În ultimul său editorial publicat în revista sa preferată, Project Syndicate, George Soros a tras un adevărat „semnal de alarmă”.

Potrivit finanțistului de origine maghiară, Ashkenazi, deja cunoscut în Italia pentru infamul său atac speculativ asupra lirei sterline în 1992, Rusia și China pun în pericol civilizația așa cum o cunoaștem.

Așa-numita civilizație despre care vorbește Soros nu este de fapt nimic mai mult decât ordinea globalistă liberală care s-a născut la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Este vorba de ordinea conform căreia Occidentul liberal, sub forma blocului euroatlantic, reprezintă pilonul economic, militar și geopolitic al așa-numitei Noi Ordini Mondiale.

Gândirea globalistă avea deja în vedere, la vremea respectivă, o ierarhie destul de precisă în distribuția puterii. Această gândire urmărea și urmărește în continuare construirea unui fel de republică universală în care, într-o zi, statele naționale nu vor mai exista.

Filozofia globalistă este o negare a suveranității și independenței națiunilor. Este o filozofie autoritară mult mai periculoasă decât totalitarismele din secolul trecut, deoarece amenință pacea și prosperitatea fiecărui popor care locuiește pe planetă.

Occidentul liberal, împreună cu instituțiile sale centrale – UE, NATO, FMI, OMS ș.a.m.d. – a fost, fără îndoială, forța motrice din spatele proiectului.

La rândul său, după prăbușirea Zidului Berlinului, dictatura comunistă chineză, forța motrice a globalizării economice, a fost adăugată la această viziune.

Pactul dintre China comunistă și Occidentul liberal

Ceea ce ar putea surprinde pe mulți cititori este tocmai acest lucru. Soros a fost cel care anterior a lăudat China până la punctul de a o numi ”un guvern mai funcțional decât SUA”, în timp ce astăzi o numește în mod deschis o ”amenințare”.

Pentru a înțelege motivele divorțului între finanțele anglo-saxone și China, trebuie mai întâi să ne întoarcem la cauza care a dus la creșterea amețitoare a Chinei în anii trecuți.

Puterea Chinei comuniste nu a venit de nicăieri și poate fi explicată doar prin susținerea și sprijinul primit din partea elitei financiare mondiale.

Filosofia economică a acestor cercuri financiare nu este alta decât cea a neoliberalismului. În neoliberalism, adevărații stăpâni ai economiei și finanțelor sunt o mână de oligarhi și bancheri care acumulează o putere atât de mare și de dominantă în mâinile lor, încât îi plasează deasupra statelor naționale însele.

Atunci când nu există un actor, în acest caz statul, capabil să guverneze și să participe la procesele economice, se creează un vid de putere, iar oligarhii și corporațiile lor sunt cei care îl umplu.

Toată puterea este transferată în mâinile unor persoane private. Ei sunt statul real, întrucât statul formal a devenit un simulacru juridic fără puteri reale.

Pentru a ne face o idee despre cum marile corporații au ajuns să aibă o influență mai mare decât cea a statelor, ne gândim la fondul de investiții american BlackRock, cu resurse în valoare de 16.000 de miliarde de dolari, mai mari decât PIB-ul Chinei sau al Uniunii Europene. În aceste fonduri se află adevărata putere a finanțelor mondiale și familiile bancare precum Rothschild își ascund întotdeauna participațiile într-un labirint complicat de cutii chinezești.

Globalizarea a fost bomba care a declanșat neoliberalismul, iar China poate fi privită cu siguranță ca fitilul care a declanșat mecanismul mortal.

Pentru a putea produce o cantitate practic infinită de bunuri cu costuri reduse și de foarte slabă calitate, era necesar să se găsească o țară cu rezervă practic infinită de forță de muncă ieftină. Ascensiunea Chinei nu a fost decisă la Beijing. A fost decisă în cercurile financiare de pe Wall Street și din City of London, ceea ce a făcut ca o cantitate uriașă de capital să se îndrepte spre țara dragonului.

Migrarea tuturor multinaționalelor americane în China a pecetluit pactul dintre puterile financiare ale statului profund de la Washington și dictatura comunistă chineză.

Deschiderea piețelor occidentale pentru produsele chinezești ar fi fost, de fapt, imposibilă dacă autoritățile de reglementare din UE și SUA nu le-ar fi permis în mod deliberat accesul. De fapt, administrația democratului Clinton a permis intrarea Chinei în Organizația Mondială a Comerțului sub falsa premisă că China ”se va democratiza” și că deficitele comerciale nu vor crește.

Bineînțeles, a avut loc fenomenul opus, iar motivele sunt ușor de ghicit. Deschiderea piețelor pentru bunuri produse foarte ieftin nu va face decât să reducă propria forță de muncă de înaltă calitate și să crească foarte mult numărul de importuri de pe acea piață.

Globalizarea a fost un joc cu reguli măsluite încă de la început, întrucât cei care au scris regulile au vrut ca Beijingul să câștige jocul.

Prin urmare, China, așa cum o cunoaștem noi, este o creație directă a Occidentului liberal. Nu a existat din punct de vedere industrial înainte de anii ’90 și a fost creată în mod artificial de puterea financiară pentru a se îndrepta spre o viziune a unei lumi aflată în mâinile guvernanței globale. China a avut rolul de a bloca ascensorul social și de a arunca în jos clasa de mijloc din țările occidentale, literalmente strivită de apariția globalizării.

Singurii ajunși în vârf sunt oligarhii occidentali și chinezi, care și-au văzut bogăția crescând până la o prăpastie socială fără precedent. În prezent, 76% din bogăție este concentrată în mâinile a 10%, formată dintr-o mână de capitaliști îmbogățiți și mai tare de când a apărut farsa pandemiei.

Totul părea apoi să decurgă fără probleme. Luna de miere dintre elitele occidentale și Beijing părea consolidată.

Ulterior, relațiile au început să se înrăutățească. De fapt, Soros a tras deja un ”semnal de alarmă” în acest sens în 2019, când l-a descris pentru prima dată pe președintele chinez Xi Jinping drept cel mai ”feroce dușman al societăților deschise”. Prin societate deschisă înțelegem, în esență, acel model care duce tocmai la dizolvarea statului național, a granițelor sale și, în consecință, a identității sale etnice și culturale.

În republica universală totalitară, întregul se contopește cu unicul, unde prin unic se înțelege Leviatanul absolut, tiranul global care domnește peste fiecare națiune.

Occidentul își dăduse deja seama că există o problemă cu Beijingul. China a acceptat pactul cu puterea globalistă, dar numai dacă acesta viza exclusiv interesele naționale chineze. Modelul economic al Chinei este, în unele privințe, chiar mai imperialist decât cel al Occidentului, având în vedere colonizarea sălbatică a continentului african.

Puterea economică a Beijingului reprezintă o pârghie pentru a cuceri progresiv toate națiunile și a le transforma în colonii chinezești.

În această privință, exemplul Drumului Mătăsii este perfect. Țările semnatare ale acordului cu China s-au trezit prinse într-o capcană a datoriilor, care le-a determinat apoi să predea toată infrastructura lor cheie dictaturii comuniste chineze. În acest fel, balaurul a înghițit națiuni întregi, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Sri Lanka, forțată să renunțe la porturile sale pentru a plăti datoriile exorbitante către chinezi.

Predicția lui Q: SUA, Rusia și China aliate împotriva globalismului

Pentru Occidentul liberal, toate acestea erau în principiu în regulă, atâta vreme cât enorma acumulare de putere chineză urma să fie apoi folosită pentru a atinge scopul final al globalismului. Și anume o superguvernare mondială.

George Soros și contactele sale istorice din lumea finanțelor, în primul rând familia Rothschild, au trebuit să ia act de o realitate neașteptată. China nu este interesată să renunțe la suveranitatea sa. China nu vrea să înceteze să mai existe ca țară și nu vrea să-și ia puterea ca zestre pentru șefii globalismului – cei care, în fapt, au construit-o.

A fost unul dintre principalele motive ale eșecului Marii Resetări concepute de Davos încă de la începutul operațiunii teroriste Coronavirus. Ideea era de a crea o societate globală atât de integrată, încât aceleași modele autoritare să fie omniprezente.

Peste tot ar fi trebuit să se recurgă la vaccinul obligatoriu, noua marcă rasială a societății liberale, pentru a a avea acces într-un loc public.

Peste tot ar fi trebuit să afișeze permanent eticheta infamă (codul QR) pentru a intra la locul de muncă. Cei care se opuneau urmau fi treptat interziși până când vor fi plasați în adevărate lagăre de detenție COVID.

Cu toate acestea, planul, așa cum a fost conceput de înalții conducători ai Clubului Davos și de ideologul său francmason, Klaus Schwab, a eșuat în mod dezastruos. Prea mulți actori geopolitici lipsesc de pe listă și, mai ales, superputerile globale care ar fi trebuit să ofere sprijinul lor indispensabil, Statele Unite, Rusia și China, s-au opus cu fermitate planului.

Pentru a înțelege strategia Noii Ordini Mondiale, este necesar să ne gândim la un plan care depășește granițele propriului stat-națiune. Noua Ordine Mondială, după cum spune cuvântul însuși, este ”globală” prin definiție, nu locală, și, prin urmare, nu poate fi executată doar în anumite țări.

Trebuie să ne imaginăm lumea ca pe o tablă de șah, unde unele piese sunt mai fundamentale și mai strategice decât altele pentru a câștiga jocul.

Arhitecții de la Davos au eșuat în realizarea proiectului lor final tocmai pentru că nu au avut și încă nu au piesele fără de care jocul nu poate fi câștigat. Iar aceste piese, așa cum am menționat mai devreme, sunt tocmai Statele Unite, Rusia și China.

În acest sens, îmi vine în minte un articol postat de Q cu ceva timp în urmă pe forumul său. Pentru cei care nu știu cine este Q, ipoteza cea mai probabilă și acreditată este că în spatele acestei scrisori se află un grup de informații militare americane care a lucrat alături de Trump încă de la începutul mandatului său și, cel mai probabil, chiar înainte de candidatura sa.

Scopul grupului este de a separa și de a elibera SUA de guvernul ocult al statului profund care controlează America de multe decenii.

S-au făcut multe dezinformări în legătură cu subiectul Q. Mulți, unii cu bună credință, alții cu rea credință, au considerat că este un fel de operațiune psihologică sau o pistă falsă concepută de o agenție de informații a statului american pentru a-i prinde pe dizidenți și a-i conduce pe o pistă oarbă.

Dacă cineva studiază cu atenție scrierile lui Q, așa-numitele picături, și privește cu atenție evenimentele din ultimii ani, va vedea că, de fapt, s-a întâmplat exact contrariul. Lumea s-a apropiat cu siguranță de abisul guvernării mondiale, dar proiectul inițial al puterii globale a fost practic distrus.

Cea mai evidentă și naturală alianță forjată în acest sens patriotic și antiglobalist a fost cea dintre Donald Trump și Vladimir Putin, începând cu 2016.

Atunci când puterile statului profund de la Washington au pierdut controlul asupra Statelor Unite, au suferit o pierdere grea, practic imposibil de depășit. Au pierdut cea mai importantă piesă de pe tabla de șah, regina care le permitea să pună în aplicare toate planurile adevăratei puteri financiare internaționale.

Planul inițial era de a trimite la Casa Albă unul dintre brokerii tradiționali ai puterii de la Washington, ”democrata” Hillary Clinton.

Lui Clinton i-ar fi revenit sarcina de a gestiona Statele Unite în timpul operațiunii teroriste coronavirus și de a da accelerația maximă și finală spre Marea Resetare Globală.

Nu s-a întâmplat așa ceva. La Casa Albă s-a aflat un președinte care s-a opus și se opune cu fermitate ideii de guvern mondial.

Doctrina ”America First” a marcat un punct definitiv în dependența Statelor Unite de diverse cercuri ale statului profund, precum CFR, Grupul Bilderberg și Trilaterala, care, la rândul lor, sunt toate aservite puterii marilor familii bancare, precum Rothschild, Rockefeller, Dupont și Astor.

Separarea dintre SUA și globalism nu s-a refăcut nici măcar sub așa-numita administrație Biden, deoarece aceasta nu execută agenda prescrisă de puterile amintite. Mai degrabă, continuă, în mod incredibil pentru unii, să țină SUA departe de UE și NATO.

Este un subiect abordat de numeroase ori și am avut deja ocazia în trecut să explicăm această uriașă anomalie printr-o decizie luată de Trump înainte de a părăsi Casa Albă. Decizia în cauză a fost aceea de a semna Legea contrainsurecției, care a transferat puterea către armată în ianuarie 2020, pentru a preveni o lovitură de stat electorală de succes în noiembrie 2020.

Puterile statului profund au realizat cea mai mare fraudă electorală din istorie pentru că aveau nevoie să recâștige controlul asupra piesei lor de preț, fără de care jocul nu putea fi câștigat.

Contramăsura lui Trump a zădărnicit lovitura de stat, iar globalismul se află acum în apă fierbinte. Alianța dintre Trump și Putin s-a consolidat și mai mult, iar operațiunea militară condusă de Rusia în Ucraina dă un ultim impuls asupra pilonului șubred al Occidentului liberal, NATO și așa-numitul bloc euroatlantic.

Rusia a decis să efectueze această operațiune tocmai acum pentru că a fost pe deplin conștientă că adversarul este mai slab și mai divizat ca niciodată. Mai presus de toate, adversarului îi lipsește protecția militară americană, fără de care nu poate face nimic împotriva Moscovei.

Timp de mulți ani, Rusia a fost un bastion de nezdruncinat în prevenirea avansării totalitarismului mondial, dar s-a aflat adesea izolată pe plan internațional. Astăzi, Rusia se uită în jur și descoperă că are doar aliați în jurul ei. Nu numai China comunistă, care a decis să se alăture în mod deschis Rusiei pentru a se opune puterilor occidentale, ci și America Latină, Asia, Eurasia și țările arabe.

În unele privințe, această alianță antiglobalistă despre care vorbea arhiepiscopul Carlo Maria Viganò se manifestă deja în practică.

În ideea arhitecților haosului, lumea ar fi trebuit să se strângă în jurul proiectului de guvern mondial. În schimb, lumea se strânge în jurul ideii de a-și păstra suveranitatea.

În acest moment, Soros pare a fi un strigăt disperat după ajutor. Este strigătul de ajutor al cuiva care și-a dat seama că fereastra de oportunitate pentru Noua Ordine Mondială s-a închis.

Alianței dintre Trump și Putin i s-a alăturat și China, deși în principal pentru propriile interese naționale și nu pentru că are la inimă soarta omenirii.

Ordinea liberală globală nu mai are niciun pivot solid pe care să se bazeze, cu excepția slabei Uniuni Europene, ale cărei contradicții și diviziuni au fost exacerbate și mai mult de farsa pandemiei.

Tocmai în ultimele zile s-a aflat că BCE ar putea suspenda programul de achiziție de obligațiuni guvernamentale în următoarele luni, oprind definitiv moneda unică. Prin urmare, ar fi victoria liniei șoimilor germani și olandezi care ar prevala și ar fi accelerarea definitivă a dezintegrării proiectului european.

Așadar, globalismul se află în situația descrisă mai sus. A aspirat să cucerească lumea, dar a suferit o trezire bruscă și a descoperit că lumea este cea care a pus capăt globalismului.