Un secol de înrobire: Istoria Rezervei Federale (1)

Toată viața ni s-a spus că economia este plictisitoare. Nu merită să pierzi timpul pentru a o înțelege. Și toată viața am fost mințiți.

Război. Sărăcie. Revoluție. Toate se bazează pe economie. Iar economia se bazează pe un singur concept cheie: banii.

Banii. Este apa economică în care ne trăim viața. Îi spunem chiar ”monedă”; curge în jurul nostru, ne poartă în urma sa. Îi îneacă pe cei neatenți.

O folosim în fiecare zi în aproape toate tranzacțiile. Ne petrecem viețile muncind pentru ea, făcându-ne griji pentru ea, economisind-o, cheltuind-o, ciupind-o. Ne definește statutul social. Ne compromite moralitatea. Oamenii sunt dispuși să lupte, să moară și să ucidă pentru ea.

Dar ce este? De unde provine? Cum este creată? Cine o controlează? Remarcabil că, dată fiind importanța sa centrală în viața noastră, nici măcar o persoană dintr-o sută nu poate răspunde la întrebări atât de elementare despre bani.

Intervievator: Așadar, dacă v-ați planifica o familie, ați vrea să știți de unde vin copiii. Și asta se referă mult la bănci. Așa că dați-mi voie să vă întreb: De unde vin banii?

Persoana intervievată 1: De unde vin banii? Guvernul îi tipărește. Sunt tipăriți.

Intervievator: Cum se creează bani noi?

Persoana intervievată 2: Prin muncă. Oamenii muncesc și produc bogăție, iar banii ar trebui să corespundă acestei bogății.

Intervievator: De unde provin banii?

Intervievat 3: Ei bine, eu am o viziune destul de diferită asupra banilor. De fapt, vin din copaci, nu?

Cum putem fi atât de ignoranți în legătură cu un subiect de o asemenea importanță? ”De unde vin banii?” este o întrebare elementară, copilărească. Atunci de ce singurul nostru răspuns este cel copilăresc, menit să fie o glumă: ”Crește în copaci”?

O stare de ignoranță atât de profundă nu putea să apară în mod natural. Încă de copii, suntem curioși în legătură cu lumea și dornici să învățăm despre modul în care funcționează. Și ce ar putea duce la o mai bună înțelegere a modului cum funcționează lumea decât cunoașterea banilor, crearea și distrugerea lor? Cu toate acestea, discuția despre subiect este evitată cu grijă în anii de școală și ignorată în viața noastră de zi cu zi. Ignoranța noastră este artificială, o perdea de fum ridicată intenționat și perpetuată cu ajutorul unor sisteme complicate și al unui jargon economic insuportabil.

Dar nu este nevoie de un economist pentru a înțelege importanța banilor. În adâncul sufletului nostru, știm cu toții că războaiele, sărăcia, violența, toate se articulează în jurul banilor. Pare a fi un puzzle cu o mie de piese care așteaptă doar să fie rezolvat. Și chiar este.

Piesele de puzzle, luate împreună, creează o imagine a Rezervei Federale, banca centrală a Americii și inima sistemului bancar al țării. În ciuda importanței sale vitale pentru economie, relativ puțini au auzit de ea și tot mai puțini știu ce este, în ciuda încercărilor băncii de a se autodescrie:

”Economia noastră funcționează pe baza unui sistem complex de schimb de bunuri și servicii în care banii joacă un rol esențial. Monedă, valută, conturi de economii și conturi curente; oferta globală de bani este gestionată de Rezerva Federală. Banii reprezintă mediul prin care au loc schimburile economice, iar banii, ca standard de valoare, ne ajută să stabilim prețurile pentru bunuri și servicii. Sarcina gestionării banilor – politica monetară – este de a păstra puterea de cumpărare a dolarului, asigurând în același timp disponibilitatea unei cantități suficiente de bani în scopul promovării creșterii economice.

De asemenea, Rezerva Federală promovează siguranța și soliditatea instituțiilor din sistemul bancar. Se asigură că mecanismele prin care efectuăm plăți, fie că sunt în numerar, prin cecuri sau prin mijloace electronice, funcționează fără probleme și în mod eficient.

Iar în rolul său fiscal, acționează ca bancher pentru guvernul Statelor Unite.

Acum, aceste îndatoriri cuprind principalele responsabilități ale băncii noastre centrale”. (SURSA: The Fed: Banca centrală a națiunii noastre)

Dar, pentru a înțelege Rezerva Federală, trebuie mai întâi să-i înțelegem originile și contextul. Trebuie să deconstruim puzzle-ul.

Prima piesă a acestui puzzle se află la Casa Albă. Aici a fost semnată Legea privind Rezerva Federală, cunoscută atunci sub numele de Currency Bill, după adoptarea ei de Camera Reprezentanților și de Senat, la sfârșitul lunii decembrie 1913.

The New York Times din ajunul Crăciunului din 1913 a descris scena festivă: ”Spiritul Crăciunului a cuprins adunarea. Deși ceremonia a fost ceva mai puțin impresionantă decât cea de semnare a legii Tarriff din 3 octombrie anul trecut, în aceeași sală spectatorii au fost mult mai entuziaști și au profitat de orice ocazie pentru a aplauda.”

Acolo, la Casa Albă, în acea fatidică seară de decembrie, președintele Wilson a cedat ultima peliculă de control asupra rezervei monetare americane unui cartel – o bandă bine organizată de escroci. Atât de reușită, atât de vicleană, atât de bine ascunsă încât, chiar și acum, un secol mai târziu, puțini știu de existența sa, ca să nu mai vorbim de detaliile operațiunilor sale. Dar aceste detalii au fost recunoscute în mod deschis timp de decenii.

Bineînțeles, așa cum am fost învățați să găsim economia plictisitoare, am fost învățați că această poveste este plictisitoare. Iată cum o relatează chiar Rezerva Federală: ”Statele Unite se confruntau cu probleme financiare grave. La începutul secolului, majoritatea băncilor emiteau propria monedă, numită ”bancnote”. Problema era că moneda considerată bună într-un stat era uneori lipsită de valoare în altul. Oamenii au început să își piardă încrederea în banii lor, întrucât aceștia erau la fel de sănătoși ca și banca care îi emitea. De teamă că banca lor ar putea da faliment, s-au grăbit să-și schimbe bancnotele pe aur sau argint. Încercând să facă acest lucru, au creat Panica din 1907”. (SURSA: Where The Bankers Bankers Bank)

În timpul panicii, oamenii au năvălit la bănci și și-au cerut depozitele. Băncile nu au putut satisface cererea; pur și simplu nu aveau suficiente monede de aur și argint disponibile. Multe bănci au dat faliment. Oamenii au pierdut milioane de dolari, afacerile au avut de suferit, șomajul a crescut, iar stabilitatea sistemului nostru economic a fost din nou amenințată.

Ei bine, acest lucru nu mai putea continua. Dacă țara avea de gând să crească și să prospere, trebuiau găsite niște mijloace pentru a obține stabilitate financiară și economică.

Pentru a preveni panici financiare precum cea din 1907, președintele Woodrow Wilson a promulgat Legea privind Rezervele Federale în 1913. (SURSA: Prea mult, prea puțin)

Dar aceasta este istoria povestită de învingători: o viziune revizionistă în care crearea unei bănci centrale menită să controleze masa monetară a națiunii este doar o notă de subsol istorică, plictisitoare. La fel de importantă ca inventarea fermoarului sau ca o nebunie de la începutul secolului XX cu hula-hoop. Adevărul este că povestea conclavului bancar secret aflat la originea Legii Rezervei Federale este la fel de captivantă și dramatică ca orice scenariu de film polițist de la Hollywood. Și cu atât mai remarcabilă, cu cât este adevărată.

Reluăm povestea, în mod corespunzător, la adăpostul întunericului. Era în noaptea de 22 noiembrie 1910, iar un grup dintre cei mai bogați și mai puternici oameni din America se urcau într-un vagon privat, într-o gară modestă din Hoboken, New Jersey. Vagonul, care aștepta cu jaluzelele trase pentru a împiedica privitorii să vadă înăuntru, îi aparținea senatorului Nelson Aldrich, socrul miliardarului moștenitor al dinastiei Rockefeller, John D. Rockefeller Jr. Figură centrală în influenta Comisie de Finanțe a Senatului, unde supraveghea politica monetară a națiunii, Aldrich era numit în presă ”directorul general al națiunii”. Alături de el, în acea seară, se aflau secretarul său particular, Shelton, și o parte din elita bancară și financiară: A. Piatt Andrew, secretarul adjunct al Trezoreriei; Frank Vanderlip, președintele National City Bank of New York; Henry P. Davison, partener senior al J.P. Morgan Company; Benjamin Strong Jr., asociat al J.P. Morgan și președinte al Bankers Trust Co. și Paul Warburg, moștenitorul familiei bancare Warburg și ginerele lui Solomon Loeb, de la celebra firmă de investiții din New York, Kuhn, Loeb & Company.

Bărbaților li se spusese să sosească unul câte unul după apusul soarelui, pentru a atrage cât mai puțin atenția. Într-adevăr, secretul era atât de important pentru misiunea lor, încât grupul nu a folosit decât prenumele pe tot parcursul călătoriei, pentru a-și păstra adevărata identitate chiar și față de proprii servitori și ospătari. Mișcările unuia dintre ei ar fi fost un motiv suficient pentru a atrage atenția presei vorace din New York. Mai ales într-o epocă în care reforma bancară și monetară era văzută ca o problemă cheie pentru viitorul națiunii; o întâlnire a tuturor acestora, acum, ar fi fost cu siguranță povestea secolului. Și așa a și fost.

Destinația lor? Insula izolată Jekyll Island, în largul coastei Georgiei, unde se afla prestigiosul Jekyll Island Club, printre ai cărui membri se numărau Morgan, Rockefeller, Warburg și Rothschild. Scopul lor? Davison le-a spus neînfricaților reporteri ai ziarelor locale (care au aflat de întâlnire) că se duc la vânătoare de rațe. Dar, în realitate, aveau de gând să elaboreze o reformă a industriei bancare a națiunii, în cel mai mare secret.

Edward Griffin, autorul best-seller-ului ”The Creature from Jekyll Island” și cercetător de lungă durată al Rezervei Federale, explică: ”Băncile au decis că, din moment ce oricum urma să existe o legislație care să le controleze industria, nu ar fi trebuit să stea și să aștepte să vadă ce se întâmplă și să-și încrucișeze degetele că totul va fi bine. Au decis să facă ceea ce fac multe carteluri astăzi: au decis să preia conducerea. Și ei vor fi cei care vor cere reglementări și reforme.

Tuturor le place cuvântul ”reformă”. Poporul american pică pe spate când aude cuvântul ”reformă”. Este suficient să pui acest cuvânt în orice act legislativ corupt, să-l numești ”reformă” și oamenii spun ”Oh, sunt de acord cu reforma”. Așa că îl votează sau îl acceptă.

Asta făceau ei. Au decis: ”Vom reforma propria noastră industrie”. Cu alte cuvinte, ”Vom crea un cartel și vom da cartelului puterea guvernului. Vom primi acordul nostru astfel încât să ne putem autoreglementa în avantajul nostru și îl vom numi Legea Rezervei Federale. Și apoi vom duce acest acord de cartel la Washington și îi vom convinge pe idioții de acolo să îl transforme în lege.”

Aceasta a fost practic strategia. A fost o strategie strălucită. Bineînțeles că vedem că se întâmplă tot timpul. Cu siguranță, în zilele noastre, același lucru s-a întâmplat în alte industrii cartelizate. Chiar acum vedem cum se desfășoară în domeniul sănătății. Dar la acea vreme era vorba de sectorul bancar, OK? Și astfel, cartelul bancar și-a scris propriile reguli și reglementări, le-a numit Legea Rezervei Federale, a fost adoptată ca lege și a fost foarte mult pe placul lor. Pentru că ei au scris-o. Și, în esență, ceea ce au creat a fost un set de reguli ce le-a permis să își reglementeze industria. Dar au mers chiar mai departe de atât. De fapt, îmi este clar, atunci când le citeam scrisorile și conversațiile de atunci, precum și dezbaterile, că nu au visat niciodată că Congresul va fi de acord și le va acorda și dreptul de a emite masa monetară a națiunii. Nu numai că acum urmau să își reglementeze propria industrie, dar au primit acest cadou incredibil, fără măcar să viseze că li se va oferi (deși negociau pentru el): Congresul le-a dat autoritatea de a emite banii națiunii. Congresul a cedat băncilor private dreptul suveran de a emite banii națiunii.

Și astfel, toate acestea se aflau în Legea Rezervei Federale, iar poporul american s-a bucurat pentru că li s-a spus și au fost convinși că acesta era în sfârșit un mijloc de a controla această mare creatură din Insula Jekyll”. (SURSA: Interviu cu G. Edward Griffin)

În mod uimitor, au reușit nu doar să conspire pentru a scrie legislația care avea să devină în cele din urmă Federal Reserve Act, ci și să țină totul secret pentru public, timp de decenii. Americanii de rând au aflat pentru prima dată în 1916, de la Bertie Charles Forbes, scriitorul financiar care avea să fondeze mai târziu revista Forbes – nerecunoscută pe deplin decât un sfert de secol mai târziu, când Frank Vanderlip a scris o recunoaștere întâmplătoare a întâlnirii, în ediția din 9 februarie 1935 a publicației The Saturday Evening Post: ”Am fost la fel de secretos – de fapt, la fel de discret – ca orice conspirator […] Nu cred că este o exagerare să vorbesc despre expediția noastră secretă pe insula Jekyll ca fiind ocazia conceperii reale a ceea ce a devenit, în cele din urmă, Sistemul Rezervei Federale.” (va urma)

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs