Teroriștii Covid-19 și CO2, sfârșitul lumii și asaltul stângii globaliste

Notă: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 19 februarie 2021. Ulterior, a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

Pe măsură ce pandemia Covid-19 dă semne că s-ar înmuia cu sprijinul campaniilor de vaccinare, o altă năpastă amenință omenirea: Apocalipsa Climate Change.

Sfârșitul lumii este foarte aproape dacă nu facem nimic. Asta aflăm zi de de zi atunci când deschidem televizoarele sau intrăm pe fluxurile de știri. Imposibil să nu dăm peste un mic reportaj despre ghețarii care se topesc într-un ritm amețitor sau animalele sălbatice care se sinucid (wow!) din pricina încălzirii globale.

Fără să fim neaparat specialiști în climatologie sau epidemiologie, observăm o multitudine de asemănări între cele două amenințări planetare capabile, la o adică, să extermine viața de pe pământ. Să le denumim, pe scurt, ”Pandemia”, respectiv ”Climate Change”.

În timp ce prima reprezintă o amenințare palpabilă, imediată, percepută cu ochiul liber în graficele cu decese Covid, încălzirea globală pare a fi teroristul invizibil care mai așteaptă până să dea marea lovitură. Iar ca să nu-și iasă din mână se distrează cu niscaiva secete, incendii și uragane. Ca și în cazul Covid-19, știm sigur că există și că are efecte devastatoare.

În cazul ambelor ”apocalipse”, rețeta de propagare a terorii în rândul populației pare a fi identică. Un pericol relativ mic, gestionabil fără atacuri de panică, devine dintr-odată unul imens, înfricoșător, printr-o strânsă colaborare între mass-media, politicieni și specialiști. Întâmplător sau nu, vorbim despre aceeași presă și aceeași politicieni, cu diferența că medicii epidemiologi se transformă în specialiști climatologi. Societatea civilă, prin intermediul ONG-urilor, pune și ea umărul de dragul ”binelui comun”. La fel miliardarii filantropi.

Discursul oficial reprezintă în mod automat și adevărul suprem, atât în Pandemie cât și în Climate Change. Specialiștii de altă părere devin brusc indezirabili. Sunt excluși din dezbaterile publice, etichetați drept conspiraționiști și cenzurați pe rețelele sociale.

Dacă în Pandemie dușmanul de moarte este Covid-19, în Climate Change îl avem pe binecunoscutul dioxid de carbon – CO2. Ambii invizibili. Ambii la fel de necruțători. Unul cu amenințare imediată, altul cu bătaie mai lungă. Dar nu foarte lungă. Atât cât să ne bage-n sperieți.

Cum Donald Trump a dispărut de la Casa Albă, dintr-odată ne este mult mai ușor să salvăm planeta. Să luptăm atât cu perversul Covid-19, cât și cu diabolicul CO2. Am descoperit vaccinul imediat după alegeri, ne-am regrupat strategic în Acordul de la Paris, i-am cerut scuze Gretei Thunberg pentru incapacitatea de a reacționa la timp împotriva pericolului iminent. Am adunat mii de miliarde de euro și dolari în proiectele Green Deal, ca să transformăm totul din temelii.

Dacă despre urmările fumatului specialiștii s-au chinuit zeci de ani până să tragă o concluzie, în cazul teroristului CO2 lucrurile au fost mult mai simple. Cu certitudine nemilosul CO2 omoară milioane de oameni și animale, provoacă inundații, incendii, alunecări de teren, topiri de ghețari, sinucideri de animale ș.a.m.d. Dar ce nu face CO2! Sfârșitul lumii e mai aproape decât credeam. Dovezile sunt peste tot. Deschideți ochii! Până și președintele Klaus Iohannis i-a deschis. Și a văzut realitatea.

”Vă amintiți de seceta din primăvară, care a distrus mii și mii de hectare de culturi. Este urmare a încălzirii globale. Vă amintiți de multiplele inundații pe care le-am avut în ultimii ani în foarte multe zone din țară, unde a plouat cum nu a mai plouat. Și acestea sunt urmări ale încălzirii globale. Iar aici stăm în mijlocul lui decembrie și parcă ar fi noiembrie. Unde-i zăpada? Probabil tot un indiciu că încălzirea globală nu este o poveste de gazetă, ci un efect absolut nedorit al dezvoltării industriale”, a explicat, pe îndelete, climatologul Klaus Iohannis. Cum să nu-l credem pe cuvânt? Doar președintele ne-a spus (atunci în calitate de epidemiolog) să stăm acasă, altfel după sărbători vom avea înmormântări. Nu domnia sa ne-a povestit cum mureau profesorii prin Franța, în secțiile ATI, printr-un fake-news monumental?

Desigur, ca și în cazul Pandemiei, tabloul Climate Change este ceva mai complex decât se străduie să ni-l bage pe gât mass-media și politicienii.

Dacă ne uităm puțin în urmă, constatăm fără prea mare efort că Pământul s-a încălzit și s-a răcit de mai multe ori, în perioade în care nimeni nu auzise despre industrializare. Nu existau mașini, avioane, vapoare, fabrici și uzine. Doar sobe cu lemne, oameni și animale. Ce-i drept, emanau puțin CO2, dar nu suficient cât să moară planeta.    

Spre exemplu în Evul Mediu, între anii 800 şi 1300, schimbările climatice au fost mult mai pronunţate. Populația planetei a asistat atunci la o perioadă de încălzire globală, denumită Medieval Warm Period. Temperatura medie a fost cu 3 grade mai mare decât cea din prezent. Astăzi aflăm de la televizor că dacă temperatura medie creşte cu mai mult de două grade ne paște, fără îndoială, Apocalipsa.

În următoarele şase secole a intervenit un lung ciclu geologic de răcire dramatică a vremii, cunoscută sub denumirea de Mica Glaciaţiune. Unii climatologi spun că începând din 1900 este foarte probabil să fi ieşit din respectivul ciclu glacial, rezultatul fiind încălzirea globală, întâmplător suprapusă peste revoluția industrială.

Istoria ne mai arată că în 1132, în Alsacia, izvoarele au secat, iar râurile s-au uscat. Rinul putea fi traversat pe jos. În 1152 căldura era atât de mare încât ouăle puteau fi gătite în nisip. Iar în 1303 și 1304, Sena, Loara, Rinul și Dunărea puteau fi traversate pe jos. Ceva mai târziu, în 1835, Sena aproape secase. În 1718 nu a plouat deloc între aprilie și octombrie. Culturile au fost arse, râurile au secat, iar la Paris teatrele au fost închise din pricina temperaturilor excesive. Termometrele arătau 45 de grade în orașul luminilor.

Pământul nu a dus deloc lipsă de fenomene extreme în ultimele sute de ani, cu sau fără contribuția teroristului CO2.

Pe 7 octombrie 1912, de exemplu, Los Angeles Times alerta cititorii: ”A cincea epocă de gheață este pe drum: rasa umană va trebui să lupte pentru supraviețuire”. Până pe 9 august 1923 situația devenise deja disperată, dovadă că Chicago Tribune a titrat mare, pe prima pagină: ”Oamenii de știință spun că gheața arctică va șterge Canada de pe suprafața pământului”. Lumea părea că se încălzește din nou prin 1930. Așa că unii oameni de știință și jurnaliști au sugerat că teroristul CO2 ar putea fi cauza. Cu toate acestea, după 1940 a devenit evident că temperaturile medii globale începuseră să scadă din nou. Așa că în 1970 specialiștii erau iarăși îngrijorați că Pământul s-ar îndrepta spre o nouă epocă de gheață. Ați înțeles, nu-i așa?

Teoria implicării CO2 în încălzirea globală a câștigat definitiv atenția publicului larg la nivel mondial în 1988, odată cu show-ul dramatic pus în scenă de Comitetul pentru știință, tehnologie și spațiu, condus de ex-vicepreședinte american, senatorul Al Gore. Da, e vorba de fostul lider al Partidului Democrat, vajnic activist de mediu, care din 2001 s-a lansat în afaceri de milioane de dolari cu tranzacționări de certificate verzi.

Specialiștii în Climate Change, cunoscuți și ca ”experți climatologi”, se împart și ei în două categorii, după modelul medicilor din apocalipsa pandemică: 1) agreați de autorități și 2) repudiați (sau conspiraționiști). Ultimii consideră că factori ca influența ciclurilor solare, modificări în poziția polilor magnetici sau variații ciclice ale orbitei Pământului în jurul Soarelui influențează semnificativ climatul. Ei spun că schimbările climatice nu pot fi provocate exclusiv de creșterea concentrației de CO2, cu excepția cazului în care ar exista un interes extra-științific menit să promoveze această teorie.     

Climatologul John Christy a fost chemat de 20 de ori în Congresul american să-și prezintă opiniile privind schimbările climatice. Ea a subliniat incertitudinile legate de rezultatele climatologiei, însă a provocat o reacție atât de furioasă din partea ecologiștilor, încât s-a pensionat mai devreme de la Georgia Institute of Technology, acuzând politizarea unei probleme științifice. La rândul său, suedezul Lennart Bengtsson nu a putut să-și publice un articol în care contesta informațiile legate de concentrațiile din atmosferă ale gazelor cu efect de seră. Când a îndrăznit să protesteze față de cenzura inexplicabilă, colegii de breaslă l-au linșat ca pe ultimul impostor. ”Nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva într-o comunitate pașnică, precum cea a meteorologilor”, a spus Bengtsson în urma incidentului.

Nu au fost nici pe departe singurele exemple de specialiști puși la stâlpul infamiei. Fenomenul pare foarte cunoscut dacă ne gândim la Pandemie, nu-i așa?

Însă cea mai grea lovitură aplicată narațiunii oficiale ”Climate Change” a picat în noiembrie 2009, cu prilejul scandalului Climategate. Atunci au apărut în spațiul public mii de mailuri schimbate între reputați specialiști, care în discuții private admiteau că au falsificat datele legate de temperaturi. Un hacker a spart serverul centrului de cercetare University of East Anglia Climate Research Unit și a publicat mesajele private. Între altele, cercetătorii din UK discutau despre tot felul de tactici de intimidare și cenzurare a vocilor critice, de discreditare a acestora sau blocarea publicării lucrărilor lor științifice. Cei patru climatologi implicați au negat acuzațiile, destul de pueril, susținând că afirmațiile lor ar fi fost ”scoase din context”.

Sigur că oricât de catastrofale ar părea daunele provocate de teroristul CO2 în scopul inducerii senzației de Apocalipsă iminentă, pentru schimbarea din temelii a sistemului și destructurarea industriilor occidentale ar fi fost nevoie de declararea stării de urgență climatică. Ceea ce s-a și întâmplat, cum altfel decât prin vocea politicienilor și a Organizației Națiunilor Unite. Remarcați, din nou, similitudinea cu Pandemia, OMS vs ONU. Doar că în afacerea Climate Change nu a fost nevoie de izolete, de camioane ticsite cu sicrie și de scoaterea armatei pe străzi. Cel puțin deocamdată.

”Cea mai mare amenințare existențială a timpului nostru este încălzirea globală”, a decretat, sigur pe el, președintele american Joe Biden. Nu pandemia, nu terorismul islamic, nu neomarxismul. Nu Rusia, China, Iran sau Coreea de Nord.

Marea întrebare este ce s-ar putea ascunde în spatele acestei retorici propagandistice care se sprijină pe multe presupuneri, manipulări și fake-news-uri. Dar și pe politicieni, guverne și filantropi miliardari, binecunoscuți pe timp de pandemie. Cine și ce ar avea de câștigat?

Activista de mediu Greta Thunberg, o adolescentă folosită în mod cinic drept vârf de lance al campaniei globale de propagandă, o spune foarte tranșant: ”Trebuie să schimbăm sistemul! Iar schimbarea va veni, indiferent dacă vă place sau nu, pentru că puterea aparține poporului”. În lipsa unor măsuri concrete de luptă cu teroristul CO2, preconizata Apocalipsă este pretextul ideal pentru schimbarea sistemului. Culmea, transformarea unor întregi industrii prin renunțarea la combustibilii fosili și modificarea radicală a obiceiurilor alimentare coincide cu retorica anticapitalistă a stângii radicale. Activiștii de mediu nu se limitează să ceară doar închiderea minelor de cărbuni, a combinatelor siderurgice sau a centralelor atomice. Ei vorbesc și despre comunitățile marginalizate, minoritățile etnice și rasiale, despre drepturile LGBT, crearea unor bănci de stat, locuri de muncă garantate, case ieftine, la îndemâna oricui, transport gratuit ș.a.m.d.

În realitate asistăm la un asalt fără precedent al stângii globaliste, sub stindardul Forumului de la Davos, cu participarea extraordinară a mass-media, a ONG-urilor și a miliardarilor americani cunoscuți ca mari filantropi: Bill Gates, George Soros, Jeff Bezos și amicii lor din Silicon Valley. Îi știți pe toți din îndrăgitul serial de acțiune și suspans ”Pandemia Covid-19”, în regia Organizației Mondiale a Sănătății. Sunt fix aceeași.

Ca fapt divers, ca să realizați amploarea fenomenului, doar Bill Gates, Jeff Bezos și fosta soție a ultimului, MacKenzie Scott, au scos recent la bătaie 20 de miliarde de dolari (notă – PIB-ul României este de circa 250 miliarde euro), cu scopul de ”a preveni schimbările climatice”. Mai mult, fondatorul Microsoft a propus ca țările bogate să treacă la ”carne de vită 100% sintetică” pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Ca o paranteză, merită subliniat că acești așa-ziși filantropi au o influență imensă, în afara oricărui dubiu, asupra politicienilor de top și implicit a guvernelor lumii. Rămâne întrebarea cât de etic (și legal, până la urmă) este ca niște cetățeni din mediul privat, cu interese personale evidente, să dicteze agenda publică globală.

Revenind la cine ar avea de câștigat și cine de pierdut în mega-afacerea Climate Change trebuie să plecăm de la premisa că industria petrolieră (și în viitorul mai îndepărtat cea de gaze naturale) va cunoaște un puternic declin până în 2050. Așadar principalele țări exportatoare de petrol vor fi lovite sub centură de proiectele Green Deal și dispariția industriilor consumatoare de materii prime poluante. Vorbim aici în principal despre țările arabe din Orientul Mijlociu, dependente de exportul de petrol, despre șapte state din Africa, apoi Venezuela, dar și Rusia, SUA sau Canada, deși ultimele sunt departe de a suferi daune la fel de mari ca Iranul sau Irakul (printre altele,  furnizori importanți de fonduri pentru terorismul de tip islamic – deci avantaj Israel!). Rusia, spre exemplu, va avea chiar de câștigat în primă instanță, prin creșterea cererii de gaze naturale pe fondul renunțării la petrol și cărbune, în timp ce Statele Unite pare să fi pierdut o bună parte din piața europeană o dată cu finalizarea gazoductului Nord Stream.  

Dacă mai contează la nivel informativ, România este pierzătoare netă în urma implementării proiectului Grean Deal. Are de închis minele de cărbune, industria siderurgică și cea petrochimică, extrem de poluante, în timp ce rezervele de petrol și în special gaze naturale din Marea Neagră vor rămâne strict în manualele de istorie și geografie. Nu vom apuca să ne bucurăm de ele. În plus, terenurile agricole se vor umple de turbine eoliene, panouri solare și culturi de plante tehnice necesare combustibililor ecologici. Așa că nu-i deloc exclus ca pe viitor să mâncăm pâine din grâu chinezesc și antricoate de vită sintetică, din laboratoarele lui Bill Gates.

Apropo de China, țara cu 1,4 miliarde locuitori (și zeci de mii de fabrici americane și europene) va rămâne principalul poluator al lumii, în ciuda promisiunilor propagandistice ale președintelui Xi Jinping. Pe chinezi îi putem trece, fără discuție, în dreptul marilor câștigători ai proiectului Climate Change. Tot chinezii au profitat imens (ca să vezi coincidență!) inclusiv de pe urma pandemiei Covid-19.

Pe termen lung, Uniunea Europeană pare a fi câștigată dacă ne referim strict la resursele de energie. Politicienii de la Bruxelles speră ca după anul 2050 dependența europenilor de petrol și gaze să tindă, încet dar sigur, spre zero.

Însă peste toate aspectele de ordin strict economic (altfel suficient de dramatice pentru unii și benefice pentru alții) proiectul Climate Change vine la pachet cu ideologia de stânga promovată intens de Greta Thunberg și ONG-urile satelit, de mass-media arondată, de politicienii globaliști și de miliardarii marilor corporații. Lupta pentru salvarea planetei și a omenirii, fie că vorbim despre teroristul Covid-19, fie despre tovarășul său CO2, are în subsidiar atingerea unor obiective politice, de schimbare a capitalismului clasic și trecere spre un nou sistem economic, în care statul să dețină mai multă putere, mai multe pârghii, iar averea să fie distribuită mai echitabil.

Adică un soi de dictatură soft, pe model chinezesc, în care libertățile cetățenești să fie restrânse, iar cenzura să devină la fel de normală ca vaccinarea din șase-n șase luni.