2.1 C
București
joi, 1 decembrie 2022

Un secol de înrobire: Istoria Rezervei Federale (3)

John Pierpont Morgan, sau ”Pierpont”, așa cum preferă să i se spună, s-a născut în Hartford, Connecticut, în 1837. Morgan a intrat în afacerile bancare pe urmele tatălui său, un bancher și finanțist de succes. În 1871, a devenit partener în propria firmă, J.P. Morgan and Company.

Morgan este cel care finanțează calea ferată New York Central Railroad a lui Cornelius Vanderbilt. Morgan finanțează lansarea aproape a tuturor corporațiilor importante ale perioadei, de la AT&T, la General Electric, General Motors și DuPont. Morgan este cel care îl cumpără pe Carnegie și creează United States Steel Corporation – prima companie de un miliard de dolari din America. Morgan intermediază o înțelegere cu președintele Grover Cleveland pentru a ”salva” rezervele de aur ale națiunii prin vânzarea de aur în valoare de 62 de milioane de dolari către Trezorerie, în schimbul unor obligațiuni guvernamentale. Și Morgan este cel care, în 1907, declanșează criza care duce la crearea Rezervei Federale.

În acel an, Morgan începe să răspândească zvonuri despre finanțele precare ale Knickerbocker Trust Company, un concurent al lui Morgan și una dintre cele mai mari instituții financiare din Statele Unite la acea vreme. Criza rezultată, supranumită ”Panica din 1907”, zguduie sistemul financiar american până în măduva oaselor. Morgan se prezintă ca un erou, oferindu-se cu îndrăzneală să contribuie la garantarea unor bănci și case de brokeraj care se clatină, pentru a le împiedica să dea faliment. După o perioadă de agitație cu privire la finanțele națiunii, o comisie a Congresului este înființată pentru a investiga ”trustul banilor” – bancherii și finanțiștii care au adus națiunea atât de aproape de ruina financiară și deținătorii unei asemenea puteri asupra finanțelor naționale. Publicul urmărește îndeaproape subiectul, iar în final o mână de bancheri sunt identificați ca fiind actori-cheie în operațiunile trustului monetar. Printre ei, Paul Warburg, Benjamin Strong Jr. și J.P. Morgan.

Andrew Gavin Marshall, editor al The People’s Book Project, explică: ”La începutul secolului al XX-lea a existat o investigație în urma celei mai mari dintre aceste panici financiare, din 1907. Iar această investigație a vizat ”trustul monetar”. S-a constatat că trei interese bancare – J.P. Morgan, National City Bank și City Bank of New York – controlau practic întregul sistem financiar. Trei bănci. Ura publicului față de aceste instituții a fost fără precedent. A existat un consens copleșitor în țară pentru înființarea unei bănci centrale. Dar existau multe interese diferite în promovarea demersului și fiecare avea propriul scop în spatele pledoariei pentru o bancă centrală”.

Astfel, pentru a reprezenta majoritatea oamenilor, aveai interesele fermierilor, ale populiștilor, ale progresiștilor, care susțineau o bancă centrală pentru că nu puteau suporta panicile recurente, dar doreau controlul guvernamental asupra băncii centrale. Ei doreau ca aceasta să fie exclusiv sub control public, întrucât se temeau de băncile din New York. Aveau o influență prea mare, așa că, pentru ei, o bancă centrală ar fi fost o modalitate de a limita puterea intereselor financiare private.

Pe de altă parte, aceleași interese financiare pledau pentru o bancă centrală ca sursă de stabilitate pentru controlul asupra sistemului. Și, de asemenea, să acționeze ca un creditor de ultimă instanță, astfel încât să nu fie nevoiți să se confrunte niciodată cu un colaps. În ideea de a exercita mai mult control prin intermediul unei bănci centrale, comunitatea bancară privată din New York dorea o bancă centrală aflată sub controlul exclusiv al acesteia.

Principala persoană aflată la baza înființării Rezervei Federale a fost Paul Warburg, partener la Kuhn, Loeb and Company, o instituție bancară europeană. Frații săi erau bancheri proeminenți în Germania la acea vreme, iar el avea, desigur, legături strânse cu fiecare instituție financiară și industrială importantă din Statele Unite, dar și cu majoritatea celor existente în Europa. Warburg a discutat cu compatrioții săi pentru a pleda în favoarea unei bănci centrale. În 1910, el a obținut sprijinul unui senator pe nume Nelson Aldrich, a cărui familie s-a înrudit mai târziu cu familia Rockefeller (din nou, doar o coincidență). Aldrich l-a invitat pe Warburg și o serie de alți bancheri la o întâlnire privată și secretă pe insula Jekyll, în largul coastei Georgiei, unde s-au întrunit în 1910 pentru a discuta despre construirea unei bănci centrale în Statele Unite. Dar care, desigur, ar fi deținută de banca privată și ar servi interesele acesteia. Aldrich a prezentat proiectul în 1911, în Congresul SUA, sub numele de ”Planul Aldrich”, fiind respins la vot.

Publicul, suspicios față de legăturile bancare ale senatorului Aldrich, a respins în cele din urmă ”Planul Aldrich” al cabalei din Insula Jekyll. Totuși, cabala nu arenunță. Pur și simplu își revizuiește și redenumește planul, dându-i o nouă față pentru public: cea a reprezentantului Carter Glass și a senatorului Robert Owen.

În cele din urmă, trustul monetar din spatele Panicii din 1907 se folosește de indignarea publicului împotriva sa pentru a-și finaliza consolidarea controlului asupra sistemului bancar. Legea Federal Reserve Act, cu un nou titlu, este promulgată la 23 decembrie 1913, iar Fed își începe activitatea în anul următor.

Partea a doua: Cum funcționează înșelătoria

”Studiul banilor, mai presus de toate celelalte domenii din economie, este unul în care complexitatea este folosită pentru a masca adevărul sau pentru a eluda adevărul, nu pentru a-l dezvălui.” – John Kenneth Galbraith

Așadar, cum funcționează sistemul Rezervei Federale? Ce face? Cine îl deține și îl controlează? Acestea sunt întrebările de bază care ar ajunge la inima întrebării fundamentale: ”Ce sunt banii?” Și iată de ce răspunsurile la întrebările de mai sus au fost învăluite într-un jargon economic impenetrabil.

Chiar și propria propagandă educațională a Rezervei Federale, cu o tendință neobișnuită spre animații drăguțe și spre a se adresa publicului său, are dificultăți în a rezuma misiunea și responsabilitățile Fed. Potrivit Fed: ”Pentru a-și atinge [obiectivele], Fed, atunci și acum, combină autoritatea națională centralizată prin intermediul Consiliului Guvernatorilor cu o doză sănătoasă de independență regională prin intermediul băncilor de rezervă. O a treia entitate, Comitetul Federal pentru Piața Deschisă, le reunește pe primele două în stabilirea politicii monetare a națiunii.” (SURSA: In Plain English)

Mai exact, cărui grup imaginar de școlari se adresează această bolboroseală economică?

Adevărul simplu, ascuns în spatele șiretlicului de jargon economic și al titlurilor magistrale, este că un cartel bancar a monopolizat cel mai important element din întreaga noastră economie: banii în sine.

Suntem învățați să ne gândim la bani ca la bucățile de hârtie tipărite în tipografiile guvernamentale sau la monedele bătute de monetăriile guvernamentale. Deși acest lucru este parțial adevărat, în zilele noastre, bancnotele și monedele care circulă în economie reprezintă doar o mică parte din banii existenți. Mai mult de 90% din masa monetară este de fapt creată de băncile private, sub formă de împrumuturi plătibile înapoi la bănci, cu dobândă.

Acest fapt simplu este ascuns de vrăjitorii de pe Wall Street și de zeii banilor, care vor să transforme procesul de creare a banilor într-o artă specială a alchimiei atent supravegheată de guvern.

În decembrie 1977, Banca Rezervei Federale din New York a publicat încă una dintre broșurile sale de informare destinată publicul larg, stupidă și plină de desene animate, în care încerca să explice funcțiile Sistemului Rezervei Federale. Acolo, negru pe alb, se explică cu atenție procesul de creare a banilor: ”Băncile comerciale creează bani din carnetul de cecuri ori de câte ori acordă un împrumut, prin simpla adăugare de noi dolari de depozit în conturile din registrele lor, în schimbul unei recunoașteri de datorie a împrumutatului.[…] Băncile creează bani prin ”monetizarea” datoriilor private ale întreprinderilor și persoanelor fizice. Altfel spus, ele creează sume de bani contra valorii acestor IOU.”

Marea majoritate a banilor din economie, banii din ”carnetul de cecuri” din conturile noastre de la bancă și pe care îi folosim în transferurile electronice și în plățile digitale, nu sunt creați de o presă de tipărire guvernamentală, ci de banca însăși. Sunt creați din nimic ca datorie, datorată băncii care i-a creat, cu dobândă. Acest lucru înseamnă că împrumuturile bancare nu sunt bani luați de la alți deponenți ai băncii, ci bani noi pur și simplu creați și plasați în contul dumneavoastră. Iar banca este capabilă să creeze mult mai mulți bani decât are numerar pentru a susține aceste depozite.

Fed pretinde că reprezintă entitatea care supraveghează și susține industria bancară. A fost înființată, conform propriei sale propagande, pentru a stabiliza sistemul și a preveni repetarea unor evenimente precum Panica din 1907.

În cea mai mare parte a anilor 1800, aproape orice organizație care dorea își putea tipări propria monedă. Ca urmare, multe state, bănci și chiar și un farmacist din New York au făcut exact acest lucru. De fapt, la un moment dat existau peste 30.000 de varietăți diferite de monedă în circulație. Imaginați-vă confuzia.

Nu numai că existau o multitudine de monede, dar unele erau rambursabile în aur și argint, altele susținute de obligațiuni emise de guvernele regionale. Nu era neobișnuit ca oamenii să își piardă încrederea atât în valoarea monedei lor, cât și în întregul sistem financiar. Având în vedere că mulți încercau să își retragă depozitele simultan, uneori băncile nu aveau suficienți bani la îndemână pentru a-și plăti deponenții. Apoi, când fondurile se terminau, băncile suspendau temporar plățile, iar unele chiar se închideau. Oamenii și-au pierdut toate economiile. Uneori, economiile regionale au avut de suferit.

Evident, trebuia făcut ceva. Și în 1913, s-a făcut ceva. În acel an, președintele Woodrow Wilson a semnat intrarea în vigoare a Federal Reserve Act. Această lege a creat sistemul Rezervei Federale pentru a oferi un sistem monetar și bancar mai sigur și mai stabil. (SURSA: The Fed Today)

Dacă acesta a fost într-adevăr scopul său, a eșuat în mod evident, conducând la una dintre cele mai mari bule din istoria americană de până atunci, în anii 1920, la doar un deceniu de la crearea sa. Explozia acelei bule a dus, desigur, direct la Marea Depresiune și la una dintre cele mai mari perioade de sărăcie în masă din istoria Americii. Economiștii au susținut mult timp că Fed a fost cauza depresiunii prin gestionarea complet greșită a masei monetare. Așa cum a recunoscut fostul președinte al Rezervei Federale, Ben Bernanke, într-un discurs de comemorare a 90 de ani de la nașterea criticului Fed, Milton Friedman: ”În ceea ce privește Marea Depresiune. Aveți dreptate, noi am făcut-o. Ne pare foarte rău. Dar, mulțumită vouă, nu o vom mai face din nou”.

”Stabilitatea prețurilor” este un alt principiu citat al mandatului Rezervei Federale. Dar și în acest caz, Fed a eșuat complet în a-și respecta propriile standarde. În afară de sistemul bancar, Rezerva Federală are o altă responsabilitate, probabil chiar mai importantă. Este responsabilă de ceva numit ”politică monetară”. Practic, aceasta înseamnă că încearcă să mențină prețurile stabile pentru a evita inflația. Să zicem că astăzi cumpărați un CD cu 14 dolari, dar ce s-ar întâmpla dacă anul viitor prețul CD-ului ar sări la 20 sau 50 de dolari. Și nu din cauza unei modificări a cererii sau a ofertei, ci pentru că toate prețurile ar crește. Aceasta este inflația.

Există o mulțime de cauze diferite ale inflației, dar una dintre cele mai importante este excesul de bani. Fed poate ajusta masa monetară prin injectarea de bani în sistem pe cale electronică sau prin retragerea de bani din economie.

Gândiți-vă la asta: Rezerva Federală are capacitatea de a crea bani sau de a-i face să dispară. Cel mai important este ceea ce se întâmplă ca rezultat. De fiecare dată când se modifică oferta de bani, efectele se resimt în întreaga economie.

Metodele Fed s-au schimbat de-a lungul timpului pentru a profita de cele mai noi computere și electronice, dar misiunea sa rămâne aceeași: să urmărească prețuri stabile, ocuparea deplină a forței de muncă și o economie în creștere. (SURSA: Inside The Fed)

În urmă cu 100 de ani, în 1913, a fost creată Fed, iar noi am marcat acest moment cu o linie verticală. Prețurile de consum sunt acum de aproximativ 30 de ori mai mari decât erau în 1913. (SURSA: Bloomberg)

Va urma

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole