7.7 C
București
joi, 8 decembrie 2022

Șapte scenarii din cel mai rău caz al războiului din Ucraina

Niall Ferguson

Un editorial de Niall Ferguson, publicat de Bloomberg.com pe 03 aprilie 2022

Cele mai multe conflicte se termină rapid, dar acesta pare din ce în ce mai mult că nu va fi așa. Repercusiunile ar putea merge de la stagflație globală, la al treilea război mondial.

Luați în considerare cel mai rău scenariu. 

Am mai susținut aici că situația globală de astăzi seamănă mai mult cu cea din anii 1970 decât cu orice altă perioadă recentă. Ne aflăm într-un fel de nou război rece. Am avut deja o problemă de inflație. Războiul din Ucraina se aseamănă cu atacul statelor arabe asupra Israelului din 1973 sau cu invazia sovietică din Afganistan din 1979. Impactul economic al războiului asupra prețurilor la energie și la alimente creează un risc de stagflație.

Dar să presupunem că nu suntem în 1979, ci în 1939, așa cum a susținut istoricul Sean McMeekin? Desigur, poziția Ucrainei este mult mai bună decât cea a Poloniei în 1939. Armele occidentale ajung în Ucraina; ele nu au ajuns în Polonia după invazia Germaniei naziste. Ucraina se confruntă doar cu o amenințare din partea Rusiei; Polonia a fost împărțită între Hitler și Stalin.

Pe de altă parte, dacă ne gândim la cel de-al Doilea Război Mondial ca la o aglomerare de războaie multiple, paralela începe să pară mai plauzibilă. SUA și aliații săi trebuie să se gândească nu la una, ci la trei crize geopolitice, care ar putea avea loc în succesiune rapidă, așa cum războiul din Europa de Est a fost precedat de războiul Japoniei împotriva Chinei. Și a fost urmat de războiul lui Hitler împotriva Europei de Vest în 1940 și de războiul Japoniei împotriva SUA și a imperiilor europene din Asia, în 1941. Dacă China ar lansa anul viitor o invazie a Taiwanului și dacă ar izbucni un război între Iran și dușmanii săi regionali din ce în ce mai aliniați – statele arabe și Israelul – atunci s-ar putea foarte bine să trebuiască să începem să vorbim despre al treilea război mondial, mai degrabă decât despre al doilea război rece.

Cum v-ați simți dacă ați crede cu adevărat că se apropie cel de-al treilea război mondial? În adolescență, am citit cu aviditate trilogia lui Sartre despre intelectualii francezi în ajunul și la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, al cărei prim volum este ”Vârsta rațiunii”. Îmi amintesc că am fost bântuit de sentimentul de angoasă existențială care îi chinuia personajele. (Într-o metaforă ce transmite în mod memorabil nihilismul Parisului antebelic, primul gând al protagonistului Mathieu, atunci când află că amanta lui, Marcelle, a rămas însărcinată, este cum să avorteze). Suntem în vara anului 1938, iar asupra tuturor planează o nenorocire iminentă.

Nu mă mai gândisem la aceste cărți de mulți ani. Ele mi-au revenit în minte abia după invazia rusă din Ucraina, la 24 februarie, pentru că am recunoscut cu un fior acel sentiment de catastrofă care se apropie inexorabil. Chiar și acum, după cinci săptămâni de război remarcabile prin succesul eroic al apărătorilor ucraineni împotriva invadatorilor ruși, încă nu pot scăpa de sentimentul neliniștitor că acesta este doar actul de deschidere al unei tragedii mult mai mari.

Ultima dată când am fost la Kiev, la începutul lunii septembrie a anului trecut, am făcut un pariu cu psihologul Steven Pinker de la Harvard. Pariul meu era că ”până la sfârșitul acestui deceniu, 31 decembrie 2029, un război convențional sau nuclear va face cel puțin un milion de victime”. Sper din tot sufletul să pierd pariul. Dar nu a fost și nu este o angoasă de-a mea irațională. În timp ce stăteam la Kiev, meditând la intențiile probabile ale lui Vladimir Putin și la vulnerabilitatea Ucrainei, vedeam că se apropie un război. Iar războiul în Ucraina are un istoric de a fi într-adevăr foarte sângeros.

De la publicarea cărții sale ”The Better Angels of Our Nature” (Îngerii mai buni ai naturii noastre) în 2012, Pinker și cu mine ne-am certat dacă lumea devine mai pașnică – mai exact, dacă a existat o tendință semnificativă ca războaiele să devină mai puțin frecvente și mai puțin mortale. Datele pe care se bazează pentru acea carte (în capitolele 5 și 6) fac cu siguranță să pară așa.

Pinker face o dublă afirmație.

În primul rând, a existat o ”pace lungă” între marile puteri începând din jurul anului 1945, ceea ce contrastează în mod semnificativ cu epocile anterioare de conflicte recurente între marile puteri.

În al doilea rând, există, de asemenea, o ”nouă pace”, caracterizată de un ”declin cantitativ al războiului, genocidului și terorismului, care a avut loc în mod intermitent de la sfârșitul Războiului Rece”.

Pe scurt, susține Pinker, ”au avut loc reduceri substanțiale ale violenței… cauzate de condițiile politice, economice și ideologice”. Pe jumătate serios, el chiar se hazardează într-o predicție ”conform căreia șansa ca un episod major de violență să izbucnească în următorul deceniu – un conflict cu 100.000 de morți într-un an sau un milion de morți în total – este de 9,7%”. Evident, eu cred că este mai mare de atât.

Nu lipsesc politologii care împărtășesc părerea lui Pinker că lumea a devenit mult mai puțin violentă și, în special, mai puțin susceptibilă la războaie pe scară largă. Într-un articol publicat într-un volum recent editat de Nils Petter Gleditsch de la Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo, Michael Spagat și Stijn van Weezel calculează decesele cauzate de lupte la 100.000 de locuitori ai lumii, folosind un set de date privind atât războaiele interstatale, cât și cele civile începând cu 1816. Și identifică o ruptură structurală în 1950, după care lumea a devenit fundamental mai pașnică decât în secolul și jumătate anterior.

Problema cu toate aceste abordări (după cum recunoaște Pinker) este simplă. Chiar dacă-i adevărat că lumea a devenit mai puțin predispusă la războaie mari începând cu 1950, statisticile nu pot oferi nicio garanție că această tendință va continua. Acest adevăr profund și deconcertant a fost semnalat pentru prima dată de un politolog englez născut acum mai bine de 140 de ani.

Lewis Fry Richardson a fost format ca fizician și și-a petrecut o mare parte din carieră lucrând în domeniul meteorologiei. Cercetările sale privind războiul au rămas nerecunoscute în timpul vieții sale (cea mai înaltă poziție academică a sa a fost la Paisley Technical College din Scoția). Abia în 1960, la șapte ani după moartea sa, s-a găsit un editor pentru cele două volume ale lui Fry despre conflicte: ”Arms and Insecurity” și ”Statistics of Deadly Quarrels”.

Richardson a definit o ”ceartă mortală” ca fiind ”orice ceartă care a provocat moartea oamenilor”, incluzând nu numai războaiele, ci și ”crimele, banditismul, revoltele, insurecțiile”, dar nu și morțile indirecte cauzate de foamete și boli. El a raportat toate victimele din certurile sale mortale în logaritmi la baza 10, pentru a crea un fel de scară Richter a conflictelor mortale. În analiza sa a tuturor ”certurilor mortale” dintre 1820 și 1950, războaiele mondiale au fost singurele certuri cu magnitudine 7 – singurele cu un număr de zeci de milioane de morți. Acestea au reprezentat trei cincimi din totalul deceselor din eșantionul său.

Richardson s-a străduit să găsească modele în datele sale privind conflictele mortale, care ar putea face lumină în ceea ce privește momentul și amploarea războaielor. A existat o tendință pe termen lung către mai puține sau mai multe războaie? Răspunsul a fost negativ. Datele indicau că războaiele erau distribuite în mod aleatoriu. În cuvintele lui Richardson, ”Colecția în ansamblu nu indică nicio tendință spre mai multe, nici spre mai puține certuri mortale”.

Această constatare a fost reprodusă de Pasquale Cirillo și Nassim Nicholas Taleb și, cel mai recent, de Aaron Clauset (de asemenea, în volumul Gleditsch). Da, lumea a fost mai puțin violentă după cel de-al Doilea Război Mondial decât în prima jumătate a secolului al XX-lea sau în secolul al XIX-lea. Dar, după cum spune Clauset, ”o perioadă lungă de pace nu este neapărat o dovadă a unei schimbări a probabilității de a avea războaie mari. (…) probabilitatea unui război foarte mare [la fel de mare ca al Doilea Război Mondial] este constantă. (…) Abia după 100 de ani în viitor, pacea îndelungată se distinge din punct de vedere statistic de o fluctuație mare, dar aleatorie, într-un proces altfel staționar”.

Pe scurt, este prea devreme pentru a spune dacă ”pacea lungă” marchează o schimbare fundamentală. Nu vom putea exclude cel de-al treilea război mondial până când această pace nu se va menține până la sfârșitul secolului XXI.

Un alt mod, mai istoric, de a gândi acest lucru este pur și simplu să spunem că a numi epoca Războiului Rece drept o ”pace lungă” ignoră cât de aproape a fost lumea de Armaghedon nuclear în mai multe ocazii. Faptul că cel de-al treilea război mondial nu a izbucnit, să zicem, în 1962 sau 1983 a fost mai degrabă o chestiune de noroc, decât de progres uman. Într-o lume în care cel puțin două state au suficiente focoase nucleare pentru a distruge cea mai mare parte a omenirii, pacea lungă va dura doar atât timp cât liderii acelor națiuni refuză să inițieze un război nuclear.

Acest lucru ne aduce înapoi la invazia rusă în Ucraina. Pe 22 martie, am spus că rezultatul acelui război depinde de răspunsurile la șapte întrebări. Să actualizăm acum răspunsurile la aceste întrebări.

  1. Reușesc rușii să cucerească Kievul și pe președintele ucrainean Volodymyr Zelenskiy într-o chestiune de două, trei sau patru săptămâni sau niciodată?

Răspunsul pare să fie ”niciodată”.

Deși este posibil ca Kremlinul să își fi retras doar temporar o parte din forțele sale din jurul Kievului, există acum puține îndoieli că a avut loc o schimbare de plan. Într-o ședință de informare din 25 martie, generalii ruși au susținut că nu au avut niciodată intenția de a captura Kievul sau Harkovul și că atacurile de acolo au avut ca scop doar distragerea atenției și degradarea forțelor ucrainene. Adevăratul obiectiv al Rusiei a fost și este acela de a obține controlul deplin al regiunii Donbas din estul țării.

Aceasta sună ca o raționalizare a pierderilor foarte grele pe care rușii le-au suferit de la lansarea invaziei lor. Oricum ar fi, vom vedea acum dacă armata lui Putin poate atinge acest obiectiv mai limitat de a încercui forțele ucrainene din Donbas și, poate, de a asigura o ”punte terestră” din Rusia spre Crimeea de-a lungul coastei Mării Azov. Tot ceea ce se poate spune cu certitudine este că acesta va fi un proces relativ lent și sângeros, așa cum a arătat clar bătălia brutală de la Mariupol.

  1. Precipită sancțiunile o contracție economică atât de severă în Rusia încât Putin nu poate obține victoria?

Economia rusă a fost cu siguranță lovită puternic de restricțiile occidentale, dar rămân la părerea că nu a fost lovită suficient de puternic pentru a pune capăt războiului. Atâta timp cât guvernul german rezistă unui embargo asupra exporturilor de petrol rusesc, Putin încă mai câștigă suficiente valută forte pentru a-și menține economia de război pe linia de plutire. Cea mai bună dovadă în acest sens este redresarea remarcabilă a cursului de schimb al rublei față de dolar. Înainte de război, un dolar cumpăra 81 de ruble. În urma invaziei, cursul de schimb a scăzut la 140. Joi a revenit la 81, reflectând în principal o combinație între plățile externe pentru petrol și gaze și controlul capitalului rusesc.

  1. Combinația dintre criza militară și cea economică precipită o lovitură de palat împotriva lui Putin?

Așa cum am susținut în urmă cu două săptămâni, administrația Biden pariază pe o schimbare de regim la Moscova. Acest lucru a devenit explicit de când am scris. Nu numai că guvernul american l-a catalogat pe Putin drept criminal de război și a inițiat proceduri de urmărire penală a autorilor ruși ai crimelor de război din Ucraina; la finalul discursului său de duminica trecută de la Varșovia, Joe Biden a rostit nouă cuvinte pentru cărțile de istorie: ”Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”.

Unii au afirmat că a fost o adăugare neașteptată la perorația sa. Oficialii americani au încercat aproape imediat să revină asupra declarației. Dar citiți întregul discurs, care a făcut aluzii repetate la căderea Zidului Berlinului și a Uniunii Sovietice, postând o nouă bătălie în zilele noastre ”între democrație și autocrație, între libertate și represiune, între o ordine bazată pe reguli și una guvernată de forța brută”. Nu există nicio îndoială în mintea mea că SUA (și cel puțin unii dintre aliații săi europeni) urmăresc să scape de Putin.

  1. Riscul căderii îl determină pe Putin să ia măsuri disperate (de exemplu, punerea în aplicare a amenințării sale nucleare)?

Aceasta este acum întrebarea crucială. Biden și consilierii săi par remarcabil de încrezători că combinația dintre uzura din Ucraina și sancțiunile impuse Rusiei va duce la o criză politică la Moscova comparabilă cu cea care a dizolvat Uniunea Sovietică în urmă cu 31 de ani. Dar Putin nu este precum despoții din Orientul Mijlociu care au căzut de la putere în timpul războiului din Irak și al Primăverii Arabe. El posedă deja arme de distrugere în masă, inclusiv cel mai mare arsenal de focoase nucleare din lume, precum și arme chimice și, fără îndoială, biologice.

Cei care proclamă prematur victoria ucraineană par să uite că, cu cât lucrurile merg mai prost pentru Rusia în războiul convențional, cu atât crește probabilitatea ca Putin să folosească arme chimice sau o mică armă nucleară. Nu uitați: obiectivul său din 2014 a fost de a împiedica Ucraina să devină o democrație stabilă, orientată spre Occident, integrată în instituțiile occidentale, cum ar fi Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și Uniunea Europeană. Cu fiecare zi care trece de moarte, distrugere și strămutare, el poate crede că își atinge acest obiectiv: mai degrabă un cimitir dezolant decât o Ucraină liberă.

Mai important, dacă el crede că SUA și aliații săi urmăresc să îl răstoarne – și dacă Ucraina continuă să atace obiective din interiorul Rusiei, așa cum se pare că a făcut pentru prima dată joi seara – pare mult mai probabil să escaladeze conflictul decât să demisioneze cu blândețe din funcția de președinte al Rusiei.

Cei care resping riscul unui al treilea război mondial trec cu vederea această realitate crudă. În timpul Războiului Rece, NATO a fost cea care nu putea spera să câștige un război convențional cu Uniunea Sovietică. De aceea, avea arme nucleare tactice pregătite să fie lansate împotriva Armatei Roșii dacă aceasta ar fi mărșăluit în Europa de Vest. Astăzi, Rusia nu ar avea nicio șansă într-un război convențional cu NATO. Acesta este motivul pentru care Putin are arme nucleare tactice pregătite să fie lansate ca răspuns la un atac occidental asupra Rusiei. Iar Kremlinul a adus deja argumentul că un astfel de atac este în curs de desfășurare.

Pe 21 februarie, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că ”în documentele sale doctrinare, Statele Unite numesc Rusia un inamic”, iar obiectivul său nu este ”altul decât prăbușirea Federației Ruse”. Pe 16 martie, Putin a declarat că Occidentul duce ”un război prin mijloace economice, politice și informaționale” de ”natură cuprinzătoare și flagrantă”.

”Un adevărat război hibrid, un război total a fost declarat împotriva noastră”, a declarat luni ministrul de externe Serghei Lavrov. Scopul său este ”să distrugă, să rupă, să anihileze, să sugrume economia rusă și Rusia în ansamblu”.

  1. Îl țin chinezii pe Putin pe linia de plutire, dar cu condiția ca acesta să accepte o pace de compromis pe care ei se oferă să o intermedieze?

Este acum destul de clar (în special din mesajele sale interne prin intermediul mass-media controlate de stat) că guvernul chinez va fi de partea Rusiei, dar nu în măsura în care ar declanșa sancțiuni secundare ale SUA asupra instituțiilor chineze care fac afaceri cu entități rusești ce contravin sancțiunilor noastre. Nu mă mai aștept ca China să joace rolul de mediator de pace. Summitul virtual înghețat de vineri dintre liderii Uniunii Europene și cei chinezi a confirmat acest lucru.

  1. Tulburarea noastră de deficit de atenție își face efectul înainte de toate acestea?

Este tentant să spunem că tulburarea a început în momentul în care Will Smith l-a pălmuit pe Chris Rock la Oscarurile de la sfârșitul săptămânii trecute. Un răspuns mai nuanțat este că, în lunile următoare, sprijinul publicului occidental pentru cauza ucraineană va fi testat de creșterea persistentă a prețurilor la alimente și combustibil, combinată cu percepția eronată că Ucraina câștigă războiul, spre deosebire de faptul că pur și simplu nu îl pierde. 

  1. Care sunt daunele colaterale?

Lumea are o problemă serioasă și din ce în ce mai gravă cu inflația, cu bănci centrale care au rămas serios în urmă. Cu cât acest război continuă mai mult timp, cu atât mai serioasă este amenințarea de stagflație absolută (inflație ridicată, dar cu o creștere economică scăzută, inexistentă sau negativă). Această problemă va fi mai gravă în țările care depind în mare măsură de Ucraina și Rusia nu doar pentru energie și cereale, ci și pentru îngrășăminte, ale căror prețuri s-au dublat ca urmare a războiului. Oricine crede că acest lucru nu va avea consecințe sociale și politice negative ignoră istoria.

”Și ce se va întâmpla în continuare?” este întrebarea care mi se pune în mod repetat. Pentru a ajunge la această concluzie, să ne întoarcem la științele politice, începând cu argumentele în favoarea optimismului (care, în mintea mea, echivalează cu ”Suntem în anii 1970, nu în anii 1940”). Majoritatea războaielor sunt scurte. Potrivit unui articol din 1996 al lui D. Scott Bennett și Allan C. Stam III, războiul mediu dintre 1816 și 1985 a durat doar 15 luni. Mai mult de jumătate din războaiele din eșantionul lor (60%) au durat mai puțin de șase luni și aproape un sfert (23%) mai puțin de două. Mai puțin de un sfert (19%) au durat mai mult de doi ani. Prin urmare, există o șansă decentă ca războiul din Ucraina să se încheie relativ curând.

Cât durează războaiele?

Majoritatea conflictelor dintre 1816 și 1985 s-au încheiat în mai puțin de un an.

Având în vedere că Rusia se luptă chiar și pentru a obține o victorie limitată în Ucraina, Putin pare puțin probabil să escaladeze într-un mod care l-ar putea aduce într-un conflict mai amplu. Așadar, o încetare a focului este probabilă peste, să zicem, cinci săptămâni – la începutul lunii mai – pentru că până atunci rușii fie vor fi reușit să încercuiască forțele ucrainene din Donbas, fie vor fi eșuat. În orice caz, vor trebui să le acorde soldaților lor o pauză. Procesul de recrutare și pregătire a înlocuitorilor este în curs, dar vor trece multe luni până când noile trupe vor fi gata de luptă.

Cu toate acestea, cu fiecare zi de rezistență ucraineană care trece, pozițiile par să se fi înăsprit, mai ales în ceea ce privește chestiunile teritoriale (viitorul statut nu doar al Donețkului și Luhanskului, ci și al Crimeei). Îmi pot imagina foarte bine o încetare a focului doar temporară, încercările de a obține avantajul conducând la reprize de lupte – și toate acestea continuând mult mai mult timp decât pare să anticipeze cineva. Asta înseamnă, de asemenea, că sancțiunile impuse Rusiei vor persista, chiar dacă nu vor deveni mai dure.

Concluzia se aliniază cu o literatură considerabilă privind durata războiului. ”Atunci când capacitățile observabile sunt aproape de paritate”, a susținut Branislav Slantchev în 2004, ”stimulentele pentru amânarea unui acord sunt cele mai puternice, iar războaiele vor tinde să fie mai lungi”. Într-un articol important din 2011, Scott Wolford, Dan Reiter și Clifford J. Carrubba au propus trei reguli oarecum contraintuitive:

Rezolvarea incertitudinii prin luptă poate duce la continuarea, mai degrabă decât la încetarea războiului.

Războaiele au mai puține șanse, nu mai multe, de a se termina cu cât durează mai mult.

Obiectivele războiului pot crește, mai degrabă decât să scadă, în timp, ca răspuns la rezolvarea incertitudinii.

Ce ar putea evita o astfel de ”pace care nu este pace” prelungită, care va fi mult prea violentă pentru a fi calificată drept ”conflict înghețat”, cum este cel pe care Rusia îl are în Moldova și Georgia? Poate că Biden va avea noroc, iar Putin va fi înlăturat de membrii nemulțumiți ai elitei politice rusești și de moscoviții înfometați. Dar eu nu pariez pe asta. (În orice caz, ar fi o revoluție rusă mai bună pentru noi sau pentru China? Căderea lui Saddam Hussein a fost mai bună pentru noi sau pentru Iran?)

Căderea lui Putin ar crește cu siguranță probabilitatea unei păci durabile în Ucraina. Alex Weisiger, de la Universitatea din Pennsylvania, a susținut că ”în special în țările mai puțin democratice… înlocuirea liderului existent poate face parte din procesul prin care lecțiile de pe câmpul de luptă sunt transpuse în schimbări politice… Schimbarea liderilor este legată de soluționarea [războaielor], iar… schimbarea liderilor în favoarea unor lideri non-culpabili, care sunt mai dispuși să facă concesiile necesare pentru a pune capăt războiului, este deosebit de probabilă atunci când războiul începe să meargă prost”.

Minunat! Problema este că astfel de ”schimbări de conducere” sunt excepția, nu regula. Dintr-un total de 355 de lideri dintr-un eșantion mare de războaie interstatale, potrivit lui Sarah Croco de la Universitatea din Maryland, doar 96 au fost înlocuiți înainte de încheierea războiului, dintre care 51 au fost succedați de lideri ”non-culpabili”, adică de persoane care nu făcuseră parte din guvern la începutul războiului. Cu alte cuvinte, majoritatea războaielor sunt încheiate de aceiași lideri care le încep. Schimbarea de regim are loc în mai puțin de un sfert dintre războaie, iar liderii neculpabili apar în doar 14% dintre conflicte.

Sper să îmi pierd pariul cu Steven Pinker. Sper ca războiul din Ucraina să se încheie curând. Sper ca Putin să dispară în curând. Sper că nu va exista o cascadă de conflicte prin care războiul din Europa de Est să fie urmat de războiul din Orientul Mijlociu și de războiul din Asia de Est. Mai presus de toate, sper că nu se va recurge la arme nucleare în niciunul dintre punctele fierbinți ale conflictelor din lume.

Dar există motive întemeiate pentru a nu fi prea optimist. Istoria și știința politică indică un conflict prelungit în Ucraina, chiar dacă se va ajunge la un acord de încetare a focului la un moment dat, luna viitoare. Acestea fac ca răsturnarea lui Putin să pară un scenariu cu probabilitate redusă. Ele fac ca o perioadă de stagflație și instabilitate la nivel mondial să fie un scenariu cu probabilitate ridicată. Și ne reamintesc că nu este garantat că un război nuclear nu se va întâmpla niciodată.

Numirea explicită a lui Putin drept un criminal de război și declarația legată de înlăturarea sa de la putere crește semnificativ riscul ca în Ucraina să fie folosite arme chimice sau nucleare. Și dacă armele nucleare sunt folosite o dată în secolul XXI, mă tem că vor fi folosite din nou. O consecință evidentă a războiului din Ucraina este că numeroase state din întreaga lume își vor intensifica căutarea de arme nucleare. Pentru că nimic nu ilustrează mai clar valoarea acestora decât soarta Ucrainei, care a renunțat la ele în 1994 în schimbul unor asigurări fără valoare. Era neproliferării s-a încheiat.

Din nou, îmi doresc foarte mult să pierd acest pariu. Dar trebuie să vă reamintesc de ultimul pariu al lui Pinker. În 2002, astrofizicianul Martin Rees, de la Cambridge, a pariat public că ”până în 2020, bioterorismul sau un atac nuclear vor duce la un milion de victime într-un singur eveniment”. Pinker a luat cealaltă parte a pariului în 2017, susținând că ”progresele materiale au făcut ca omenirea să fie mai rezistentă la amenințările naturale și provocate de om: focarele de boală nu devin pandemii”.

Așa cum am spus: luați în considerare cel mai rău scenariu.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

2 COMENTARII

    • Am explicat cu alte ocazii. E esențial să știm cine sunt și ce gândesc globaliștii. Ăsta este motivul publicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole