De ce este posibil ca sancțiunile împotriva Rusiei să nu funcționeze

Un articol de Brahma Chellaney, specialist în geostrategie și autorul a nouă cărți, inclusiv a premiatei ”Water: Asia’s New Battleground” (Georgetown University Press)

Sancțiunile occidentale fără precedent împotriva Rusiei, dirijate de SUA, au fost comparate cu arme economice de distrugere în masă (WMD) care ar sufoca în cele din urmă economia rusă. În realitate, sancțiunile sunt ca o sabie cu două tăișuri – ele provoacă durere Rusiei, dar aduc și costuri pentru cei care le impun.

Occidentul, de fapt, este prins într-o capcană: sancțiunile și adâncirea conflictului contribuie la creșterea prețurilor globale la mărfuri și energie. Acestea se traduc prin venituri mai mari pentru Moscova, în ciuda unei scăderi semnificative a exporturilor sale. Iar prețurile internaționale mai mari, prin alimentarea inflației, înseamnă probleme politice acasă pentru cei care se află în spatele sancțiunilor.

Uitați-vă la un alt paradox: în ciuda faptului că Rusia este izolată de arterele financiare ale lumii, rubla rusă și-a revenit în mod spectaculos prin intervenția statului. Dar, ca un semnal că Japonia plătește un preț pentru că a urmat exemplul SUA în ceea ce privește Rusia, yenul japonez (a treia cea mai tranzacționată monedă din lume) s-a scufundat la minimul ultimilor 20 de ani în raport cu dolarul american, clasându-se în acest an ca fiind cea mai slabă performanță dintre cele 41 de monede analizate – mai rău decât rubla.

Între timp, inflația galopantă și întreruperile din lanțul de aprovizionare amenință profiturile corporațiilor occidentale, în timp ce majorările ratelor dobânzilor pentru a ține în frâu inflația înrăutățesc o situație proastă pentru consumatori. Cu problemele economice care se profilează, aprilie a devenit cea mai proastă lună pentru Wall Street de la prăbușirea din martie 2020, declanșată de pandemie. S&P 500 a scăzut cu 8,8 procente în aprilie.

În primele două luni ale războiului din Ucraina, cei care au impus sancțiunile au ajutat (în mod ironic) Rusia să își dubleze veniturile, ajungând la aproximativ 62 de miliarde de euro din vânzarea de combustibili fosili, potrivit unui raport al unui grup de reflecție înregistrat în Finlanda – Centrul de cercetare privind energia și aerul curat. Primii 18 importatori, cu singura excepție a Chinei, au fost cei care au impus sancțiunile, numai Uniunea Europeană (UE) reprezentând 71% din achizițiile de combustibili din Rusia în această perioadă.

În timp ce Turcia, Coreea de Sud și Japonia rămân, de asemenea, dependente de aprovizionarea cu energie rusească, importurile de gaze, petrol și cărbune din Rusia ale UE au totalizat aproximativ 44 de miliarde de euro în această perioadă de două luni, comparativ cu aproximativ 140 de miliarde de euro pentru întregul an 2021.

Rusia, chiar dacă economia sa este afectată de sancțiunile occidentale, face tot ce îi stă în putință pentru a menține prețurile internaționale ale energiei și ale materiilor prime la un nivel ridicat, inclusiv prin întreruperea livrărilor de gaze către Polonia și Bulgaria. Moscova ar putea crește și mai mult prețurile prin intermediul unor contra-sancțiuni mai ample. Chiar în aceste condiții, ar reuși să își amortizeze veniturile din exporturi.

Adevărul este că Rusia este cea mai bogată țară din lume în ceea ce privește resursele naturale, fiind printre cei mai mari exportatori mondiali de gaze naturale, uraniu, nichel, petrol, cărbune, aluminiu, cupru, grâu, îngrășăminte și metale prețioase, cum ar fi paladiul – mai prețios decât aurul, utilizat în mare parte în convertizoarele catalitice.

Fără a fi din vina lor, adevărații perdanți ai conflictului dintre Rusia și NATO sunt, din păcate, țările mai sărace, care suportă cea mai mare parte a consecințelor economice. Din Peru până în Sri Lanka, creșterea prețurilor la combustibili, alimente și îngrășăminte a declanșat proteste de stradă violente, care în unele state au degenerat într-o continuă agitație politică. Problemele legate de datorii ale multor națiuni sărace s-au adâncit.

Angajând întreaga gamă de arme economice, Occidentul a încercat să dezlănțuie ”șocul și uimirea” asupra Rusiei, ca și cum ar fi subliniat că sancțiunile sunt o formă de război. Dar, la fel ca și conflictele armate, după cum ilustrează invazia Rusiei în Ucraina, sancțiunile sunt imprevizibile în ceea ce privește modelarea rezultatelor și duc adesea la consecințe neintenționate sau nedorite.

Strivirea unei mari puteri, mai ales a uneia care deține cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, cu o serie de sancțiuni dure este plină de pericole. Mai ales că în Ucraina se revarsă arme occidentale din ce în ce mai sofisticate și mai grele, iar Statele Unite furnizează, de asemenea, informații despre câmpul de luptă, inclusiv date despre locația inamicului.

Aproape în fiecare zi aduce un nou memento că acest conflict nu se referă doar la controlul Ucrainei sau la viitorul său statut. Mai degrabă, este vorba de un nou Război Rece cu drepturi depline între Washington și Moscova, Europa fiind teatrul confruntării în creștere. Strategia președintelui Biden de Reprimare 2.0 împotriva Moscovei este concepută pentru a surprinde Rusia într-un impas militar în Ucraina, pentru a declanșa prăbușirea economiei rusești și pentru a duce la răsturnarea președintelui Vladimir Putin.

Pe măsură ce războiul a progresat, Biden a devenit mai îndrăzneț, inclusiv prin aprofundarea implicării Americii. Totuși, apelul implicit al lui Biden la schimbarea regimului de la Moscova și obiectivul declarat public al administrației sale de a avea o Rusie ”slăbită” contrazic ceea ce a declarat președintele la aproximativ două săptămâni de la începerea războiului: ”O confruntare directă între NATO și Rusia este al treilea război mondial, ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim”.

Din nefericire, nu a existat prea multă dezbatere în SUA cu privire la faptul dacă sancțiunile pot slăbi Rusia sau dacă asistența militară generoasă acordată Ucrainei poate într-adevăr să împotmolească armata rusă într-un conflict prelungit. Ce se întâmplă dacă, în loc de o Rusie slăbită, o reacție naționalistă generează o Rusie mai asertivă din punct de vedere militar și neoimperială?

După pașii greșiți inițiali, care au dus la pierderi grele de vieți omenești, Rusia se concentrează acum din punct de vedere militar pe consolidarea controlului său în estul și sudul Ucrainei, bogate în resurse. Rusia a creat un coridor terestru către Crimeea și a obținut controlul asupra unor regiuni care dețin 90% din resursele energetice ale Ucrainei, inclusiv tot petrolul offshore și o mare parte din infrastructura portuară critică. Porturile ucrainene de la Marea Azov și patru cincimi din coasta ucraineană a Mării Negre sunt acum în proprietatea Rusiei, care a stabilit anterior controlul asupra strâmtorii Kerch, dintre cele două mări.

Ar putea șuvoiul de arme pe care Occidentul îl trimite în Ucraina să anuleze aceste noi realități militare? Dacă Rusia rămâne concentrată asupra unor obiective militare limitate, centrate pe stabilirea unei zone tampon în părțile ocupate din sudul și estul Ucrainei, ar putea evita un impas, rămânând liberă să continue să vizeze sistematic infrastructura militară din Ucraina.

Să fim clari: din punct de vedere istoric, sancțiunile au funcționat mai bine împotriva statelor mici și vulnerabile, decât împotriva celor mari sau puternice. Dar rareori au produs schimbări în timp util. Actualele sancțiuni occidentale ar putea dura ani de zile pentru a afecta serios economia rusă.

Ironia este că, în ciuda utilizării tuturor instrumentelor economice coercitive posibile împotriva Rusiei și a faptului că a îngreunat negocierea încheierii războiului, Casa Albă a lui Biden nu crede că doar sancțiunile vor funcționa. Ceea ce explică de ce Biden a apelat din ce în ce mai mult la aprovizionarea cu arme, inclusiv solicitând Congresului suma uluitoare de 33 de miliarde de dolari – fonduri militare și economice suplimentare pentru a alimenta conflictul și a împiedica obiectivele de război ale Rusiei.

Dar sancțiunile, semnalând apariția unei noi ere a unilateralismului condus de SUA, sunt susceptibile să slăbească și, în cele din urmă, chiar să submineze arhitectura financiară globală controlată de Occident. Sancțiunile radicale, prin faptul că au stârnit preocupări mai largi cu privire la militarizarea finanțelor și la implicațiile acestora pentru orice țară care a îndrăznit să treacă de linia roșie a SUA, au creat un nou stimulent pentru statele non-occidentale de a explora posibilitatea de a stabili acorduri paralele. China nu numai că va conduce acest proces, dar este, de asemenea, pe cale să apară ca fiind adevăratul câștigător al conflictului NATO-Rusia.

Convingerea lui Biden că ”acest război ar putea continua mult timp” este susținută de președintele Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, care a mărturisit că se așteaptă ca acesta să dureze ani de zile. Dar, pe măsură ce conflictul se prelungește și efectele de bumerang ale sancțiunilor adâncesc criza costului vieții, diviziunile din tabăra occidentală se vor lărgi și se va instala ”oboseala ucraineană”.

Occidentului nu-i va rămâne decât să negocieze cu Putin pentru a pune capăt conflictului, așa cum a prezis Javier Solana, fost șef al NATO și ministru de externe al Spaniei. Astfel de negocieri vor fi vitale pentru a opri distrugerea Ucrainei și pentru a evita ca Europa să plătească prețul principal.