Păpușarii lui Biden se pregătesc să îl ejecteze (pe el și pe Kamala)

Trebuie să-l înlocuiască, altfel riscă ei înșiși să fie înlocuiți, ceea ce ar fi intolerabil.

Simt o tulburare în forță. De fapt, am simțit tremurul de ceva vreme. În ianuarie, am scris o rubrică pentru American Greatness intitulată ”Viitoarea detronare a lui Joe Biden”. Acolo am remarcat că performanța îngrozitoare a lui Biden în calitate de președinte va duce mai devreme sau mai târziu – și probabil mai devreme, având în vedere natura ostentativă a eșecului său multifațetat – la înlăturarea din funcția de președinte.

Ar fi trebuit să adaug că nu performanța lui Biden în sine va duce la cădere. Problema, mai degrabă, a fost modul în care performanța sa a subminat puterea sa politică – și, prin urmare, a celor care îl supravegheau și a păpușarilor săi. După cum a remarcat Saul Alinsky, organizatorul de evenimente al vedetelor, ”problema nu este niciodată o problemă”. În consecință, oamenilor care l-au pus pe Joe Biden la putere – nu pot să-i numesc, dar știu că sunt aceiași care îl mențin la putere – nu le pasă de inflație, de creșterea prețurilor la benzină și alimente, de blocajele Covid sau de obligativitatea purtării măștilor. De porozitatea frontierei noastre sudice, de amenințarea războiului cu Rusia sau de nenumăratele alte probleme care îi îngrijorează pe alegătorii obișnuiți. Sunt destul de sigur, de fapt – cuvântul ”alegători” le aduce un zâmbet vag disprețuitor pe față.

Ei nu sunt tulburați de suferința oamenilor, ba chiar aprobă o anumită cantitate de suferință. Suferința produce dependență; iar dependența, la rândul ei, este ca o poliță de asigurare pentru cei care o satisfac: birocrații ocupați să umple jgheaburile de unde hrănesc populația. Scopul, desigur, nu a fost niciodată de a pune capăt dependenței, ci de a o gestiona astfel încât să o perpetueze și să o extindă. Joe Biden este un curier, o figură de teatru, în metabolismul acestui mare act de prestidigitație politică.

În ianuarie, am comparat enigma pe care Joe Biden a prezentat-o Comitetului care îl menține la putere cu enigma pe care Richard Nixon a prezentat-o elitelor din vremea sa. Nixon a fost urât de toți oamenii frumoși ai epocii. Dar înainte de a se putea debarasa de el, elitele au trebuit să rezolve problema vicepreședintelui Spiro Agnew. În felul său, era aproape la fel de absurd ca Kamala Harris. Din fericire pentru forțele anti-Nixon, Agnew era, de asemenea, corupt într-un mod banal, ușor de demonstrat. Astfel, tot ce trebuiau să facă forțele luminii și virtuții era să prezinte dovezi ale faptului că omul lor a primit pungi de hârtie pline de bani în schimbul favorurilor acordate. Și, gata, Agnew era istorie.

Kamala Harris reprezintă o problemă mai mare. Ea este cel puțin la fel de îngrozitor de incompetentă ca șeful ei. Și nu mai puțin provocatoare din punct de vedere retoric, după cum a demonstrat prestația alarmantă în Polonia și România, acum o săptămână sau două. Dar Harris nu va fi la fel de ușor de schimbat ca Agnew. Nu am auzit nimic despre corupție, iar a acționa ca o chiflă caldă pentru bratwurst-ul lui Willie Brown poate fi cel mult de un gust îndoielnic.

Dar sondajele lui Biden – și ale lui Harris – continuă să se prăbușească, cu 60% dintre respondenți dezaprobând munca lui Biden, iar 50% dezaprobând ”puternic”. Este cea mai proastă performanță, iar mulți comentatori pun sare pe rană: Am călătorit pe acest drum de luni de zile, spun ei, și fiecare ”cel mai rău moment de până acum” se dovedește a nu fi ultimul.

Ultimele zile au fost pline de mirare în fața recunoașterii de către New York Time a faptului că, ghiciți ce, ”laptopul din iad” al lui Hunter Biden nu era – așa cum a susținut Joe Biden – ”dezinformare rusească”. Nu, tot ce i-a spus Donald Trump lui Leslie Stahl despre el era adevărat. Tot ceea ce a spus New York Post despre el a fost adevărat. Twitter și restul presei de regim au pronunțat o damnatio memoriae asupra New York Post și a tuturor celor care au îndrăznit să facă publică povestea calomnioasă. Sărmanul reparator de computere care a găsit și a făcut publice mizeriile, atât politice cât și sexuale, de pe laptopul lui Hunter, a fost hăituit și falimentat.

Adevărul era acolo, în fața ochilor tuturor. Îți amintești de Tony Bobulinski? El este fostul ofițer de marină și omul de afaceri care urma să înființeze o companie împreună cu Hunter și Jim Biden, fratele lui Joe. Așa cum am remarcat la vremea respectivă, chiar înainte de alegerile din 2020, Bobulinski a demonstrat, cu o abundentă documentație, că diverse entități chinezești, care – ca tot ceea ce este chinezesc – răspund în cele din urmă în fața partidului, au investit masiv în familia Biden prin intermediul diverselor afaceri ale fiului lui Joe, Hunter. Este vorba de zeci de milioane de dolari.

Acum, de ce ar face chinezii acest lucru? Dintr-un instinct umanitar deplasat? Nu, au făcut-o pentru ”a profita de numele Biden”. La acea vreme, amintiți-vă, Joe era vicepreședinte al Statelor Unite. Adică tot ceea ce Hunter avea de oferit. Dar a fost, au pariat chinezii, destul de mult. Mulți au crezut că Joe Biden ar putea fi președinte și se pare că au avut dreptate. A fost, pe scurt, ”trafic de influență de cea mai grosolană și spectaculoasă speță”. Așa cum am spus atunci, când se face trafic de influență, se nasc obligații. Atunci când sunt asumate obligații, se pot aștepta favoruri. Atunci când favorurile sunt datorate, direct sau indirect, Partidului Comunist Chinez, trebuie să vă asigurați că datornicii nu sunt, știți, președinți ai Statelor Unite ale Americii.

Toate aceste informații despre Bobulinski provin dintr-un interviu cu Tucker Carlson. Era cam singurul loc în care se putea găsi numele său. Căutându-l pe CNN nu am găsit nimic: ”search not found”. Vorbim de o săptămână sau două înainte de alegeri. Tot ceea ce nu era prietenos cu Biden a fost păstrat în memorie. Laptopul lui Hunter, bineînțeles, dar și dovezile aduse de Bobulinski, au arătat că, în mod contrar mărturiei directe a lui Joe Biden, Joe a vorbit cu Hunter despre afacerile sale. Într-una dintre comunicări, sunt precizate participațiile la capitalul social pentru noua companie. Zece procente urmează să fie deținute de ”H” – adică Hunter – pentru ”tipul cel mare”, ”președintele meu”, adică Joe Biden.

Ceea ce mă aduce înapoi la perturbarea de forță cu care am început. De ce credeți că New York Times a decis, în sfârșit, în ultimul ceas, să recunoască faptul că povestea publicată de New York Post despre laptopul lui Hunter era adevărată? The Times, ca și restul establishment-ului de știri false, ca și practic toată mass-media socială, a îngropat povestea, strigând cu voce tare că, desigur, nu era adevărată. Că era vorba de dezinformare rusă, mediată cumva de acea marionetă consacrată a lui Putin, Donald Trump. Cincizeci și unu de ”experți în informații”, țineți minte, au semnat o scrisoare deschisă care denunța povestea și pronunța anatema asupra lui Donald Trump. Puși în fața faptului că s-au înșelat, fiecare din această echipă dezgustătoare – John Brennan, James Clapper și restul cohortei anti-Trump din Deep State – au refuzat să își ceară scuze.

Mulți oameni par să creadă că motivul pentru care povestea laptopului lui Hunter – despre perfidia lui Joe Biden și perversiunea lui Hunter – a apărut acum este că nu mai poate face niciun rău serios. Alegerile s-au terminat, Biden a câștigat – cel puțin, a fost declarat câștigător. Ceea ce nu este chiar același lucru, deși înseamnă că va locui la Casa Albă.

Dar mă întreb dacă nu cumva se întâmplă altceva. Știrile sunt pline nu numai de știri despre faptul că New York Times a mărturisit, într-un fel, despre conținutul laptopului lui Hunter, ci și de știri despre faptul că Hunter va fi probabil pus sub acuzare pentru fraudă fiscală. Într-un sens, aceasta nu este o știre. Am scris la sfârșitul anului 2020, când Hunter a anunțat, sotto voce, că a fost informat că este anchetat de autoritățile fiscale. Dar, într-un alt sens, bănuiesc că știrile respective au o valență diferită acum, când administrația Biden este serios băgată la apă și nu mai există nicun colac de salvare.

Problema nu este niciodată o problemă. Bănuiesc că Joe Biden s-a pregătit pentru ejectare. Nu știu încă exact cum se va întâmpla. Dar el a depășit pragul în care ar putea părea că guvernează. Cei care îl supraveghează înțeleg acest lucru. Ei trebuie să-l înlocuiască, altfel ei înșiși riscă să fie înlocuiți. Ceea ce ar fi intolerabil. După cum spuneam, nu este încă pe deplin clar cum se va produce fenomenul. Evident, Kamala va trebui să se ocupe mai întâi de Kamala, și așa va fi. Așteptați-vă la niște povești care să pregătească terenul, cum ar fi cele pe care tocmai le-a servit Times despre laptop. Acestea nu vor întârzia să apară.

Roger Kimball este redactor și editor al The New Criterion și președinte și editor al Encounter Books. Este autor și editor al mai multor cărți, printre care The Fortunes of Permanence: Culture and Anarchy in an Age of Amnesia (St. Augustine’s Press), The Rape of the Masters (Encounter), Lives of the Mind: The Use and Abuse of Intelligence from Hegel to Wodehouse (Ivan R. Dee), și Art’s Prospect: The Challenge of Tradition in an Age of Celebrity (Ivan R. Dee).