29.5 C
București
duminică, 3 iulie 2022

George Soros și incredibila sa fundație de dezinformare în masă. Rețeaua din România (2)

George Soros si Silviu Brucan, în 1990, imediat după înființarea Grupului pentru Dialog Social. Cu banii primului, evident

Mirel Palada, unul dintre miile de tineri est-europeni care au primit o bursă de la Fundația pentru o Societate Deschisă (OSF) a lui George Soros, a declarat că singura cerință a fost ca beneficiarii să se întoarcă acasă după ce își încheie studiile în străinătate. Când Palada și-a finalizat cursurile (1997-98) la Kalamazoo College din Michigan, s-a întors în România, a obținut un doctorat în sociologie și – printre alte ocupații – a fost secretar de presă pentru fostul prim-ministru român Victor Ponta.

”La vremea respectivă, Soros mi-a făcut o favoare. [El spera] să vadă favoarea returnată – că mă voi simți îndatorat și voi deveni unul dintre slujitorii săi”.

Astăzi, însă, Palada are sentimente amestecate în legătură cu oportunitatea pe care i-a oferit-o Soros.

Într-un interviu acordat DC News, el a apreciat ”meticulozitatea lăudabilă” a lui Soros în construirea unei rețele influente din Europa de Est, dar a susținut că rețeaua acționează împotriva intereselor naționale ale României.

Soros a luat tineri novici, naivi, tineri, le-a arătat America, le-a plătit studiile, construind cu răbdare o rețea de oameni care să-i fie recunoscători – pe care să o poată folosi când le va veni vremea și vor deveni influenți.

”Slavă Domnului, nu fac parte din rețeaua lui Soros”, a spus Palada. ”Fac parte din cei care își iubesc țara”.

Mulți români simt același lucru despre Soros.

”Acest om și fundațiile și structurile pe care le-a înființat… din anii ’90 încoace… au favorizat răul în România”, a declarat liderul social-democrat (PSD) Liviu Dragnea în ianuarie 2016.

Senatul țării, controlat de PSD, a adoptat o lege în noiembrie, alăturându-se astfel unui număr de guverne din Europa de Est care încearcă să limiteze influența lui Soros în afacerile lor interne. Legea impune organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) să raporteze în detaliu sursele lor de venit și le retrage eligibilitatea pentru finanțare din partea contribuabililor ca ”servicii publice” dacă s-au implicat în activități de lobby politic în ultimii doi ani.

Partidele de opoziție și ONG-urile din România acuză PSD că folosește retorica anti-Soros ca ”propagandă ieftină” de pe urma căreia să obțină beneficii politice. Deși aceasta reprezintă o preocupare legitimă, au acuzațiile un temei? A înființat Soros o rețea de ONG-uri românești pentru ca acestea să poată într-o bună zi să modeleze țara după propriile interese?

Amprenta lui Soros

Dictatorul comunist al României, Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena, au murit prin împușcare în ziua de Crăciun a anului 1989. În ziua în care au fost înmormântați, pe 30 decembrie, pe treptele Hotelului Intercontinental din București s-a format primul ONG din România, Grupul pentru Dialog Social (GDS).

Mai puțin de o săptămână mai târziu, Soros a vizitat România și s-a întâlnit cu fondatorii GDS.

Printre aceștia se numărau profesori de renume, filosofi, jurnaliști, activiști și, mai ales, fostul editor al ziarului oficial al Partidului Comunist, Scînteia, Silviu Brucan. Istoricul Alex Mihai Stoenescu se referă la Brucan – un confident al premierului sovietic Mihail Gorbaciov – ca fiind ”creierul” din spatele revoluției și al ascensiunii la putere a Frontului Salvării Naționale (FSN) după căderea lui Ceaușescu.

”Cred că am fost cu primul avion civil care a aterizat la București”, i-a spus Soros lui Robert Turcescu la o emisiune de televiziune din 2005. La scurt timp după aterizare, Soros s-a îndreptat spre sediul GDS – fosta clădire a Tineretului Comunist Român (pe care noul regim FSN a împrumutat-o grupului), unde s-a întâlnit cu Brucan și cu alți membri fondatori.

Cu toate acestea, în ciuda sintagmei din denumirea ONG-ului, intelectualii GDS au avut puține șanse de a declanșa un dialog social în rândul cetățenilor români de rând, de tip ”blue collar”. Elita din rândurile organizației a privit consternată în mai 1990, când alegătorii români au votat pentru foștii comuniști FSN cu peste 80%, în primele alegeri post-Ceaușescu.

În luna următoare, însă, Soros și-a lansat propriul ONG în România, Fundația Soros, cu un buget inițial de aproape 1,5 milioane de dolari. Cel puțin până la sfârșitul anilor ’90, aceasta a rămas singurul ONG din țară care acorda granturi. Misiunea sa a devenit aceea de a dezvolta programe menite să suplinească lipsa inițiativelor civice și a alternativelor educaționale din țară.

În următorii patru ani, Fundația a colaborat cu Ministerul Educației din România pentru a introduce în școlile românești manuale scrise de membrii săi. Până la mijlocul anilor 1990, bugetul său anual a crescut la 10 milioane de dolari, iar grupul și-a extins misiunea cu scopul de a include inițiative în domeniul comunicării, culturii și sănătății.

În 1997, și-a schimbat numele în Fundația pentru o Societate Deschisă (FSD), reflectând numele noii Fundații pentru o Societate Deschisă (OSF) a lui Soros, cu sediul în SUA.

Deși angajații români ai FSD au căpătat reputația de a fi aroganți, se poate spune că FSD a realizat mai multe cu un buget mediu anual de 10-12 milioane de dolari decât a făcut Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) cu 30-40 de milioane de dolari. USAID a căutat să democratizeze și să liberalizeze rapid țara postcomunistă; între timp, Soros a înțeles că, înainte ca o elită tânără, de gulere albe și liberală să poată ghida o țară spre tipul de societate deschisă pe care miliardarul o preferă, acea elită tânără, de gulere albe și liberală trebuie mai întâi să existe.

Pe lângă faptul că a sponsorizat studenți români să studieze în Europa de Vest și în SUA, Soros a fondat Universitatea Central Europeană (CEU) în orașul său natal, Budapesta, unde a atras studenți din toată Europa de Est, inclusiv din România. FSD a sponsorizat, de asemenea, sute de români pentru a participa la conferințe privind formarea și administrarea organizațiilor non-profit, atât în țară, cât și în străinătate.

Până la începutul secolului, bugetul FSD a atins un vârf de aproape 16 milioane de dolari. Fundația și-a transformat apoi programele în 12 ONG-uri separate, care au găsit surse suplimentare de finanțare occidentală pentru a suplimenta banii lui Soros – obiectivul lui Soros fiind acela de a le face în cele din urmă autonome. Misiunile și metodele lor au rămas însă aceleași, iar în 2000 s-a format o nouă organizație umbrelă, Soros Open Network – România (SON).

De la educație civică la acțiune politică

Pe măsură ce România se apropia de aderarea la Uniunea Europeană, sau de maturitatea democratică în ochii ONG-urilor lui Soros, rețeaua Soros a început să se implice în acțiuni de lobby politic mai evidente.

Roșia Montană a marcat cel mai important caz de activism politic direct la care Soros s-a alăturat în țară.

Compania canadiană de exploatare a aurului Gabriel Resources a încheiat un acord cu guvernul român în 2000 pentru a exploata mine în apropierea satului Roșia Montană din Munții Apuseni. Cu toate acestea, pe măsură ce vestea s-a răspândit în Occident, ONG-urile de stânga și jurnaliștii au năvălit în zonă cu intenția de a se opune, în ciuda faptului că majoritatea localnicilor susțineau exploatarea.

De exemplu, Fundația Charles Stewart Mott din Flint, Michigan, a vărsat milioane de dolari în cruciada ONG-urilor, inclusiv 426.800 de dolari în contul Parteneriatului pentru Mediu din România, prin intermediul German Marshall Fund din Statele Unite. O mare parte din această finanțare a fost destinată propagandei anti-miniere care-i viza pe românii aflați departe de zona Roșia Montană, însă, după ce petrecuseră patru decenii sub comunism, priveau deja cu scepticism proprietatea privată a marilor industrii.

Jurnalista-activistă Stephanie Roth a comparat proiectul cu exploatarea imperialistă și a numit Gabriel și o altă companie ”vampiri ai zilelor moderne”. După încercările sale de a ucide ”vampirii”, Roth a primit Premiul Goldman pentru mediu, în valoare de 125.000 de dolari, din partea Fondului Richard & Rhoda Goldman, cu sediul în San Francisco. Între timp, minerii din sat, pe care proiectul i-ar fi ajutat, trăiau cu aproximativ 300 de dolari pe lună.

Se pune întrebara dacă ONG-urile au oferit vreo alternativă mai prietenoasă cu mediul înconjurător la exploatarea minieră a lui Gabriel Resourses. pentru a-i ajuta pe săteni. Iată ce a precizat un activist străin prin e-mail: ”De ce ar trebui vreun ONG să vină cu proiecte alternative? Aceasta nu este treaba societății civile. Noi nu suntem o organizație umanitară, ci un ONG militant pentru mediu. Dacă întreaga comunitate este în favoarea proiectului, noi pur și simplu îl trecem pe lista dușmanilor noștri”.

În iunie 2006, Soros a promis că OSF va folosi ”toate mijloacele legale și civice pentru a opri” mina și a continuat să susțină ONG-urile anti-mină cu milioane de dolari.

Poziționarea i-a adus lui Soros o oarecare simpatie din partea multora, atât din dreapta românească pro-naționalizare, cât și din stânga ecologistă. Presa a relatat pe larg că Soros, altruist și preocupat de mediu, deținea acțiuni la Gabriel Resources (Newmont Mining, deținută parțial de Soros, deținea aproximativ o cincime din companie). Deși orice câștig pe care Soros l-ar fi primit ar fi fost probabil nesemnificativ pentru el, românii săraci aveau puține puncte de comparație de unde să se inspire. În plus, pentru Soros, banii au fost întotdeauna un simplu mijloc de a atinge scopuri politice.

Între timp, mulți dintre colegii și aliații români ai lui Soros au dobândit o influență proeminentă în cadrul guvernului român, în special în urma alegerilor din 2004. Sandra Pralong și-a părăsit postul de director de comunicare la Newsweek în 1990 pentru a organiza și conduce Fundația Soros din România, devenind primul director executiv al acesteia. În 1999, în timp ce lucra în calitate de consilier al președintelui român Emil Constantinescu, ea a publicat prima sa carte – un omagiu adus mentorului lui Soros – intitulată în mod corespunzător: ”Societatea deschisă a lui Popper după cincizeci de ani: The Continuing Relevance of Karl Popper”.

Primul președinte al GDS, Alin Teodorescu, a fost, de asemenea, președinte al Consiliului Fundației Soros România în perioada 1990-1996. Ulterior, el a devenit șeful de cabinet al premierului român Adrian Năstase (2000-2004), iar mai târziu a obținut un loc în Parlamentul României, în 2004.

Renate Weber a condus Consiliul în două perioade, între 1998 și 2007, și a avut un rol deosebit în activismul de la Roșia Montană. La victoria președintelui Traian Băsescu, prieten al ONG-urilor, în 2004, Weber a fost consilierul său constituțional și legislativ. În noiembrie 2007, odată cu intrarea țării în UE, a obținut un loc în Parlamentul European.

Marea Recesiune

De-a lungul carierei lui Soros, acesta a manifestat o teamă aproape schizofrenică față de extremismul politic – deși exclusiv față de extremismul de dreapta.

După ce România a intrat în UE, Soros și-a văzut viziunea pentru această țară în mare parte realizată. Dar când a izbucnit criza economică din 2008, PIB-ul României, cu cea mai rapidă creștere din Europa, a scăzut cu 20%. După ce o serie de partide au început să facă zgomot – deși au eșuat în mare parte la vot – Soros s-a temut că populismul ar putea anula investițiile sale de aproape două decenii. Așa că a mai cheltuit încă 100 de milioane de dolari pentru ONG-uri din regiune, justificând în Financial Times că sumele contribuie la combaterea îngrijorătoarei ”ascensiuni a extremei drepte șoviniste și xenofobe”. De asemenea, el a îndemnat UE să susțină nu doar statele membre, ci să facă același lucru pentru țările din afara UE, precum Ucraina.

”În perioada de criză, imposibilul devine posibil”, a declarat Soros pentru Newsweek, la începutul anului 2012. ”Uniunea Europeană și-ar putea recăpăta strălucirea”. El a insistat că secretul pentru a evita dezastrul ar fi să nu lăsăm crizele să se irosească.

În ciuda donației sale generoase de la începutul crizei, Soros și-a redus finanțarea directă a FSD și a altor ONG-uri românești începând cu 2012. ”A spus că acum suntem membri ai UE”, a declarat Gabriel Petrescu, șeful Fundației Serendinno din România, o filială a FSD. ”Își îndeplinise misiunea de a deschide aceste țări”.

În 2013, Petrescu (pe atunci director executiv al FSD) a declarat că Soros plănuia să finanțeze direct organizația sa din România până în 2014, după care va primi fonduri OSF doar pe bază de proiect.

Totuși, pe lângă finanțarea directă de la OSF, Soros a direcționat milioane de euro ONG-urilor românești în mod indirect, prin intermediul Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (CEE). În 2001, Open Society Institute (OSI), împreună cu alte cinci filantropii liberale, și anume: Rockefeller Brothers Fund, Atlantic Philanthropies, Fundația Ford, precum și Fundația Charles Stewart Mott și German Marshall Fund din Statele Unite, menționate anterior, au creat CEE pentru a canaliza fonduri către ONG-urile din Europa Centrală și de Est.

Pe lângă cele 12 ONG-uri care au format inițial SON, zeci de ONG-uri românești au luat naștere din acestea, încercând să transforme cultura conservatoare, creștin-ortodoxă a României, prin promovarea valorilor sociale liberale.

Roxana Martin, o activistă LGBT care a primit o bursă Soros pentru a studia în Scoția în anii ’90, a declarat pentru Foreign Policy: ”Mi-a schimbat perspectiva asupra învățământului, a societății. Și a fost prima dată când am părăsit România”. Ea a adăugat că ”Toată lumea [care a beneficiat de o astfel de bursă] spune: ”Oh, da, îmi amintesc de bursa mea Soros, de călătoria mea Soros”.”

Soros a putut reduce implicarea sa directă în România pentru că a lăsat în urma sa o armată loială de soldați recunoscători, din societatea civilă.

De ce o opoziție atât de fermă din partea PSD?

Este logic ca unii să aibă resentimente față de concetățenii lor care au primit oportunități americane pe care ei le-au ratat, sau chiar să aibă resentimente față de faptul că un miliardar străin se amestecă în politica lor și le atacă valorile tradiționale. Dar de ce simte PSD, la fel ca multe alte partide politice est-europene, nevoia de a-l acuza pe Soros, ONG-urile sale și aliații lor, opinând că reprezintă răul pur?

O explicație probabilă este că partidul vede în joc mai mult decât o simplă publicitate negativă prin intermediul unor instituții media favorabile lui Soros, precum Vice News România.

În SUA – ca și în majoritatea democrațiilor experimentate – protestele populare au un scop doar dacă protestatarii își amintesc cauza lor în următorul ciclu electoral. Dacă publicul este cu adevărat supărat pe guvern, o schimbare pașnică a puterii va urma prin intermediul urnelor de vot (a se vedea mișcarea Tea Party din 2010).

Cu toate acestea, evenimentele din 1989 au întipărit în mitologia națională a României conceptul de proteste populare de stradă ca mijloc de răsturnare a unui guvern corupt.

”Avem această tradiție în România a mișcărilor de masă”, a declarat politologul și comentatorul Cristian Pîrvulescu pentru New York Times, în timpul unor demonstrații recente, împotriva corupției. ”Aceasta nu a fost doar o mișcare împotriva corupției. Este o luptă în apărarea democrației”.

O astfel de cultură oferă un teren fertil pentru viziunea globală a lui Soros. Dacă democrația nu funcționează așa cum ar trebui (adică alegătorii nu votează cum trebuie), ”democrația este în criză””. De altfel, Pîrvulescu a condus ONG-ul românesc Asociația Pro Democrația (APD) în calitate de președinte al acesteia din 1999 până în 2013. APD s-a format la începutul anilor ’90 cu ajutorul Institutului Național Democrat (NDI), afiliat vag la Partidul Democrat american. După ce SON s-a format în 2000, APD a intrat în rețeaua Soros și a rămas una dintre cele mai importante organizații ale acesteia.

Soros: Catalizatorul schimbării de regim

”Fundațiile mele”, se laudă Soros în cartea sa The Bubble of American Supremacy (2004), ”au contribuit la schimbarea regimului democratic în Slovacia în 1998, în Croația în 1999 și în Iugoslavia în 2000″.

De-a lungul anilor 1990, administrația Clinton a lucrat mână în mână cu Soros pentru a modela politica est-europeană. ”Aș spune că [politica lui Soros] nu este identică cu politica externă a guvernului american – dar este compatibilă cu ea”, a declarat secretarul de stat adjunct Strobe Talbott pentru New Yorker în 1995. Talbott a ocupat funcția de ambasador itinerant al președintelui Bill Clinton în Rusia și în Noile State Independente, ceea ce a făcut ca Business Week să-l numească ”țarul politicii rusești”. Potrivit lui Talbot, ”Este ca și cum ai lucra cu o entitate prietenoasă și independentă, dacă nu cu un guvern. Încercăm să ne sincronizăm abordarea față de fostele țări comuniste cu Germania, Franța, Marea Britanie – și cu George Soros”.

În țările cu puțin capital acumulat, cu o corupție profundă a statului și cu un stat de drept șubred, a devenit un clișeu printre mulți dintre politicienii din Europa de Est faptul că legăturile mai strânse cu SUA și UE le-ar rezolva problemele economice. Unii au crezut că achiesarea la dorințele NATO ar duce la avantaje reciproce. Astfel, mulți români de rând și-au exprimat dezamăgirea reală că SUA nu le-au asfaltat drumurile după ce România a contribuit cu forță de muncă la invazia condusă de americani în Irak. Fenomenul le-a oferit, de asemenea, multor idealiști de stânga, precum Soros, o fereastră pentru a-și împrumuta greutatea candidaților, partidelor politice și mișcărilor favorabile din UE. În 1995, Soros s-a lăudat lui Connie Bruck de la New Yorker că, datorită bogăției și influenței sale uimitoare, chiar și președintele corupt al României, Ion Iliescu, ”a devenit brusc foarte interesat să mă vadă”.

Dar Soros abia se încălzea cu Serbia în 2000. Primul deceniu al secolului XXI avea să fie martorul a încă trei revoluții consecutive, non-violente, în fostul bloc estic – revoluții pe care Occidentul avea să ajungă să le cunoască sub numele de Revoluțiile Colorate, din pricina florilor colorate folosite drept simboluri de către revoluționari.

În 2003, protestele pe scară largă din Georgia, cunoscute sub numele de Revoluția trandafirilor, au dus la demisia președintelui Eduard Shevardnadze, ales în mod democratic. Mikheil Saakașvili, care a preluat conducerea după demisia lui Șevardnadze, a fost instruit de ambasadorul american Richard Miles (de asemenea, ambasador în Serbia în 2000). OSI-ul lui Soros l-a susținut în mod deschis pe Saakașvili și chiar a plătit pentru ca studenții activiști georgieni să călătorească în Serbia cu scopul de a învăța de la veterani arta răsturnării non-violente a unui guvern ales în mod democratic – un pelerinaj pe care Saakașvili însuși l-a făcut cu un an înainte de succesiunea sa la putere. Ian Traynor de la The Guardian a remarcat: ”În centrul Belgradului există un birou murdar în care lucrează tineri care știu să folosească calculatorul – este Centrul pentru Rezistență Nonviolentă. Dacă vreți să știți cum să învingeți un regim care controlează mass-media, judecătorii, tribunalele, aparatul de securitate și secțiile de votare, tinerii activiști din Belgrad sunt de închiriat”.

După ce a ajuns la putere, Saakașvili i-a acordat fostului director executiv al Fundației Open Society Georgia a lui Soros, Alexander Lomaia, un loc în cabinetul său.

În anul următor, istoria s-a repetat – de data aceasta în Revoluția portocalie din Ucraina. Foreign Affairs a raportat că Ucraina a beneficiat de mai mult de un deceniu de dezvoltare a societății civile, o bună parte din ONG-uri fiind alimentată de sprijinul donatorilor din partea Statelor Unite, a guvernelor europene, a National Endowment for Democracy și a filantropilor privați precum George Soros.

Aripa ucraineană a lui Soros, International Renaissance Foundation (IRF), a raportat în octombrie 2004 că a acordat 1,2 milioane de dolari ONG-urilor ucrainene pentru ”proiecte legate de alegeri”.

Aceste proiecte au dat roade în timpul alegerilor prezidențiale ucrainene din 2004, care l-au opus pe rusofilul Viktor Ianukovici, fostul președinte, și pe Victor Iușcenko, orientat spre Occident. Când rezultatele au arătat un ușor avans pentru Ianukovici – contrar sondajelor la ieșirea de la urne finanțate în mare parte de Soros și de aliații săi occidentali – sute de mii de tineri au organizat proteste și greve cu binecuvântarea campaniei lui Iușcenko. Curtea Supremă a Ucrainei a ordonat un nou vot, iar de data asta Iușcenko l-a câștigat.

Scriind în Washington Post, profesorul de științe politice de la Stanford, Michael McFaul – pe care președintele Obama l-a numit ulterior ambasador în Rusia – a apărat intervenția guvernamentală și neguvernamentală americană în alegerile din Ucraina.

S-au amestecat americanii în afacerile interne ale Ucrainei? Da. Agenții americani de influență ar prefera un limbaj diferit pentru a-și descrie activitățile – asistență democratică, promovarea democrației, sprijin pentru societatea civilă etc. – dar activitatea lor, indiferent de modul cum este etichetată, urmărește să influențeze schimbările politice din Ucraina.

În perioada premergătoare votului prezidențial din Ucraina, ONG-urile și-au concentrat resursele pe crearea condițiilor pentru alegeri libere și corecte. Cu toate acestea, majoritatea acestor grupuri au crezut că niște alegeri libere și corecte ar însemna victoria lui Viktor Iușcenko. Și au avut dreptate.

Mai puțin de trei luni mai târziu, Coaliția pentru Democrație și Societate Civilă (CDCS), un ONG finanțat de NDI în Kârgâzstan, a contribuit la lansarea Revoluției Lalelelor din această țară. La fel ca Revoluția Trandafirilor și cea Portocalie, a răsturnat un președinte ales în mod democratic prin paralizarea societății cu ajutorul demonstrațiile de protest. Șeful CDCS, Edil Baisalov, a spus despre perioada în care a fost observator electoral în toamna anului trecut în Ucraina că a trăit ”o experiență formidabilă”, declarând pentru Wall Street Journal: ”Am văzut care pot fi rezultatele muncii noastre”.

OSI a lui Soros a oferit finanțare pentru principalul ziar de opoziție din Kârgâzstan, MSN, condus de directorul de proiect al Freedom House american, Mike Stone.

Phaik Thien Poh, absolvent al London School of Economics and Political Science, a identificat patru criterii pentru revoluțiile colorate:

  1. Liderul în funcție trebuie să fie foarte nepopular și să se confrunte cu ”sindromul lame-duck”.
  2. Forțele anti-regim trebuie să fie întărite de mass-media și de influențe străine.
  3. Revoluția trebuie să fie non-ideologică și să susțină cauze platitudinale precum libertatea, democrația și dezvoltarea economică.
  4. Guvernul corupt trebuie să fie perceput ca fiind susținut de un stat străin pe care poporul nu îl dorește, consolidând astfel forțele anti-regim.

În cazul României, primul criteriu al lui Poh se bazează pe un teren șubred. De la Iliescu, menționat anterior, președinții României s-au bucurat de sprijin occidental. Cu toate acestea, ONG-urile au atacat din ce în ce mai mult Parlamentul condus de PSD cu aceleași tactici pe care aliații susținuți de Soros în Georgia și Ucraina i-au atacat pe șefii lor de stat înainte de a-i răsturna. Cu rețeaua extinsă a lui Soros și cu repatriații săi români educați în Occident și bine finanțați în mass-media și în politica țării, al doilea și al treilea criteriu al lui Poh se aplică pe deplin. În ceea ce privește cel de-al patrulea criteriu, stânga românească a încercat din ce în ce mai mult să lege PSD-ul de Rusia, agățându-se – printre altele – de sprijinul PSD pentru căsătoria tradițională.

Poh a remarcat că Uzbekistan, Kazahstan și Tadjikistan au evitat revoluțiile colorate prin interzicerea finanțării străine pentru mass-media și politică – Uzbekistanul mergând până la interzicerea totală a ONG-urilor străine, cum ar fi Freedom House.

Având în vedere istoria recentă a demonstrațiilor de masă, nu este de mirare că PSD-ul din România ar putea căuta mijloace dure, dar necesare, pentru a evita să devină următoarea crestătură în centura lui Soros.

În ciuda încercărilor lui Soros de a aduce mai multă transparență, democrație și liberalism în Georgia, Ucraina și Kârgâzstan, mai multă corupție, sărăcie, intensificarea conflictelor etnice și război civil au urmat revoluțiilor colorate.

În 2012, alegătorii georgieni au decimat partidul lui Saakașvili după ce au apărut înregistrări cu gardieni de închisoare care sodomizau prizonieri cu mături. Se presupune, cu știința partidului de guvernământ. Saakașvili a părăsit Georgia ajungând în Ucraina în 2015 și a renunțat la cetățenia sa pentru a deveni guvernator al regiunii Odesa. În prezent, el se confruntă cu acuzații penale în ambele țări.

În Ucraina, Ianukovici a devenit prim-ministru în 2006 și a câștigat din nou președinția în 2010, anulând complet rezultatele Revoluției portocalii. Iușcenko a obținut doar cinci procente din voturi. Ucrainenii au sărbătorit cea de-a zecea aniversare a Revoluției Portocalii cu o reconstituire – de data aceasta violentă. Parlamentul ucrainean l-a forțat în cele din urmă pe coruptul Ianukovici să plece și a urmat un război ruso-ucrainean, împreună cu anexarea Crimeei de către Rusia.

Între timp, în Kârgâzstan, corupția, clientelismul și stagnarea economică au însoțit guvernarea lui Kurmanbek Bakiyev, binefăcătorul Revoluției Lalelelor. Bakiyev a fost nevoit să fugă în Belarus când poporul său a organizat o altă revoltă – de data aceasta violentă.

”Întotdeauna este mai ușor să mobilizezi publicul împotriva a ceva decât pentru ceva”, a spus Soros – în mod clar din experiență. Dar, dacă scopul este revoluția, mobilizarea publicului împotriva guvernului devine strictul necesar.

În cel de-al treilea episod ”Soros în România” vom analiza în mod specific modul în care, în ultimii doi ani, fantomele puternice ale lui Soros au încercat neîncetat să submineze și, în cele din urmă, să răstoarne propriul guvern – totul cu sprijinul ONG-urilor americane de stânga, al presei occidentale de centru-stânga și chiar al unor rămășițe ale administrației Obama din cadrul Departamentului de Stat al SUA. (va urma)

Notă: Serialul despre implicarea lui George Soros în România a apărut pe capitalresearch.org, în decembrie 2017.

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole