Campania lui George Soros de promovare a viziunii sale de democrație a ”societății deschise” s-a accelerat la mijlocul anilor 2000.

Investițiile filantropilor occidentali în ”dezvoltarea democrației” din Europa de Est au început să dea roade la mijlocul anilor 2000. Deși miliardarul de stânga George Soros a pierdut aproximativ 27 de milioane de dolari în încercarea sa de a-l detrona pe președintele George W. Bush, a avut un succes mai mare în fostul bloc estic: candidații favorizați de Soros au câștigat alegerile, iar ONG-urile sale bine unse au ajutat la răsturnarea adversarilor prin activism politic. Între timp, ONG-urile lui Soros și activiștii ”societății deschise” au fost gata să ocupe aceste posturi vacante în guvernele din Europa de Est.

Monica Macovei, absolventă a Universității Central Europene (CEU) și fostă activistă a ONG-urilor, oferă un prim exemplu al modului în care activiștii aliniați lui Soros au preluat puterea în Europa de Est.

În 2004, președintele României, Traian Băsescu, a ales-o pe Macovei ca ministru al justiției în guvernul său. De asemenea, el a ales-o pe președinta Consiliului Fundației Soros, Renate Weber, pentru a fi consilierul său constituțional și legislativ. Macovei și Weber erau atât de bine conectate una cu cealaltă prin intermediul ONG-urilor legate de Soros, încât chiar au mers împreună în prima lor zi de lucru în capitala României.

Corupția și Uniunea Europeană

Pentru noul guvern român, pregătirea intrării în Uniunea Europeană (UE) s-a dovedit a fi cea mai presantă provocare.

Fundațiile pentru o Societate Deschisă (OSF) ale lui Soros au jucat un rol cheie în aducerea statelor post-sovietice în UE. OSF și-a delegat sarcina de a ajuta țările candidate UE să evalueze gradul de pregătire în vederea aderării prin publicarea de rapoarte în domenii considerate problematice.

În iulie 2002, revista românească Dilema și-a numit una dintre edițiile sale săptămânale ”Încredere în justiție”, publicând sondaje realizate de Fundația Soros (printre altele). Ele susțineau că 90% dintre români credeau că corupția fie a crescut, fie a rămas la fel de la alegerile precedente. Acest lucru a contribuit la stimularea partidului de guvernământ să creeze Oficiul Național Anticorupție (ANC) independent.

Fondatorul Dilemei, Andrei Pleșu, a fost un filozof legat de Soros și, mai târziu, consilier al președintelui Băsescu. Pleșu a ajutat la organizarea Grupului pentru Dialog Social (GDS). În 1990, Soros s-a întâlnit cu GDS prin intermediul contactului româno-maghiar Salat Levente și le-a prezentat o ofertă de nerefuzat: va oferi grupului un milion de dolari cu care să construiască o rețea favorabilă de ONG-uri în România.

Dar ”neînțelegând importanța resurselor pentru succesul ideilor”, scrie un alt fondator al GDS, grupul a refuzat oferta cu scopul de a păstra o aură de independență. Cu toate acestea, unul dintre membrii săi de rang înalt, Alin Teodorescu, a rămas în contact cu Soros și l-a ajutat să înființeze Fundația Soros mai târziu în acel an. Teodorescu a fost chiar primul președinte al fundației.

Ulterior, Pleșu s-a alăturat lui Weber și Levente în consiliul de conducere al Fundației Soros.

Raportul din 2002 al Comisiei Europene – apărut la patru luni după apariția articolului din Dilema – a identificat corupția ca fiind principala problemă care împiedica Bruxelles-ul să admită România în UE. Raportul nota că ”observatorii independenți” au concluzionat că ”nu a existat o reducere notabilă a corupției în perioada de raportare”. Acesta a indicat doar 343 de persoane condamnate în 2001 – mai puține decât în 1999.

Observatorii presupus ”independenți” nu păreau să ia în considerare faptul că ar fi putut exista mai puțină corupție în 2001 decât în 1999.

În 2004, în ideea de a arăta că face progrese, guvernul român a redus pragul financiar pentru investigarea corupției. Raportul Comisiei Europene din acel an a lăudat efortul, dar a susținut că acesta va determina probabil ca ANP să se concentreze asupra infracțiunilor minore, observând că până în acel moment a dus doar la 86 de condamnări la închisoare – majoritatea minore.

”ANP ar trebui să se asigure că rămâne concentrată pe mandatul său principal de investigare a corupției la nivel înalt”, a mustrat raportul – trebuia să prăjească niște pești mari.

Un blocaj constituțional

Macovei, între timp, a fost mai mult decât pregătită să se supună; dar la începutul mandatului său, s-a lovit de un blocaj. Curtea Constituțională a României a hotărât că, întrucât ANP se afla sub autoritatea Ministerului Justiției, nu putea investiga membrii Parlamentului României din cauza imunității legislative a acestora.

Constituția României din secolul al XIX-lea, presovietică, a fost modelată după constituția belgiană și le-a oferit parlamentarilor protecție juridică limitată, în stil occidental. După obținerea independenței în urma prăbușirii Uniunii Sovietice în 1991, noua constituție a României a extins imunitatea completă a membrilor parlamentului, chiar și în cazul anchetelor penale (în cele din urmă, țara a modificat această clauză problematică în 2003, permițând ca membrii parlamentului să fie anchetați sau trimiși în judecată pentru probleme care nu au legătură cu discursul – însă numai prin intermediul Parchetului General).

Pentru a rezolva problema imunității și a avansa cu lupta anti-corupție, Băsescu a plasat PNA sub controlul Parchetului General, fără a oferi Parchetului General un control complet. Macovei, care a criticat continuu PNA, a acordat apoi Freedom House – un alt ONG finanțat de Soros – aproximativ 40.000 de euro cu scopul de a efectua un audit al agenției.

În mod deloc surprinzător, prietenii ei de la Freedom House au constatat că ANP nu era suficient de performantă. Administrația a transformat apoi PNA în Direcția Națională Anticorupție (DNA), iar Ministerul Justiției al lui Macovei – și nu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) – și-a asumat responsabilitatea atât asupra procurorului general, cât și asupra procurorului-șef al DNA.

Ca urmare, mass-media și ONG-urile din România au reușit să îi denigreze cu succes pe legislatorii care s-au opus noii agenții anticorupție din motive de libertate civilă. Macovei i-a înlăturat pe directorul și procurorii neprietenoși ai ANP și i-a înlocuit cu acoliți loiali ei și noii administrații.

Cu Macovei la cârma justiției, acuzațiile de corpuție la nivel înalt au crescut substanțial.

Am arătat anterior modul cum activiștii și ONG-urile aliate lui Soros au colaborat pentru a defăima dușmanii politici din legislativul românesc. Acum vom expune modul în care acești activiști ai ”societății deschise” au fost lăudați de presa occidentală pentru implicarea lor în ”lupta anticorupție”.

Monica Macovei, ministrul român al justiției și absolventă a școlii de activism al societății deschise a lui George Soros, avea țintele sale de presupuși oficiali guvernamentali corupți. Printre acuzați se numără nouă judecători și procurori, opt membri ai Parlamentului și doi miniștri. Ea l-a pus sub acuzare chiar și pe viceprim-ministrul președintelui român Traian Băsescu. Premierul demisionar, Adrian Năstase, a ajuns la închisoare pentru abuz de fonduri publice în 2012. Ancheta respectivă a început, de asemenea, sub conducerea lui Macovei.

Prezentarea unor scalpuri de profil înalt Comisiei Uniunii Europene a adus recompense potențial mai mari decât simpla contribuție la aderarea României la UE.

Într-un interviu acordat site-ului EUPolitix în mai 2006, Macovei a lăsat să se înțeleagă că ar fi interesată să devină primul comisar european din partea României. Făcându-se ecoul presei germane, cotidianul Bucharest Daily News a relatat, pe 21 septembrie 2006, că, odată cu intrarea României și Bulgariei în UE în 2007, ”colegiul comisarilor va trebui să fie extins pentru a include încă doi membri”. Rapoartele o prezentau pe Macovei ca pe un candidat puternic pentru postul de judecător, datorită faptului că a urmărit politicieni puternici.

Abuzul în serviciu

Pentru a lărgi cercul de corupție, Macovei a extins foarte mult conceptul de ”abuz în serviciu”. În loc să se bazeze pe alegători pentru a-i trage la răspundere la urne pe funcționarii guvernamentali neperformanți sau neglijenți, noua clasă de procurori din România – aleasă, desigur, de clasa ONG-urilor din România și finanțată de Soros și compania – putea acum să-i trimită direct la închisoare. Deși a intrat în vigoare după ce Macovei a părăsit mandatul, noul cod penal al României a mărit substanțial pedepsele pentru abuzul în serviciu, de la 2 la 7 ani, și chiar a omis sintagma ”cu bună știință” atunci când se referea la comiterea de către funcționari a unor acte dăunătoare (sau la neglijarea îndeplinirii îndatoririlor lor).

Consecințele puteau fi sumbre. Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a aflat de la televizor că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă pe numele său pentru presupus abuz în serviciu. Ancheta cita o renegociere care avusese loc cu opt ani înainte – Loteria Română renegociase un contract cu o firmă grecească pentru aparate de joc suplimentare. Anchetatorii au susținut că această afacere a costat în cele din urmă compania românească – și, prin urmare, statul – foarte mulți bani, și au dat vina pentru pierderi pe Nicolăescu.

Agenția Națională de Integritate (ANI) a fost un alt caz special al lui Macovei. Această nouă agenție i-a tratat, în esență, pe toți funcționarii publici și pe membrii familiilor acestora ca suspecți de corupție. ANI le-a cerut să își declare toate bunurile și tot ceea ce vânduseră în anul precedent. O astfel de lege nu exista nicăieri în UE – în mod ironic, Macovei o considera standardul de aur al legii și al justiției. Ea chiar s-a lăudat că ANI a ajuns să afecteze ”aproximativ 500.000 de persoane în total”.

”Acest lucru sună ciudat în Germania sau Franța, unde astfel de declarații sunt confidențiale și sunt doar depuse la instituția respectivă”, a recunoscut Macovei. ”În România, nu funcționează. Dacă în România o depunem în mod confidențial la o instituție, e ca și cum nu ar exista.” Multe dintre aceste instituții, însă, cum ar fi băncile și companiile auto, sunt multinaționale cu sediul în Europa de Vest. Dacă sucursalele locale au distrus în mod regulat dosarele, așa cum sugerează ea, trebuie să ne întrebăm de ce nu a avut o problemă cu aceste companii.

Potrivit proceselor verbale realizate în timpul dezbaterii publice privind legea, obținute de Societatea pentru Justiție, Macovei a invitat doar membri ai ONG-urilor să discute despre crearea ANI – excluzându-i pe judecătorii și procurorii care o vor aplica.

De asemenea, ea a împins prin Parlament diverse modificări ”progresiste” ale codului penal: restricționarea accesului avocaților în timpul audierilor și permiterea procurorilor să asculte și să supravegheze fără mandat. Atunci când comisia pentru justiție a Parlamentului a vrut să discute ”reformele” sale, ea a devenit atât de iritată ( pe motiv că blocau ”progresul”), încât a ieșit în trombă din ședință și a trântit ușa.

Big Brother?

Metodele lui Macovei au înfuriat fiecare sector al guvernului, cu excepția ramurii executive prietenoase. Ziarul conservator Ziua a susținut că ea a fost ”probabil cel mai răsfățat ministru pe care l-a avut vreodată România”. Liderul minorităților din coaliția de guvernare a lui Băsescu s-a referit la tacticile ei ca fiind ”neconstituționale” și ”staliniste”. Chiar și Fundația Soros și-a exprimat îngrijorarea că unele dintre propunerile lui Macovei ar putea duce la un stat polițienesc.

Mircea Ciopraga, în camera inferioară a Parlamentului, a susținut că noile măsuri și propuneri se întorceau periculos de mult la zilele comunismului: ”Oamenii au preocupări mai presante în ceea ce privește serviciile secrete; mai exact, un control mai mare asupra activităților acestora și dezvăluirea crimelor fostei Securități comuniste, ai cărei moștenitori sunt, în parte, actualele servicii secrete. România nu a trecut printr-un 11 septembrie – și nici nu există șanse obiective ca acest lucru să se întâmple. Nu este nevoie de un Patriot Act”.

Dar Macovei a reușit să ocolească Parlamentul prin intermediul nou-numitei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Printr-o ordonanță de urgență, administrația a autorizat agenția să intercepteze convorbiri telefonice, să supravegheze persoane și să acceseze conturi bancare fără mandat. Măsura nu a declanșat o revoltă publică pe scară largă din cauza mandatului limitat al agenției, care se ocupa doar de amenințările la adresa securității naționale și de crima organizată.

Dar, în prima sa ședință de după alegerea lui Băsescu, Consiliul Suprem de Apărare a Țării declarase deja corupția drept o chestiune de securitate națională – ceea ce numai Parlamentul avea autoritatea constituțională de a face. Acest lucru a dat atât DIICOT, cât și serviciului de informații interne al României autorizația de a plasa suspecții de corupție în aceeași categorie cu suspecții de terorism intern. De asemenea, a deschis calea pentru cooperarea SRI-DNA sub acoperire – o altă ilegalitate în conformitate cu Legea 303/2004, articolul 7, care interzice procurorilor să colaboreze în vreun fel cu agenții serviciilor secrete. În plus, publicul nu știa nimic despre Hotărârea CSAT nr. 17/28.02.2005. Aceasta a rămas secretă până în ianuarie 2017, când ziarul Evenimentul Zilei a obținut o copie a ordonanței.

Macovei a subliniat deseori observatorilor occidentali că, deși România avea legi bune, avea nevoie de oameni în poziții cheie, capabili să pună în aplicare aceste legi. Dar chiar dacă nu a abuzat niciodată de poziția sa, măsurile pe care le-a impus – adesea prin ordonanță de urgență, fără contribuția Parlamentului – au creat un sistem de care viitorii miniștri ai justiției și procurori ar putea abuza cu ușurință în numele luptei împotriva corupției.

Atunci când Senatul a adoptat o rezoluție fără caracter obligatoriu prin care se cerea demisia lui Macovei pentru corupție în justiție și interferență cu Parlamentul, ONG-urile afiliate la Soros Open Network s-au mobilizat în apărarea ei. Acestea știau că se pot baza pe UE pentru a-i lua partea în orice dispută politică internă, deoarece controlau accesul aproape exclusiv la urechea UE. Deși Comisia Uniunii Europene a decis în cele din urmă să nu intervină, vicepreședintele Bundestagului german a avertizat că îndepărtarea lui Macovei ar putea declanșa măsurile de protecție punitive ale UE față de România, pentru abandonarea eforturilor de reformă.

Între timp, presa vest-europeană a lăudat-o pe Macovei la nesfârșit pentru efortul ei constant de a scoate România din Evul Mediu. Potrivit publicației germane Sonntagszeitung, ea a reprezentat ”cealaltă Românie, cea decentă”. Printre numeroasele sale premii se numără distincția ”Femeia europeană a anului 2008”, acordată de Asociația Internațională pentru Promovarea Femeilor din Europa.

În cele din urmă, Senatul l-a destituit pe Băsescu în 2007, iar Macovei a fost înlocuită în scurt timp, alături de alți loiali de-ai lui Băsescu. Cu toate acestea, cariera Monicăi Macovei nu s-a încheiat. În cele din urmă, a ajuns să câștige un loc în Parlamentul European în 2009.

Când a fost confruntată într-un interviu din 2011 la televiziunea publică din România cu privire la ratele mici de condamnare ale procurorilor DNA, Macovei a dat vina pe judecătorii corupți, care nu și-au făcut treaba. ”Sunt unii judecători care emit mandate de arestare”, a spus ea. ”Bravo lor! Vedem că există unii judecători care condamnă. Bravo lor!” Dar tergiversarea doarelor a rămas o critică serioasă a rapoartelor bianuale de evaluare ale Comisiei Europene.

”De aceea am intrat în Uniunea Europeană, ca să jucăm după reguli – după regulile lor!”

”Nu după regulile noastre?”, a întrebat interlocutorul.

În următorul epidod, vom analiza modul în care puternicii activiști români ai lui Soros au folosit cruciada anticorupție pentru a obține putere politică – fără a fi nevoie să câștige alegerile. (va urma)

Articol publicat de capitalresearch.org, în 2017