21.3 C
București
marți, 26 septembrie 2023

Strângere de fonduri pentru Opozitia.net

Pe 5 decembrie anul trecut vă spuneam că proiectul Opoziția va funcționa până cel puțin în martie 2022. Printr-o campanie de crowdfunding de 10 zile, reușisem să strâng fonduri pentru trei luni de existență. Trei luni care au trecut foarte repede. Vă mulțumesc încă o dată. Am simțit sprijinul vostru zi de zi, în fiecare clipă. Am fost entuziasmat să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor. Sper să fi reușit, într-o bună măsură.

A venit momentul adevărului. Vom vedea, împreună, dacă Opoziția are vreun sens. Dacă vine, într-adevăr, în sprijinul vostru. Dacă va continua să existe.

Demersul meu jurnalistic, concretizat prin lansarea unei platforme de idei (independentă de corporații și fonduri guvernamentale), se alătură altor inițiative lăudabile de combatere a Globaliștilor. Împreună, formăm un simbolic ”Convoi al Libertății” alcătuit din Patrioți, oameni de bună credință, oameni onești, dispuși să lupte până la capăt pentru o idee. Chiar dacă lupta pare, momentan, atât de dezechilibrată.  

Mass-media mainstream este sută la sută dedicată intereselor corporatiste, corectitudinii politice și dărâmării valorilor naționale, în timp ce acoperă corupția uriașă de pe coridoarele Puterii. Este dedicată Globaliștilor fără niciun Dumnezeu. Nevoia de informație corectă nu a fost niciodată mai mare. Atunci când sprijiniți proiectul Opoziția, sprijiniți libertatea presei și libertatea de expresie într-un moment în care acestea sunt atacate direct, cu o brutalitate nemaiîntâlnită.

Astăzi, 21 februarie, lansez o nouă campanie de strângere de fonduri, timp de 10 zile. Ea vizează funcționarea platformei Opoziția în următoarele trei luni (sau 100 de zile). Pe 3 martie vom afla deznodământul – dacă mergem sau nu mai departe cu proiectul nostru de suflet.

Orice sprijin este binevenit. Vă mulțumesc anticipat. Ținem aproape!

p.s. Distribuirea postării în grupuri, inclusiv în Diaspora, probabil că ar ajuta.

………………

Iată cum puteți dona pentru proiectul Opozitia.net:

PayPal (onciu.email@yahoo.com)

Conturi ING BANK:

RO70INGB0000999906930786 (lei)

RO65INGB0000999911989038 (euro – SWIFT INGBROBU)

Titular: Adrian Onciu

REVOLUT – 0791.287.318

………………

Indiferent dacă sprijiniți sau nu proiectul Opoziția, m-am gândit să vă fac o surpriză. Puteți descărca ultimul meu roman în format electronic (thriller-ul ”Cu mâinile legate”, Editura Trei), accesând link-ul de mai jos. Lectură plăcută!  

https://opozitia.net/2022/02/15/cu-mainile-legate-editura-trei/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole