămână deschise și să fie fluide. În caz contrar, soldații lor vor fi lăsați fără apărare pe teren.

Rusia, în schimb, are o economie robustă care produce tot ceea ce armata și forța sa aeriană au nevoie pentru a opera. Fabricile sale funcționează 24 de ore din 24 și 7 zile din 7 și este destul de competentă (în ciuda propagandei occidentale care afirmă contrariul) pentru a transporta trupele, tancurile, munițiile și vehiculele necesare pe front.

Occidentul mizează totul pe convingerea că Rusia – liderii săi, birocrația guvernamentală și economia sa – este un tigru de hârtie care se va prăbuși dacă se aplică doar o presiune suficientă. Un pariu periculos și riscant. Deși Rusia nu este o utopie, în ultimii 20 de ani și-a investit capitalul în construirea infrastructurii sale, în dezvoltarea unor sisteme de armament moderne și rentabile și în educarea populației sale la un standard care depășește orice oferă Statele Unite sau Europa. Cel mai important, are resurse naturale și minerale vaste și capacitatea industrială de a le extrage și de a fabrica ceea ce are nevoie pe front.

Statele Unite, în schimb, au cheltuit miliarde de dolari ai contribuabililor americani în aventuri militare inutile în Irak și Afganistan, în timp ce infrastructura americană se deteriorează, capacitatea sa industrială este golită de conținut, a devenit dependentă de importurile străine de materiale critice pentru a produce sisteme de armament cheie, iar sistemul său educațional este în degringoladă. Se pare că în școlile americane se dedică mai mult timp învățării pronumelor corecte decât învățării matematicii, biologiei, chimiei, fizicii și limbilor străine. Eșecul recent anunțat al armatei americane de a-și atinge obiectivele de recrutare (cu 25% sub țintă) nu este o aberație. Este un simptom al eșecului societății din Occident.

Așadar, ce mai așteaptă Rusia? Pe hârtie, are capacitatea deplină de a zdrobi Ucraina. Sunt convins că evenimentele din ultimele șapte luni i-au convins pe liderii și civilii ruși că se confruntă cu o criză existențială din partea Occidentului. Cred că decizia lui Putin de a returna cele patru regiuni ucrainene la Federația Rusă nu a fost luată în disperare de cauză. Putin, până acum, nu a dat niciun semn de panică. Nu am văzut nicio dovadă care să sugereze că nu este în contact cu realitatea. În schimb, el a lucrat metodic pentru a consolida relațiile cu China, India și statele din Golf. Își dă seama că nu se mai poate baza pe nicio speranță de relații de colaborare cu Statele Unite și Europa. Se pare că procesul de referendumuri, care a culminat marți cu acceptarea Luhansk, Donețk, Kherson și Zaporhyzhia ca noi membri ai Federației Ruse, deschide acum calea pentru ca Rusia să invoce protocoalele de apărare ale OTSC. Adică trupe suplimentare din țări aliate, precum Belarusia, se pot alătura luptei dacă este necesar.

Îmi amintește foarte mult de un joc de șah. Rusia sacrifică acum pioni sub forma unui teritoriu inutil din punct de vedere strategic, în timp ce Ucraina se grăbește să acapareze un teritoriu simbolic, fără a avea rezervele necesare în ceea ce privește soldații instruiți și echipamentul pentru a susține atacul și a învinge Rusia. Între timp, Rusia își mută cavalerii, turnurile și nebunii în poziție de șah-mat. Întrebarea rămâne – care este gambitul lui Putin?

Un articol de Larry C. Johnson, veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat. Este fondatorul și directorul BERG Associates, firmă înființată în 1998. Larry a asigurat timp de 24 de ani instruirea comunității de operațiuni speciale a armatei americane.