5.8 C
București
sâmbătă, 10 decembrie 2022

Andrei Makine: ”Europa este un Titanic care se scufundă și noi ne luptăm de la o punte la alta”

Academicianul franco-rus Andrei Makine, laureat al Premiului Goncourt în 1995, se declară mâhnit să vadă Ucraina transformată într-un ”cazan războinic”. El regretă o viziune ”maniheistă” a conflictului ”care împiedică orice dezbatere”.

Andrei Makine, născut în Siberia, a publicat o duzină de romane traduse în peste patruzeci de limbi, printre care Le Testament français (Prix Goncourt și Prix Médicis 1995), La Musique d’une vie (Seuil, 2001) și, mai recent, Une femme aimée (Seuil). A fost ales membru al Academiei Franceze în 2016.

Reporter Figarovox – În calitate de scriitor de origine rusă, ce vă inspiră acest război?

Andrei MAKIN – Pentru mine, era de neconceput. Am în minte chipurile prietenilor mei ucraineni din Moscova, pe care îi vedeam în primul rând ca prieteni, nu ca ucraineni. Chipurile copiilor și nepoților lor, care se află în acest cazan războinic. Îmi pare rău pentru ucrainenii care mor sub bombe, la fel ca tinerii soldați ruși angajați în acest război fratricid. Soarta oamenilor care suferă este mai importantă pentru mine decât cea a elitelor. După cum spunea Paul Valéry, ”Războiul este despre oameni care nu se cunosc și care se măcelăresc între ei în beneficiul unor oameni care se cunosc și nu se măcelăresc”.

– O parte a presei te descrie ca fiind un scriitor pro-Putin. Ești?

Un jurnalist AFP a fost cel care mi-a pus această etichetă acum douăzeci de ani. A fost imediat după plecarea lui Boris Elțîn, al cărui bilanț a fost catastrofal pentru Rusia. I-am explicat că Elțîn, într-o stare permanentă de ebrietate, responsabil pentru butonul atomic, reprezenta un pericol real. Și că am sperat că Rusia ar putea deveni puțin mai rațională și mai pragmatică în viitor. Dar titlul a fost: ”Makin apără pragmatismul lui Putin”. Fiind vorba de o știre AFP, a fost preluată peste tot. Iar când am intrat în Academie, un mare săptămânal, al cărui nume nu-l voi menționa din motive de caritate, a titrat la rândul său: ”Makine, un putinian la Academie”… Asta spune multe despre lumea minciunii în care trăim.

– Condamnați intervenția rusă…

Opoziția mea față de acest război, față de toate războaiele, nu trebuie să devină un fel de mantra, un certificat de spirit civic pentru intelectualii care au nevoie de publicitate și caută cu toții ungerea doxei moralizatoare. Din cauza repetării lucrurilor evidente, nu se propune nimic și rămânem cu o viziune maniheistă care împiedică orice dezbatere și orice înțelegere a acestei tragedii. Putem denunța decizia lui Vladimir Putin, putem scuipa pe Rusia, dar acest lucru nu va rezolva nimic. Nu îi va ajuta pe ucraineni.

Pentru a opri acest război, trebuie să înțelegem contextul care l-a făcut posibil. Războiul din Donbass durează de opt ani și s-a soldat cu 13.000 de morți și tot atâția răniți, inclusiv copii. Regret tăcerea politică și mediatică care îl înconjoară, indiferența față de morți atunci când aceștia sunt vorbitori de limbă rusă. A spune acest lucru nu înseamnă a justifica politica lui Vladimir Putin. În același mod, a pune la îndoială rolul belicos al Statelor Unite, prezent la toate nivelurile de guvernare ucraineană înainte și în timpul ”revoluției Maidan”, nu înseamnă că trebuie să îl scoatem basma curată pe stăpânul de la Kremlin.

În cele din urmă, trebuie avut în vedere precedentul bombardamentului NATO asupra Belgradului și distrugerii Serbiei în 1999, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU. Pentru Rusia, aceasta a fost o umilință și un exemplu de ținut minte. Războiul din Kosovo și-a lăsat amprenta asupra memoriei naționale rusești și a liderilor săi.

Când Vladimir Putin spune că Rusia este amenințată, nu este un ”pretext”: pe bună dreptate sau nu, rușii se simt cu adevărat asediați, iar fenomenul provine din această istorie, precum și din intervențiile militare din Afganistan, Irak și Libia. O conversație raportată între Putin și președintele Kazahstanului rezumă totul. Ultimul încearcă să-l convingă pe Putin că instalarea unor baze americane pe teritoriul său nu ar reprezenta o amenințare pentru Rusia, care ar putea să se înțeleagă cu Statele Unite. Cu un mic zâmbet trist, Putin răspunde: ”Exact asta a spus Saddam Hussein!”. Repet, nu legitimez războiul în niciun fel, dar important nu este ceea ce cred eu, nici ceea ce credem noi. În Europa, suntem cu toții împotriva acestui război. Dar trebuie să înțelegem ce gândește Putin și, mai ales, ce gândesc rușii. Sau cel puțin o mare parte dintre ei.

– Prezentați războiul lui Putin ca pe o consecință a politicii occidentale. Dar nu cumva președintele rus a avut întotdeauna ceva împotriva Occidentului?

L-am văzut pe Vladimir Putin în 2001, la scurt timp după prima sa alegere. Era un om diferit, cu o voce aproape timidă. El a căutat înțelegerea țărilor democratice. Nu cred că a avut în minte un proiect imperialist, așa cum se pretinde astăzi. Îl văd mai degrabă ca pe un reactiv decât ca pe un ideolog. La acea vreme, scopul guvernului rus era de a se apropia de lumea occidentală. Este o prostie să crezi că rușii sunt prea nostalgici după Gulag și Politburo. Ei pot fi nostalgici după securitatea economică, după absența șomajului. De asemenea, sunt nostalgici după înțelegerea dintre popoare: la Universitatea din Moscova, nimeni nu făcea distincție între studenții ruși și ucraineni și cei din alte republici sovietice…

A existat o lună de miere între Rusia și Europa, între Putin și Europa, înainte ca președintele rus să adopte postura de amant trădat. În 2001, Putin a fost primul șef de stat care și-a oferit ajutorul lui George W. Bush după atacurile din 11 septembrie. Prin bazele sale din Asia Centrală, Rusia a facilitat operațiunile americane în această regiune.

Dar în 2002, Statele Unite s-au retras din Tratatul ABM, care limita instalarea scuturilor antirachetă. Rusia a protestat împotriva acestei decizii, care, în opinia sa, nu ar face decât să reaprindă cursa înarmărilor. În 2003, americanii au anunțat o reorganizare a forțelor lor spre Europa de Est.

Putin a devenit mai dur începând din 2004, când fostele țări socialiste au aderat la NATO chiar înainte de a adera la Uniunea Europeană, ca și cum ar fi trebuit să devii antirus pentru a fi european. El a înțeles că Europa era vasalizată de Statele Unite.

Apoi a existat un adevărat punct de cotitură în 2007, când a ținut un discurs la Munchen, acuzându-i pe americani că mențin structuri NATO care nu mai sunt necesare și că doresc o lume unipolară. Acum, Joe Biden nu spune altceva când afirmă că ”America va conduce din nou lumea”.

– Se are impresia că puneți Occidentul și rușii față în față. În acest război, Rusia este agresorul…

Nu le văd ca fiind una după alta. Regret însă că propaganda europeană se opune propagandei rusești. Dimpotrivă, acesta este momentul ca Europa să își arate diferența, să impună un jurnalism pluralist care să deschidă dezbaterea. Când eram copil în Rusia sovietică și nu exista decât Pravda, visam în Franța la libertatea de exprimare, la libertatea presei, la posibilitatea de a citi opinii diferite în diferite ziare. Războiul este o lovitură teribilă dată libertății de exprimare: în Rusia, nu în mod surprinzător, dar și în Occident. Se spune că ”prima victimă a războiului este întotdeauna adevărul”. Așa este, dar mi-aș dori să nu fie așa în Europa, în Franța.

– Cum se poate pretinde că se apără democrația cenzurând televiziuni, artiști și cărți?

Din punctul meu de vedere, închiderea canalului RT France de către Ursula von der Leyen, președinta nealeasă a Comisiei Europene, este o greșeală care va fi inevitabil percepută de opinia publică drept cenzură. Cum să nu fii revoltat de deprogramarea Bolșoiului de la Opera Regală din Londra, de anularea unui curs dedicat lui Dostoievski la Milano? Cum se poate pretinde că se apără democrația cenzurând televiziuni, artiști și cărți? Acesta este cel mai bun mod în care europenii pot alimenta naționalismul rusesc, pentru a obține opusul rezultatului dorit. Dimpotrivă, ar trebui să ne deschidem către Rusia, în special prin intermediul rușilor care trăiesc în Europa și sunt evident pro-europeni. Așa cum spunea pe bună dreptate Dostoievski: ”Fiecare piatră din această Europă ne este dragă”.

– Propaganda rusă pare să delireze atunci când Putin vorbește despre ”denazificare”.

Batalionul Azov, care a recucerit orașul Mariupol de la separatiști în 2014 și de atunci a fost încorporat în armata regulată, își revendică ideologia neonazistă și poartă căști și însemne cu simbolul SS și svastica drept emblemă. Este clar că această prezență rămâne marginală și că statul ucrainean nu este nazist și nici nu îl venerează necondiționat pe Stepan Bandera. Dar jurnaliștii occidentali ar fi trebuit să investigheze serios această influență, iar Europa ar fi trebuit să condamne prezența emblemelor naziste pe teritoriul său. Trebuie să înțelegem că asta reînvie la ruși amintirea celui de-al Doilea Război Mondial și a comandourilor ucrainene care s-au alăturat lui Hitler.

– Dincolo de dezbaterea privind cauzele și responsabilitățile fiecărei părți în război, ce părere aveți despre răspunsul european?

Bruno Le Maire a fost criticat pentru că a vorbit despre un război total, dar a avut meritul de a spune adevărul și de a nuanța, departe de ipocrizia celor care trimit arme și mercenari și intenționează să ruineze economia rusă, dar pretind că nu fac război. Adevărul este că ei încearcă să provoace prăbușirea Rusiei și sărăcirea poporului său. Trebuie spus clar: Occidentul este în război cu Rusia.

Cu toate acestea, dacă există un aspect pozitiv al posibilei democratizări a Rusiei, ar fi acela că va fi distrusă construcția oligarhică, o adevărată tumoare începând cu anii 1990. Îi invit pe liderii europeni să-i exproprieze pe oligarhii prădători, să confiște acele miliarde de ruble furate și investite la Londra și, în loc să le blocheze, așa cum facem astăzi, să le dea săracilor din Europa și din Rusia.

– Ce se mai poate face?

Pentru a pune capăt ostilităților, pentru a oferi Ucrainei un viitor, ne gândim întotdeauna că trebuie să mergem înainte; uneori trebuie să ne întoarcem înapoi. Trebuie să spui: ”am făcut o greșeală”. În 1992, după căderea Zidului Berlinului, ne aflam la o răscruce de drumuri. Am luat-o pe o cale greșită. Am crezut cu adevărat că nu vor mai exista blocuri, că NATO se va dizolva pentru că America nu va mai avea un dușman, că vom forma un mare continent pașnic. Dar am simțit, de asemenea, că lucrurile aveau să explodeze, pentru că existau deja tensiuni: în Caucaz, în Armenia, în Nagorno-Karabah… La acea vreme, i-am scris o scrisoare lui François Mitterrand.

– Care a fost conținutul acestei scrisori?

Nu știu dacă a primit-o, dar am menționat construcția unei Europe care nu are nimic de-a face cu monstrul birocratic reprezentat astăzi de dna von der Leyen. Am visat la o Europă care să respecte identitățile, după modelul Mitteleuropa lui Zweig și Rilke. O Europă care, în cele din urmă, a fost mai puternică pentru că a fost mai flexibilă, la care am fi putut adăuga Ucraina, statele baltice și, de ce nu, Belarus. Dar o Europă fără arme, fără blocuri militare, o Europă compusă din sanctuare ale păcii. Cei doi garanți ai acestei arhitecturi ar fi fost Franța și Rusia, două puteri nucleare situate la cele două extremități ale Europei, însărcinate legal de către ONU cu protejarea acestui ansamblu.

– Vorbiți despre un lucru realist?

Mitteleuropa nu este o utopie, ea a existat. Vreau să cred în ea și să insist asupra ideii. În urmă cu câțiva ani, i-am întâlnit pe Jacques Chirac și apoi pe Dominique de Villepin, care împărtășeau această viziune a unei Europe de la Paris la Sankt Petersburg. Dar americanii au decis altfel. Acest lucru ar fi însemnat sfârșitul NATO, sfârșitul militarizării Europei care, susținută de Rusia și de bogățiile sale, ar fi devenit prea puternică și independentă. Încă mai sper că un nou președinte va prelua această idee. Europa este un Titanic care se scufundă și noi ne luptăm de la o punte la alta.

Această situație este atât de tragică, atât de haotică, încât ar trebui propusă o soluție radicală, și anume să se revină la bifurcația din 1992 și să se recunoască faptul că nu trebuie relansată cursa înarmărilor. Să se reia această direcție democratică și pașnică, care ar putea foarte bine să includă Rusia. Acest lucru ar învinge tendințele extreme din Rusia. Și ar evita colapsul politic și economic care privește întreaga planetă. Ar fi un rezultat onorabil pentru toată lumea și ar face posibilă construirea unei Europe a păcii, a intelectualilor, a culturii. Continentul nostru este o comoară vie și trebuie protejat. Din păcate, noi preferăm să adoptăm abordarea opusă: să-l alungăm pe Dostoievski și să purtăm război. Aceasta este o distrugere garantată, deoarece nu va exista niciun câștigător.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole