Fântâna Trevi în stil baroc, realizată de Nicola Salvi, se află în centrul Romei. Este o adăugire relativ modernă, construită pe baza originalului din 19 î.Hr., cu figuri dramatice din travertin. Acestea veghează asupra turiștilor ocupați să umple fântâna cu bani.

Dacă arunci o monedă în apă, te vei întoarce la Roma. Două monede te vor face să te îndrăgostești de un italian atrăgător. Pentru trei monede, te vei căsători cu el.

Am luat o monedă în mâna dreaptă și am aruncat-o peste umărul stâng în Trevi. Nu, nu eram dornică să mă leg de un iubit italian, dar nu m-ar fi deranjat să mă plimb din nou pe străzile Romei.

Este romantic să mă gândesc că moneda mea a rămas acolo, sub apele neobișnuit de albastre, dar în fiecare noapte monedele sunt măturate din fântână și folosite pentru a-i ajuta pe cei săraci. Care este valoarea unei dorințe? 3.000 de euro pe zi sau 1,4 milioane de euro pe an.

Cât de potrivit este faptul că piața viselor se află într-un oraș care a ajutat la asigurarea noțiunii de libertate față de stat, folosind puterea monedei. Oamenii nu au intenția de a cumpăra caritate, dar aceasta rămâne o consecință a dorinței lor efemere și egoiste – așa cum se întâmplă în orice economie susținută de milioane de achiziții private.

Banii lichizi nu reprezintă doar moneda săracilor, care zornăie pe străzile noastre în fața boschetarilor și cerșetorilor. După cum spunea economistul german Lars Feld, bancnotele sunt bucăți de ”libertate tipărită” la care cetățenii unei națiuni rămân îndreptățiți, întrucât oferă evitarea controlului total al statului.

Instinctiv, oamenii înțeleg că există ceva special în legătură cu banii lichizi, chiar dacă nu îi folosesc în fiecare zi. Lupta pentru protejarea numerarului va fi războiul social al secolului. Odată ce va dispărea, statul nu le va mai permite niciodată oamenilor acest tip de comerț privat. Lenea tipic umană și falsa atracție a ”comodității” ne-au adus la jumătatea drumului spre distopia economică promisă.

De ce sunt banii sinonimi cu ”libertatea”?

Există mai multe motive, unul dintre ele fiind anonimatul inerent la care se referă cu părere de rău fostul economist șef al FMI, Kenneth Rogoff, atunci când ”nici cumpărătorul, nici vânzătorul nu au nevoie să cunoască istoricul său”. Ceea ce înseamnă că achizițiile rămân private și nu sunt în vizorul statului.

Acest lucru explică de ce economistul-șef al Citigroup, Willem Buiter, a scris despre înclinația larg răspândită de a aboli banii lichizi și de a-i înlocui cu o monedă digitală a băncilor centrale, care promite să ofere guvernelor o putere economică sporită.

Implicarea guvernelor în economia pieței libere este ultimul lucru de care avem nevoie după doi ani de previzualizare a unui comportament nesăbuit, dogmatic, analfabet financiar, coercitiv, crud și dictatorial demonstrat de fiecare nivel al clasei politice. În orice caz, puterea economică trebuie să fie luată de la stat, ca și cum am pune bandă de poliție în jurul scenei crimelor lor conspirative împotriva economiei.

În lumea de astăzi, o societate fără numerar nu înseamnă trecerea la plata prin intermediul telefoanelor și al cărților de credit. În schimb, oferă guvernului posibilitatea de a atașa ”condiții” tranzacțiilor, cum ar fi identitatea, creditele de carbon pentru mediu, licențele sociale sau creditele sociale bazate pe comportament, așa cum vedem în China.

Sistemele pur digitale reprezintă limitarea licitației la ordinul statului – o devalorizare a monedei prin înfășurarea acesteia într-o ecuație politică și etică, la fel cum social media manipulează știrile cu ajutorul unor algoritmi obscuri.

Conor Friedersdorf a avut dreptate când a spus: ”A elimina banii lichizi înseamnă să spui la naiba cu intimitatea financiară. O eliminare a numerarului ar însemna că fiecare tranzacție financiară este expusă unei terțe părți”.

Această terță parte ar fi guvernul, prin politica sa privind identitatea digitală ”de încredere”. Guvernul și-a declarat în mod clar intenția de a se insera între fiecare tranzacție comercială privată, având puterea de a se opune unei achiziții pe baza identității unui client.

Proiectul de identitate digitală al Forumului Economic Mondial, atunci când este asociat cu o societate fără numerar (obiectivul declarat al Strategiei Australiei privind economia digitală 2030), ar avea ca rezultat pașapoarte cu vaccinuri invalide care ar scoate cetățenii în afara economiei. Una este să țipi la un nebun cu trei măști pe față și alta este să fii excomunicat digital de întreaga civilizație.

Numerarul este singurul mijloc prin care cetățenii își păstrează un anumit nivel de independență față de comenzile totalitare. Reprezintă securitatea pieței libere ca soluție la nedreptățile guvernului.

Există persoane care pretind (cu rea credință – inclusiv fostul prim-ministru australian Scott Morrison) că eliminarea banilor lichizi are ca scop reducerea criminalității. Ce prostii. În calitate de persoană care a destructurat personal o rețea de fraudă cu carduri de credit în valoare de zeci de mii de euro, vă pot asigura că activitatea infracțională va exista în orice mediu pe care omenirea îl are la dispoziție.

Cineva ar putea sublinia faptul că vânzarea de artă este una dintre cele mai mari întreprinderi de spălare de bani, și totuși nu aud economiști care să ceară un foc de tabără format din Monets, Picassos, Brett Whiteleys și Rembrandt. Comerțul este un sistem închis. Nu poți frauda mai ușor departamentul de taxe și impozite cu bani lichizi decât cu cardul, deoarece stocul vânzătorului se plimbă în ambele cazuri și trebuie contabilizat. Este motivul pentru care avem audituri.

Nu, guvernul a dorit de mult timp să aibă o supraveghere minuțioasă pentru a vedea cine cumpără și ce cumpără. Nu are nevoie de aceste informații pentru a-și echilibra taxele. Odată ce are aceste informații, o ligă de birocrați se va apuca să conceapă modalități de a exploata comportamentul nostru de cumpărare. Eco-fasciștii vor încerca să ne împiedice să cumpărăm carne. Nebunii din domeniul sănătății ne vor reduce consumul de zahăr. Iar psihopații îi vor pedepsi pe consumatorii care nu se conformează.

Banii lichizi nu facilitează criminalitatea. Numerarul oferă cetățenilor protecție împotriva crimelor statului.

Învățați-o. Repetați-o. Răspândiți-o.

Controlul economic este ca prima monedă aruncată de stat în fântână. Este cea mai mică dintre dorințele sale atunci când vine vorba de abolirea banilor lichizi. În primul rând, vorbim despre puterea statului. Să ne întoarcem din nou la Roma și la familiile fondatoare care au servit drept contrabalans necesar guvernului.

Banii lichizi (împreună cu partenerul său ”viața privată”) formează linia de demarcație între ”public” și ”privat”. Familiile erau cele mai puternice nuclee din lumea antică. Luând Roma ca exemplu, legile private erau mai presus de cele publice. Grupările familiale funcționau ca niște mini regate care acumulau proprietăți, armate și comori. Atunci când triburi mari (formate din respectivele familii) se adunau într-o zonă, ele creau un oraș. Orașele au forjat imperii.

De la ierarhia grupărilor familiale în triburile lor colective provine definiția de ”publicas” sau public. Este motivul pentru care ”statul” este interschimbabil cu ”sectorul public” în politica modernă. Creștinismul, și astfel civilizația occidentală, a adăugat pentru individ un nivel sub cel al familiei. Care a devenit cel mai important nivel.

Toate entitățile private concurează cu statul pentru putere. O familie cu o avere care rivaliza cu guvernul îl înlocuia adesea pe tron. Această teamă a menținut controlul asupra comportamentului statului.

Indivizii bogați și companiile bogate de astăzi au o influență semnificativă. Guvernele aleg adesea să finanțeze aceste entități pentru a le transforma în dependenți – paraziți ai statului – care le intermediază puterea. Banii publici le slăbește influența competitivă și le diminuează dorința de a contesta mâna care îi hrănește. Același lucru este valabil și în cazul guvernelor cu sisteme de asistență socială generoase, care lipsesc în mod activ populația de putere, făcându-i dependenți de favorurile sale.

Dependența economică este rădăcina controlului colectivist. Motivul pentru care aceste regimuri demonizează capitalismul și piețele libere. Ele se opun fără milă forțelor competitive de teama de a fi uzurpate. Ultimul lucru pe care și-l doresc colectiviștii este ca individul să fie prosper.

Civilizația occidentală are foarte multe întreprinderi bogate (unele cu averi mai mari decât națiunile) susținute de cea mai bogată generație de indivizi și familii care a trăit vreodată. Oamenii, în teorie (dacă ar fi suficient de inteligenți pentru a-și da seama) dețin o putere extraordinară asupra statului.

Slăbirea economiei private a fost o consecință a măsurilor de tip colectivist din timpul pandemiei. Putem vedea asta reflectat în alegerile noastre, unde cei sărăciți recent aleg din ce în ce mai mult lideri care promit ”lucruri gratuite”. Este o destrămare periculoasă a psihicului nostru național.

Dar ce face guvernul cu toți miliardarii? Averea lor a crescut în pandemie.

Cezarii noștri moderni le-au spus familiilor puternice din ”Roma” (și tuturor țăranilor) că își pot păstra averea capitalistă cu condiția ca ea să fie păstrată în trezoreria Senatului, unde poate fi accesată doar prin bunăvoința statului.

Acei bani sunt acum fără valoare ca mecanism de putere. Aparțin, în teorie, statului. Economiile digitale reprezintă capturarea bogăției private de către stat într-o clipă.

Sunt sigur că, având în vedere decrepitudinea intelectuală a clasei noastre politice, mulți parlamentari australieni nu au nicio idee despre consecințele viitorului fără numerar. Ei nu sunt studenți la istorie. În schimb, își petrec zilele ascultând șoaptele băncilor lacome și ale birocrațiilor socialiste internaționale care învârt minciuni despre ”siguranță”, ”încredere”, ”redresare” și ”evoluția tehnologică inevitabilă”.

Chiar și după ce a urmărit cum Canada a folosit în mod abuziv economia digitală pentru a bloca conturile bancare ale protestatarilor, Australia nu a făcut nimic pentru a-și proteja populația de politicile care așteaptă deja la coadă pentru aprobare.

Europenii nu renunță la banii lichizi, așa cum sperau guvernele lor. Sătuli de comportamentul guvernelor lor din trecut, în Uniunea Europeană s-a înregistrat o revenire a numerarului. Australia, blocată în apele puțin adânci ale copilăriei politice, nu a ridicat nicio obiecție față de guvernul care complotează să îi fure toate monedele.

Criptomonedele nu sunt soluția atunci când guvernul controlează mijloacele de acces la lumea digitală. Numerarul, ca și îngroparea lingourilor de aur în pământ, este singura armă adevărată pe care o au cetățenii pentru a-și menține autonomia economică. Țineți-vă aproape de banii lichizi dacă vreți ca țara voastră să supraviețuiască în următoarea sută de ani cu visul de libertate intact.

Cum arată o lume post-cash? Vă las cu Kenneth Rogoff:

”Eliminarea monedei fizice și înlocuirea ei cu bani electronici ar… elimina dobânzile de politică monetară cu limită zero care au încătușat băncile centrale de la criza financiară încoace. În prezent, dacă băncile centrale încearcă să fixeze ratele prea mult sub zero, oamenii vor începe să se refugieze în numerar”.

Ratele negative ale dobânzii sunt cea mai bună modalitate de a șterge economiile private și de a fi siguri că promisiunea Forumului Economic Mondial chiar se va împlini: nu veți deține nimic și veți fi fericiți. Sau, cel puțin, dacă refuzați să păreți fericiți, statul vă va scădea nota de credit social.

Dacă banii lichizi sunt regele, întrebarea trebuie să ne punem întrebarea: cine va fi noul rege după ce aceștia vor dispărea?

Alexandra Marshall este o scriitoare independentă din Australia.