Cei care nu-și pot aminti trecutul sunt condamnați să-l repete

Larry C. Johnson este un veteran al CIA și al Biroului de combatere a terorismului din cadrul Departamentului de Stat. Fondator și director BERG Associates, firmă înființată în 1998. Larry a asigurat timp de 24 de ani instruirea comunității de operațiuni speciale a armatei americane. A fost defăimat atât de democrați, cât și de republicani, ceea ce înseamnă că trebuie să fi făcut lucruri bune.

Această butadă a lui George Santayana comunicată pentru prima dată în 1905 (și ușor modificată de Churchill într-un discurs în Camera Comunelor în 1948) rămâne valabilă și astăzi. Fundamentul în descompunere al politicii externe americane se bazează în parte pe o înțelegere distorsionată a rolului Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial și pe un credit exagerat pentru ceea ce a făcut America în acel conflict. Dacă urmărești marile filme de la Hollywood despre cel de-al Doilea Război Mondial în Europa (The Longest Day, Patton, A Bridge Too Far, The Bridge at Remagan, Saving Private Ryan etc.), rămâi cu mesajul că Statele Unite i-au învins pe naziști până la supunere, iar războiul de pe frontul de est a fost doar un spectacol secundar.

Documentarele realizate în Occident prezintă acel război ca fiind un conflict în care Statele Unite și Regatul Unit i-au salvat pe ruși. O temă comună este aceea că Stalin implora aliații occidentali să deschidă un front în Europa pentru a atenua presiunea asupra forțelor rusești. Și aliații occidentali au fost cei care au descoperit ororile Holocaustului. Hollywood-ul adoră poveștile în care personajul negativ este bine definit, iar eroii pot depăși obstacole aparent imposibile.

Cred că eșecul Occidentului de a înțelege și de a aprecia ceea ce a realizat Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) în cel de-al Doilea Război Mondial stă la baza eșecului său de a înțelege ceea ce face Rusia astăzi în Ucraina.

Permiteți-mi să vă dau câteva cifre:

OPERAȚIUNEA BARBAROSSA – Când Hitler a lansat Operațiunea Barbarossa în iunie 1942 (adică invazia Uniunii Sovietice), 3,8 milioane de soldați germani au copleșit inițial armata sovietică, care număra între 2,6 și 2,9 milioane de oameni în prima linie. Pierderile sovietice în urma acestei lovituri germane au fost enorme:

566.852 de morți în luptă

235.339 de morți din cauze necombatante

1.336.147 bolnavi sau răniți din cauze de luptă și necombatante

2.335.482 dispăruți în luptă sau capturați

500.000 de rezerviști sovietici capturați în timp ce încă se mobilizau

DOSARUL ALBASTRU – A fost ofensiva Grupului de Armate Germane din Sud pentru capturarea câmpurilor petroliere din Azerbaidjan. Pe parcurs, germanii au decis să atace Stalingradul. Armata germană, care includea aliați din România, Italia și Ungaria, număra 1.570.287 de oameni. Armata rusă avea în teren 1.715.000, cu încă 1.000.000 în rezervă. Când s-a așezat praful, germanii au suferit 200.000 de pierderi. O cifră neînsemnată, având în vedere cele 1.200.000 de victime sovietice. Dar sovieticii au rezistat la Stalingrad și au forțat capitularea armatei germane prinse în acel oraș.

Până în 1944, sovieticii s-au regrupat și au desfășurat armate totalizând 6 milioane de soldați. Aliații occidentali au aliniat 4 milioane în Europa. Sovieticii au luptat împotriva unei armate germane care număra 2 milioane de soldați, în timp ce aliații occidentali s-au confruntat cu 1 milion de germani.

Nu sugerez că sovieticii au făcut toate acestea pe cont propriu. Proviziile timpurii de tancuri și camioane din Statele Unite au ajutat Rusia să oprească tsunami-ul Operațiunii Barbarossa. Britanicii au avut, de asemenea, o contribuție majoră la spargerea codului Enigma și i-au furnizat informații critice lui Stalin (deși Stalin nu a reușit să acționeze pe baza unora dintre aceste informații).

Povestea înfrângerii naziștilor este, de fapt, o poveste a succesului unui parteneriat tensionat între Occident și sovietici. Ceea ce oamenii din vest nu au apreciat sau nu au recunoscut a fost rolul critic pe care sovieticii l-au jucat în înfrângerea celor mai bune efective ale armatei germane. Dacă această forță ar fi fost liberă să opereze în Europa de Vest, Germania ar fi învins cu siguranță, în ciuda imixtiunilor lui Hitler în armata germană.

Sovieticii au fost cei care au descoperit primele dovezi fizice ale Holocaustului atunci când au capturat lagărul de concentrare Madjanek în 1944. Statele Unite și Regatul Unit au respins raportul sovietic ca fiind propagandă. Iar sovieticii au eliberat fabrica morții încă intactă de la Auschwitz/Birkenau în ianuarie 1945.

Fixarea Statelor Unite și a Marii Britanii pe nelegiuirile lui Stalin (și el a fost rău, evident) a colorat relațiile postbelice cu sovieticii și cu regimul succesor al Rusiei.

Statele Unite au pierdut 472.000 de morți în teatrele de operațiuni din Europa, Africa de Nord și Pacific în cel de-al Doilea Război Mondial. Rușii au pierdut peste 8 milioane de soldați și au avut aproximativ 19 milioane de morți în rândul civililor. Pierderile uluitoare suferite de Rusia în cel de-al Doilea Război Mondial sunt amintite și onorate până în prezent. Nu se poate spune același lucru despre popoarele din Statele Unite și Regatul Unit. Sigur, câțiva își amintesc, dar dacă luăm în considerare faptul că persoanele care au astăzi 80 de ani se nășteau în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, amintirea acelei perioade de groază se estompează. Estimez că 95% dintre americanii cu vârsta sub 50 de ani sunt incapabili să explice cine a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Și cine ce a făcut și cui.

Ceea ce mă aduce la actualul război din Ucraina. În pofida propagandei occidentale potrivit căreia Vladimir Putin intenționează să reconstituie Uniunea Sovietică, Putin nu a uitat lecțiile pe care rușii le-au învățat pe calea cea mai grea în cel de-al Doilea Război Mondial. Stalin a făcut o înțelegere diabolică cu Hitler în 1939 pentru a tranșa Polonia și a trăit pentru a-l vedea pe Hitler trădându-l.

În ultimii 30 de ani de la prăbușirea Uniunii Sovietice, mulți lideri ruși au nutrit convingerea că pot avea încredere în Statele Unite și în Europa și că pot pune trista moștenire a Uniunii Sovietice în coșul de gunoi al istoriei. Dar această speranță este acum spulberată. În loc să oprească extinderea NATO, Occidentul a continuat să înroleze noi membri, inclusiv națiuni care se află la granița vestică a Rusiei. Invazia germană a Uniunii Sovietice din 1941 a inclus personal militar din Italia, Ungaria, România, Slovacia și Croația. Două dintre aceste țări – Italia și România – se aliniază din nou la ceea ce rușii percep ca o amenințare ostilă.

Înrăutățirea situației a fost creșterea influenței neonaziștilor în Ucraina. Un ofițer în retragere din armata elvețiană, Jacques Baud, care a efectuat misiuni prelungite în cadrul NATO, a scris un tratat strălucit care explică rădăcinile acestui nou război (citiți aici). Unul dintre punctele sale cele mai importante se referă la eșecul armatei ucrainene de a cuceri Donbasul în 2014. Baud scrie:

Așa că, pentru a compensa lipsa soldaților, guvernul ucrainean a recurs la miliții paramilitare. Acestea sunt compuse, în esență, din mercenari străini, adesea militanți de extremă dreapta. În 2020, constituiau aproximativ 40% din forțele ucrainene și numărau aproximativ 102.000 de oameni, potrivit Reuters. Ele au fost înarmate, finanțate și antrenate de Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Franța. Erau compuse din peste 19 naționalități – inclusiv elvețieni.

Astfel, țările occidentale au creat și susținut în mod clar milițiile ucrainene de extremă dreapta. În octombrie 2021, Jerusalem Post a tras un semnal de alarmă, denunțând proiectul Centuria. Aceste miliții acționau în Donbass din 2014, cu sprijin occidental. Chiar dacă se poate discuta despre termenul ”nazist”, rămâne faptul că aceste miliții sunt violente, vehiculează o ideologie grețoasă și sunt virulent antisemite. Antisemitismul lor este mai mult cultural decât politic, motiv pentru care termenul ”nazist” nu este cu adevărat adecvat. Ura lor față de evrei provine de la marea foamete din anii 1920 și 1930 din Ucraina, care a rezultat din confiscarea recoltelor de către Stalin pentru a finanța modernizarea Armatei Roșii. Acest genocid – cunoscut în Ucraina sub numele de Holodomor – a fost comis de NKVD (precursorul KGB-ului), ale cărui eșaloane superioare de conducere erau compuse în principal din evrei. Acesta este motivul pentru care, astăzi, extremiștii ucraineni cer Israelului să își ceară scuze pentru crimele comunismului, după cum notează Jerusalem Post. Fenomenul este departe de ”rescrierea istoriei” de către Vladimir Putin.

Milițiile provenite din grupurile de extremă dreapta care au animat revoluția Euromaidan din 2014 sunt compuse din indivizi fanatici și brutali. Cel mai cunoscut dintre acestea este Regimentul Azov, a cărui emblemă amintește de Divizia a 2-a SS Das Reich Panzer, venerată în Ucraina pentru că a eliberat Harkovul de sovietici în 1943, înainte de a comite masacrul de la Oradour-sur-Glane din 1944, în Franța.

Dacă Statele Unite și NATO persistă în a-i demoniza pe toți rușii, ignoră istoria Rusiei în ceea ce privește respingerea invadatorilor străini. Nu sunt un istoric profesionist, dar știu acest lucru – Napoleon a crezut că poate cuceri Moscova și a eșuat; Hitler a crezut că poate zdrobi untermensch-ul slav și a fost zdrobit. Mă tem că liderii occidentali se complac din nou în fantezia că pot forța prăbușirea, nu doar a lui Vladimir Putin, ci a întregii Rusii. Sugerez că este timpul să ne amintim istoria sau, așa cum a avertizat Santayana, ne condamnăm să repetăm un coșmar.