Inevitabila înfrângere

Acest comentariu se referă la modul în care sistemul de selecție pentru posturile de conducere din politică și mass-media din democrațiile vasale ale SUA a încurajat isteria de război împotriva Rusiei și supunerea necondiționată la dictaturile SUA. Inclusiv faptul că negarea iluzorie a realității de către Zelensky cu privire la adevăratul curs al războiului din Ucraina a întunecat și creierele liderilor politici și media din Germania.

Dar puterea normativă a faptelor, în acest caz sub forma inevitabilei înfrângeri a Ucrainei, le-a arătat clar belicoșilor occidentali că au calculat complet greșit războiul lor dublu, militar și economic, împotriva Rusiei. Rusia nu s-a împotmolit în Ucraina – așa cum spera Occidentul – ci se îndreaptă spre o victorie de neoprit acolo. Având în vedere semnele tot mai mari de dezintegrare a forțelor armate ucrainene, victoria nu ar trebui să fie departe.

De asemenea, din punct de vedere economic, întărirea rublei, reluarea puternică a creșterii producției industriale, rafturile pline din supermarketuri și scăderea rapidă a inflației atestă faptul că nu Rusia este în declin, ci mai degrabă Occidentul, unde evoluțiile merg în direcția opusă.

Rusia a renăscut ca pasărea Phoenix din cenușa celor mai grave sancțiuni pe care Occidentul le-a impus vreodată unei țări. Astăzi, poporul rus este unit în spatele liderilor politici din jurul președintelui Putin. Toate încercările Occidentului de a semăna discordie prin sancțiuni și de a destabiliza țara din punct de vedere politic și economic, de a o pregăti pentru o schimbare de regim, s-au dovedit iluzorii.

În același timp, țările occidentale s-au împușcat singure în picior din nou și din nou cu sancțiunile lor împotriva Rusiei. Motivul: diletanții politici au plasat deciziile de sancționare bazate pe instinct mai presus de expertiza economică a propriilor specialiști. Ce și-au spus ei? Cu voința poți muta munții, chiar și fără excavatoare și fără motorină drept combustibil.

Populația muncitoare din Occident va trebui să plătească scump această prostie flagrantă a liderilor SUA/NATO/UE. În plus, efectul de bumerang distructiv al sancțiunilor, transformat într-o criză gravă în Occident, a devenit un factor declanșator pentru alte crize. Fenomenul se datorează faptului că problemele latente ale unui cocteil toxic de greșeli economice, monetare și financiare grave, autoprovocate, au fost târâte de politicienii occidentali de aproape două decenii, fără a fi rezolvate de la an la an, în speranța că vor dispărea cumva. În schimb, totul pare să fie ca și cum actuala criză a energiei, a materiilor prime, a lanțului de aprovizionare și a inflației va fi prelungită de o prăbușire a pieței bursiere și de o nouă criză financiară.

Rusia nu va fi aproape deloc afectată. Este în mare măsură detașată de piețele financiare și monetare occidentale, iar în comerțul cu bunuri se reorientează deja, pe termen lung, către piețele eurasiatice și asiatice, în expansiune și promițătoare, Rusia și China cooperând tot mai strâns, chiar și în domenii sensibile, spre groaza idioților politici occidentali. Generațiile viitoare ale rușilor ar putea fi recunoscătoare Occidentului pentru ruptura totală cu Rusia, întrucât a împiedicat ca țara lor să fie absorbită în vârtejul în care s-a scufundat Occidentul, în special UE.

În ultimii 30 de ani, ideologia neoliberalismului a pătruns ca un virus în toate domeniile vieții din societățile occidentale și îndeplinește astfel criteriul totalitarismului. Ca efect secundar al acestei ideologii sociale totalitare, a avut loc o evoluție în selecția liderilor, indiferent de sfera socială. Prioritate absolută pentru selecția negativă: doar cei mai putrezi, corupți și incompetenți profesional, dar cu cele mai mari ”mustăți”, ajung în funcțiile de conducere. Dacă vă îndoiți, aruncați o privire la reprezentanții guvernamentali din țările occidentale și la idioții din fruntea unor instituții sacre, dar cu totul altele decât cele alese în mod democratic, precum UE, NATO sau Banca Centrală Europeană (BCE).

Privind în jur, s-ar putea crede că în țările imperiului NATO, un politician se califică pentru o funcție guvernamentală înaltă doar prin incompetență demonstrabilă și/sau o puternică activitate penală. Dar de ce este aceasta o condiție prealabilă pentru o carieră politică? Deoarece sistemul neoliberal condus de SUA al ”ordinii mondiale bazate pe reguli” nu poate face nimic cu oamenii integri, întrucât nu sunt șantajabili sau sunt mai puțin șantajabili. Dar cine ar trebui să-i șantajeze? La ei se referea Kurt Tucholsky când scria despre politicieni: ”Credeau că sunt la putere, dar erau doar la guvernare”. Pentru cine anume oferă politicienii guvernul, Tucholsky nu spune nimic.

Cu siguranță, nu oamenii dețin puterea, pentru că și aici se aplică cu precizie matematică vechea ecuație politică din democrațiile burgheze, și anume: bani = putere, iar foarte mulți bani = foarte multă putere. Și foarte mulți bani are doar 0,01% din populație. Și totuși, politicienii și mass-media occidentale ne fac să credem în mod constant că trăim într-o democrație.

Pentru că trăim într-o democrație atât de performantă, marea majoritate a elitelor neoliberale germane, adică cei mai răi dintre cei mai răi din toate sectoarele societății, fără să întrebe poporul german pacifist, au sărit bucuroși în trenul războiului american împotriva Rusiei. În calitate de ajutoare de bunăvoie, Verzii, mai presus de toți ceilalți, au fost gata să se conformeze dorințelor Washingtonului, furnizând arme germane Ucrainei pentru a-i ”stoarce de sânge pe ruși”. Este exact ceea ce secretarul de război al SUA, Lloyd Austin, a numit în mod neglijent ca fiind adevăratul obiectiv de război al SUA/NATO, în timpul vizitei sale la Kiev.

În primele două sau trei luni, ”elitele” occidentale, se credeau pe drumul cel bun, deoarece mass-media era plină de titluri elocvente:

”Ucraina câștigă”, ”Rușii au probleme de aprovizionare”, ”Rușii au pierderi uriașe”, ”Rușii rămân fără rachete”, ”Rușii trebuie să se retragă înainte ca Ucraina să atace”, ”Ucraina este mai puternică decât se presupune”, ”Putin trebuie și va pierde acest război”.

Atâta timp cât astfel de titluri au dominat mass-media și discursul politic din Occident, belicoșii din guvernul de la Berlin au avut sentimentul plăcut că sunt în sfârșit de partea câștigătoare în acest nou război împotriva Rusiei. Dar ar fi făcut mai bine să-și amintească avertismentul cancelarului Otto von Bismarck, rostit deja cu mai bine de o sută de ani în urmă, și anume să nu pornească un război împotriva Rusiei sub nicio formă.

După a treia lună a operațiunii speciale rusești în Ucraina, forța normativă a faptelor a început încet-încet să prevaleze asupra rețelei de știri false despre victorie de la Kiev, alimentate de imperiul minciunii de la Washington.

Chiar și așa-numiții strategi de fotoliu, care în urmă cu doar câteva săptămâni, la știrile televizate și la talk-show-uri, dădeau ca sigură victoria Ucrainei, sunt acum îngrijorați de o prăbușire iminentă a forțelor armate ucrainene, întrucât procesul de descompunere a acestora nu mai poate fi trecut cu vederea. În consecință, în cercurile NATO se fac tot mai multe apeluri la încetarea focului cu rușii. O astfel de solicitare este însă respinsă cu strictețe de către trupa de film de propagandă Selensky din Kiev. Scenariul filmului nu a fost încă rescris în consecință de către producătorul de la Washington, iar regizorul Boris Johnson de la Londra nu a dat încă instrucțiuni noi trupei sale de actori din Kiev.

La Berlin, însă, realitatea nu pare să fi ajuns încă. În acest caz, competiția continuă atât între partide, cât și în interiorul lor, pentru a vedea cine este cel mai aprig belicos împotriva rușilor. Pe de altă parte, la Paris și la Roma, oamenii au început deja să se gândească la modul cum se va proceda în Europa în caz că – așa cum este previzibil acum – Rusia va câștiga. Totul indică faptul că Ucraina nu va mai exista în forma sa post-sovietică. Regiunile, și nu numai Donbass, care fac parte din Rusia de secole, nu vor mai dori să trăiască sub conducerea regimului de la Kiev după tot ceea ce s-a întâmplat de la lovitura de stat de pe Maidan din 2014.

La înființarea Uniunii Sovietice, Lenin a atribuit aceste regiuni deja parțial industrializate din Urusia noii Republici Socialiste Sovietice Ucrainene. Scopul a fost cel de a oferi noii republici oportunități mai bune de dezvoltare economică prin crearea unei relații mai echilibrate cu uriașa parte vestică a Ucrainei, caracterizată de o agricultură înapoiata. La acea vreme, pentru ruși nu conta dacă locuiau și lucrau în Republica Sovietică Rusă sau în Republica Sovietică Ucraineană. A fost doar o chestiune administrativă. Lucrurile s-au schimbat după dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991 și independența Ucrainei, care a păstrat pur și simplu teritoriile rusești inițiale fără referendum.

Situația rușilor din Ucraina a căpătat trăsături dramatice abia după lovitura de stat nazistă din 2014, pregătită de SUA timp de mai mulți ani cu cinci miliarde de dolari. Legile antirusești adoptate ulterior la Kiev le-au interzis rușilor care trăiesc în Ucraina să folosească limba, cultura, cărțile și ziarele lor și toate semnele exterioare ale atașamentului lor față de Rusia. Batalioanele de voluntari naziști au fost cele care au aplicat legile cu o violență brutală și arbitrară în Donbass, dar și în Mariupol și Odessa, adesea prin crime. Este modul în care s-a ajuns la revolta din Donbass și la separarea celor două republici populare autoproclamate.

În prezent, în două dintre regiunile rusești originale eliberate de armata rusă, Kherson și Zaporojie, au loc schimbări politice care este foarte puțin probabil să fie inversate chiar și după o încetare a focului sau un tratat de pace cu Ucraina reziduală, indiferent cum ar arăta aceasta, întrucât populația locală s-ar opune la un referendum. Pentru că Rusia nu are de oferit doar un potențial militar superior, ci și o mare putere soft, mai ales în comparație cu Ucraina, un stat distrus de ani de zile și unde nivelul de trai al populației active este de multe ori mai mic decât în Rusia.

În prezent, potrivit unor surse locale, Rusia construiește deja o administrație civil-militară cu drepturi depline în regiunile Kherson și Zaporojie, printre altele prin conversia operațiunilor de plată în ruble, conectarea la televiziunea și internetul rusesc și conversia cartelelor SIM la operatorii de telefonie mobilă ruși. Se eliberează plăcuțe de înmatriculare rusești, se elimină simbolurile statului ucrainean și a fost lansată o procedură accelerată de solicitare a pașapoartelor rusești. Totul indică faptul că Rusia ia în serios acest teritoriu și intenționează să rămână acolo pentru o perioadă lungă de timp. În districtele controlate de ruși din regiunea Harkov nu s-a observat nimic similar până acum.

În același timp, Vladimir Selensky se confruntă pentru prima dată cu un adevărat vânt potrivnic din toate părțile, atât în țară, cât și în străinătate. Recentele avansări ale armatei ruse și ordinele nebunești de a lupta până la ultimul om în regiunile încercuite de armata rusă nu numai că amintesc de sloganurile de perseverență naziste din faza finală a celui de-al Doilea Război Mondial, dar au avut și un tribut greu pentru societatea ucraineană sub forma de morți și răniți, plus infrastructură distrusă. În general, evoluțiile recente reprezintă un eșec major incontestabil pentru guvernul susținut de Occident.

În același timp, se pare că s-a evaporat presupusul consens național din Ucraina, pe care mass-media îl promovează, conform căruia toate grupările politice ar trebui să se ralieze armatei ucrainene victorioase în loc să critice deciziile președintelui Selensky. În mod clar, Selensky și echipa sa de producție de la Kiev au acum mari probleme. Invocările unității ucrainene sună din ce în ce mai strident. Cererile pentru și mai multe arme occidentale, adesea însoțite de un limbaj vulgar, devin din ce în ce mai presante.

Chiar și în urechile foștilor săi admiratori, declarațiile adesea eronate ale lui Selensky, departe de realitate, sună din ce în ce mai gol. Pe fondul prăbușirii previzibile a armatei și a societății, devine clar pentru toată lumea că Selensky nu este un om de stat, ci un actor într-un rol al cărui scenariu l-a uitat, iar îndrumătorii săi de la Londra și Washington nu mai știu ce să facă. Mașinăria de propagandă pusă în mișcare de Kiev cu ajutorul activ al anglo-americanilor a fost inițial extrem de eficientă. Mantra sa a fost:

”Suntem atacați, Occidentul colectiv ne susține, pentru că suntem bastionul care protejează Europa de barbari. Împreună am rezistat și, cu ajutorul Occidentului, vom forța inamicul să se retragă și vom recupera Donbass și Crimeea.”

Mașina de citit a început de mult să se clatine și, având în vedere evoluțiile zilnice, tot mai mult nisip intră în angrenaje. Fenomenul are de-a face și cu faptul că soldații ucraineni obișnuiți au înțeles acum că până și batalionul nazist de tip Waffen-SS Azov, admirat ca fiind deosebit de dur și curajos, a fost folosit doar drept carne de tun pentru a alimenta mașina de propagandă de la oțelăria omonimă din Mariupol.

Dar dacă celebrii eroi de la Azov nu au vrut să lupte până la ultimul om la oțelăria din Mariupol, așa cum li s-a ordonat, de ce ar fi trebuit să o facă soldații obișnuiți, adesea recrutați cu forța de pe stradă, îmbrăcați în uniforme și trimiși pe front pentru a lupta împotriva soldaților profesioniști ai inamicului, după o scurtă pregătire de tragere? Acest lucru explică, cu siguranță, de ce, la scurt timp după căderea Mariupolului, frontul din Donbass a început să se destrame. Confruntați cu amenințarea încercuirii, soldații de la Kiev se retrag din ce în ce mai mult, abandonând orașe și sate întregi fără luptă sau, adesea, predându-se, în masă, rușilor, care le oferă hrană, tratament, notificarea familiilor lor și supraviețuirea în siguranță în fața acestei nebunii.

În ceea ce privește ”elitele” noastre politice din Berlin, ar fi periculos să ne așteptăm să ia decizii bazate pe rațiune. Orice este posibil. Ideile care au format o bază solidă pentru politica de securitate a Germaniei timp de decenii, indiferent de guvern, sunt aruncate sumar peste bord și înlocuite cu un bla-bla confuz.

În urmă cu mai puțin de zece ani, la Berlin se înțelegea și se sublinia în mod repetat că ”nu există securitate în Europa fără Rusia”. Și cu siguranță nu împotriva Rusiei. Formula a fost înlocuită acum cu ”Ucraina trebuie să câștige”.

În același timp, elitele germane din politică și din mass-media par să refuze în continuare, în mod patologic, să accepte realitatea că toate cele șase pachete de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei au fost eșecuri. Mai presus de ceilalți, Germania s-a împușcat continuu în picior. Populația germană a realizat de mult timp acest lucru, iar oamenii își freacă ochii de uimire și se întreabă de ce ei sunt cei care suferă cel mai mult de pe urma sancțiunilor îndreptate împotriva Rusiei. Și suferă cu adevărat, și vor suferi mult mai mult dacă guvernul german va continua cu sancțiunile sale nebunești și cu planurile de resetare ecologică.

Rusia are tot ceea ce Germania și alte națiuni industrializate au nevoie pentru a funcționa. Este, probabil, cea mai autosuficientă țară din lume, chiar și în domeniul agriculturii și al alimentației, fiind unul dintre cei mai mari exportatori. Încercarea de a restricționa sau chiar de a opri exportul acestor materii prime rusești extrem de competitive, cerute în întreaga lume și care nu sunt în abundență, poate fi comparată cu Don Quijote care se învârte în jurul morilor de vânt.

Dar chiar dacă Berlinul politic va realiza în curând acest lucru, și anume că Rusia se poate descurca foarte bine fără UE și fără Germania, în timp ce Germania nu se poate descurca fără Rusia, este îndoielnic că Berlinul va trage singura concluzie corectă. Iar aceasta ar fi: pentru a se salva, Germania trebuie să se elibereze imediat de îmbrățișarea UE și NATO, să se retragă din regimurile de sancțiuni împotriva Rusiei și să reia relațiile diplomatice normale cu Rusia.

Însă pentru asta ar trebui să avem patrioți inteligenți și hotărâți în fruntea statului. Chiar și în opoziție sunt doar câteva persoane. În schimb, avem o selecție negativă de ratați în poziții de vârf, care se prezintă ca elite și, sub supravegherea SUA, sunt ferm integrate în rețeaua neoliberală a ”ordinii mondiale bazate pe reguli” a Washingtonului. Se poate scăpa de această rețea prin sinucidere politică. Astfel, locomotiva Germania continuă să se îndrepte spre podul prăbușit; frânele sunt defecte și nu există niciun comutator care să direcționeze trenul într-o altă direcție.