Și dacă Ucraina este o criză veșnică?

Un articol de Harold James, apărut pe blogul de opinii project-syndicate.org, afiliat Forumului Economic Mondial de la Davos.

James este profesor de istorie și afaceri internaționale la Universitatea Princeton. Specialist în istoria economică a Germaniei și în globalizare, este coautor al cărților The Euro și The Battle of Ideas, precum și autorul cărții The Creation and Destruction of Value: The Globalization Cycle, Krupp: A History of the Legendary German Firm, Making the European Monetary Union și The War of Words.

La trei luni de la invazia Rusiei în Ucraina, războiul se încadrează într-un model istoric familiar. Pe măsură ce ambele părți se adâncesc și se implică în conflict, acesta va deveni din ce în ce mai mult o competiție care se poate termina doar într-un singur fel.

PRINCETON – Atacul Rusiei asupra Ucrainei începe să semene cu multe crize geopolitice anterioare. De-a lungul istoriei, episoade care inițial păreau a fi perturbări temporare au devenit afaceri prelungite. Ceea ce începe ca fiind confruntări scurte, foarte adesea se transformă într-un marasm aparent fără sfârșit.

Cel mai faimos caz de criză de acest gen este Primul Război Mondial, pe care George F. Kennan l-a descris cu exactitate ca fiind ”marea catastrofă semifinală” a secolului XX. Dimensiunea uriașă a mobilizării din august 1914 a favorizat credința generalizată că conflictul nu va dura mult timp – că ”se va termina până la Crăciun”. Dar ceea ce a urmat a fost un război de uzură, cu aproape nicio mișcare pe Frontul de Vest. La fel cum Ypres, în Flandra, a fost locul unor bătălii crâncene în 1914, așa s-a întâmplat, din nou, în 1918. Vor mai exista bătălii la Mariupol în 2026?

Este adevărat, cancelarul german Olaf Scholz și-a angajat guvernul să transmită mesajul că Rusia ”nu trebuie să câștige” războiul, iar marele filosof german Jürgen Habermas a declarat, în mod similar, că Ucraina ”nu trebuie să piardă”. Cu toate acestea, atunci când liderii politici și intelectuali europeni fac astfel de declarații dramatice, este clar că ei compensează un sentiment subiacent de neputință. Ce pot însemna astfel de declarații chiar și într-un impas? Cu excepția cazului în care Rusia se prăbușește sau suferă o schimbare bruscă de regim și o democratizare, este greu de imaginat cum poate Ucraina ”să nu piardă”.

Crizele precum cea din Ucraina tind să urmeze un scenariu familiar de escaladare și politizare. Pe măsură ce conflictul se prelungește, participanții devin mai mult implicați în el, nu doar financiar, ci și spiritual. Sacrificiile pentru cauză transformă conflictul în ceva sacru – sau cel puțin sacralizat. Acesta este un pas necesar în cazul celor responsabili. Deoarece nimeni nu vrea să fie responsabil pentru că a provocat morți inutile, pierderea de vieți omenești trebuie să fie mobilată cu un sens mai profund, așa cum a încercat să facă patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse, binecuvântând războiul lui Vladimir Putin.

Odată ce tiparul se instalează, devine din ce în ce mai greu de văzut cum s-ar putea încheia conflictul fără o prăbușire completă a uneia dintre părți. Interpretarea mentalității unui dictator secretos nu este niciodată ușoară și s-ar putea să nu știm vreodată cu exactitate ce dinamică a puterii se joacă la Kremlin. Dar este rezonabil să presupunem că strategia lui Putin ar fi de a rezista până când Europa și Statele Unite își vor pierde capacitatea sau voința de a continua să sprijine Ucraina și să pedepsească Rusia. Kremlinul speră, fără îndoială, că țările bogate nu vor fi capabile să suporte greutățile cauzate de creșterea prețurilor la combustibili și alimente și de efectele acestora asupra economiei și veniturilor.

În trecut, liderii de război care s-au aflat într-un impas au visat să extindă conflictul. Astfel, este posibil ca Putin să calculeze, de asemenea, că preconizata criză alimentară globală provocată de război va declanșa tulburări politice în regiunile vulnerabile importatoare de alimente, cum ar fi Orientul Mijlociu, determinând astfel un nou val de refugiați spre Europa. Putin și acoliții săi au arătat deja că nu se dau în lături de la a folosi migranții și refugiații disperați ca armă împotriva Occidentului.

Alternativ, este posibil ca strategii ruși să calculeze că Occidentul își va pierde pur și simplu interesul în cele din urmă. În epoca noastră saturată de mass-media, menținerea atenției este, după cum se știe, de scurtă durată, iar imaginația publicului occidental devine ușor de captat de scandalurile senzaționale – fie că vorbim de un conflict în instanță între celebrități sau de un oribil schimb de focuri de armă într-o școală. Pentru societățile  ”obosite” de conflictul din Ucrainei, imaginile din Severodonetsk vor părea din nou îndepărtate și de neînțeles.

În plus, democrațiile au alegeri regulate, așa că ar putea fi doar o chestiune de timp până când politicile țărilor cheie se vor schimba. Kremlinul spera în mod evident că Marine Le Pen îl va învinge pe președintele francez Emmanuel Macron în al doilea tur al alegerilor franceze de luna trecută. Ce se va întâmpla dacă conflictul se va întinde până în 2025, în timp ce inflația ridicată și speranțele năruite ale unei rezolvări rapide vor măcina hotărârea Occidentului? Cum ar aborda problema o altă administrație Trump (sau trumpistă) în SUA?

Între timp, fiecare parte va continua să lupte pentru controlul limbajului politic. Susținând Ucraina, liderii occidentali proclamă că se opun agresiunii, previn genocidul, verifică autoritarismul fascist și păstrează multilateralismul. Cu toate acestea, se aude cam același limbaj în Rusia, unde se presupune că Putin a lansat o ”operațiune militară specială” pentru a opri agresiunea NATO, a contracara nazismul ucrainean, a preveni genocidul și a salva multilateralismul de hegemonia SUA.

În timp ce politicienii occidentali scot la iveală minciunile lui Putin, propagandiștii ruși creează o versiune în oglindă a istoriei și a realității. Potrivit Mariei Zakharova, directorul biroului de informații al Ministerului rus de Externe, avertismentul lui George Orwell din 1984 nu era îndreptat împotriva Uniunii Sovietice sau a regimului nazist, ci împotriva liberalismului occidental.

Oare folosirea de către ambele părți a aceluiași limbaj înseamnă că ar putea exista o discuție despre încheierea războiului? Sau sugerează contrariul, potrivit căruia cuvintele au devenit lipsite de sens?

Cel mai probabil, este vorba de cea de-a doua variantă. Ceea ce implică faptul că victoria în război este singura modalitate de a recupera sensul. Dar nici măcar victoria nu ar pune capăt crizei. La sfârșitul Primului Război Mondial, învingătorii au vorbit în mod constant despre democrație și autodeterminare, creând în același timp condițiile continuării conflictului sub o formă diferită. Pentru a evita un astfel de deznodământ, victoria trebuie să ducă la schimbări fundamentale în ordinea politică internațională.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs