7.7 C
București
joi, 8 decembrie 2022

NATO vs Rusia: ce se va întâmpla în continuare

La trei luni de la începerea Operațiunii Z a Rusiei în Ucraina, bătălia dintre Occident (12%) și Restul (88%) continuă să se metastatizeze. Cu toate acestea, narațiunea – în mod ciudat – rămâne aceeași.

Luni, de la Davos, președintele executiv al Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, l-a prezentat cu un omagiu strălucitor pe comediantul și președintele ucrainean Volodymyr Zelensky, aflat în ultima etapă a turneului său de racolare de arme. Herr Schwab a subliniat că un actor care se dă drept președinte și apără neonaziștii este susținut de ”întreaga Europă și de ordinea internațională”.

El se referă, bineînțeles, la toată lumea, cu excepția celor 88% din planetă care subscrie la statul de drept – în loc de construcția falsă pe care Occidentul o numește ”ordinea internațională bazată pe reguli”.

Înapoi în lumea reală, Rusia, încet, dar sigur, a rescris Arta Războiului Hibrid. Cu toate acestea, în cadrul carnavalului de operațiuni psihologice ale NATO, de infiltrare cognitivă agresivă și de lingușire impresionantă din partea presei, se vorbește mult despre noul pachet de ”ajutor” de 40 de miliarde de dolari al SUA către Ucraina, considerat capabil să devină un punct de cotitură în război.

Narațiunea de ”schimbare a jocului” vine prin amabilitatea acelorași oameni care au ars totuși trilioane de dolari pentru a securiza Afganistanul și Irakul. Și am văzut cum s-a terminat.

Ucraina este Sfântul Graal al corupției internaționale. Acele 40 de miliarde de dolari pot fi un punct de inflexiune doar pentru două categorii de oameni: în primul rând, complexul militar-industrial al SUA și, în al doilea rând, o grămadă de oligarhi ucraineni și ONG-uri neoconservatoare, care vor acapara piața neagră a armelor și a ajutorului umanitar, iar apoi vor spăla profiturile în Insulele Cayman.

O defalcare rapidă a celor 40 de miliarde de dolari arată că 8,7 miliarde vor merge pentru refacerea stocului de arme al SUA (deci deloc în Ucraina); 3,9 miliarde de dolari pentru USEUCOM (”biroul” care dictează tacticile militare Kievului); 5 miliarde de dolari pentru un ”lanț global de aprovizionare cu alimente” neclar și nespecificat; 6 miliarde de dolari pentru arme reale și ”instruire”; 9 miliarde de dolari în ”asistență economică” (care vor dispărea în buzunare selectate); și 0,9 miliarde de dolari pentru refugiați.

Agențiile americane de risc au retrogradat Kievul la tomberonul entităților care nu rambursează împrumuturi, astfel că marile fonduri de investiții americane renunță la Ucraina, lăsând Uniunea Europeană și statele sale membre ca unică opțiune pentru această țară.

Puține dintre statele UE, în afară de entități rusofobe precum Polonia, pot justifica în fața propriilor populații trimiterea unor sume uriașe de ajutor direct către un stat eșuat. Astfel, va reveni mașinăriei UE cu sediul la Bruxelles să facă doar atât cât trebuie pentru a menține Ucraina într-o comă economică – independent de orice contribuție din partea statelor și instituțiilor membre.

Aceste ”împrumuturi” ale UE – majoritatea sub formă de transporturi de arme – pot fi întotdeauna rambursate de exporturile de grâu ale Kievului. Se întâmplă deja la scară mică prin portul Constanța din România, unde grâul ucrainean ajunge în barje peste Dunăre și este încărcat în zeci de nave de marfă în fiecare zi. Sau, prin intermediul convoaielor de camioane care rulează în căutare de arme contra grâu. Cu toate acestea, grâul ucrainean va continua să hrănească Occidentul bogat, nu ucrainenii săraci.

Mai mult, așteptați-vă ca în plină vară NATO să vină cu o altă psihopatie monstruoasă pentru a-și apăra dreptul divin (nu legal) de a intra în Marea Neagră cu nave de război, cu scopul de a escorta navele ucrainene care transportă grâu. Mass-media pro-NATO va învârti asta ca și cum Occidentul ar fi ”salvat” de criza alimentară globală – care se întâmplă să fie cauzată direct de pachetele isterice și în serie de sancțiuni occidentale.

Polonia optează pentru o anexare ușoară

Într-adevăr, NATO își intensifică masiv ”sprijinul” acordat Ucrainei prin granița de vest cu Polonia. Este în sincronie cu cele două ținte primordiale ale Washingtonului: în primul rând, un ”război lung”, în stil insurgent, la fel ca în Afganistan în anii 1980, cu jihadiști înlocuiți de mercenari și neonaziști. În al doilea rând, sancțiunile instrumentalizate pentru a ”slăbi” Rusia, din punct de vedere militar și economic.

Celelalte ținte rămân neschimbate, dar sunt subordonate celor două principale: să se asigure că democrații sunt realeși în alegerile din SUA de la mijlocul mandatului (nu se va întâmpla); să alimenteze complexul industrial-militar cu fonduri care sunt reciclate înapoi sub formă de comisioane (se întâmplă deja); și să mențină hegemonia dolarului american prin toate mijloacele (complicat: lumea multipolară își revine).

O țintă cheie îndeplinită cu o ușurință uimitoare este distrugerea economiei germane – și, prin urmare, a UE -, o mare parte din companiile supraviețuitoare urmând să fie în cele din urmă vândute intereselor americane.

De exemplu, Milan Nedeljkovic, membru al consiliului de administrație al BMW, a declarat pentru Reuters că ”industria noastră reprezintă aproximativ 37% din consumul de gaze naturale din Germania”, care se va scufunda fără livrările de gaze rusești.

Planul Washingtonului este de a menține noul ”război lung” la un nivel nu prea incandescent – gândiți-vă la Siria în anii 2010 – alimentat de rânduri de mercenari și cu escaladări periodice ale NATO de către oricine, de la Polonia și piticii baltici, până la Germania.

Săptămâna trecută, acel eurocrat jalnic care pozează în Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a devoalat planul atunci când a anticipat viitoarea reuniune a Consiliului Afaceri Externe al UE.

Borrell a recunoscut că ”va fi un conflict lung” și că ”prioritatea statelor membre ale UE” în Ucraina ”constă în furnizarea de armament greu”.

Apoi, președintele polonez Andrzej Duda s-a întâlnit cu Zelensky la Kiev. Multitudinea de acorduri semnate de cei doi indică faptul că Varșovia intenționează să profite din plin de pe urma războiului pentru a-și spori influența politico-militară, economică și culturală în vestul Ucrainei. Cetățenilor polonezi li se va permite să fie aleși în organele guvernamentale ucrainene și chiar să aspire la funcția de judecători constituționali.

În practică, acest lucru înseamnă că Kievul transferă practic managementul statului ucrainean eșuat către Polonia. Varșovia nici măcar nu va trebui să trimită trupe. Numiți-o o anexare soft.

Cilindrul compresor în mișcare

În forma actuală, situația de pe câmpul de luptă poate fi examinată în această diagramă. Comunicațiile interceptate de la comandamentul ucrainean dezvăluie scopul lor de a construi o apărare stratificată de la Poltava prin Dnepropetrovsk, Zaporojia, Krivoy Rog și Nikolaev – care se întâmplă să fie un scut pentru Odessa, deja fortificată. Nimic din toate acestea nu garantează succesul împotriva atacului rusesc iminent.

Este întotdeauna important să ne amintim că Operațiunea Z a început pe 24 februarie cu aproximativ 150.000 de luptători – și cu siguranță nu sunt forțele de elită ale Rusiei. Și totuși, au eliberat Mariupol și au distrus batalionul de elită neonazist Azov în doar cincizeci de zile, curățând un oraș de 400.000 de oameni cu pierderi minime.

În timp ce duceau un război real pe teren – nu acele bombardamente americane nediscriminatorii din aer – într-o țară imensă împotriva unei armate mari, confruntându-se cu multiple provocări tehnice, financiare și logistice, rușii au reușit, de asemenea, să elibereze Kherson, Zaporizhia și practic întreaga zonă a ”gemenilor mici”, republicile populare Donețk și Luhansk.

Comandantul forțelor terestre ale Rusiei, generalul Aleksandr Dvornikov, a turbo-încărcat rachetele, artileria și loviturile aeriene la un ritm de cinci ori mai rapid decât în timpul primei faze a Operațiunii Z, în timp ce ucrainenii, în general, sunt săraci sau foarte săraci în combustibil, muniție pentru artilerie, specialiști instruiți, drone și radare.

Ceea ce generalii americani de fotoliu și de televiziune pur și simplu nu pot înțelege este că, în viziunea Rusiei asupra acestui război – pe care expertul militar Andrei Martyanov îl definește ca fiind o ”operațiune combinată de război și de menținere a ordinii publice” – cele două ținte principale sunt distrugerea tuturor mijloacelor militare ale inamicului, păstrând în același timp viața propriilor soldați.

Așadar, în timp ce pierderea de tancuri nu reprezintă o mare problemă pentru Moscova, pierderea de vieți este. Și asta explică acele bombardamente masive rusești; fiecare țintă militară trebuie să fie distrusă în mod concludent. Loviturile de precizie sunt cruciale.

Există o dezbatere aprinsă în rândul experților militari ruși cu privire la motivul pentru care Ministerul Apărării nu se orientează către o victorie strategică rapidă. Ar fi putut reduce Ucraina la moloz – în stil american – în cel mai scurt timp. Nu se va întâmpla așa ceva. Rușii preferă să avanseze încet și sigur, într-un soi de rulou compresor. Ei avansează doar după ce geniștii au supravegheat complet terenul; la urma urmei, există mine peste tot.

Modelul general este inconfundabil, indiferent de barajul de rotație al NATO. Pierderile ucrainene devin exponențiale – până la 1.500 de morți sau răniți în fiecare zi. Dacă mai sunt 50.000 de ucraineni în cele câteva cazemate din Donbass, aceștia vor dispărea până la sfârșitul lunii iunie.

Ucraina trebuie să fi pierdut până la 20.000 de soldați numai în Mariupol și în jurul acestuia. Este o înfrângere militară masivă, depășind cu mult Debaltsevo în 2015 și, anterior, Ilovaisk în 2014. Pierderile în apropiere de Izyum pot fi chiar mai mari decât în Mariupol. Și acum vin pierderile din colțul Severodonetsk.

Vorbim aici despre cele mai bune forțe ucrainene. Nici măcar nu contează că doar 70% din armele occidentale trimise de NATO ajung vreodată pe câmpul de luptă: problema majoră este că cei mai buni soldați pleacă… pleacă și nu vor fi înlocuiți. Neonaziștii din Azov, Brigada 24, Brigada 36, diverse brigăzi de asalt aerian – toate au suferit pierderi de peste 60 la sută sau au fost complet demolate.

Așadar, întrebarea cheie, așa cum au subliniat mai mulți experți militari ruși, nu este când va ”pierde” Kievul; ci câți soldați este dispusă Moscova să piardă pentru a ajunge în acel punct.

Întreaga apărare ucraineană se bazează pe artilerie. Așadar, bătăliile cheie care urmează implică artileria cu rază lungă de acțiune. Vor fi probleme, deoarece SUA sunt pe cale să livreze sisteme M270 MLRS cu muniție ghidată cu precizie, capabile să lovească ținte la o distanță de până la 70 de kilometri sau mai mult.

Rusia, însă, are o contraofensivă: complexul operațional-tactic mic Hermes, cu muniții de mare precizie, posibilitatea de ghidare cu laser și o rază de acțiune de peste 100 de kilometri. Iar acestea pot funcționa împreună cu sistemele de apărare antiaeriană Pantsir, deja produse în masă.

Nava care se scufundă

Ucraina, în granițele sale actuale, este deja de domeniul trecutului. Georgy Muradov, reprezentantul permanent al Crimeei pe lângă președintele Rusiei și viceprim-ministru al guvernului crimeean, s-a exprimat categoric: ”Ucraina în forma în care a fost, cred că nu va mai rămâne. Aceasta este deja fosta Ucraina”.

Marea Azov a devenit acum o ”mare de utilizare comună” de către Rusia și Republica Populară Donețk (RPD), după cum a confirmat Muradov.

Mariupol va fi restaurat. Rusia are o experiență bogată în această afacere, atât în Groznîi, cât și în Crimeea. Coridorul terestru Rusia-Crimeea este în funcțiune. Patru spitale din cele cinci din Mariupol au fost deja redeschise, iar transportul public a revenit, precum și trei benzinării.

Pierderea iminentă a orașelor Severodonețk și Lysichansk va trage serioase semnale de alarmă la Washington și Bruxelles, pentru că va reprezenta începutul sfârșitului actualului regim de la Kiev. Dincolo de toată retorica nobilă de tipul ”Occidentul este alături de voi”, înseamnă că jucătorii grei nu vor fi tocmai încurajați să parieze pe o navă care se scufundă.

Pe frontul sancțiunilor, Moscova știe exact la ce să se aștepte, după cum a detaliat ministrul Dezvoltării Economice, Maxim Reshetnikov: ”Rusia pornește de la faptul că sancțiunile împotriva sa sunt o tendință mai degrabă pe termen lung și de la faptul că pivotul către Asia, accelerarea reorientării către piețele estice, către piețele asiatice, este o direcție strategică pentru Rusia. Vom depune toate eforturile pentru a ne integra în lanțurile valorice tocmai împreună cu țările asiatice, împreună cu țările arabe, împreună cu America de Sud.”

În ceea ce privește eforturile de ”intimidare a Rusiei”, jucătorii ar fi înțelepți să asculte sunetul hipersonic al celor 50 de rachete de ultimă generație Sarmat, gata de luptă în această toamnă, după cum a explicat șeful Roscosmos, Dmitri Rogozin.

Întâlnirile din această săptămână de la Davos scot la iveală o altă aliniere care se formează în bătălia globală unipolară vs. multipolară a lumii. Rusia, micii gemeni, Cecenia și aliații precum Belarus sunt acum înfruntați de ”liderii de la Davos” – cu alte cuvinte, elita occidentală combinată, cu câteva excepții precum premierul Ungariei, Viktor Orban.

Zelensky va fi bine. El este protejat de forțele speciale britanice și americane. Se pare că familia locuiește într-o vilă de 8 milioane de dolari în Israel. El deține o vilă de 34 de milioane de dolari în Miami Beach și o alta în Toscana. Ucrainenii de rând au fost mințiți, jefuiți și, în multe cazuri, uciși, de către banda de la Kiev pe care o prezidează – oligarhi, fanatici ai serviciilor de securitate (SBU), neonaziști. Iar acei ucraineni care au rămas (10 milioane au fugit deja) vor continua să fie tratați ca fiind dispensabili.

Între timp, președintele rus Vladimir ”noul Hitler” Putin nu se grăbește absolut deloc să pună capăt acestei drame mai mari decât viața care ruinează și putrezește Occidentul deja în descompunere până în miezul său. De ce ar trebui să o facă? A încercat totul, din 2007 încoace, pe frontul ”de ce nu ne putem înțelege”. Putin a fost respins în totalitate. Așa că acum este timpul să ne așezăm, să ne relaxăm și să privim Declinul Occidentului.

Pepe Escobar este un jurnalist și analist geopolitic brazilian. Rubrica sa ”The Roving Eye” pentru Asia Times discută în mod regulat despre ”competiția pentru dominație asupra Orientului Mijlociu și Asiei Centrale”.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole