America poate servi cel mai bine lumea fiind ea însăși

Un comentariu de Daniel Greenfield, jurnalist de investigație și scriitor care se concentrează pe stânga radicală și terorismul islamic.

Atunci când președintele George H.W. Bush a ținut un discurs în Congres în care a preconizat apariția unei ”noi ordini mondiale”, a avut o viziune greșită. Noua ordine mondială nu era în curs de apariție, ci se terminase.

O ”lume nouă”, a afirmat Bush, ”se luptă să se nască, o lume cu totul diferită de cea pe care am cunoscut-o” și a împărtășit această viziune cu Gorbaciov. Liderul sovietic, la un an distanță de a fi răsturnat (și care își croise drum cu viziunile comuniste privind nașterea unei lumi noi, doar pentru a moșteni un sistem falimentar) trebuie să fi fost amuzat.

Gorbaciov a înțeles ceea ce Bush nu a înțeles. Și anume că nu urma o nouă ordine mondială, ci se întorcea o veche ordine mondială. Bush a rezistat cu un an mai mult în funcție decât omologul său sovietic. Și totuși, propriul său discurs de adio nu a putut să nu se facă ecoul lui Bush: ”Acum trăim într-o lume nouă”.

Lumea nouă este una în care Rusia încearcă să reconstruiască un imperiu țarist, iar China, Iranul și orice altă putere actuală sau trecută se luptă pentru a-și recrea zilele de glorie.

Ordinea internațională peticită fusese un produs al Războiului Rece, de la care Bush și Gorbaciov își luau adio cu entuziasm. Globalismul sau ordinea internațională de după Războiul Rece, bazate pe comerț, drepturile omului și conferințe, s-au dovedit a fi la fel de caraghioase ca și ONU, OMC, ONG-urile și organizațiile multilaterale care le-au servit drept infrastructură șubredă.

Bush a imaginat ”o lume în care statul de drept înlocuiește domnia junglei” și ”națiunile recunosc responsabilitatea comună pentru libertate și justiție” în pragul primului război din Golf.

Dar singura lege existentă vreodată a fost legea forței, impusă de interesul propriu sau de idealism.

Anul trecut, secretarul de stat Blinken a declarat că drepturile omului vor fi în centrul politicii noastre externe, dar că alte națiuni vor trebui să coopereze. ”Promovarea respectării drepturilor omului nu este un lucru pe care îl putem face singuri. Cel mai bine este să lucrăm împreună cu aliații și partenerii noștri din întreaga lume”, susținea el. Locul discursului a fost Consiliul pentru Drepturile Omului, printre ai cărui membri se numără China, Cuba, Pakistan, Qatar, Rusia și Venezuela.

După cum spune vechea glumă politică: ”Acestea sunt principiile mele. Dacă nu vă plac, am altele”.

Noua ordine mondială înseamnă că liderii lumii se adună la un summit NATO rămas fără rezultate. Cu excepția indignării Finlandei și Suediei, care trebuie să mituiască Turcia pentru privilegiul de a deveni membru. În speranța că, dacă Rusia vine după ele, le vom apăra.

În lumea reală, Finlanda va fi pe cont propriu, așa cum a fost împotriva URSS și a Germaniei.

Potrivit vechii ordini mondiale, odată ce întâlnirile și conferințele s-au terminat, fiecare țară rămâne singură. Semnalul de virtute al globalismului înseamnă că toată lumea va flutura steaguri ucrainene, așa cum și-a exprimat solidaritatea cu Hong Kong. Și va face hashtag cu Taiwanul la nevoie.

Și apoi vor trece la următorul scandal politic, la următoarea bârfă a celebrităților sau la următoarea știre în trend.

În discursul său din 11 septembrie 1990, Bush a numit invazia lui Saddam în Kuweit, ”primul asalt asupra noii lumi pe care o căutăm, primul test al curajului nostru”. Primul test s-a dovedit a fi și ultimul. Războaiele din Irak aveau să spulbere orice apetit bipartizan și multilateral pentru intervențiile americane. Linia roșie siriană a lui Obama, retragerea lui Biden din Afganistan și invazia Rusiei în Ucraina, toate marchează prăbușirea lentă a satului potemkin ridicat în anii ’90.

Mitul unei noi ordini mondiale și iluzia sa de securitate colectivă sunt mai rele decât realitatea vechii ordini mondiale, oferind țărilor mici speranța falsă că un consens internațional sau o intervenție militară va veni în ajutorul lor, la nevoie.

În locul realpolitik-ului din secolul al XIX-lea sau al internaționalismului de la sfârșitul secolului al XX-lea, avem o versiune mult mai scumpă și ipotetică a Ligii Națiunilor. Nenumărate miliarde de dolari și ore nesfârșite sunt cheltuite pentru a susține o nouă ordine mondială a unei lumi fără război. Când ar fi mult mai sănătos pentru noi și toți ceilalți să recunoaștem că nimic din toate acestea nu este posibil.

Lumea nu este guvernată de lege, ci de forță. Și nimeni nu vine să salveze pe nimeni. Nici noi.

Statele Unite nu au ieșit în totalitate din sfera intervențiilor, dar forțele noastre internaționale sunt desfășurate în scopuri de descurajare. În loc să luptăm pentru a schimba lucrurile, noi gestionăm declinul. Asta au făcut trupele noastre în Afganistan timp de cel puțin un deceniu, încercând să împiedice înfrângerea și căderea inevitabilă a unuia dintre vechile noastre sate potemkin, un guvern ”democratic”.

Alte puteri și mișcări, de la Rusia și China la islamul sunnit și șiit, se extind în timp ce America rămâne angajată într-o viziune eșuată a unei lumi statice. Un Occident în declin, avid de a fi colonizat de restul lumii, proclamă decolonizarea. Dacă Occidentul are puține colonii, în schimb orașele sale, Londra, Los Angeles și Toronto, devin rapid colonii ale lumii a treia.

America a îmbrățișat pentru prima dată idealul unei noi ordini mondiale atunci când a încetat să se mai extindă teritorial. Un secol de războaie pentru democrație, împreună cu scăderea drastică a ratei natalității, a convins Europa să înceteze expansionismul. Dar restul lumii nu s-a decis să fie mulțumită cu ceea ce are.

Puterile mondiale caută să restabilească sau să construiască imperii, împărțind regiunile în sfere de influență, intimidând, invadând și cucerind națiunile mai mici. Acea veche ordine mondială a fost întotdeauna realitatea definitorie. Epoca Războiului Rece a încorporat-o într-o luptă mai amplă împotriva comunismului, dar ulterior aceeași urâțenie a continuat, dezbrăcată de orice pretenție de revoluție mondială.

Cu vechea ordine mondială, Statele Unite pot continua să propovăduiască neputincioase viziunea lui Bush despre americani, ”împreună cu arabii, europenii, asiaticii și africanii, în apărarea principiilor și a visului unei noi ordini mondiale”. Sau să se gândească la cum arată cu adevărat un viitor american.

Unul în care America nu mai este în declin sau legată de menținerea unei noi ordini iluzorii.

Un secol de argumente obosite ne-au redus la falsa alegere între izolaționism și internaționalism. Dar la apogeul puterii noastre în ascensiune, în secolul al XIX-lea, Statele Unite nu au fost nici una, nici alta. Nu se temea să își afirme idealurile, dar nici nu era suficient de proastă încât să creadă că restul lumii va fi de acord. Sau că suntem obligați să îi facem pe toți să se poarte frumos. Ne-am urmărit în primul rând propriile interese și nu ne-a fost teamă nici de puțin expansionism.

Cel mai important, nu am considerat că locul nostru în lume este legat de restul lumii.

Politica externă americană a ajuns să fie prizoniera unei construcții globale. Reprezentanții săi au purtat o povară globală pe care niciun imperiu din istorie nu a fost vreodată capabil să o poarte. Americanilor li s-a spus să își asume responsabilitatea pentru libertatea și fericirea întregii lumi. Politica noastră națională este de a concepe mai întâi cum ar trebui să fie lumea și apoi să încercăm să o realizăm.

Dar o lume mai bună nu începe cu sacrificiul americanilor, ci cu o Americă mai mare.

America poate servi cel mai bine lumea fiind ea însăși. Noua ordine mondială nu a existat niciodată cu adevărat, iar pretinderea că a existat nu face nicio favoare țărilor care ar putea depinde de ea. În loc să încerce să mobilizeze lumea, America poate oferi o alternativă semnificativă pentru lume.

Revoluția americană și Constituția au inaugurat adevărata nouă ordine mondială nu prin încercarea de a controla lumea, ci prin faptul că au arătat rasei umane ce este posibil. Fiecare efort de a depăși acea ordine cu o nouă ordine mondială a eșuat. Iar cea a lui Bush, ca și cea a lui Gorbaciov, s-a alăturat coșului de gunoi al istoriei. Adevărata nouă ordine mondială nu este cea care are în vedere o umanitate transformată, ci cea care dă putere indivizilor, nu națiunilor. Nu de sus, ci de jos.

Ordinea constituțională nu este sfârșitul istoriei, ci începutul umanității.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs