Jurnal în vreme de pandemie | Sezonul 2, Ep. 9 | Mișcările organizate ale suporterilor

Silviu Chiran

Asta supriza. Statele si Elita isi pierd timp cu suporterii? Se intampla. Nu direct, sa fim clari. E doar o parte din playbook-ul larg. Pentru simplitate, vom avea in vedere un singur sport. Fotbalul. Nu vom intra in istoria miscarilor ultras si nici nu vom sta sa analizam diferentele de manifestare intre diversele subculturi prezente pe sau in jurul stadioanelor. Prin urmare tot ce tine de miscarile hooligans, casuals, barra brava sau altele asemenea vor fi incadrate in aceeasi categorie. Ne vom referi doar la formele de represiune si control ale acestora. Avem doua motive pentru care discutam despre suporterii organizati si nu despre alte forme de organizare ale societatii mult mai importante (familia de exemplu). Primul ne ajuta sa identificam adancimea razboiului cultural intre Elita si oamenii obisnuiti. Al doilea motiv este ceva mai practic. Este de ajutor sa invatam din rezilienta unor grupuri de suporteri si avem nevoie de organizarea lor.

O mica paranteza. Razboaiele culturale moderne si aplicarea metodologiei divide et impera nu s-au bazat pe fapte/principii/miscari inexistente. Nu s-a inventat (aprope) nimic. In schimb, au fost folosite forte si tendinte naturale, aparute ca urmare a evolutiei socio-economice. Fie prin accelerarea sau ”ghidarea” unora, fie prin represiunea exercitata de catre institutii nationale (Big sau Deep State) sau supranationale (asociatii, ngo-uri, etc). Toate impulsionate prin campanii media bine coordonate. Baietii care ne conduc nu-s idioti. Din contra. La astia mari ma refer. Pe la noi… Sa asteptam pana la episodul cu Romania.

Popularitatea crescuta a fotbalului, mai ales dupa al doilea razboi mondial isi are originea in revolutia industriala si in psihologie (desi cred ca este mai degraba mai legata de biologie). Pornind de la cele scrise de catre Ted Kaczynski in Manifestul pe care l-am citat deja, intelegem ca identificare omului cu lupta si succesul unei echipe de fotbal ii asigura o parte din ceea ce denumea Power Process. Rezultatul sau atingerea obiectivului (goal in engleza:P) echipei favorite este cu atat mai savuros cu cat depune mai mult efort in urmarirea echipei favorite. Totul devine personal, astfel ca afirmatia ”v-am batut aseara cu 3-1” este traita 100%. Lasand versiunea moderna britanica, nu trebuie sa uitam despre varianta medievala a fotbalului: Calcio Fiorentino. Acesta era un joc la limita razboiului, in care moartea adversarului nu era chiar atat de rara. Sa nu mai pomenim de celebrul joc de Calcio in care mingea era inlocuita de catre capul unui proaspat executat intr-o piata din Firenze. Poate de aceea fotbalul european domina sportul mondial. Acestea asigura natural nevoia biologica de afirmare a puterii individului.

In acelasi timp, odata cu dezvoltarea industriei si cresterea productivitatii, omul si-a gasit o activitate surogat pentru a-si ”umple timpul”. Fotbalul american este similar cu cel european din perspectiva comportamentului maselor. Este cel mai urmarit sport american. De departe. Atmosfera nu are vreo treaba cu consumerismul extrem de la baschet sau baseball. Deplasari de mii sau zeci de mii de oameni au loc in fiecare saptamana din timpul sezonului ligii profesioniste. In liga universitara prezenta pe teren propriu este mai importanta. Studentii au mai putin bani pentru deplasari. Remarcam o scadere a popularitatii in randul fanilor hardcore in ultimii ani. Odata cu balariile woke. Sau BLM in PLM cum mai spun uneori. Deloc academic. Un scurt video de la un meci din campionatul universitar american (atmosfera de inspiratie nord irlandeza):

Sa revenim la suporterii de fotbal european. Incep cu o axioma proprie. Dezvoltata pe baze empirice. Cu multe iteratii, totusi. Am participat la mai bine de 600 de meciuri. Publicul de pe stadioane este oglinda societatii. Afirmatia trebuie citita intr-un sens larg, intrucat suprapunerea nu este perfecta. In primul rand, prezenta feminina este redusa. Din motive de Power Process (ma rog, din absenta nevoilor biologice la femei). Alte doua subgrupuri sociale sunt reprezentate inelastic in masa publicului sportiv.

Prima categorie nu o prea intalnesti pe stadioane. Sa o definim ”tipul savantului necoordonat”. Necoordonarea se refera la caracteristicile fiziologice. Sunt mai putin talentati la jocuri, condus, activitati sportive. Nivelul de inteligenta al acestora este peste medie. In plus nu prea au nevoie de ”power process” datorita diferentelor biologice, iar printre activitatile surogat o sa regasesti mai degraba abordari stintiifice sau culturale. Sunt mai degraba sociopati (retrasi) si mai greu isi pot gasi placeri in manifestari colective.

A doua categorie este mai bine reprezentata pe stadioane (nu se aplica celor care practica privitul fotbalului la televizor) decat media societatii. Oamenii cu o dorinta de autonomie sau spirit de libertate peste medie sunt mult mai bine reprezentati intre cei care participa ca spectatori. Cei mai multi dintre acestia sunt suporteri activi. Sau ultrasi. Sau huligani. Sau suporteri organizati. Cum vreti sa ii denumiti. De aici inainte ne vom referi doar la acestia.

Lasand inceputurile miscarilor organizate ale suporterilor in analiza celor interesati (este un subiect super interesant, dar nu face parte din obiectivele acestui eseu) si referindu-ne doar la formele moderne de manifestare vin cu alta axioma: Coeziunea multimii de suporteri activi are la baza cantatul in comun. Axioma are la baza fundamentele teoretice ale lui Gustave Le Bon, dar si analiza empirica repetata. Prezenta initiala a unui suporter pe stadion are alte cauze, insa conversia sa catre un stil activ de manifestare si dorinta de a intra in grupuri organizate se bazeaza pe cantatul in comun. Vibratiile transmise si receptionate de catre cantatul in comun (indiferent de activitate) sunt greu de regasit in multe activitati uzuale.

As vrea sa identific doua subgrupuri alte suporterilor activi destul de bine individualizate (exista si suprapuneri intr-un procentaj mai mic) intre suporteri. Primul l-am identificat putin mai sus. Oamenii cu o dorinta peste medie de libertate si cu un spirit de autonomie bine dezvoltat. Acestia sunt bine reprezentati in peluze (locul in care, de obicei, se aduna suporterii activi). Alt arhetip bine reprezentat este al oamenilor care nu au sau nu si-au identificat sau nu-si pot atinge obiective din viata care sa le asigure nivelul de incredere si stima de sine obisnuit. Cauzele pot fi atat disfunctionalitati structurale ale societatii, cat si un mediu de dezvoltare nefavorabil, dar mai ales limitari intelectuale sau culturale. Si acestia sunt bine reprezentati, intrucat isi pot trata sentimente de inferioritate, de vina sau frustrare intr-un mod colectiv. Cei care merg in peluze pot identifica usor tipologia celui care ”se bate cu gardurile”. Din perspectiva culturii, a gradului de inteligenta, a preferintelor economice sau a multor altor tipuri de segmentare avem de toate pentru toti pe un stadion. Precum in societate.

Scriu cateva randuri pentru oamenii obisnuiti, care merg rar sau deloc pe stadioane: imaginea proasta a suporterilor activi se datoreaza mai degraba unui construct media, decat realitatii. Precum putem identifica in prezentarea altor subiecte din societate dorintele can-can-istice ale media (razboiul de la…, ce-i mana la lupta pe…, incidentul de la…, click aici si ramai prost – mesajul fiind ca esti deja prost:P, bla-bla…). Cu toate tampeniile unor suporteri (si nu-s putine), viata nu bate filmul. Nu in sensul dorit de catre media (la comenzile stapanirii). De ce? Demonizarea comportamentului suporterilor asigura suportul public pentru actiuni represive (mai mult sau mai putin legale) si pune in opozitie societatea cu suporterii (divide et impera). In acelasi timp, prin intermediul cailor verzi pe pereti se diminueaza riscul implicarii in viata sociala sau politica a acestora.

In acelasi timp, aceleasi forte, daca au nevoie, nu ”precupetesc” niciun efort in a convinge suporterii ca trebuie sa fie prezenti nu stiu unde. Vezi protestele din ianuarie 2012 din Romania. Iar daca n-au nevoie de suporteri, ci doar de perceptia prezentei lor, vezi ”cetele imbracate a la Branesti” din februarie 2017. Nu va speriati ”“aiurea in tramvai” de suporteri. Nu-s altceva decat oameni obisnuiti, dar care aleg sa mearga sa-si sustina favoritii (uneori peste mari si tari) intr-un mod mai mult sau mai putin organizat. Si nu sunt un pericol pentru omul obisnuit. Bataile de care auziti au loc intre suporteri, nu intre suporteri si oameni fara implicare. Exista si exceptii, dar, asa cum le spune numele, sunt exceptii. Demonizarea suporterilor se ”datoreaza” organizarii. Orice fel de organizare sociala trebuie controlata, coordonata sau desfiintata.

Urmatoarele paragrafe sunt mai mult pentru suporteri, dar nu-s interzise:) celorlalti. La inceputurile organizarii moderne a suporterilor (anii 60 din Italia), identificam multe cauze politice stangiste. Pana in 1969 (cand apare grupul Boys San la Inter Milano – grup activ si astazi) grupurile organizate erau de sorginte socialista. Oops. Activismul socialist s-a intalnit cu lipsa de incredere a celor (deci si dorinta de supra-socializare ca si tratament) cu predispozitie stangista si a creat primele forme de organizare in tribune. Evolutia naturala (precum si coeziunea adusa de cantatul in comun) a adus si grupurile de drepta in peluza. Ar fi fost greu sa apara suporteri veronezi de stanga. Nu prea aveau de unde in orasul lor. In Anglia nivelul de organizare a fost mai mic, dar s-au pastrat aceleasi tendinte. Englezul poate colabora spot on. Nu are nevoie de apartenenta formala. La ei cultura pub-ului este cea definitorie.

Momentul in care cei care conduc au realizat puterea grupurilor de suporteri este inceputul anilor 80. In UK. Si nu ne referim la celebrele violente prezentatee pe toate canalele. Ne referim la protestele de la inceputul anilor 80 din nordul Angliei. Cele urbane din 81 din Liverpool si Manchester, dar si cele ale minerilor din 84-85 (in special in Northumbria – Newcastle sau Sunderland si Yorkshire – Leeds). Suportul adus de catre procesele de demoralizare (pornite din Scoala de la Frankfurt si amplificate de miscarea intelectuala stangista din Europa anilor 60-70) a amplificat miscarile de protest prin diverse organizatii stangiste. Totusi, cel mai mare impact l-au adus suporterii activi, intrucat aveau deja o baza organizationala pregatita pentru cultura urbana sau pentru manifestarile violente. Acesta a fost momentul in care UK a pornit (cam in acelasi timp cu SUA – insa cu alt playbook) catre conceptul de Big State, pentru ca mai apoi sa-l rafineze cu ajutorul tehnologiei si a digitalizarii economiei. La Deep State ma refer.

Represiunea impotriva suporterilor a inceput in 1985 in Anglia. Motivul oficial Heysel. Dorinta reala a guvernului: reducerea riscului de implicare sociala sau politica a suporterilor organizati. Momentele Heysel, dar mai ales Hillsborough (1989) au fost cele care au convins opinia publica britanica ca este nevoie de camere de supraveghere peste tot. Desi nu o sa (prea) gasiti prin media, atat mortii italieni (39 de suporteri ai lui Juventus), precum si cei de pe Hillsborough (96 de suporteri Liverpool) sunt din cauza politiei. Nu a suporterilor. Pentru Hillsborough chiar s-au pronuntat niste condamnari (de politisti) acum cativa ani. Dupa multe lupte. Campaniile media de dupa cele doua evenimente seamana mult cu cele curente. Nu banuiesc vreun ”cal verde pe perete” dinspre politie la cele doua evenimente. Ca si participant la un exercitiu nedorit de tip ”afluire defluire”, in care era sa am soarta celor de pe Heysel, coordonat de niste militieni, as paria bani multi pe prostie si ignoranta. Ca apoi au fost folosite de cine trebuie e alta poveste.

Anii 70-80 au fost prolifici in cresterea numarului de suporteri implicati si organizati. Aproape fiecare peluza era implicata in miscari sociale sau politice. De toate felurile. Inclusiv rivalitatile s-au creat pe baza optiunilor politice. Uneori intre cei care sustineau aceeasi echipa. Avalansa multiculturalista din mediul academic sau din media, a intalnit opinii conservatoare bine inradacinate. Pe acest fond, s-au adunat in 1972 grupurile de rezistenta anticomunista din Paris ca raspuns la miscarile de stanga omniprezente in Orasul Luminii, in peluza Boulogne de pe Parc de Princes. Mai tarziu, in 1978, au format KOB (Kop of Boulogne), poate cea mai importanta peluza din istoria fotbalului. Desfiintata in 2010 dupa multe si complexe presiuni ale autoritatilor. De ce scriu despre baietii din Boulogne (alaturi de care stau Karsud si niste ramasite din Lutece Falco – ambele grupuri de origine Auteuil)? In afara admiratiei personale (ma bucur ca am fost prezent intr-una dintre ultimele deplasari KOB la amicii din Toulouse – in perioada in care erau semi-interzisi si deplasarile se faceau in stilul casual. Astfel, am putut sta in afara ”parcage-ului/ tarcului oaspetilor”). Apropos, pentru cine urmareste scena pariziana, rahatii care stateau atunci in ”parcage” si cei din peluzele de azi (cuf) sunt urmasii tigris mistic. Se potrivesc cu patronii.

Scriu despre KOB pentru ca, desi nu ii mai puteti vedea pe Parc de 10 ani, coeziunea adusa de catre peluza functioneaza si in 2021. Si ii puteti vedea activi in underground-ul parizian (sau la Lyon, Nancy, Metz, prin Belgia sau Germania – pentru cine intelege). O mica filmare din metroul parizian din noiembrie 2021. Sa zicem ca nu se limiteaza doar la a striga: ”Tout le monde, deteste les antifas!”. Pentru cei experimentati, un mic joc. Cati oameni aflati in exercitiul functiunii puteti identifica:)?

https://rumble.com/vs74hr-kob-2021.html

Anii 90 au adus extinderea miscarii ultras in fostele tari comuniste. In mod evident orientarea politica a suporterilor din estul Europei a fost si este in mare parte de dreapta. Normal pentru cei care chiar au trait in comunism. Spre deosebire de visatorii din vest sau de tinerii pierduti din est. De data asta, si unii si altii s-ar putea sa si primeasca dupa atata dorinta. Nu vor fi la fel de incantati ca atunci cand isi etalau ultimul tatuaj cu Che. Afirmatia ”leftism is a mental disorder” nu are radacini filosofice. Este rezultatul unui studiu finalizat in 2020. In US. In caz ca l-ati ratat pe Tutea, ati sarit peste Kaczynski, l-ati ignorat pe Yuri Bezmenov, mai aveti o sansa. Cautati afirmatia si gasiti studiul. Merge si cautat pe researchgate dupa Rahav Gabay. Este o profesoara (si doctor) in psihologie la Universitate din Tel Aviv. O poza cu rol de CTA:

Intrarea in noua lume (ordonata sau nu:P), a adus miscarile de represiune si control in aproape toata Europa. Tara aleasa pentru testarea si calibrarea metodelor de represiune a fost Spania. Nu stiu de ce. N-am studiat. Dar a fost prima. La finalul anilor 90. In afara inaspririi legilor (inclusiv prin incalcarea constitutiilor), a comportamentului fortelor de dezordine, au aparut modalitati de control al circulatiei sau au fost interzise anumite grupuri. In Franta faci puscarie daca iti imprimi Brigade Sud Nice sau Boulogne Boys pe un tricou si mergi la un meci.

In afara metodelor vizibile, s-au folosit si se folosesc modalitati mai rafinate de a controla grupurile organizate de suporteri. Totul a pornit de la o baza reala. Ca intotdeauna. Alba ca Zapada a aparut pe vremea cand nu existau stadioane. Nu zboara unicorni si nici cosanzene prin tribune. In peluze, cei mercantili pot profita de comunitati atat de bine inchegate. Activitatile ilegale (traficul de droguri in primul rand) au gasit un mediu propice in acest ecosistem. In acelasi timp, coeziunea din peluza poate capata aspecte practice. Cu cat a sporit controlul autoritatilor, cu atat mai mult a sporit utilizarea fortei grupurilor in diverse activitati bine coordonate. Fara sa am date, as paria ca diversele retele de crima organizata sunt coordonate sau acceptate de diverse autoritati intrucat asigura finantarea unor operatiuni pentru care nu pot primi finantare de la buget. Sau asigura finantarea buzunarelor unor sefi din aceste institutii. Acest gen de ”collusion” s-a extins odata cu moda ”infiltrarii” in peluze a unor agenti ai acestor institutii. Intrucat nu vedem marile rezultate obtinute pe linia adunarii de informatii care sa faca audiente la jurnalele de seara, putem presupune ca raman ca parte din arsenalul utilizat pentru controlarea directiei grupurilor. Sa nu ii spunem santaj. Cica ar fi infractiune. Si daca stie si sefu’ si colegu’ locotenent e deja grup infractional organizat. Stai. E pentru binele statului. Nu se pune. Sau e cu cosanzene prin tribune si nu gasesc astia de se infiltreaza nimic.

Tot acest arsenal este utilizat pentru niste baieti care canta, flutura steaguri, dau cu torte, scriu mesaje (unele geniale). Cam scump, nu? Bine, uneori se bat intre ei, uneori bat oameni neimplicati (de obicei cei care n-au nicio treaba cu mentalitatea). Este clar ca este nevoie de 400 de agenti de paza, 200 de jandarmi, 30 de acoperiti pentru un meci obisnuit. Platiti dublu sau triplu. Nu stiu cum e cu weekendurile sau deplasarile la bugetari. Pentru cei care ma cred lipsit de empatie si cred ca nu ma intereseaza linistea si siguranta publica, simt nevoia sa scriu o poveste. Poate nefericitii inteleg ca inteleg mai multe decat 99% dintre nefericitii care erau cat pe ce sa-si piarda auzul de la o petarda. Era televizorul dat foarte tare:). Tin sa precizez ca-s stelist. Si pentru ca suntem in vremurile astea ciudate, simt nevoia sa scriu ca nu-s fcsbist. Inaintea unui meci din anii 90 jucat pe fostul 23 August, 3 copii (11, 13 si 14 ani) si 2 adulti si-au luat o bataie aiurea. Ma rog, nu chiar aiurea. Aveam in mana un stegulet ros-albastru (nici nu cred ca-l fluturam) adus de tata de la meciul Spartak-Steaua 1-2, de la Moscova, din 88. Culmea tupeului mi-am permis sa merg cu el prin Vatra Luminoasa. Fiind destul de inalt pentru varsta respectiva (13 ani/1.70) mi-am “luat-o” destul de bine. Atacatorii erau destul de cainosi. Si vreo 40. Toti adulti. Tare, nu? Astia nu-s suporteri. Sunt ce vreti voi, dar nu asta. Si in zilele noastre am auzit de jmecherii din astea de 22/3 sau 35/4. De batut copii de 13 ani n-am auzit. Sper sa fi disparut acest gen de manifestari. Cred ca, macar in timpul asta, cand este ceasul 12 fara 5, este cazul sa inceteze. Putem mai mult. Ca oameni. Am avut mai multe ocazii sa ma razbun, insa am ales altfel. Nu numai ca n-am facut-o, dar i-am si salvat pe unii din confruntari din astea egale de genul 50 la 3.

Nu toate miscarile ultra s-au manifestat politic. De multa vreme chiar a aparut o politica de a nu face politica in peluze. Odata cu extinderea controlului peluzelor a devenit chiar o metoda facil de utilizat. Cand vrei sa te gandesti la neam, la steag, la nevoile celui din jur, e chiar simplu sa vina o voce care sa-ti explice (cu persuasiune sau doar cu presiune, dar intotdeauna cu pasiune) ca mai bine te concetrezi pe culori, pe peluza, pe echipa. Unghiul mentalitatii da bine. Sau voci care-ti spun (voit sau doar crezut) ca nimic nu se poate schimba. Ca oricum toti au interese. Sau ca nu-i rolul tau sa te implici in cauze sociale sau politice. Au acelasi efect. Indiferent de ce faci. De demoralizare. Ati vazut mai sus cum dupa 10 ani de represiune dura, KOB e inca in viata si lupta acolo unde trebuie si cu cine trebuie. Sa nu credeti ca agitatorii imbracati in negru de la Paris sunt altceva decat un cal verde pe perete.

In Italia (alta tara unde se testeaza multe) de peste 10 ani s-a introdus certificatul verde (Tessera del tifoso) pentru suporteri. Desi a fost greu, desi este greu, italienii n-au avut un stres sa renunte la stilul organizat pentru a alege unul de inspiratie britanica: casual. Pentru cei mai tineri, ma refer la stilul deplasarilor, nu la cel vestimentar. E mai greu sa ii inveti pe italieni sa se imbrace. Iar baietii din Verona se imbracau ”casual” inainte sa apara moda in UK. Da, unii au cedat si si-au luat cardul, insa grupurile cu mentalitate au continuat old style. Chiar daca au ajuns in peluza adversa uneori. S-a intamplat ceva? Nu. Mentalitate inainte de toate.

Nu vreau sa inchei fara un cadou. Chiar de la rivalii celor de la Hellas Verona. Poate cea mai profunda povestire prin cantec a luptei ultrasilor cu represiunea vine din Curva A (nimic de rau, nimic obscen pentru profani). Si ne ofera optimism. Cautati sa intelegeti fiecare vers. Merita. Si-s simpatizant veronez si-mi plac cantecele despre ”terroni”. Nu m-am putut abtine: