Stați liniștiți și priviți cum Europa se sinucide

Spectacolul uluitor al Uniunii Europene care își face harakiri cu încetinitorul este de neuitat. Ca un remake ieftin al lui Kurosawa, filmul vorbește de fapt despre demolarea UE de către SUA, completată cu redirecționarea unor exporturi de mărfuri rusești cheie către SUA în detrimentul europenilor.

Ajută să ai o actriță de categoria a 5-a plasată strategic – în acest caz, uimitoarea și incompetenta șefă a Comisiei Europene, Ursula von der Lugen – cu anunțul ei zgomotos al unui nou pachet de sancțiuni zdrobitoare: nave rusești interzise în porturile UE; companii de transport rutier din Rusia și Belarus interzise în UE; fără importuri de cărbune (peste 4,4 miliarde de euro pe an).

În practică, acest lucru se traduce prin faptul că Washingtonul își scutură cei mai bogați clienți-marionete occidentali. Rusia, desigur, pare prea puternică pentru a o provoca direct din punct de vedere militar, iar SUA au mare nevoie de unele dintre exporturile sale cheie. În special de minerale. Așadar, americanii vor împinge în schimb UE să impună sancțiuni din ce în ce mai mari, care vor prăbuși cu bună știință economiile lor naționale, permițând în același timp SUA să acapareze totul.

Urmează consecințele economice catastrofale pe care le vor resimți europenii în viața de zi cu zi (dar nu și cei mai bogați cinci la sută): inflație devoratoare de salarii și economii; facturile la energie din iarna viitoare vor fi foarte mari; produsele vor dispărea din supermarketuri; rezervările pentru vacanțe vor fi aproape înghețate. Le Petit Roi al Franței, Emmanuel Macron a anunțat chiar că ”sunt posibile bonuri de masă ca în cel de-al Doilea Război Mondial”.

Germania se confruntă cu fantoma revenirii hiperinflației din epoca Weimar. Președintele BlackRock, Rob Kapito, a declarat, în Texas, că ”pentru prima dată, această generație va intra într-un magazin și nu va putea obține ceea ce își dorește”. Fermierii africani nu-și pot permite deloc îngrășăminte în acest an, reducând producția agricolă cu o cantitate capabilă să hrănească 100 de milioane de oameni.

Zoltan Poszar, fostul guru al Fed din New York și al Trezoreriei SUA, actualul mare vizir al Credit Suisse, a subliniat modul în care rezervele de materii prime – și, în acest caz, Rusia nu are rival – vor fi o caracteristică esențială a ceea ce el numește Bretton Woods III (deși, ceea ce este proiectat de Rusia, China, Iran și Uniunea Economică Eurasiatică reprezintă un post-Bretton Woods).

Poszar remarcă faptul că războaiele, din punct de vedere istoric, au fost câștigate de cei care au mai multe rezerve de alimente și energie, pentru a alimenta caii și soldații; astăzi pentru a hrăni soldații și a alimenta tancurile și avioanele de luptă. China, de altfel, a acumulat stocuri mari de ”aproape orice”.

Poszar remarcă modul în care actualul nostru sistem Bretton Woods II are un impuls deflaționist (globalizare, comerț deschis, lanțuri de aprovizionare just-in-time), în timp ce Bretton Woods 3 va oferi un impuls inflaționist (de-globalizare, autarhie, tezaurizarea materiilor prime) al lanțurilor de aprovizionare și cheltuieli militare suplimentare pentru a putea proteja ceea ce va rămâne din comerțul maritim.

Implicațiile sunt, desigur, copleșitoare. Ceea ce devine amenințător este că această stare de lucruri poate duce chiar la cel de-al treilea război mondial.

Rublegas sau GNL american?

Think-tank-ul rus Valdai Club a organizat o discuție esențială a experților despre ceea ce noi, cei de la The Cradle, am definit ca fiind Rublegas – adevăratul schimbător de joc geoeconomic în inima erei post-petrodolari. Alexander Losev, membru al Consiliului rus pentru politică externă și de apărare, a oferit contururile Big Picture. Dar a fost de datoria lui Alexey Gromov, directorul șef pentru energie al Institutului de Energie și Finanțe, să vină cu detalii esențiale.

Rusia, până în prezent, vindea 155 de miliarde de metri cubi de gaz în Europa în fiecare an. UE promite retoric să scape de ea până în 2027, iar până la sfârșitul anului 2022 să reducă furnizarea cu 100 de miliarde de metri cubi. Gromov a întrebat ”cum” și a remarcat: ”Orice expert nu are un răspuns. Cea mai mare parte a gazelor naturale din Rusia este transportată prin conducte. Aceasta nu poate fi înlocuită pur și simplu cu gaz natural lichefiat (GNL)”.

Răspunsul european rizibil a fost ”începeți să economisiți”, adică ”pregătiți-vă să o duceți mai rău” și ”reduceți temperatura în gospodării”. Gromov a remarcat cum, în Rusia, ”22 până la 25 de grade iarna este norma. Europa promovează 16 grade ca fiind „sănătoase”. La fel de sănătoase ca purtatul puloverelor pe timpul nopții”.

UE nu va putea obține gazul de care are nevoie din Norvegia sau Algeria (care privilegiază consumul intern). Azerbaidjanul ar putea furniza în cel mai bun caz 10 miliarde de metri cubi pe an, dar ”va fi nevoie de 2 sau 3 ani” pentru a se întâmpla acest lucru.

Gromov a subliniat cum ”nu există în prezent un surplus pe piață pentru GNL din SUA și Qatar” și cum prețurile pentru clienții asiatici sunt întotdeauna mai mari. Concluzia este că ”până la sfârșitul anului 2022, Europa nu va putea să reducă semnificativ” ceea ce cumpără din Rusia: ”ar putea reduce cu maximum 50 de miliarde de metri cubi”. Iar prețurile de pe piața spot vor fi mai mari – cel puțin 1.300 de dolari pe metru cub.

O evoluție importantă este că ”Rusia a schimbat deja lanțurile logistice de aprovizionare către Asia”. Acest lucru este valabil și pentru gaze și petrol:  ”Poți impune sancțiuni dacă există un surplus pe piață. Acum există un deficit de cel puțin 1,5 milioane de barili de petrol pe zi. Ne vom trimite livrările în Asia – cu o reducere.” În momentul de față, Asia plătește deja o primă, cu 3 până la 5 dolari mai mult pe barilul de petrol.

Referitor la transporturile de petrol, Gromov a comentat și problema cheie a asigurărilor: ”Primele de asigurare sunt mai mari. Înainte de Ucraina, totul se baza pe sistemul Free on Board (FOB). Acum, cumpărătorii spun ”nu vrem să ne asumăm riscul de a vă duce marfa în porturile noastre”. Așa că aplică sistemul Cost, Insurance and Freight (CIF), în care vânzătorul trebuie să asigure și să transporte marfa. Acest lucru are, desigur, un impact asupra veniturilor.”

O problemă absolut esențială pentru Rusia este cum să facă tranziția către China ca principal client de gaze. Este vorba despre Puterea Siberiei 2, o nouă conductă de 2600 km care pornește de la zăcămintele de gaze rusești Bovanenkovo și Kharasavey din Yamal, în nord-vestul Siberiei – ele vor ajunge la capacitate maximă abia în 2024. Și, mai întâi, trebuie construit interconectorul prin Mongolia – ”avem nevoie de 3 ani pentru a construi această conductă” – astfel încât totul va fi gata abia în jurul anului 2025.

În ceea ce privește conducta Yamal, ”cea mai mare parte a gazului merge în Asia. Dacă europenii nu mai cumpără, noi putem redirecționa”. Și mai este și proiectul Arctic LNG 2 – chiar mai mare decât Yamal: ”prima fază ar trebui să fie terminată în curând, este gata în proporție de 80%”. O problemă suplimentară ar putea fi reprezentată de ”neprietenii” ruși din Asia: Japonia și Coreea de Sud. Infrastructura GNL produsă în Rusia depinde încă de tehnologiile străine.

Este ceea ce îl determină pe Gromov să constate că ”modelul economiei bazate pe mobilitate nu este atât de bun”. Dar cu asta trebuie să se confrunte Rusia, cel puțin pe termen scurt și mediu.

Aspectele pozitive sunt că noua paradigmă va permite ”mai multă cooperare în cadrul BRICS (economiile emergente ale Braziliei, Rusiei, Indiei, Chinei și Africii de Sud, care se întâlnesc anual din 2009)”; extinderea Coridorului Internațional de Transport Nord-Sud (INSTC); și mai multă interacțiune și integrare cu ”Pakistan, India, Afganistan și Iran”.

Numai în ceea ce privește Iranul și Rusia, se lucrează deja la schimburi în Marea Caspică, întrucât Iranul produce mai mult decât are nevoie și este pregătit să sporească cooperarea cu Rusia în cadrul parteneriatului lor strategic consolidat.

Geoeconomie hipersonică

A fost de datoria expertului chinez în energie Fu Chengyu să ofere o explicație concisă a motivelor pentru care dorința UE de a înlocui gazul rusesc cu GNL american este, ei bine, o himeră. În esență, oferta SUA pare a fi ”prea limitată și prea costisitoare”.

Fu Chengyu a arătat cum un proces îndelungat și complicat depinde de patru contracte: între dezvoltatorul de gaze și compania de GNL; între compania de GNL și compania cumpărătoare; între cumpărătorul de GNL și compania de transport de marfă (care construiește navele); și între cumpărător și utilizatorul final.

”Fiecare contract”, a subliniat el, ”durează mult timp pentru a fi finalizat. Fără toate aceste contracte semnate, nicio parte nu va investi – fie că este vorba de investiții în infrastructură sau în dezvoltarea zăcămintelor de gaze”. Așadar, livrarea efectivă de GNL american către Europa presupune că toate aceste resurse interconectate sunt disponibile – și se mișcă ceas.

Verdictul lui Fu Chengyu este dur: această obsesie a UE de a renunța la gazul rusesc va provoca ”un impact asupra creșterii economice globale și o recesiune. În sectorul energetic, toți vom avea de suferit”.

A fost destul de edificator să juxtapunem turbulențele geoeconomice care se apropie – obsesia UE de a ocoli gazul rusesc și debutul lui Rublegas – cu motivele reale din spatele Operațiunii Z din Ucraina, complet ocultate de mass-media și analiștii occidentali.

Un vechi profesionist al Deep State din SUA, acum pensionat, și destul de familiarizat cu mecanismele interne ale vechiului OSS, precursorul CIA, până la demența neoconservatoare de astăzi, a oferit câteva informații care dau de gândit: ”Întreaga problemă a Ucrainei este legată de rachetele hipersonice care pot ajunge la Moscova în mai puțin de patru minute. SUA le vrea acolo, în Polonia, România, statele baltice, Suedia, Finlanda. Acest lucru este o încălcare directă a acordurilor din 1991 conform cărora NATO nu se va extinde în Europa de Est. SUA nu au rachete hipersonice acum, dar ar trebui să aibă – într-un an sau doi. Aceasta este o amenințare existențială pentru Rusia. Așa că au fost nevoiți să intre în Ucraina pentru a opri acest lucru.  Următoarele vor fi Polonia și România, unde lansatoarele au fost sau sunt în curs de construcție.”

Dintr-o perspectivă geopolitică complet diferită, cu adevărat revelator este că analiza sa se întâmplă să se potrivească cu geoeconomia lui Zoltan Poszar: ”SUA și NATO sunt total beligerante. Acest lucru reprezintă un pericol real pentru Rusia. Ideea că un război nuclear este de neconceput a rămas un mit. Dacă ne uităm la bombardarea orașului Tokyo față de Hiroshima și Nagasaki, au murit mai mulți oameni în Tokyo decât în Hiroshima și Nagasaki. Aceste orașe au fost reconstruite. Radiațiile dispar și viața poate reîncepe. Diferența dintre bombardamentul cu bombe clasice și bombardamentul nuclear este doar eficiența. Provocările NATO sunt atât de extreme, încât Rusia a fost nevoită să își pună rachetele nucleare în stare de alertă. Aceasta este o chestiune extrem de gravă. Dar SUA au ignorat-o”.

Pepe Escobar este un jurnalist și analist geopolitic brazilian. Rubrica sa ”The Roving Eye” pentru Asia Times discută în mod regulat despre ”competiția pentru dominație asupra Orientului Mijlociu și Asiei Centrale”.