34.3 C
București
luni, 4 iulie 2022

Guvernul Mondial a luat o pauză, până pică regimul de la Kremlin

Să încercăm un mic rezumat de etapă, pe înțelesul populimii:
 
1. În anii 60-70, băieții veseli din Statele Unite (aka Deep State, CIA) l-au recrutat pe tânărul Klaus Schwab pentru a dezvolta o rețea globală a elitelor politice și economice. Sediul organizației a fost stabilit, formal, la Davos. Scopul principal: apariția Guvernului mondial.
 
2. În paralel, o altă rețea globală, dezvoltată pe aceeași filieră a CIA, l-a avut drept coordonator pe cunoscutul George Soros. În Statele Unite, globaliștii Soros și Schwab colaborează îndeaproape cu Partidul Democrat. În Europa, rețelele amintite au recrutat în ultimii 50 de ani sute de politicieni. Au acaparat mass-media și Justiția. Au șantajat, la nevoie. Așa că liderii europeni au fost și sunt coordonați de la Washington. Cu foarte mici excepții.
 
3. Economia occidentală e coordonată tot de peste ocean. Mega-fondurile de investiții americane Vanguard, Blackrock (plus încă unul britanic și alte două de pe Wall Street) dirijează întregul mecanism de ”fabricare” a valutei. Împreună cu bancherii, dețin monopolul, dictează prețuri, îi înghit pe noii-veniți și implementează politici publice. Și asta pentru simplul motiv că îi au la degetul mic pe politicieni. Îi tratează ca pe niște sclavi (în schimbul unor bonusuri și avantaje specifice, bineînțeles).
 
4. Pentru că Soros a împlinit 92 de ani, iar alți globaliști simt și ei povara bătrâneții, de la o vreme lucrurile s-au accelerat. Elitele lui Schwab au dat semnalul că nu mai au răbdare. Și că vor să vadă mai repede instalat Guvernul mondial. În fond, aveau la îndemână cam toate instrumentele. Inclusiv o anumită deschidere din partea Rusiei și a Chinei. Întâmplător sau nu, pandemia a venit ca o mănușă: l-a decapitat pe Donald Trump, a verificat limitele rețelelor Schwab și Soros, a scos în evidență eventualele puncte slabe, dar și reacția populației în condiții de dictatură sanitară, cenzură și represiune de tip Justin Trudeau.
 
5. Lupta cu încălzirea globală este, în realitate, lupta cu Rusia și Iran (în principal). Adică eliminarea combustibililor fosili (petrol, gaz), principala sursă de venit a celor doi inamici ai Statelor Unite. Pentru că Nordstream 2 împiedica trecerea mai rapidă la ”energie verde” și decuplarea Europei de resursele rusești, Statele Unite a decis că respectiva conductă nu trebuie să funcționeze. Decizia ”strategică” aparține Deep State. Atât Trump, cât și Biden au susținut-o prin toate mijloacele.
 
6. Statele Unite au văzut în Ucraina o oportunitate imensă. Au văzut șansa de a decupla energetic (și nu numai) Rusia de Europa. A fost o decizie foarte grea a Deep State, care implica compromiterea obiectivului principal a rețelelor Schwab și Soros, aka Guvernul mondial (cu Putin și Xi Jinping la masă). Imboldul de a vinde armament și de confisca piața de energie din mâna Rusiei s-a dovedit a fi atât de puternic, încât Guvernul Schwab a trecut în stand-by. Strategii de la Casa Albă și-au spus că oportunitatea nu trebuie ratată. Au forțat decizia lui Putin de a invada Ucraina, în ideea că regimul de la Kremlin va pica, la un moment dat. Și peste câțiva ani ne vom întoarce la Guvernul Schwab (se știe că și Rusia e împânzită de globaliști, unii chiar la nivel înalt).
 
7. Globalizarea nu a murit, ci a luat o pauză în unele state, în așteptarea unor politicieni mai ”înțelepți”. Rețelele Schwab și Soros vor continua să funcționeze la turație maximă în cadrul alianței nord-atlantice. Vor continua să racoleze oameni în zonele unde, deocamdată, întâmpină rezistență. Cu suficienți bani, s-a dovedit că orice rezistență cedează mai devreme sau mai târziu.
 
8. Europa (deci, implicit, România) este marele pierzător în ecuația de mai sus. Rămânem fără resurse energetice ieftine, dar cu promisiunea că NATO ne va apăra de tăvălugul rusesc. O șmecherie ieftină, ca pentru analfabeți funcționali. Plătim armament mai mult decât ne-ar trebui, la prețuri ne-negociabile. Suportăm o inflație nemaivăzută și o scădere abruptă a nivelului de trai. Stăm cu sabia deasupra capului, după ce Casa Albă a decis să escaladeze conflictul, prin trimiterea în Ucraina de rachete cu rază lungă și armament sofisticat. Ne amăgim că Rusia va capota, iar Putin va dispărea într-un fel sau altul. Ne amăgim că Big Pharma și-a făcut plinul și s-a retras undeva, să-și cheltuie banii. Rămânem aceleași slugi credincioase dintotdeauna, la un stăpân sau altul, funcție de vremuri.
 
9. Soluții? Să conștientizăm bine realitatea și să construim o alternativă. Alternativa Patrioților.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole