În Europa, ”morala este mai presus de mâncare”, dar în Asia este invers. Observații de fond ale unui autor care trăiește în Asia cu privire la actuala escaladare a conflictului cu China.

După ce megafoanele Occidentului superior au îndemnat deja la un război economic total împotriva Rusiei, acum strigătul lor de luptă se îndreaptă împotriva Chinei, indiferent de consecințele pentru ”oamenii de rând”. Cu toate acestea, reacția țărilor asiatice îi va dezamăgi, probabil, pe respectivii guralivi.

Fosta revistă germană de știri ”Der Spiegel” se află deja în fruntea războiului de propagandă împotriva Rusiei, răspândind minciuni sfruntate fără să se rușineze de ele, așa cum a făcut-o pe vremea jurnalistului Relotius, vedeta sa editorială cu neadevăruri cronice. Acum sună în trompetă pentru un atac asupra Chinei, prezentată ca un pericol de incendiu. Care de data aceasta reprezintă o amenințare mult mai mare pentru democrație decât talibanii din Hindu Kush – oops, unde era asta? – în care trupele NATO, inclusiv soldați germani, se presupune că apărau libertatea Germaniei. Și, de asemenea, o amenințare mai mare decât rușii extrem de periculoși în prezent în Ucraina atât de democratică. Bineînțeles, numeroase mass-media și politicieni germani și europeni se simt obligați să adopte aceeași poziție.

Un deputat lituanian obișnuit, reprezentativ pentru mulți politicieni din statele baltice, insinuează pe Twitter că China și Rusia sunt o mare – și probabil inferioară – națiune ”mongolă”.

Exemplele de mai sus arată cum politicienii și mass-media din Europa alimentează atmosfera și evocă din nou pericolul roșu sau galben.

Georg Fahrion, reporterul Spiegel care trăiește în China, este deosebit de sârguincios în a avertiza asupra pericolului sinistru dinspre China. Abia dacă lasă un fir de păr bun pe capul țării și scuipă în supa chinezească de tăiței ori de câte ori poate. El nu este deosebit de original. Majoritatea jurnaliștilor occidentali specializați pe China și care, de altfel, nu vorbesc chineză, fac cam același lucru, ca și cum ar fi conspirat între ei. Nu pot fi acuzați niciodată că ar fi înțeles China. În plus, ca politolog de formație, Fahrion poate evalua cu siguranță situația într-un mod corect din punct de vedere politic, așa cum așteaptă de la el șefii săi din Hamburg și politicienii de culoare din Berlin.

Ceea ce are în comun cu mulți dintre colegii săi germani este faptul că nu a trebuit niciodată să vândă ceva: nici mașini germane, nici utilaje și nici pantofi Adidas. Și cu siguranță nu în China, unde produsele germane sunt cumpărate de milioane de clienți și asigură sute de mii de locuri de muncă germane. Sunt sigur că nici Fahrion și tovarășii săi din redacțiile transformate în galerii de împușcături intelectuale nu au fost vreodată nevoiți să cumpere din China componente care ajută la menținerea competitivității economiei germane sau bunuri de consum produse ieftin, fără de care puterea de cumpărare și prosperitatea consumatorilor germani ar fi mult mai modeste.

Bine plătiții binefăcători

Industria auto germană, de exemplu, vinde în prezent 40% din mașinile sale în China. Este cel puțin îndoielnic dacă aliatul mult lăudat ”America First” ar ajuta și ar cumpăra mult mai multe mașini germane în cazul unei scăderi a vânzărilor provocate sau forțate de politicienii și jurnaliștii germani.

Antreprenorii germani o știu, dar nu de la ”Der Spiegel” și de la alte mijloace de comunicare anti-rusești: accesul la materiile prime din Rusia, care le este refuzat de ideologii binevoitori din politică și mass-media, reprezintă o amenințare reală pentru supraviețuirea afacerilor lor. Mulți și-au distrus deja piața de desfacere din Rusia. Dacă mass-media reușește încă o dată să stârnească politicienii pentru ca și afacerile lor cu China să se ducă pe apa sâmbetei cât mai repede, atunci sărăcia s-ar putea răspândi foarte mult în Germania, în cel mai scurt timp. În timp ce masele mor de foame, elitele politice și jurnalistice distante pot cel puțin să se bucure de superioritatea lor morală.

Ei bine, de ce ar trebui să îi pese unui reporter Spiegel bine plătit de efectele mass-media care demonizează China? Chiar dacă Beijingul se va sătura într-o zi de scandările sale și îl va expulza, așa cum a făcut cu anumiți jurnaliști de la BBC și cu alți jurnaliști anti-China, va veni și răsplata: un contract de carte profitabil în care povestea sa despre lupta eroică împotriva crudului dragon roșu (sau galben) este exploatată pe larg. Probabil și alte beneficii, cum ar fi o promovare la Der Spiegel sau un loc de muncă mai bine plătit de contribuabil în birocrația guvernamentală germană sau în eurocrația de la Bruxelles, la un think tank sau chiar la o universitate.

Lady Gaga – marele model pentru chinezii dornici de ”libertate”?

Potrivit The Times of London, ”cântăreața Lady Gaga întruchipează tot ceea ce îi este frică Chinei”.

La un festival sponsorizat de Lady Gaga, a existat un moment ”Artpop” în care un ”artist al vomei” a vomitat pe cântăreață.

”Pentru noi, acel spectacol a fost artă în forma sa cea mai pură. Dar înțelegem pe deplin că unora nu le place”, a explicat Gaga.

Printre aceștia se numără, probabil, peste un miliard de chinezi care nu au o părere prea bună despre arta americană a vomei și nu văd niciun motiv pentru a imita acel artist. Desigur, în China se ascultă și muzică străină, cum ar fi K-pop sau muzica lui Taylor Swift, Ed Sheeran, Shawn Mendes, Drake, Coldplay și Passenger, dar mai ales de către persoane mai tinere. Există chiar și un program TV numit ”中国有嘻哈”, care înseamnă literalmente ”China are hip-hop”. Și, bineînțeles, nu auziți despre asta în mass-media occidentală, care preferă să denigreze China.

Videoclipurile la modă de pe Douyin, versiunea chineză a Tik Tok, contrazic propaganda mediatică occidentală care prezintă țara ca fiind mai degrabă plictisitoare, incoloră și o ”dictatură colectivistă”. Cei care doresc să afle mai multe despre China, și nu prin lentila întunecată a Occidentului, o pot face, de exemplu, pe acest portal administrat de expatriați din Hong Kong.

Jurnaliștii, precum și politicienii care doresc să fie în centrul atenției mass-media, nu ratează nicio ocazie pentru a ataca China în mod senzaționalist, de la presupusa soartă crudă a unei vedete chineze de tenis, la genocidul inventat în Xinjiang, până la presupusa ocupație militară a Taiwanului de către China. Deși ultima nu are vreun sens, deoarece economia bazată pe cipuri și viața de zi cu zi a lumii, inclusiv a Chinei, s-ar bloca complet. Cu toate acestea, în interesul politicii americane de a slăbi atât China, cât și Rusia, ei cer izolarea ca o pedeapsă preventivă a Chinei.

Țările asiatice refuză să fie folosite ca idioți utili ai imperiului american și în detrimentul lor.

Izolarea Chinei, așa cum cer politicienii și jurnaliștii occidentali, este prea departe chiar și pentru secesioniștii înrăiți din Taiwan, deoarece insula este puternic interconectată cu economia continentală, iar comerțul cu China este mult mai intens decât cu Statele Unite. O înghețare a importurilor și exporturilor îndreptată împotriva Chinei ar arunca Taiwanul într-o criză economică profundă.

Și, în ciuda dezacordurilor semnificative dintre Vietnam și China, în special în ceea ce privește delimitarea frontierelor în Marea Chinei de Sud, pe care vietnamezii o numesc Marea de Est, Vietnamul dorește să extindă mai degrabă decât să restricționeze comerțul cu China, pentru a stimula creșterea economică și prosperitatea propriului popor.

Atunci când vicepreședintele american Kamala Harris a vizitat Singapore și Vietnam în august 2021, încercând să convingă cele două țări să se alieze cu America împotriva Chinei, ea nu a avut parte de prea multe favoruri. La urma urmei, aceste state din Asia de Sud-Est doresc să mențină relații bune cu toate țările și nu să fie folosite ca idioți utili ai imperiului american și în detrimentul lor, precum țările europene. Cu puțin timp înainte de sosirea lor la Hanoi, prim-ministrul vietnamez s-a întâlnit cu ambasadorul chinez pentru a asigura China că țara sa va rămâne în afara oricărei rivalități între marile puteri.

Menținuți în ignoranță de către mass-media

Desigur, ”Spiegel” și multe alte media europene care gândesc la fel, nu-și fac mari probleme. Ca și în cazul conflictului din Ucraina, și în cazul Chinei, istoria și contextul sunt sistematic șterse, iar cei care îndrăznesc să facă lumină asupra situației sunt defăimați. Fenomenul se repetă acum în noul conflict cu China în legătură cu Taiwan, care a fost inventat de SUA, unde faptele cruciale sunt din nou cenzurate:

Printre acestea se numără, de exemplu, faptul că China tratează insula Formosa/Taiwan, care a fost adusă sub controlul continentului de către dinastia Qing fondată de Manciuria în 1682, cu mult mai mult respect decât îi tratează americanii pe cubanezi.

China face schimburi comerciale intense cu Taiwanul, iar taiwanezii operează numeroase fabrici în China continentală. În schimb, SUA au impus un boicot economic brutal asupra Cubei timp de decenii, boicot pe care Washingtonul l-a impus și altor țări din întreaga lume. Nici măcar banii pentru ajutor nu pot fi transferați în Cuba, ceea ce în cazul Taiwanului este posibil în orice moment. În timp ce Taiwanul aparține din punct de vedere istoric Chinei, Cuba nu a fost niciodată o ”provincie” sau un stat federal al Statelor Unite, cu excepția perioadei în care teritoriul acestei insule s-a aflat de facto sub controlul mafiei americane. Care a abuzat de ea ca de un bordel uriaș, până la revoluția lui Fidel Castro din 1959.

Acum, America își mărește masiv vânzările de arme către Taiwan. Imaginați-vă că China ar înarma Cuba în același mod: americanii le-ar declara imediat război chinezilor din cauza doctrinei Monroe. Iar portavioanele chinezești care ar naviga constant între Florida și Cuba, la fel ca și marina americană în apropierea Taiwanului și a Chinei continentale, ar fi probabil scufundate de SUA fără ezitare.

Faptul că legăturile de mai sus sunt ascunse în mass-media nu este o noutate. În conflictul din Ucraina, de exemplu, nu s-a subliniat nici faptul că SUA urmăresc de zeci de ani strategia de a împiedica un spațiu economic funcțional Rusia-UE. De exemplu, strategii de la Washington se temeau de enormele sinergii dintre rezervele uriașe de materii prime ale Rusiei și tehnologia remarcabilă a Germaniei, la fel cum se temeau de o Coree unită, cu un nord bogat în materii prime și un sud puternic din punct de vedere tehnologic. Noile centre de putere economică care ar putea apărea în acest fel sunt considerate o amenințare majoră la Washington, care va continua să facă tot posibilul pentru a pune bețe-n roate.

De asemenea, mass-media nu a menționat bine-cunoscutele documente de strategie americană despre destabilizarea Rusiei. Sau intenția declarată a SUA de a-și menține cu orice preț rolul de ”putere a ordinii mondiale” și de a menține dolarul ca monedă mondială, pe care o folosește ca armă împotriva țărilor care se opun voinței imperiului egoist. De asemenea, nu au analizat și nu au pus la îndoială interesele și influența enormă a giganticilor industrii occidentale de armament și a acționarilor acestora.

În schimb, ei au preferat să denigreze propaganda de război a unei părți (Rusia) în conflictul ucrainean și să o adopte și să o difuzeze necritic pe cea a celeilalte părți (Kiev). Chiar și acuzația respinsă că soldații ruși violează copii ucraineni sau că trupele rusești bombardează clădiri civile, fără a menționa că Ucraina abuzează în mod sistematic civilii de acolo ca ”scuturi umane”.

De asemenea, nu merită menționat nici faptul că China a fost umilită în mod flagrant de puterile străine timp de o sută de ani, caracterizați de pandemii, foamete, corupție, crime în masă și dependență generalizată de droguri. Războaiele pentru opiu împotriva Chinei i-au ajutat pe britanici să-și îmbunătățească balanța comercială prin aprovizionarea cu opiu din colonia lor indiană și prin vânzarea acestuia în China, cu un profit mare. Rezultatul a fost că, până la sfârșitul secolului al XIX-lea, aproximativ 10% din populația chineză era dependentă de opiu, iar o cantitate semnificativă de argint și alte bunuri ale țării a ieșit din țară pentru a plăti opiul. Multe dintre problemele economice cu care China s-a confruntat mai târziu au fost atribuite fie direct, fie indirect comerțului cu opiu.

Acum, America agresează din nou China, în special prin măsuri economice coercitive, dar chinezii vor ca țara lor să fie suficient de puternică de data aceasta pentru a preveni noi umilințe. Prin urmare, încercarea americanilor și a aliaților lor occidentali de a transforma secolul XXI într-un nou ”secol al umilirii Chinei” va fi probabil mult mai dificilă decât data trecută.

Un joc ușor pentru ca o superputere dominantă să elimine concurenții

Atâta timp cât America beneficiază de piețele libere și de concurență, totul este OK. Atunci când apar concurenți care sunt mai buni decât companiile americane, aceștia sunt supuși unor măsuri coercitive, cum ar fi sancțiunile. De exemplu, SUA au forțat producătorii de cipuri și alți furnizori din întreaga lume să nu mai aprovizioneze Huawei, principala companie chineză de înaltă tehnologie, pentru a o distruge. Sau, sub pretextul că în provincia chineză Xinjiang are loc un genocid – inventat – al musulmanilor și că aceștia sunt supuși la muncă forțată acolo, Congresul american a adoptat o lege de boicotare a bumbacului din Xinjiang, mai ieftin și mai bun decât cel american. În mod absurd, 90% din bumbacul din Xinjiang este cules și prelucrat nu de oameni, ci de mașini, multe dintre ele americane – John Deere; și această companie are acum interdicția de a-și vinde mașinile către fermele de bumbac, ai căror proprietari sunt în majoritate uiguri musulmani.

Potrivit unui articol publicat în august 1992 de Los Angeles Times, Toshiba a fost principalul producător de cipuri din Japonia în anii ’80, cu o cotă de piață de aproximativ 80% din piața produselor DRAM (dynamic random access memory – memorie dinamică cu acces aleatoriu) în 1987. Ca și Huawei, Toshiba a fost vizată de Statele Unite din cauza ”preocupărilor legate de securitatea națională”. În 1986, după ce Toshiba și o companie norvegiană au vândut mașini de frezat sofisticate Uniunii Sovietice, la fel ca și producători din alte țări din Europa de Vest, Washingtonul a lovit, impunând o interdicție de doi până la cinci ani asupra tuturor produselor Toshiba Corporation, pe motiv că vânzările către Uniunea Sovietică reprezentau o amenințare la adresa securității naționale a SUA. Prin această lovitură zdrobitoare, SUA au reușit să scape de un concurent și să deschidă calea propriilor producători de cipuri. Companiile din alte țări, care au vândut de asemenea mașini de frezat Uniunii Sovietice, au fost lăsate în pace.

Alstom, numită cândva ”bijuteria industrială franceză”, a fost lider mondial în diverse domenii ale tehnologiei energetice și de transport. Compania a construit centrale electrice, sisteme de transport al energiei electrice și căi ferate.

Când compania a devenit un concurent serios al gigantului american General Electric (GE) în multe țări la începutul anilor 2010, Washingtonul a luat-o în vizor. Americanii au dat lovitura atunci când au pretins că Frédéric Pierucci, un director al Alstom și coautor al cărții ”Capcana americană”, a aprobat mita către oficiali indonezieni pentru a obține un contract de afaceri. El a fost arestat de poliție pe un aeroport din New York în 2013. Pierucci a scris în cartea sa că avocatului său i s-a oferit o ofertă de tip șantaj: trebuia să pledeze vinovat și să fie liber în câteva luni sau ”să riște până la 125 de ani de închisoare”.

În urma acestor acuzații de dare de mită, alți câțiva manageri de rang înalt ai Alstom au fost arestați în SUA. Compania a fost amendată de judecătorii americani cu suma considerabilă de 772 de milioane de dolari în cazul de mită. Sabia lui Damocles a ”penalităților” suplimentare a continuat să planeze asupra companiei. În 2014, Alstom nu a avut de ales decât să ajungă la un acord cu General Electric privind vânzarea diviziilor sale de energie și de rețele, piesele grele ale grupului Alstom. Prin destrămarea acestui gigant industrial global, America a eliminat un alt concurent major.

În Elveția, secretul bancar cu conturi anonime și numerotate a fost abolit în urmă cu câțiva ani – datorită presiunilor masive din partea SUA; un fapt încă necunoscut de majoritatea oamenilor și neluat în considerare de cei care publică clasamente ale paradisurilor pentru spălare de bani și evaziune fiscală. Cu toate acestea, Washingtonul a permis statelor americane să înființeze societăți de tip ”cutie poștală” în care beneficiarii efectivi nu trebuie să fie dezvăluiți; aceștia rămân la fel de anonimi ca în conturile numerotate, abolite în Elveția la instigarea SUA. Și acest lucru este necunoscut pentru majoritatea oamenilor.

Astfel, SUA au eliminat un concurent important, au preluat modelul său de afaceri profitabil și au devenit, de departe, cea mai mare mașină de spălare de bani din lume. Anterior, centrele financiare offshore din întreaga lume au fost zguduite de scandaluri bazate pe fișiere de clienți furate, în special din Elveția, dar și din Panama, Singapore și aproape toate insulele mici din Caraibe și Pacific. Dar: din SUA, unde majoritatea taxelor sunt eludate și unde banii murdari sunt spălați ca nicăieri altundeva, nu a existat nicio scurgere sau dezvăluire. Este o simplă coincidență? Nu, nu este treaba NSA și a altor agenții guvernamentale americane să monitorizeze și să dăuneze băncilor americane, ci doar a concurenților lor străini.

Nici nu se poate aștepta ca guvernul britanic, cunoscut ca fiind pudelul loial al Americii sau ”Five Eyes” (o parte esențială a Deep State-ului unit al țărilor anglo-saxone condus de Washington, care spionează în mod colectiv cancelari germani, președinți francezi, autorități austriece, pe dumneavoastră, pe mine și pe restul populației lumii), să transmită informații murdare despre uriașa sa mașinărie de spălare a banilor din insulele britanice și în special din City of London, pe care Financial Times o numește ”capitala banilor murdari”.

Astfel, distrugerea concurenților nepoftiți, preluarea afacerilor lor presupus ilegale și blestemate și chiar extinderea masivă a acestora este o practică obișnuită în cea mai bună parte a Americii. Iar restul Occidentului superior moral o tolerează. Grozav!

Vedeți imaginea de ansamblu?

Ei bine, cei care consumă mass-media germană, elvețiană, austriacă și alte mass-media europene nu vor reuși probabil să vadă întreaga imagine. Mai ales dacă trebuie să o faci la lumina lumânărilor.

Poate că aici, în Asia, unde am trăit, am făcut afaceri și am călătorit timp de mulți ani, citatul lui Bertolt Brecht ”Mai întâi vine mâncarea, apoi vine moralitatea” nu este familiar, dar ceea ce a vrut să spună scriitorul și regizorul este o realitate banală în această parte a lumii. Spre deosebire de politicienii și jurnaliștii saturați și obosiți de bogăție care conduc vânzarea economică a Europei, nimeni de aici nu cere populației să își sacrifice prosperitatea în numele unei moralități mincinoase, care ascunde interesele economice tangibile ale unui imperiu occidental îmbătrânit, dar încă foarte agresiv.