O analiză de Sam Parker. Cuvânt introductiv de Brian Shilhavy

Sam Parker, care scrie pentru Behind the News Network, tocmai a publicat a doua parte a unui articol intitulat ”Rusia/Putin și Occidentul”. Este, de departe, cea mai bună analiză a actualului conflict din Ucraina și a evenimentelor mondiale pe care am citit-o până acum, întrucât o pune în context istoric. Și, evident, se bazează pe surse de informații care contrazic complet ceea ce apare în mass-media corporatistă occidentală.

Acest site are doar câteva articole pe an, dar sunt documentate temeinic. Anul trecut am publicat o analiză despre cartelurile alimentare globale. Nu veți găsi nimic mai cuprinzător decât această serie despre cine controlează aprovizionarea cu alimente a lumii.

Evident că Sam Parker are acces la informații de nivel foarte înalt. Iar ”Sam Parker” este probabil un pseudonim, așa că orice căutare pentru a-i afla identitatea va eșua probabil.

Opiniile dominante astăzi, chiar și în mass-media alternativă, urmează paradigmele ”Dreapta” vs. ”Stânga”, presupunând că politicienii dețin controlul asupra afacerilor naționale și mondiale. Dacă și dumneavoastră gândiți astfel sau credeți că Statele Unite au un fel de superioritate morală față de alte națiuni, atunci mai bine NU citiți articolul de mai jos.

Similar cu propria mea înțelegere, Behind the News Network pornește de la presupunerea că lucrurile nu ”se întâmplă pur și simplu” în lume, ci sunt planificate. Iar cei care planifică și iau deciziile nu sunt politicienii, ci miliardarii bogați aflați la butoanele finanțelor lumii.

Politicienii lucrează pentru ei.

În Occident, două familii au dominat imperiile financiare în ultima vreme: Rothschild în Europa și Rockefeller în SUA. Iată câteva extrase din pagina de ”Introducere” de la Behind the News Network:

    Președintele american Roosevelt (1933-1945) a spus odată: ”În politică nimic nu se întâmplă din întâmplare. Dacă se întâmplă, puteți paria că a fost planificat în acest fel”. Roosvelt era într-o poziție bună pentru a ști, fiind președinte al SUA timp de 12 ani.

    Acest buletin informativ se ocupă de planurile diabolice a două centre de putere din lume și de modul cum au complotat pentru a înrobi omenirea. Sperăm că va explica aspecte ce până acum păreau inexplicabile; că va aduce în prim plan imagini dinadins întunecate de pictorii de peisaje din mass media.

    Toată lumea știe că au existat tirani și dictatori – precum Adolf Hitler, Stalin și alții. Nimeni nu contestă. Teroarea și distrugerile pe care astfel de nebuni le-au provocat lumii sunt universal recunoscute. Toți acești tirani au vrut să cucerească lumea. Știm asta.

    Atunci nu este teoretic posibil ca un miliardar să stea într-un penthouse din Manhattan, Londra sau Paris și să viseze la fel ca Hitler sau Lenin? Va trebui să recunoașteți că teoretic ar fi posibil. Iulius Caesar, un aristocrat bogat, a făcut-o. Și un astfel de om ar putea forma o alianță cu alți oameni care gândesc la fel, nu-i așa? Caesar a făcut-o. Respectivii ar fi foarte bine educați, ar avea un prestigiu social imens și ar fi capabili să adune sume de bani uimitor de mari pentru a-și duce la îndeplinire planurile. Sunt avantaje pe care Stalin, Lenin și Hitler nu le-au avut.

    Este dificil pentru un individ obișnuit să înțeleagă o asemenea poftă perversă de putere. Un om obișnuit vrea doar să se bucure de succes în munca sa, să își poată permite un nivel de trai rezonabil de ridicat. Vrea să-și întrețină familia la bine și la rău și să le ofere copiilor săi o educație solidă. Ambiția sa se oprește aici. El nu are nicio dorință de a-și exercita puterea asupra altora, de a cuceri alte pământuri sau popoare, ori de a fi rege sau conducător. El vrea să-și vadă de treburile sale și să se bucure de viață. Deoarece nu are poftă de putere, îi este greu să își imagineze că există alții care cântă o altă melodie.

    Dar trebuie să ne dăm seama că de-a lungul istoriei au existat Hitleri, Lenini și Cezari. De ce ar trebui să presupunem că astăzi nu există astfel de oameni cu pofte perverse pentru putere? Și dacă ei se întâmplă să fie miliardari, nu este posibil să folosească oameni precum Hitler și Lenin ca pioni cu scopul de a prelua puterea pentru ei înșiși? Într-adevăr, oricât de greu de crezut ar fi, se întâmplă astăzi.

    Politica este practicarea puterii. Iar puterea se bazează pe bogăție. În politică, banii reprezintă motivația, iar scopul este puterea. Un politician – indiferent cât de înalt în rang – nu este altceva decât un servitor al puterii. Pentru a simplifica, să luăm un exemplu. Cel mai bogat om din oraș este cel față de care primarul și șeful poliției sunt foarte deferenți. Ceea ce spune omul bogat, în mod normal, se și întâmplă. Iar exemplul poate fi ”tăiat și lipit” de la un oraș la altul, la o națiune și o regiune, apoi la întreaga lume.

Consider că scrierile lui Sam Parker sunt foarte bune și reprezintă un jurnalism foarte solid – incredibil de rar în zilele noastre. După ce citiți ceea ce expune, vă va fi greu să ghiciți unde se află propriile sale loialități și convingeri, și așa ar trebui să fie în cazul jurnalismului onest.

Presupun că majoritatea cititorilor Health Impact News sunt pro-americani și pro-naționaliști. A fi ”patriot” este considerat un lucru ”bun”.

Am explicat în scrierile anterioare despre idolatrie. Și faptul că un adevărat credincios în Isus Hristos nu va avea alte loialități în afară de loialitatea față de Hristos și de Împărăția lui Dumnezeu.

Orice altceva face parte din domeniul lui Satana și din împărăția întunericului. Iar acest lucru include Statele Unite ale Americii, împreună cu creștinismul corporatist.

Sam Parker abordează lucruri pe care nu le veți găsi în mass-media corporatistă, iar multe dintre ele nici măcar în mass-media alternativă, oferind o perspectivă istorică care vă poate pune la îndoială propria înțelegere a Rusiei și a motivelor pentru care acționează așa cum o fac astăzi.

Dacă mare parte din ceea ce scrie aici este adevărat, se pare că Rusia ar fi în avantaj în acest moment, cel puțin în ceea ce privește puterea militară.

Din punctul de vedere al lui Sam Parker, Occidentul este în declin, în timp ce Rusia și-a reconstruit în mod constant armata de la sfârșitul Războiului Rece. El ajunge la concluzia că, practic, este ”game over” pentru Occident, întrucât nu poate concura cu sistemele de armament modernizate ale Rusiei.

    „Nu există nimic în arsenalul american, nici acum și nici în viitorul apropiat, care să poată intercepta ținte Mach 9-10+, cu atât mai puțin M20-27. Aceasta este problema. Într-adevăr, este set, meci și game over pentru Imperiu: nu mai există nicio opțiune militară împotriva Rusiei.„

Va dura ceva timp să citiți și să digerați textul de mai jos, dar merită. Nu cunosc alte surse mai bune.

Rusia/Putin și Occidentul, de Sam Parker (Partea 1)

(1991-prezent)

Căderea Uniunii Sovietice a marcat începutul unei noi faze extrem de periculoase a agresiunii americane împotriva unei Rusii puternic slăbite. Pentru Imperiul Rockefeller, aceasta a reprezentat oportunitatea de aur de a-și distruge fostul adversar, Rusia. Dacă reușeau să distrugă Rusia, ei credeau că pot elimina singurul obstacol serios rămas în calea a ceea ce Pentagonul numea Dominația întregului spectru – controlul total al pământului, mării, aerului, spațiului și spațiului cibernetic. O singură superputere ar putea dicta întregii lumi așa cum crede de cuviință. Acesta era visul nebunesc al lui David Rockefeller, al familiei sale și al aliaților săi.

Anii ’90 au fost o perioadă de suferință imensă pentru poporul rus. Pe măsură ce prăbușirea iminentă a URSS devenea perceptibilă, persoane din interior au creat un grup de planificare pentru a asigura menținerea influenței oficialilor din epoca sovietică prin transferul activelor statului rus către companii fantomă offshore și, astfel, prin jefuirea bogăției țării. O astfel de companie offshore, FIMACO, a fost folosită pentru a fura aproximativ 50 de miliarde de dolari din banii națiunii.  Prin acest jaf s-a generat capitalul lichid folosit de viitorii oligarhi pentru a-și construi averile. Unul dintre primii beneficiari ai aranjamentului a fost Mihail Hodorkovski. El și-a început cariera ca funcționar sovietic minor, al cărui conglomerat petrolier Yukos era legat de FIMACO. Iar FIMACO era legată de Jacob Rothschild, la Londra.

În 1991, Uniunea Sovietică s-a prăbușit în cele din urmă. În acel august, trezorierul de stat Nikolai Kruchina, responsabil de rezervele de aur ale Rusiei, a murit căzând în gol, de la fereastră. El fusese membru al grupului de planificare care a inițiat complotul pentru furtul activelor statului. Succesorul său, Georgy Pavlov, a căzut de la fereastră două luni mai târziu: oligarhii făceau curățenie. În septembrie, banca centrală rusă a anunțat că rezervele de aur ale Kremlinului au scăzut în mod inexplicabil de la 1000-1500 de tone, cât se estimau, la doar 240 de tone. Două luni mai târziu, Victor Gerashchenko a anunțat că rezervele de aur ale Rusiei dispăruseră de fapt în întregime. În timp ce publicul rus a fost îngrozit de această dezvăluire, bancherii europeni au părut a fi mai puțin surprinși. În respectivele cercuri se șoptea frecvent că avioanele de transport sovietice zburau de luni de zile spre și dinspre Elveția și vindeau cantități mari de aur. Boris Elțîn și-a anunțat planurile de privatizare a activelor națiunii și a început adevăratul jaf.

În timpul perioadei de privatizare, rețelele celor două familii nu au pierdut timpul și s-au năpustit în mod oportunist pentru a prelua industriile rusești. Administrația Clinton a încercat să reproiecteze politicile economice ale Federației Ruse în curs de formare în conformitate cu Consensul de la Washington: privatizare, dereglementare, austeritate și deschiderea companiilor rusești pentru a fi cumpărate de americanii ultra-bogați. Investitorii străini au năvălit în masă, iar nivelul de lăcomie în rândul acestei a cincea coloane de noi moscoviți a fost cu adevărat uimitor.

Intră Putin în joc

La scurt timp după preluarea mandatului în 1999, Vladimir Putin, un naționalist cu o carieră îndelungată în serviciile secrete rusești, s-a confruntat cu sarcina dificilă de a încerca să anuleze (sau cel puțin să limiteze) daunele pe care acoliții criminali ai lui Elțîn și partenerii lor străini le făcuseră Rusiei.

Putin îi dă afară pe Rothschild

Criminalitatea nu s-a limitat la speculatorii străini. În perioada de început a privatizării din anii ’90, Rothschild-urile au organizat o societate secretă de șapte oligarhi ruși care controlau în întregime administrația lui Boris Elțîn. Grupul s-a autointitulat Semibankirschina, după numele celor șapte boieri aflați la cârma Rusiei în secolul al XVII-lea. Societatea secretă îi includea pe următorii oligarhi: Boris Berezovski, Mihail Hodorkovski, Mihail Fridman, Petr Aven, Vladimir Gusinski, Vladimir Potanin și Alexandru Smolenski. Cu toții au lucrat pentru Rothschild – sau Londra. Mai precis, pentru Jacob Rothschild.

La sfârșitul anului 1999, Vladimir Putin a devenit președinte al Rusiei, iar norocul acestor conducători autoproclamați s-a schimbat rapid în ghinion. S-a format un nou grup de persoane din anturajul lui Putin – Slivoki (format din naționaliști ruși din lumea securității și a afacerilor) și a început să suplinească accesul anterior pe care Semibankirschina îl avea la președinte.  De pe o poziție de forță, Putin a negociat un ”mare târg” cu oligarhii rămași: aceștia și-au păstrat majoritatea activelor existente în schimbul alinierii la guvernarea verticală a Rusiei de către Putin. Era gangsterismului financiar din anii 1990 se încheiase. În 2001, o preluare de către stat a mass-media a confiscat rețelele de televiziune deținute anterior de marionetele Rothschild. Mișcările lui Putin, de la începutul lunii martie 2000, au condus la o rupere a controlului Rothschild asupra Rusiei. Toți acești oligarhi aparțineau lui Jacob Rothschild. Și ei furau Rusia orbește.

David Rockefeller nu putea fi deranjat cu astfel de încasări mici. În cazul său, cheia era să aducă Rusia în lumea dolarului – mult mai profitabil pentru imperiul său. În plus, o serie de confruntări geopolitice la granițele Rusiei serveau foarte mult imperiului lui Rockefeller. Prima dintre acestea a fost războaiele cecene din 1994 și 1999/2000. Putin le-a pus capăt rapid și fără milă.

Ocupația militară a Irakului a fost primul pas major în strategia americană de a muta petrolul în companiile petroliere ale celor două familii, Rockefeller și Rothschild. Apoi, investițiile rusești în Irak au fost pierdute după invazia americană din martie 2003. În plus, după invazia Afganistanului din octombrie 2001, Pentagonul a început să-și extindă prezența în Asia Centrală – spre disconfortul Rusiei și al Chinei. Din motive militare și politice evidente, Washingtonul nu a putut admite în mod deschis că, de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, obiectivul său strategic a fost acela de a dezmembra sau de a destructura Rusia, obținând astfel un control efectiv asupra uriașelor sale rezerve de petrol și gaze.

Cele două războaie nu au fost decât loviturile de început ale unei serii de ”conflicte geopolitice ale petrolului și energiei prin conducte” – războaie nedeclarate, dar în toate sensurile cuvântului. Au fost conflicte armate, deschise și ascunse, care au cuprins Eurasia, Orientul Mijlociu și Africa. Războaiele energetice au fost purtate cu bombe, cu tactici de teroare și cu drone. De asemenea, s-a luptat cu noi metode sofisticate de destabilizare politică a regimurilor necooperante prin ceea ce s-a numit Revoluții de culoare. Scopul era simplu: controlul Rockefeller, prin intermediul Pentagonului și al CIA, asupra tuturor zăcămintelor semnificative de petrol și gaze PLUS conductele pentru transportul acestora, cu scopul de a putea controla colosul economic eurasiatic emergent, în special China și Rusia (și mai târziu India).

Scopul ar fi fost atins prin orice mijloace necesare. Încercuirea Rusiei de către NATO, revoluțiile de culoare din întreaga Eurasie și războiul din Irak au devenit toate aspecte ale uneia și aceleiași strategii geopolitice americane: o strategie grandioasă pentru a destructura Rusia o dată pentru totdeauna ca potențial rival la o hegemonie unică a superputerii americane. Însă sfârșitul erei Elțîn a pus o mică piedică în planurile mărețe ale Washingtonului. În urma jafului Rusiei ghidat de Wall Street și de City of London de către rețelele celor două familii, un Putin mai isteț și mai sobru a apărut cu prudență ca o forță naționalistă dinamică, angajată să reconstruiască Rusia.

Putin se desparte de Rockefeller

Un eveniment definitoriu în geopolitica energetică rusă a avut loc în 2003. La fel cum Washingtonul preluase controlul asupra Irakului, Putin a ordonat arestarea spectaculoasă a oligarhului miliardar al Rusiei, Mihail Khordokovsk – sau MK, acuzat de evaziune fiscală. Putin a înghețat apoi acțiunile gigantului grup petrolier Yukos Oil al lui Khordokovsky, punându-l sub controlul statului. Ce a declanșat acțiunea dramatică a lui Putin?

MK lucra pentru Jacob Rothschild. El era un paravan al lui Rothschild. În martie 2000, MK a fost prezent alături de toți ceilalți oligarhi chemați de Putin la o întâlnire. Oligarhii se angajaseră față de Putin că, dacă nu se vor amesteca în politica rusă și vor repatria o parte din banii furați (de fapt, furați de la stat prin licitații trucate în timpul lui Elțîn), li se va permite să își păstreze activele. Toți acești oligarhi au servit drept paravan pentru Rothschild. Majoritatea au acceptat înțelegerea, cu excepția oligarhilor evrei ai lui Rothschild. Putin i-a hărțuit, deoarece și-au încălcat angajamentul față de el. La fel a făcut și MK. Ultimul era ocupat cu cumpărarea Dumei – parlamentul Rusiei – ca un prim pas al planului de a candida împotriva lui Putin în 2004.

Între timp, Mihail Hodorkovski negocia cu două companii petroliere Rockefeller – Exxon și Chevron, pentru a vinde 40% din Yukos Oil (în schimbul sumei de 25 de miliarde de dolari). Dacă tranzacția ar fi mers până la capăt, independența economică și financiară a Rusiei ar fi luat sfârșit. Această participație de 40% ar fi oferit Washingtonului, giganților petrolieri americani și familiei Rockefeller o putere de veto de facto asupra viitoarelor acorduri și conducte de petrol și gaze rusești. În momentul arestării sale, Iukos tocmai începuse demersurile pentru a achiziționa Sibneft, o companie petrolieră rusă foarte mare.

Întreprinderea combinată Yukos-Sibneft, cu 20 de miliarde de barili de petrol și gaze, ar fi deținut atunci a doua cea mai mare rezervă de petrol și gaze din lume – în mâini private, și nu de stat. Cumpărarea de către Exxon a Yukos-Sibneft ar fi fost o adevărată ”lovitură de stat” în domeniul energiei. David Rockefeller și Jacob Rothschild știau acest lucru. La fel și Casa Albă. MK știa acest lucru. Mai presus de toate, Vladimir Putin știa și a acționat decisiv pentru a o bloca. Putin a acționat împotriva lui MK în octombrie 2003. L-a arestat.

În timpul epurării oligarhilor și a capitaliștilor vulturi a ieșit la iveală adevărata putere din spatele lui Mihail Hodorkovski. Când a devenit probabil că va fi arestat, acesta a aranjat ca toate acțiunile sale de la compania petrolieră Iukos să fie transferate în proprietatea lui Jacob Rothschild. Transferul a avut loc în noiembrie 2003, oferindu-i lui Jacob Rothschild un control de 40-45% din Yukos, a cărei valoare era estimată la 25 de miliarde de dolari. Ulterior, Putin a lichidat și naționalizat Yukos prin confiscarea și vânzarea acțiunilor sale către companiile petroliere de stat.

Putin a redat Rusiei ceea ce a fost furat de Jacob Rothschild. Odată ajuns cel mai bogat om din țară, norocul lui Mihail Hodorkovski s-a schimbat în rău. În 2003, Putin l-a urmărit penal pe Hodorkovski pentru evaziune fiscală și fraudă, iar ultimul a sfârșit prin a face 10 ani de închisoare, ulterior fiind exilat. Atunci când au avut loc licitațiile trucate de vânzare a activelor statului în 1995/96, majoritatea companiilor au fost vândute pentru doar 5% din valoarea lor. Iar Iukos a fost ”cumpărată” pentru mai puțin de 400 de milioane de dolari, în timp ce valoarea sa reală era mult mai mare.

Așadar, Putin le-a declarat război celor mai puternice familii de pe planetă. Din acel moment, asistăm la o luptă între Putin și cele două familii. Putin a supraviețuit multor tentative de atentat la viața sa din partea celor două rețele de putere. De când Putin l-a arestat pe Khordolovsky în 2003, Kremlinul a pus din nou motoarele controlului economic în mâinile statului.

Unul dintre primele puncte de pe agenda lui Putin a fost achitarea tuturor datoriilor către FMI și a împrumuturilor restante din perioada sovietică, eliberându-se astfel de interferențele Rothschild. Acest lucru i-a permis lui Putin să reducă influența celor două familii asupra destinului Rusiei.

Evenimentele din Rusia au fost urmate în curând de destabilizări secrete finanțate de CIA în Eurasia – revoluțiile de culoare împotriva guvernelor de la periferia Rusiei.

Putin a început o serie de mișcări defensive pentru a restabili o formă de echilibru sustenabil în fața politicii tot mai evidente a Washingtonului de încercuire și slăbire a Rusiei. Greșelile strategice ulterioare ale SUA au făcut treaba mai ușoară pentru Rusia. Acum, cu mizele în creștere de ambele părți – vezi NATO și Rusia – Rusia lui Putin a trecut de la simpla apărare la o nouă ofensivă dinamică, menită să asigure o poziție geopolitică mai viabilă, folosind resursele energetice ca pârghie.

Până în 2003, după ce Irakul a fost ocupat de forțele americane și britanice, cea mai urgentă prioritate pentru SUA a fost controlul petrolului rusesc, al gazului și al conductelor asociate. Pentru ca fenomenul să se întâmple, o lovitură de stat în mica Republică Georgia a fost considerată esențială, precum și o lovitură de stat similară în Ucraina. Dacă în ambele țări puteau fi instalate regimuri pro-americane, nu numai că securitatea militară a Rusiei ar fi amenințată mortal, dar și capacitatea Rusiei de a controla exportul de petrol și gaze către UE ar fi fost grav îngreunată.

În ianuarie 2004, Revoluția Trandafirilor l-a adus la putere pe candidatul Washingtonului pentru funcția de președinte al Georgiei, Mikheil Saakașvili. Cu omul lor ferm instalat la Tblisi – BP și consorțiul petrolier Anglo American s-au mișcat rapid pentru a finaliza un oleoduct de 1.800 km de la Baku via TYblisi până la Ceyhan, în Mediterana turcească, la un cost de aproximativ 3,6 miliarde de dolari. Odată cu construcția conductei (BTC), a apărut o verigă importantă în slăbirea independenței petroliere și energetice a Rusiei.

În noiembrie 2004, CIA și-a pus omul lor la putere în Ucraina. Lovitura de stat a fost denumită Revoluția portocalie. Pentru Rusia, Ucraina avea o importanță strategică mai mare decât Georgia. Și asta datorită mai multor conducte de petrol și gaze care tranzitează Ucraina către UE. Tăierea conductelor la granița cu Ucraina ar fi dat o lovitură economică severă Rusiei, care nu își putea permite o astfel de pierdere. Având în vedere că Polonia făcea deja parte din NATO, o aderare la NATO a Ucrainei și Georgiei ar fi înconjurat aproape complet Rusia cu vecini ostili, creând o amenințare existențială pentru însăși supraviețuirea Rusiei. Putin știa acest lucru, dar opțiunile sale erau limitate. Și Washingtonul cunoștea mizele și făcea totul pentru a impune agenda, mai puțin un război deschis împotriva unui adversar cu capacități nucleare.

(Sfârșitul primei părți. Va urma)