Echilibrul Geopolitic

Fiecare conflict intre doua sau mai multe persoane poate avea doua finalitati. Cel mai frecvent, persoanele implicate se aseaza la masa negocierilor si ajung la un compromis, compromis in urma caruia isi reiau relatiile. A doua varianta este ca respectivele persoane sa evite orice forma de compromis iar conflictul sa se termine odata cu decesul acestora. In cazul natiunilor, a doua varianta este extrem de improbabila, avand in vedere faptul ca natiunile pot dainui timp de secole sau chiar milenii. Prin urmare, ulterior conflictului se ajunge inevitabil la negocieri care sa duca la reluarea relatiilor dintre partile implicate. In momentul in care toate partile sunt in mare parte satisfacute de compromisurile realizate, se intra intr-o noua faza de echilibru – echilibrul geopolitic. Echilibru care este o conditie absolut necesara pentru realizarea pacii.

Inclinarea balantei

Echilibrul geopolitic nu se poate perpetua la infinit deoarece situatia politica, economica, militara a statelor este in permanenta schimbare iar la un moment dat, unul dintre state poate considera drept nesatisfacator actualul echilibru geopolitic si poate forta inclinarea balantei in favoarea sa. Cu cat satisfactia pentru atingerea echilibrului initial a fost mai mare, cu atat durata echilibrului este mai lunga. Nu este deloc cazul Ucrainei insa.

In urma dezintegrarii Uniunii Sovietice, pe harta lumii au aparut mai multe state printre care si Ucraina. Stat ce avea in componenta teritorii ce apartineau de drept unor tari precum Romania, Polonia, Slovacia sau chiar Rusia. Inca de la fondare, sicanele intre Ucraina si vecinii sai nu au intarziat sa apara. Cu toate acestea Romania, Polonia sau Slovacia au considerat ca fiind mai importanta aderarea la NATO decat un eventual conflict cu Ucraina avand ca scop recuperarea teritoriilor pierdute.

Rusia in schimb, chiar daca scutita de cerintele de non-agresiune ale NATO, a acceptat de asemenea forma initiala a Ucrainei, constransa fiind de o situatie economica extrem de precara si avand la putere unul dintre cei mai slabi lideri ai istoriei sale moderne. Odata insa cu instaurarea lui Putin la Kremlin, lucrurile au inceput sa ia o turnura favorabila. Economia s-a stabilizat, in principiu pe fondul unor preturi ale petrolului ce au crescut de la $19/baril in noiembrie 1998 la aproape $160/baril in iulie 2008, dar si a dezvoltarii unor retele de gazoducte ce aveau sa alimenteze Europa cu gaz natural (Nord Stream 1, Yamal, South Stream) dar concomitent alimentand bugetul Rusiei cu miliarde de dolari.

Odata redresata din punct de vedere economic dar si politic, Rusia a considerat ca echilibrul geopolitic nu mai este deloc satisfacator. Profitand de absenta unor lideri politici occidentali de anvergura, Rusia si-a insusit mai intai Crimea de jure, dar si cele doua republici separatiste Donetskul si Luganskul, de facto. Pentru Rusia s-a ivit insa o sansa si mai mare, poate nesperata, odata cu politicile UE si alegerea lui Biden la Casa Alba. Prin politica sa de tranzitie energetica, statele membre UE au renuntat la productia de energie conventionala inchizand pe rand mine de carbune sau centrale nucleare si bazandu-se pe energie regenerabila, o energie intermitenta si ineficienta.

Constatand penuria de energie, statele din UE au inceput a cumpara in disperare gaz rusesc, reusind astfel sa contribuie la cel mai bun an fiscal al Rusiei din ultima perioada si reducandu-i costul unei invazii in Ucraina. De alfel, inceputul masarii soldatilor rusi la frontiera ucraineana coincide cu explozia preturilor la gaze observata in septembrie 2021. Iata deci de unde vine motivatia Rusiei de a inclina balanta in favoarea sa.         

Restabilirea echilibrului

Desigur si aceasta invazie a Ucrainei se va sfarsi in jurul unei mese rotunde unde se va decide un nou echilibru geopolitic. Masa de la care nu ar trebui sa lipseasca Ucraina impreuna cu toti vecinii sai (inclusiv Turcia), SUA, dar si Marea Britanie deoarece o mare parte din activele oligarhilor rusi se afla pe teritoriu Britanic.

Prima forma de echilibru pe care o putem anvizaja este una in care Rusia ar fi de acord ca Ucraina sa se integreze in NATO in schimbul ridicarii sanctiunilor si a pastrarii unor teritorii vitale din punct de vedere economic sau strategic. Aici putem include regiunea economica a Dombasului dar si sudul Ucrainei, cu iesire directa la Marea Neagra.

Acest aranjament ar fi benefic Rusiei deoarece ar avea un control sporit al Marii Negre, incluzand porturi importante precum Odessa sau Mariupol, ar intra in posesia unei regiuni industriale si foarte bogate in resurse naturale si in acelasi timp ar face din Ucraina o tara fara iesire la mare si fara prea multe resurse pentru a se dezvolta.

Pe de alta parte si Ucraina ar putea beneficia de pe urma acestui aranjament întrucât s-ar putea integra in structurile NATO, ceea ce i-ar garanta securitatea si ar spori investitiile straine. De asemenea Ucraina ar putea semna acorduri de asociere cu Uniunea Europeana sau cu alte organizatii economice, si, poate cel mai important, ar putea deveni un membru Intermarium, adaugand astfel inca un strat la securitatea sa nationala.

Nu in ultimul rand Occidentul nu ar avea prea multe obiectii la acest «deal» deoarece acesta ar asigura stabilitate in regiune, stiind ca o viitoare agresiune a Rusiei ar deveni aproape imposibila cu o Ucraina integrata in NATO si Intermarium. De asemenea, cu aceasta ocazie s-ar rezolva si vechile dispute teritoriale mantionate anterior, iar gradul de colaborare intre Ucraina si vecinii sai ar creste considerabil.

Al doilea scenariu, mai putin sustenabil, este reprezentat de o retragere a Rusiei din Ucraina in schimbul unor garantii ferme ca Ucraina nu se va integra niciodata in structurile NATO. Acest scenariu ar lasa Ucraina in forma anterioara invaziei, cu exceptia că republicile separatiste vor deveni inclusiv de jure ale Rusiei.

In acest scenariu Rusia ar primi garantiile cerute in privinta Ucrainei si ar iesi de sub sanctiuni, renuntand totusi la teritorii importante ce puteau fi integrate destul de usor in cadrul Federatiei Ruse datorita rusofiliei unei bune parti ale populatiei. Cu toate acestea Rusia ar pastra o oarecare influenta asupra politicilor Ucrainei si ar evita o granita comuna cu NATO.

Ucraina ar reveni practic la forma sa initiala insa fara prea multe perspective. Va ramane cu o buna bucata din populatie pro-rusa si fara niciun fel de garantie ca Rusia nu va invada Ucraina din nou daca se va ivi o sansa. De asemenea, nu-si va putea decide propriul viitor si va ramane o tara oarecum captiva, in zona «gri», asa cum sunt numite aceste tari in termeni geopolitici.

Din punctul de vedere al Occidentului, acest scenariu ar aduce macar pacea in regiune si ar putea renunta la sanctiuni, sanctiuni ce afecteaza si Occidentul, desigur. Insa din nou, nu va fi un echilibru geopolitic sustenabil iar riscul unei escaladari va persista. Cu toate acestea, un tampon intre Rusia si NATO nu este a priori un lucru negativ din perspectiva occidentala.

Later edit: Putin, in urma negocierilor avute cu Ucraina, a cerut recunoasterea republicilor separatiste si a peninsulei Crimea ca apartinand Federatiei Ruse dar si garantii ca Ucraina va ramane neutra, neaderand la UE si NATO, ceea ce reprezinta o perfecta suprapunere cu scenariul doi amintit mai sus.

Notă: Flavian Constantinovici studiază Administrarea Afacerilor la Universitatea KU Leuven din Belgia. Este pasionat de piețele financiare, dar și de subiecte mai largi precum economia și politica, îmbrățișând abordarea liberală clasică.