Apetitul UE pentru apărarea Ucrainei a fost afectat de criza energetică

În timp ce președintele Biden ar putea avea dreptate atunci când l-a avertizat pe președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu privire la probabilitatea ca Rusia să-i invadeze țara în această iarnă, nu există niciun motiv pentru ca America să suplinească responsabilitatea principală a NATO în ceea ce privește apărarea Europei Occidentale împotriva ambițiilor teritoriale rusești.

NATO a fost creată în 1949 de către SUA, Canada și mai multe țări din UE în mod expres cu scopul de a asigura securitatea colectivă împotriva expansionismului Uniunii Sovietice, după cel de-al Doilea Război Mondial.

De atunci, acționând prin intermediul Forței de reacție a NATO (NRF), alianța a fost reticentă în a-și folosi mușchii, nereușind să întărească statele baltice, Polonia sau România ca răspuns la invazia Rusiei în Crimeea, în 2014.

Germania, o putere economică dominantă a UE și o slăbiciune notabilă a NATO (doar 1,5% din PIB pentru armată), evită să sprijine NRF în criza din Ucraina din pricina dependenței (autoprovocată) de resursele energetice ruse. Aproximativ 40% din gazele naturale ale Germaniei provin de la ruși.

Berlinul, un important exportator de arme către Egipt, refuză să furnizeze arme Ucrainei și împiedică în mod activ Estonia să facă acest lucru.

Între timp, Marea Britanie a transportat pe calea aerului arme antitanc în Ucraina și a efectuat zboruri de colectare de informații legate de Ucraina. Aceste zboruri au ocolit cerul Germaniei, pentru evitarea unor jenante permisiuni de survolare adresate noului guvern al cancelarului Olaf Scholz.

Germania s-a autosabotat pentru a deveni și mai dependentă de gazul rusesc, după ce a închis centralele nucleare în decembrie, urmând ca alte trei să fie scoase din uz în acest an.

Fenomenul se întâmplă în condițiile în care închiderea centralelor pe cărbune din întreaga Europă a făcut ca populația să fie tot mai dependentă de gazele naturale – inclusiv ca rezervă pentru energia solară și eoliană intermitentă, puternic subvenționată. Prețurile la gaze au crescut cu 600% ca urmare a unui decalaj în producția eoliană din vara trecută, iar condițiile nu pot decât să se înrăutățească pe măsură ce Europa consumă rezervele de pe stoc.

Adăugați faptul că un război fierbinte în Ucraina ar putea provoca un embargo asupra gazului rusesc, care va lipsi din gospodării, va forța oprirea producției, va perturba și mai mult lanțurile de aprovizionare cu mărfuri și va necesita, eventual, raționalizarea energiei.

UE are motive întemeiate să se teamă că Rusia va folosi ca pârghie de negociere susținerea aprovizionării cu energie… o lecție pe care Ucraina a învățat-o pe pielea ei atunci când Gazprom i-a întrerupt aprovizionarea cu gaze timp de 13 zile, în timpul unei dispute din 2009, cu efecte dureroase, vizibile până în Polonia și în alte țări europene.

În mod paradoxal, deși rezervele de gaz ale Europei sunt mai mici decât cele ale Rusiei, este posibil ca UE să aibă la fel de multe gaze de șist ca și SUA, dar pe care guvernele refuză să le exploateze. După cum a declarat fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în 2014, Rusia ”se implică activ” la nivelul grupurilor ecologiste ”care lucrează împotriva gazelor de șist, evident pentru a menține dependența europeană de gazul rusesc importat”.

De asemenea, în mod ironic, Moscova exploatează deja această durere europeană legată de gazul de șist prin încetinirea livrărilor, ceea ce, la rându-i, va duce la creșterea cerințelor (și a prețurilor) pentru o mai mare utilizare a cărbunelui.

Nimic din toate acestea nu era necesar. Administrația Trump a presat Germania să construiască terminale de import de gaz natural lichefiat (GNL) pentru a-și diversifica aprovizionarea cu gaze, așa cum au făcut Polonia, Olanda și Lituania.

În schimb, terminalele germane de GNL au obținut greu autorizațiile, iar o companie a decis anul trecut să transforme un proiect de GNL într-un ”hub de hidrogen verde”, incluzând un terminal de import pentru amoniac și o instalație de electroliză.

După ce a anulat în mod inexplicabil gazoductul american-canadian Keystone XL în prima sa zi de mandat, apoi a ridicat sancțiunile administrației Trump asupra gazoductului transbaltic Nord Stream 2 (menit să permită Rusiei să livreze gaze naturale Germaniei), administrația Biden se străduiește acum să localizeze gazul de rezervă pentru a salva Europa de bunăvoința președintelui Putin.

Deși Biden spune că susține o revenire la sancțiunile americane asupra Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina, iar administrația noului cancelar Olaf Scholz a semnalat că o escaladare a crizei ar putea determina Germania să nu acorde licență utilizării gazoductului, o iarnă europeană rece și întunecată ar putea schimba calculul.

Mesajul oficial din partea Germaniei este ambiguu. Când a fost întrebat despre suspendarea Nord Stream 2, ministrul apărării al cancelarului Scholz a răspuns: ”Nu ar trebui să tragem [Nord Stream 2] în acest conflict”.

Aparent pentru a întări hotărârea europeană a NATO în apărarea Ucrainei, VOA News citează declarația unui oficial american de rang înalt: ”Am lucrat pentru a identifica volume suplimentare de gaze naturale non-rusești din diferite zone ale lumii, din Africa de Nord și Orientul Mijlociu până în Asia și Statele Unite”.

După cum a relatat The Wall Street Journal, exporturile de GNL din SUA sunt aproape epuizate, multe nave de marfă îndreptându-se deja spre Europa. Cu toate acestea, o capacitate suplimentară care ar trebui să intre în funcțiune în cursul lui 2022 va face din America principalul exportator de GNL din lume.

Qatar și Australia, de asemenea mari producători de GNL, ar putea fi în măsură să stimuleze aprovizionarea de urgență a Europei. Cu toate acestea, nu suficient pentru a împiedica Rusia să impună o penurie severă de energie necesară încălzirii din timpul iernii, în condițiile unei ofensive asupra Ucrainei.

Și în timp ce strategii de la Casa Albă pot calcula că Kremlinul nu dorește să renunțe la veniturile europene din petrol și gaze din cauza unei dispute în Ucraina, Rusia are alți clienți energetici foarte dispuși să preia marfa, inclusiv Beijingul.

Gazprom construiește, de asemenea, gazoducte către China. Nu este în interesul Occidentului ca, pe măsură ce Europa devine mai dependentă de Rusia pentru gaz, Rusia să devină mai puțin dependentă de Europa pentru bani.

Situația devine și mai gravă.

Observând oportunități pentru ambițiile de colaborare reflectate de dezastrul disfuncțional al retragerii SUA din Afganistan și de cifrele sumbre legate de popularitatea administrației Biden, Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au convenit recent să coopereze în susținerea agendelor expansioniste ale fiecăruia dintre ei. Rusia în Ucraina și China în Taiwan.

Alianța tot mai strânsă între cei mai periculoși adversari globali ai noștri cu siguranță nu este ceea ce majoritatea am sperat atunci când candidatul prezidențial Biden a promis că va fi un ”unificator”.

Iar de atunci, Joe a dat atât Ucrainei, cât și aliaților noștri din NATO, motive puternice de îngrijorare.

Larry Bell este profesor de arhitectură spațială la Universitatea din Houston, unde a fondat Centrul Internațional Sasakawa pentru Arhitectură Spațială. Cea mai recentă dintre cele 11 cărți ale sale, ”Beyond Flagpoles and Footprints: Pioneering the Space Frontier”, scrisă împreună cu Buzz Aldrin (2021), este disponibilă pe Amazon.