Secretele din Silicon Valley. Ceea ce Big Tech nu vrea să știți (4)

De fapt, ar fi mai surprinzător să găsim o companie importantă din Silicon Valley care să nu fie legată într-un fel sau altul de armata americană sau de agențiile de informații americane. Acesta nu este un accident al istoriei sau o simplă coincidență. Însăși originea internetului provine din programele obscure ale Pentagonului pentru dezvoltarea tehnologiilor perfecte de comandă și control. De la primele încercări de a forma baze de date electronice cu informații despre contrainsurgenții din Vietnam și până în prezent, această tehnologie (așa cum spune Yasha Levine, autorul cărții Surveillance Valley: Istoria militară secretă a internetului) a fost concepută pentru a fi folosită ca instrument de război împotriva populațiilor țintă.

YASHA LEVINE: ”Pentru a înțelege ce este și ce a devenit internetul, trebuie să ne întoarcem la începuturi. Înapoi în anii 1960, când internetul a fost creat de Pentagon. Pe atunci, America era un imperiu global relativ nou, care se confrunta cu o lume din ce în ce mai haotică și mai violentă. Războiul din Vietnam – acesta a fost central – dar SUA se confruntau cu insurgențe în întreaga lume, din America Latină până în Asia de Sud-Est. De asemenea, se confruntau cu un mediu intern din ce în ce mai volatil și mai violent. Ați avut mișcarea împotriva războiului. Ați avut activismul militant al negrilor. Grupuri precum Weather Underground, care declanșau zilnic bombe în orașe din întreaga țară. Ați avut revolte rasiale în marile orașe. Iar generalii paranoici ai Americii au privit aceste lucruri și au văzut o vastă conspirație comunistă, bineînțeles. Au văzut Uniunea Sovietică extinzându-se la nivel global, susținând insurecțiile din întreaga lume, sprijinind țările care se opuneau Americii. În același timp, ei susțineau mișcările de opoziție din America și au văzut în asta un nou tip de război. Însă nu era un război tradițional pe care îl puteai purta cu arme tradiționale. Nu era un război cu bombe nucleare. Nu era un război în care puteai trimite o divizie de tancuri, întrucât combatanții nu purtau uniforme și nu mărșăluiau în formație. Ei făceau parte din populația civilă.”

Așadar, a fost un nou tip de război și un nou tip de insurgență globală. Iar în anumite cercuri rarefiate din armată, oameni familiarizați cu noul tip de tehnologie informatică în curs de dezvoltare credeau că singura modalitate de a lupta și de a câștiga noul război era de a dezvolta noi arme informaționale. Adică o tehnologie informatică capabilă să poată: ingera date despre oameni și mișcări politice; combina sondaje de opinie, date economice, antecedente penale, antecedente de recrutare, fotografii, conversații telefonice interceptate de serviciile de securitate; pune toate acestea în baze de date menite să permită analiștilor să efectueze analize sofisticate și sondaje predictive. Ideea era că trebuia să afli cine este inamicul și să îl izolezi de populația generală, iar apoi să-l elimini. Iar la acea vreme, unii chiar visau să creeze într-o zi un sistem global de management capabil să poată supraveghea lumea în timp real. Să intercepteze amenințările înainte ca ele să se producă, în același mod în care sistemul de apărare radar de avertizare timpurie al Americii a făcut-o pentru avioanele ostile.

Acesta a fost contextul general în anii apariției internetului. În prezent, originile s-au pierdut în cea mai mare parte. Foarte puține istorii le menționează, chiar și în mică măsură. Dar în anii 1960, originile tehnologiei respective ca instrument de supraveghere și control erau foarte evidente. La acea vreme, populația nu vedea computerele și rețelele de calculatoare ca pe niște instrumente de eliberare sau tehnologii utopice, ci ca pe niște instrumente de control politic și social – iar acest lucru includea în special ARPANET, rețeaua care avea să se transforme mai târziu în internet. (SURSA: Yasha Levine: Surveillance Valley: Istoria militară secretă a internetului: The Secret Military History of the Internet)

Internetul nu a fost niciodată conceput ca un instrument de eliberare. Încă de la începuturile sale a fost destinat să fie un instrument de urmărire, supraveghere și, în cele din urmă, de control al unei populații țintă. Iar în mediul volatil al anilor 1960, acea ”populație-țintă” s-a transformat rapid, din contrainsurgenții din Viet Cong în publicul american însuși și în oricine ar fi putut reprezenta o amenințare pentru ambițiile Pentagonului în țară sau în străinătate.

Văzute în lumina acestei istorii, evoluțiile recente de pe internet au mai mult sens. Silicon Valley nu a răsărit de la sine din pământul californian. A fost însămânțat cu grijă acolo de către armată și agențiile de informații. Acestea au nevoie vitală de tehnologie pentru a lupta în războiul informațional al secolului XXI.

Departamentul Apărării nu a anunțat în 2003 că va ”lupta împotriva internetului” ca și cum ar fi fost un sistem de război inamic, întrucât se temea că internetul ar putea fi transformat în armă. Ei știau că este deja o armă, pentru că ei înșiși îl transformaseră în armă.

Guvernul SUA nu se teme de ruși și de capacitatea lor de a ”submina democrația americană” prin achiziționarea de publicitate de mii de dolari pe Facebook. Ei au fost cei care au imaginat în primul rând un sistem LifeLog pentru a observa și controla populația.

Pentagonul nu se îngrijorează de vulnerabilitățile de securitate ale internetului. Armata exploatează vulnerabilitățile pentru a dezvolta unele dintre cele mai distructive arme cibernetice lansate până acum, inclusiv Stuxnet, dezvoltat de SUA și Israel.

Și, pe măsură ce următoarea generație de tehnologii de rețea amenință să adauge în bazele de date guvernamentale nu doar informațiile noastre de pe Facebook, căutările noastre pe Google, tweet-urile și achizițiile noastre, ci și să conecteze fiecare obiect din lume direct la bazele de date, armata se va afla din nou în vârful de lance al următoarei revoluții a internetului.

SEAN O’KEEFE: ”Internetul obiectelor pătrunde într-o zonă tot mai largă a vieții de zi cu zi și a economiei globale. Prietenii noștri de la Wikipedia definesc Internetul obiectelor ca fiind o rețea de obiecte fizice – lucruri încorporate cu electronice (senzori software, conectivitate de rețea) – care permite acestor obiecte să colecteze și să facă schimb de date. În esență, permite ca obiectele să fie detectate și controlate de la distanță, creând o integrare între lumea fizică și sistemele informatice. Gândiți-vă la rețeaua inteligentă: sisteme energetice legate între ele pentru a maximiza eficiența, toate legate de acest obiectiv. Internetul obiectelor transformă afacerile moderne, valorificând senzorii încorporați, conectivitatea, analizele digitale și automatizarea pentru a oferi o mai mare eficiență și eficacitate pe o gamă largă de fronturi de piață.”

Armata a fost un lider în dezvoltarea multora dintre tehnologiile componente ale internetului obiectelor, dar poate face mai mult pentru a valorifica beneficiile. Instituția de securitate națională în sens larg se confruntă, de asemenea, cu provocări unice în ceea ce privește adoptarea tehnologiilor internetului obiectelor, de la securitate și asigurarea misiunii, până la constrângeri legate de infrastructură, costuri și obstacole culturale. Cu doar câteva luni în urmă, Programul CSIS pentru tehnologii strategice a publicat un raport: Leveraging the Internet of Things for a More Efficient and Effective Military. Se subliniază acolo modul cum armata poate adopta lecțiile din sectorul privat pentru a profita de aceste beneficii mai largi ale internetului obiectelor. (SURSA: Leveraging the Internet of Things for a More Efficient and Effective Military – Discurs de deschidere)

De la primele zile ale informaticii în rețea – când ARPANET era încă doar o licărire în ochii inginerilor, iar celebrul informatician ARPA J. C. R. Licklider scria memo-uri colegilor săi din Palo Alto, cu privire la viziunea sa despre o ”Rețea de calculatoare intergalactică” – și până astăzi, când oamenii de știință de la DARPA pun la cale utilizări militare pentru Internetul obiectelor, tehnologia care stă la baza planurilor guvernului SUA de a domina întregul spectru al lumii cibernetice a avansat cu pași uriași. Dar viziunea în sine rămâne aceeași.

În această viziune, fiecare persoană este urmărită, conversațiile sale sunt înregistrate, achizițiile sale sunt monitorizate, rețelele sale sociale sunt cartografiate, obiceiurile sale sunt studiate și, în cele din urmă, comportamentele sale sunt prezise, astfel încât Pentagonul și spionii din Silicon Valley să poată controla mai bine populația. Și, odată cu apariția tehnologiilor în urma cărora fiecare obiect deținut ne va spiona și va transmite datele prin intermediul rețelelor compromise de agențiile de informații, viziunea este mai aproape ca niciodată de realitate.

Iar acolo, ajutând ca această viziune să devină realitate, se află giganții din Big Tech – fondați, finanțați, ajutați și, la nevoie, compromiși de spionii și soldații dornici să controleze total lumea cibernetică.

Acesta este secretul Silicon Valley. Într-un sens cheie, giganții Big Tech sunt Pentagonul și comunitatea de informații. DoD și agențiile de informații sunt giganții Big Tech. Așa a fost încă din zorii informaticii moderne și așa rămâne și astăzi.

Nu ar trebui să fim surprinși de faptul că lumea internetului – lumea lăsată moștenire de ARPANET – seamănă din ce în ce mai mult cu un dispozitiv de supraveghere permanentă. Asta i-a fost menirea încă din start.

Publicul, în mod fericit, nu este conștient de realitate (sau o ignoră cu bună știință) și continuă să își înregistreze fiecare mișcare în jurnalul de viață de pe Facebook. Continuă să pună cele mai intime întrebări pe Google și să își introducă datele personale în gura mare a bestiei PRISM.

S-ar putea să fie prea târziu pentru a ne retrage de pe marginea prăpastiei din această rețea fără fir, mereu conectată și supravegheată. Dar până când nu vom privi direct la faptele ce arată că Big Tech este un paravan pentru guvernul SUA, nu vom spera niciodată să scăpăm din capcana de silicon pe care ne-au întins-o.