Scandal mediatic după declarațiile lui Roger Waters, starul Pink Floyd

Un artist foarte apreciat a stârnit din nou un scandal mediatic. Nu s-ar fi întâmplat dacă respectivul nu ar fi încălcat regulile neoficiale ale discursului și nu ar fi contrazis narațiunea oficială. Dar a făcut-o, motiv pentru care jurnaliștii de atitudine ai principalelor media s-au năpustit imediat asupra lui pentru a-l executa public.

”Pedepsește pe unul și educi sute”. Este principiul pe care Occidentul pretins liberal-democratic îl urmează de ani de zile – din ce în ce mai riguros și mai evident. Cum arată în practică această formă modernă de vânătoare de vrăjitoare a putut fi bine observată în timpul crizei Corona. Dacă artiștii îndrăzneau să critice politicile guvernamentale sau raportarea distorsionată erau atacați la baionetă și arși în public. Xavier Naidoo, Michael Wendler, Nena – lista este lungă. Acum, starul Pink Floyd, Roger Waters, a făcut declarații clare, dar nu în legătură cu problema Corona, ci cu războiul din Ucraina.

Cântărețul și basistul a spus într-un interviu pentru CNN ceea ce reprezintă un tabu în sfera de influență occidentală: Joe Biden alimentează focul în Ucraina. ”Este o mare crimă.” El a răspuns la întrebarea gazdei Michael Smerconish despre motivul pentru care muzicianul îl numește criminal pe președintele SUA în cadrul concertelor sale actuale. De ce nu l-a încurajat SUA pe Selenskyj să negocieze cu Rusia, a continuat veteranul rocker. Întrebarea este justificată și sugerează că Waters este interesat de o soluție pașnică a conflictului. Dar acest lucru nu pare să fie dorit în Occident. Așa cu arată și reacțiile la interviu. Jurnaliștii de atitudine ai principalelor mass-media ignoră esența criticii lui Waters și văd în ea doar o declarație ”înfricoșătoare” – sau vor să o vândă ca atare.

Dar sunt declarațiile muzicianului chiar atât de ”înfricoșătoare”? În cadrul interviului, el ne-a reamintit că războiul din Ucraina nu a început în 2022. Potrivit lui Waters, conflictul se bazează pe un mecanism de acțiune și reacțiune – un mecanism declanșat cu ani în urmă. Iar SUA, în calitate de lider al NATO, nu a jucat un rol nesemnificativ în acest sens, după cum a accentuat Waters: alianța militară occidentală s-a apropiat tot mai mult de granița Rusiei de-a lungul anilor, deși promisese să se abțină atunci când Gorbaciov a negociat retragerea Uniunii Sovietice din Europa de Est, la acea vreme. Cuvinte adevărate, bazate pe fapte. Pentru a le respinge, trebuie să veniți cu argumente convingătoare. Dar ce fac redacțiile principalelor media din Germania? În loc să analizeze conținutul declarațiilor, ei preferă să relateze cum au reacționat părțile implicate în conflict. ”Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, s-a simțit răzbunat”, scrie Focus Online, citându-l: ”Încă mai există oameni adecvați în Occident”. Pe de altă parte, ambasadorul Kievului în Austria, Olexander Scherba, l-a numit pe Waters ”o persoană fără voință, fără inimă, fără milă și rătăcită”.

Care dintre cei doi este ”băiatul bun” și care este ”băiatul rău” aflăm, de asemenea, din presă. La Bild Online, care a preluat reportajul de la Deutsche Presse-Agentur, Medvedev a fost prezentat în mod defăimător drept ”câinele de vânătoare al lui Putin”, care se simte încurajat în ”retorica sa crudă de război”. Pentru a accentua această caracterizare vicioasă, cititorii vor găsi între paranteze un citat captivant al fostului președinte rus. Nici un cuvânt, însă, despre insultele lui Scherba. Iată cum funcționează jurnalismul perfid în zilele noastre. Hackerii din redacțiile principalelor mass-media sunt părtinitori și dirijează opinia publică prin discreditarea unei părți la limita limbajului.

Mass-media îi aplică același tratament muzicianului Waters, a cărui infracțiune ar fi că nu îi critică pe presupușii ”băieți răi”, ci pe presupușii ”băieți buni”. Nu se face niciun efort pentru a respinge argumentat afirmațiile sale, ci se folosesc formulări manipulatoare. Waters și-a expus părerea ”împotriva afirmațiilor lui Smerconish”, ca și cum prezentatorul american ar fi fost un etalon al adevărului. Dar jurnaliștii de atitudine știu ce se lipește de cititorul ocazional: contradicția sugerează autoritate, motiv pentru care starul Pink Floyd Waters este oricum vinovat de a fi în dezacord. Pentru a discredita complet muzicianul și declarațiile recente, presupusele sale infracțiuni sunt enumerate la sfârșitul articolelor respective. O metodă populară, mai ales că aceste rânduri sunt ultimele pe care le citești – și astfel rămân mai puternic în memorie. Prin urmare, deloc surprinzător că ultimul paragraf este plin de acuzații de antisemitism. Afaceri, ca de obicei.

Roger Waters nu este singurul muzician care a criticat recent comportamentul statelor occidentale. Pe 30 iulie, starul pop britanic Sting și-a întrerupt concertul din Varșovia pentru a avertiza publicul că democrația este atacată în întreaga lume. Când vorbește de o problemă globală în acest context, se referă la statele occidentale. Astfel, muzicianul arată clar că nu i-a scăpat încălcarea normelor democratice. Discursul său vorbește despre ”violență”, ”represiune”, ”privare de libertate” și ”tăcere”.

Sunt termeni care rezumă bine evoluțiile în urma crizei Corona. Cu toate acestea, Sting a rămas vag, a lăsat loc de interpretări, la fel ca în comentariul său despre conflictul din Ucraina: ”Războiul din Ucraina este o absurditate bazată pe o minciună. Dacă înghițim această minciună, minciuna ne va înghiți pe noi.” Muzicianul britanic nu a dat detalii despre ce minciunea respectivă. Publicul nu a aflat nici cine este autorul ei.

Dar presa de top a știut imediat la cine se referea: ”În vârstă de 70 de ani, a condamnat atacul rusesc asupra Ucrainei ca fiind o absurditate bazată pe o minciună”, reproduce ediția online a Tagesschau formularea lui Sting. Editorii transformă rapid ”războiul din Ucraina” într-un ”atac rusesc asupra Ucrainei” – propagandă ca la carte. ”El se referea în mod evident”, continuă ei, ”la justificarea pe care Rusia a dat-o pentru invazia sa”. Cu toate acestea, declarațiile lui Sting au fost ”evident” interpretate într-un mod foarte idiosincratic, lacunele fiind completate în așa fel încât narațiunea oficială să poată fi ușor de întors fără a fi nevoie să îl defăimeze pe muzician. La urma urmei, Sting nu a atacat în mod direct narațiunea, nu a menționat termeni sau nume care să necesite o contraîncadrare.

Și totuși: deși Sting s-a exprimat atât de nebulos, a reușit, la fel ca Roger Waters, să îi dea de gol pe spin-doctorii din presa germană de vârf. Ambele i-au provocat să renunțe la mască și să-și arate adevărata față. Waters a trecut la ofensivă, nu a avut menajamente și a fost direct în criticile sale. Sting a avut o abordare mai precaută și, poate, mai abilă. În discursul său despre atacul global la adresa democrației, el a oferit de fapt suficiente cuvinte cheie pentru a înțelege de unde provine minciuna. El a făcut publicul să se gândească la căutarea adevărului, dar fără a atinge resentimentele presei mainstream. Prin urmare, prestația sa este la fel de binevenită ca și cea a lui Roger Waters. Ambii muzicieni au demonstrat că, treptat, din ce în ce mai mulți artiști îndrăznesc să critice în mod public și să influențeze opinia publică.

O evoluție încurajatoare.