Jurnalul unui fost agent CIA: Ultimele noutăți de pe front

Un articol de Larry C. Johnson, veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat. Este fondatorul și directorul BERG Associates, firmă înființată în 1998. Larry a asigurat timp de 24 de ani instruirea comunității de operațiuni speciale a armatei americane. A fost defăimat atât de democrați, cât și de republicani, ceea ce înseamnă că trebuie să fi făcut lucruri bune.

O temă comună vehiculată pentru a ”dovedi” că Rusia eșuează în războiul său cu Ucraina este că Rusia nu a reușit să cucerească rapid Kievul și, de fapt, a fost forțată să se retragă din Kiev. În plus, analiștii militari care populează canalele de știri din Statele Unite insistă asupra faptului că rușii sunt împotmoliți și nu fac progresele rapide așteptate de generali.

Acest lucru este un nonsens. Sfidez pe oricine să-mi arate o singură declarație de-a lui Putin sau a Statului Major rus în care să se stabilească sau să se identifice un calendar specific. Avem de fapt o construcție a analiștilor militari occidentali care nu au acces la planul militar al Rusiei și  își proiectează propriile dorințe drept ”dovezi” ale unei armate rusești aflată îm degringoladă.

Dar nu numai analiștii militari occidentali se comportă astfel. Un blogger popular printre mulți observatori ai Rusiei, Strelkov, împinge, de asemenea, narațiunea potrivit căreia Rusia s-ar fi împotmolit în Donbas. Voi reveni cu amănunte despre Strelkov.

Mi se pare amuzant faptul că generalii și coloneii americani în retragere (invitați de Fox, CNN, MSNBC și Newsmax) sunt ocupați să critice tactici pe care ei înșiși nu le-au aplicat niciodată. Ultima oară când Statele Unite s-au aflat pe front luptând cu o armată organizată, cu avioane, artilerie și tancuri puternice, a fost în Coreea. Cei mai mulți dintre acești tipi (de exemplu, generalul Keane) erau în scutece sau în școala primară. Nici unul dintre ei nu a fost pe acel câmp de luptă.

Experiența de război a Statelor Unite din 1960 încoace a fost împotriva unor armate din lumea a treia, fără forță aeriană modernă și capacități blindate semnificative. Cel mai aproape de a ne lupta cu o armată adevărată a fost în Vietnamul de nord. Dar nord-vietnamezii se bazau mai mult pe numărul mare de soldați pentru a lupta împotriva armatei americane. Iar Statele Unite își retrăseseră trupele din Vietnam odată ce nord-vietnamezii au măturat spre sud și i-au învins pe sud-vietnamezi. (Vreau să adaug că trupele americane din Vietnam, în cea mai mare parte, au luptat cu curaj, în ciuda unei conduceri militare și politice care le-a trădat sacrificiul. Nu este ne-american să ne punem întrebarea – pentru ce au murit?)

Rusia nu face jocul Statelor Unite. Atunci când George W. Bush a lansat ”șocul și spaima” în Irak în martie 2003, briefingurile media și imaginile din prima linie au jucat un rol important în convingerea publicului american că armata noastră de miliarde de dolari se mișca precum o coasă a diavolului printre forțele irakiene. Abia după discursul lui Bush privind misiunea îndeplinită, americanii au trebuit să se obișnuiască cu faptul că nu controlam Irakul și că exista o insurgență viabilă.

Deci, care este punctul meu de vedere? Conducerea militară rusă și Vladimir Putin nu își petrec timpul hrănind reporterii cu informări zilnice despre numărul de cadavre ale luptătorilor ucraineni sau arătând imagini din drone cu rușii care nimicesc pozițiile ucrainene fortificate.

Americanii se complac în iluzia că avem o presă liberă și vibrantă. Cu toate acestea, analiști militari precum Scott Ritter și Doug MacGregor sunt rareori invitați să apară la vreo emisiune de televiziune prin cablu pentru a oferi un punct de vedere divergent cu privire la narațiunea transmisă cu forța publicului naiv și ignorant. Voi repeta o observație de la începutul campaniei rusești cu privire la coloana rusă de 40 de mile care a stat la pândă mai mult de o săptămână la nord de Kiev. Analiștii americani au insistat asupra faptului că aceasta era o dovadă a incompetenței rusești în ceea ce privește aprovizionarea cu combustibil a acestor tancuri și camioane. Cu toate acestea, deși ”ținta mare și grasă a Rusiei” a stat expusă mult timp, puternica armată ucraineană nu a reușit să lanseze niciun atac semnificativ menit să distrugă acea coloană.

Nu vorbim despre un aspect minor. Niciun mijloc aerian ucrainean (cu aripi fixe sau rotative) nu a atacat coloana. Nicio unitate de artilerie ucraineană nu a bombardat tancurile și camioanele rusești expuse. Și nicio unitate de tancuri ucrainene nu a atacat presupușii ruși blocați. De ce? Pentru că Ucraina nu avea capacitatea de a efectua astfel de atacuri.

Ce făcea Rusia? Ritter, MacGregor și Martyanov, printre alții, au considerat că aceasta a fost o manevră menită să imobilizeze forțele ucrainene din jurul Kievului, blocate în timp ce Rusia se pregătea să se concentreze asupra Donbasului și a litoralului sudic al Ucrainei.

Ceea ce mă aduce înapoi la domnul Strelkov, care scrie:

A fost o săptămână în care am obținut doar cele mai mici câștiguri. Mai mult, câștigurile au venit în zona greșită. În cea mai mare parte, câștigurile au fost la nord de râul Seversky Donets. Între timp, capul de pod de la Izyum, la sud de râu, din care se presupune că se va dezvolta împingerea, a fost static…

Acestea sunt fapte evidente pentru oricine, așa că noul copium este că Rusia ar ucide 500 de ucraineni în fiecare zi. Doar că nu există nici o posibilitate ca rușii să aibă acces la aceste informații. Iar dacă credeți că Rybar Telegram are de fapt acces la documente ucrainene, aparțineți unui institut de boli mintale.

Cred că e vorba de vechea strategie din Vietnam. Atunci când nu poți arăta niciun progres real pe teren, recurgi la un număr de cadavre inventat. Numărul de cadavre nu câștigă războaie și, în plus, Ucraina își poate înlocui pierderile. Rusia nu poate. Orice om pe care Ucraina îl va pierde va fi înlocuit. Cei pierduți de Rusia, în mare parte, nu vor fi înlocuiți.

Domnul Strelkov presupune că obiectivul Rusiei este să cucerească rapid Donbasul fără a ține cont de pierderile trupelor rusești. Putin nu este Stalin. Stalin nu a ezitat să trimită literalmente milioane din trupele sale la măcel pentru a-i opri pe germani. Putin și generalii săi se mișcă mult mai metodic și mai chibzuit. Rușii se bazează pe artilerie și lovituri aeriene pentru a înmuia pozițiile defensive ucrainene. Iar acest lucru dă roade. Trupele ucrainene se predau în număr semnificativ, în special cele care au fost recent puse în serviciu și nu sunt afiliate forțelor mercenare neonaziste.

Sunt deosebit de nedumerit de afirmația lui Strelkov potrivit căreia ”Ucraina își poate înlocui pierderile”. Domnul Strelkov nu poate fi atât de prost. Faptul de a pune sub presiune bărbați ucraineni în vârstă de 60 de ani în serviciul militar nu este o dovadă a unui răspuns militar robust. Miroase, în schimb, a disperare hitleristă. În ultimele zile ale celui de-al Treilea Reich, Hitler a răscolit Berlinul în căutare de bătrâni și băieți tineri, pentru a ocupa pozițiile care nu mai erau apărate de forțele regulate germane. Ucraineanul Zelensky s-a angajat într-o strategie similară chiar înainte de începerea ”operațiunii speciale”:

Forțele terestre ucrainene au anunțat miercuri că cheamă membrii rezervelor sale operaționale, cu efect imediat. Rezerviștii cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani sunt mobilizați pentru un an…

Rusia nu stă în șezut lingându-și rănile. În loc să trimită trupe împotriva pozițiilor fortificate, Rusia continuă să lovească ținte din întreaga Ucraină cu rachete de precizie. Iată activitatea raportată pe 4 mai:

Rusia a atacat cu o rachetă de mare precizie o stație de cale ferată din Pyatihatki;

Rusia a atacat substația de cale ferată din Tymkove cu o rachetă de înaltă precizie;

Rusia a atacat substația de cale ferată din Voloveț cu o rachetă de înaltă precizie;

Rusia a atacat substația de cale ferată din Lviv cu o rachetă de înaltă precizie;

Rusia a atacat substația de cale ferată din Pidbirtsi cu o rachetă de înaltă precizie;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU lângă Protopopovka;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU în apropiere de Novaya Dmitrovka;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU în apropiere de Sandjeika;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU în apropiere de Krysino;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU în apropiere de Volnyansk;

Rusia a atacat cu o rachetă de înaltă precizie mijloace militare ale AFU în apropiere de Novoalexandrovka.

Comandanții militari americani sperau, în urmă cu două săptămâni, că Rusia și-a epuizat stocul de rachete de precizie. Speranța nu este o strategie bună. Se pare că rușii nu au primit acest memo (iar surse ucrainene au confirmat loviturile).

O dovadă în plus că Rusia optează pentru strategia ”întinde mâna și atinge pe cineva” vine dintr-o înregistrare video (realizată în seara de 4 mai) a unui bombardament asupra orașului Mykolaev, alias Nikolaev:

Bombardamentul de la Nikolaev

Dacă credeți că a suporta un astfel de bombardament este lipsit de consecințe, atunci nu apreciați limitele rezistenței umane la un astfel de tir susținut.

Nu sugerez că rușii nu întâmpină o rezistență acerbă din partea unor unități ucrainene. Dar ofer o explicație alternativă pentru strategia terestră a Rusiei. Ei nu au un termen limită. Nu își vor trimite unitățile militare în atacuri frontale și nu vor risca pierderi inutile. Și vor bombarda fără încetare unitățile ucrainene până când acestea se vor preda sau vor fi distruse. Timpul este de partea lui Putin.

Cel mai mare eșec al analiștilor militari occidentali este acela de a lua în considerare faptul că economia Ucrainei a fost distrusă. Ucraina este izolată de importurile/exporturile din sud și este dependentă de ceea ce Europa și SUA le pot trimite pe uscat. Rezervele de combustibil din Ucraina devin mai rare, nu mai abundente. Având în vedere aceste realități, își poate hrăni Ucraina populația? Acesta va fi un factor critic în zilele următoare.