Transatlantiștii și complexul financiar-militar-industrial la linia de sosire?

Cea de-a 58-a Conferință de Securitate de la München, dominată de conflictul dintre Rusia și Ucraina, s-a încheiat duminică, 20 februarie. La finalul celor trei zile de deliberări, liderul demisionar Wolfgang Ischinger a remarcat: ”Am impresia că acest weekend transmite un mesaj de unitate și hotărâre transatlantică.”(1) Apoi și-a exprimat regretul că Europa trebuie să se teamă de un nou război. Premierul britanic Boris Johnson a avertizat la BBC, în cadrul conferinței, cu privire la un conflict armat de amploarea celui de-al Doilea Război Mondial: acesta ar putea fi ”cu adevărat cel mai mare război din Europa din 1945 încoace”(2).

Chiar la timp pentru începerea Conferinței de Securitate de la München, a fost activată escaladarea situației din Ucraina. Teoria conform căreia escaladarea pe linia de contact ar fi o simplă operațiune de PR din partea Rusiei și a republicilor rebele nu este deloc susținută de raportul OSCE(3).

Cu titlul războinic ”Slugile lui Putin bombardează o grădiniță ucraineană” (4), ziarul BILD pune gaz pe foc.

Întrucât fiecare război de până acum a fost declanșat cu o minciună, mass-media ar trebui să se întrebe de unde provin astfel de rapoarte. Cine le-a verificat și cine beneficiază de pe urma lor. În 1990, mass-media a dezvăluit în mod necontrolat informația potrivit căreia, în timpul invaziei Kuweitului din august 1990 (la începutul celui de-al doilea război din Golf), soldații irakieni au smuls bebelușii prematuri kuweitieni din incubatoarele lor și i-au aruncat pe podeaua rece de piatră, unde au murit. Informația i-a oferit președintelui american de atunci, George H. Bush, autorizația ONU de a porni războiul împotriva Irakului.

Abia după intervenția militară condusă de SUA pentru eliberarea Kuweitului, povestea s-a dovedit a fi o invenție a agenției americane de PR Hill & Knowlton. Agenția fusese plătită de guvernul kuweitian aflat în exil.

De la jumătatea lunii ianuarie 2022, potrivit guvernului american, au existat avertismente cu privire la o așa-numită operațiune cu steag fals (false flag) din partea lui Putin. Rusia ar fi vrut să creeze un pretext pentru o invazie în Ucraina: ”Avem informații care indică faptul că Rusia a înființat deja un grup de agenți cu scopul de a desfășura o operațiune sub steag fals în estul Ucrainei. Ar putea începe între jumătatea lunii ianuarie și jumătatea lunii februarie.”(5)

Până în prezent, SUA s-au dovedit a fi un adevărat maestru în utilizarea ”operațiunilor cu steaguri false” bazate pe minciuni.

În 1964, de exemplu, războiul din Vietnam a fost justificat de ”incidentul Tonkin” din largul coastelor Vietnamului de Nord: atacul cu torpile al nord-vietnamezilor asupra distrugătorului american Meddox, pe 4 august 1964. S-a dovedit că nu a existat niciun atac cu torpile în acel moment(6).

Războiul din Vietnam a făcut până la 6 milioane de victime (dintre care aproximativ 60.000 de americani).

Guvernul SUA a justificat războiul din Irak, din 2003, indicând ”armele irakiene de distrugere în masă” și ”legătura Irakului cu teroriștii Al Qaida”. Pe 5 februarie 2003, secretarul de stat american Powell a prezentat Consiliului de Securitate al ONU presupusele dovezi privind armele Irakului. Până la mijlocul anului 2004, dovezile s-au dovedit a fi inventate. Iar în raportul Comisiei 9/11 din iulie 2004, presupusa legătură cu Al-Qaida a fost respinsă. Lista motivelor inventate pentru începerea unui război nu este exhaustivă.(7)

Pe 20 februarie 2022, BILD titrează: ”Cumpărați când tunurile bubuie!”(8) E vremea celor care profită de război.

Pe 2 aprilie 1917, senatorul american George W. Norris, în discursul său, a respins motivele invocate de Wilson pentru intrarea în război împotriva Germaniei și – citând o scrisoare a unui client al ”New York Stock Exchange” – a subliniat interesele Wall Street: ”Canada și Japonia sunt în război și prosperă mai mult ca niciodată. La izbucnirea unor ostilități imediate, stocurile reacționau rapid, clar și aprins. Piața taurină de modă veche s-ar bucura de ea, așa cum a făcut-o la izbucnirea războiului cu Spania, în 1898. În schimb, debutul păcii ar ajusta în jos prețurile materiilor prime și, cel mai probabil, ar inhiba întreprinderile.”(9)

Reflectând asupra declarației de război a lui Wilson din 6 aprilie 1917, Allgemeine Zeitung des Judentums a făcut o referire fermă la duplicitatea lui Wilson, ”în care, încă de la începutul războiului, a permis, a aprobat, poate chiar a încurajat fabricile americane să furnizeze dușmanilor noștri muniție, arme și tot felul de echipamente de război. Niciun stat cu adevărat neutru nu a făcut acest lucru, cu excepția Americii. Deja prin această susținere a dușmanilor noștri, Statele Unite… s-au dovedit a fi o putere adversă timp de aproape trei ani, în ciuda presupusei lor neutralități. Nu noi, deci, ci ei sunt autorii acestui război.”(10)

În 1934, când în SUA se răspândea teama de un nou război și începea elaborarea ”Planurilor de război curcubeu”, în Congresul SUA, sub președinția senatorului Gerald P. Nye, a început activitatea unei comisii de anchetă (”Comisia specială de investigare a industriei de muniții”) privind motivele intrării în război, în 1917.

După o investigație atentă de doi ani, așa-numitul Comitet Nye a reușit să demonstreze în mod convingător că bancherii și industriașii de armament, pe lângă stabilirea prețurilor înainte și în timpul războiului, au exercitat o puternică influență asupra politicii externe a SUA și au ”păcălit” astfel țara să intre în război(11).

Profiturile nete ale unor producători de arme au înregistrat creșteri exorbitante (vezi grafic):

Profiturile nete comparate în procente: 1911/1914 – 1915/1918.

La Du Pont, profiturile nete au crescut cu aproape 1000% în timpul războiului! De altfel, în campania electorală americană din 2008, numele lui Morgan a apărut printre cei mai mari donatori ai lui Obama – imediat după Goldman Sachs și înaintea lui Citigroup(12).

În 1935, artista americană Mabel Dwight i-a comemorat pe profitorii războiului și ai crizelor cu litografia ”The Merchants of Death” (Negustorii morții).

”Negustorii morții sunt duri și longevivi… singurul lor interes este interesul propriu, singurul lor zeu este profitul. În calitate de politicieni, interesul lor este îndreptat spre o clasă conducătoare puternică și spre punerea în comun a privilegiilor Ceea ce realizează rareori, însă, este că Moartea devine conducătorul lor. Îi iubește pentru că știe că mai devreme sau mai târziu îi vor umple buzunarele. Ea știe că ei pun la cale războaie și revoluții… Încăpățânarea și prostia lor consacrată depășesc orice măsură. Vorbim aici despre ființe care sunt în mod cert foarte perspicace, dar incurabil mioape. În această țară, ei urăsc idealul democrației, dar sunt fericiți cu frâiele lăsate și cu libertatea pe care le oferă.”(13)

După schimbarea de regim orchestrată de Occident la Kiev în februarie 2014, demonii anului 1914 au reapărut în toamna anului 2014: În documentul de strategie ”TRADOC 525-3-1 Win in a Complex World 2020-2040”, forțelor armate li se atribuie sarcina de a elimina amenințarea din partea Rusiei și a Chinei. Aceasta nu se bazează pe cucerirea directă a unor state individuale, ci pe o strategie dublă de destabilizare și influență prin intermediul organizațiilor neguvernamentale și al serviciilor secrete. Cu alte cuvinte, mai întâi crearea haosului, apoi stabilirea structurilor dorite. Cele patru etape de escaladare a scenariului destabilizării au fost deja descrise în detaliu în documentul precedent ”525-5” din 1994 și pot fi ilustrate folosind exemplul Ucrainei: Tulburări – Criză – Conflict – Război.

Pe 4 decembrie, rezoluția H. Res. 758 a fost adoptată în Congresul SUA cu o majoritate covârșitoare (doar 10 voturi împotrivă). În aceeași zi, legenda Congresului, Ron Paul, a comentat pe pagina sa de internet, în articolul ”Congresul nechibzuit declară război Rusiei”(14):

”Astăzi, în Camera Reprezentanților din SUA, în opinia mea, a fost adoptat unul dintre cele mai malefice proiecte de lege. Această rezoluție condamnă cu fermitate acțiunile Federației Ruse, sub conducerea președintelui Vladimir Putin, ca fiind o politică de agresiune împotriva statelor vecine, care vizează dominația politică și economică.”(15) La finalul lungului șir de acuzații, în mare parte neprobate sau discutabile, vin 22 de cereri pentru a forța Congresul și președintele să acționeze. Printre altele, președintele ar trebui să exercite presiuni asupra aliaților și partenerilor SUA din Europa și din alte state ale lumii pentru a impune sancțiuni specifice împotriva Federației Ruse și a liderilor acesteia, precum și pentru a impune retragerea trupelor ruse și a echipamentelor acestora de pe teritoriul ucrainean; să revizuiască, în consultare cu Congresul, statutul și starea de pregătire a forțelor SUA și a altor forțe NATO și să ia în serios obligația de apărare colectivă, în temeiul clauzei de asistență reciprocă (articolul 5).

La fel ca acum o sută de ani, principalul pericol în SUA este văzut în posibila cooperare dintre Germania și Rusia, lucru pe care George Friedman, fondatorul și președintele principalului think tank privat american STRATFOR, l-a expus surprinzător de clar pe 4 februarie 2015. El a precizat că SUA nu au ”relații” cu Europa, ci doar relații bilaterale cu state individuale. ”Principalul interes al politicii externe americane în ultimul secol, în timpul Primului Război Mondial, al celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece, a fost relația dintre Germania și Rusia… Timp de un secol, principalul obiectiv al Statelor Unite a fost să împiedice combinația unică dintre capitalul german, tehnologia germană și resursele de materii prime rusești, forța de muncă rusă.”(16)

În 2017, participanții la Conferința de Securitate de la Munchen (MSC) au cerut transformarea accelerată a UE într-o alianță de război. Confederația europeană trebuie să fie capabilă să îndeplinească în orice moment o ”misiune” comparabilă cu operațiunea militară împotriva Libiei din 2011, potrivit unui studiu recent realizat de MSC, firma de consultanță în management McKinsey și universitatea de elită Hertie School of Governance. Se cer creșteri drastice ale bugetelor de apărare ale statelor membre ale UE și investiții în echipamente de război moderne. Scopul este de a standardiza standardele europene privind armele și de a extinde în continuare finanțarea guvernamentală a cercetării. În iunie 2017, Colegiul de Război al Armatei SUA a afirmat în studiul său că lumea a intrat într-o fază complet nouă de transformare, în care puterea SUA se diminuează, ordinea mondială se destramă și autoritatea guvernelor de pretutindeni se prăbușește.

Acest lucru trebuia să fie contracarat acum. La începutul lunii noiembrie 2017, NATO a solicitat o mai mare implicare a UE în eforturile de consolidare a descurajării împotriva Rusiei. Printre altele, au fost cerute drumuri mai bune pentru transportul tancurilor. Pe 11 decembrie 2017, miniștrii afacerilor externe și ai apărării din 25 de state membre europene au semnat Inițiativa de apărare a UE pentru cooperare structurată permanentă. O componentă importantă este îmbunătățirea infrastructurii necesare transferului forțelor SUA și NATO de la Paris, Rotterdam, Bremerhaven și Hamburg la Kiev. Cu scopul de a se pregăti pentru o eventuală situație de urgență, UE a cerut atunci, la sfârșitul lunii martie 2018, drumuri mai bune, poduri mai stabile și conexiuni feroviare mai durabile(17). În februarie 2022, respectivele măsuri de infrastructură sunt foarte avansate.

Rapoartele actuale dau naștere la temeri că există deja o situație asemănătoare unui război. De ce război? Este vorba, ca în toate războaiele purtate până acum, de interese economice de bază? Va fi Rusia eliminată ca furnizor important de energie, astfel încât Germania să fie nevoită să cumpere gazele murdare din SUA? Cine ar avea de câștigat de pe urma unui război în Europa? Câțiva își vor spori bogăția și puterea, iar milioane de oameni vor pierde totul. Am uitat oare că relațiile stabile dintre Germania și Rusia au asigurat stabilitatea în Europa? Otto von Bismarck a conștientizat acest lucru. Dar transatlantiștii de astăzi din guvernul german par a fi în primul rând marionetele lobby-ului financiar american, acceptând cu satisfacție distrugerea pe scară largă a Europei.

Surse și note:

1) https://www.br.de/nachrichten/bayern/br24live-9-25-uhr-muenchner-sicherheitskonferenz-geht-zu-ende,SxuxbQr

2) https://www.gmx.net/magazine/politik/boris-johnson-fuerchtet-groessten-krieg-europa-1945-36622268

3) Raportul zilnic 38/22 din 18 februarie 2022: microfoanele și camerele de luat vederi ale „Misiunii Speciale de Monitorizare” SMM nu au înregistrat impactul proiectilelor în grădiniță.

4) https://www.bild.de/video/clip/video/angriff-in-der-ost-ukraine-kindergarten-beschossen-79187400.bild.html

5) https://rp-online.de/politik/ausland/ukraine-usa-unterstellen-russland-false-flag-sabotage-plaene_aid-65324579

6) Documentele Pentagonului din 1971 și memoriile secretarului american al apărării de atunci, McNamara, arată că guvernul SUA a denaturat în mod deliberat incidentele din Tonkin pentru a impune intrarea sa directă în război, care fusese planificată încă din 1963. Secretarul de stat al SUA, George Ball, a recunoscut ulterior că navele americane din Golful Tonkin au avut ca scop provocarea unui motiv de război și că ”loviturile de represalii” imediate au fost pregătite de luni de zile.

7) https://dei-lenk.lu/2019/06/17/jeder-krieg-beginnt-mit-einer-luge/

8) https://www.bild.de/bild-plus/geld/mein-geld/politik-inland/stimmt-diese-boersen-regel-kaufen-wenn-die-kanonen-donnern-79208822,view=conversionToLogin.bild.html

9) Senatorul Norris se opune intrării SUA în război. În: Congressional Record, 65th Cong., 1st Sess., Vol. LV, pt. I, pp. 212-13

10) AZJ nr. 15 din 13 aprilie 1917, p. 171.

11) Raportul Comisiei speciale de investigare a industriei de muniții (Raportul Nye), Congresul SUA, Senat, al 74-lea Congres, a doua sesiune, 24 februarie 1936, 3-13.

12) https://www.opensecrets.org/pres08/contrib.php?cid=N00009638

13) Mabel Dwight: A Catalogue Raisonné of the Lithographs, Smithosonians Institution Press, 1997.

14) http://www.ronpaulinstitute.org/archives/featured-articles/2014/december/04/reckless-congress-declares-war-on-russia/

Ronald Ernest „Ron” Paul (n. 1935) este un medic și politician american, membru al Partidului Republican, membru al Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii (cu intermitențe) între 1976 și 2013. A fost candidatul Partidului Libertarian la alegerile prezidențiale americane din 1988 și un pretendent la nominalizarea republicană la alegerile prezidențiale din 2008 și 2012.

15) https://www.congress.gov/bill/113th-congress/house-resolution/758/titles

16) Wolfgang Effenberger: Fragment din „Europe’s Doom – The Lords of Money Reach for World Power” pe http://www.nrhz.de/flyer/beitrag.php?id=25000&css=print

17) https://www.idowa.de/inhalt.vorbereitung-fuer-moeglichen-ernstfall-eu-fordert-strassen-fuer-panzer-und-truppen.5d2e61d3-89f8-4873-b7be-ad065cd5c4b7.html