Ursula von der Leyen refuză să publice mesajele schimbate cu șeful Pfizer

Emily O’Reilly

Articolul de mai jos a fost publicat în cotidianul britanic The Times, pe 28 ianuarie 2022

Ursula von der Leyen și Comisia Europeană au fost acuzate de ”administrare defectuoasă” după ce au refuzat să publice mesajele text pe care aceasta le-a trimis directorului general al Pfizer în timpul negocierilor pentru cumpărarea a 1,8 miliarde de doze de vaccin Covid.

Președinta Comisiei a recunoscut public că i-a trimis în mod repetat mesaje-text lui Albert Bourla, șeful gigantului farmaceutic, în luna aprilie a anului trecut, în timp ce negocierile au atins punctul culminant pe fondul unor noi blocaje și al presiunilor pentru ca UE să accelereze vaccinarea.

De atunci s-a aflat că, în conformitate cu termenii acordului – a cărui valoare este estimată la 35 de miliarde de euro (29 de miliarde de lire sterline) – Von der Leyen a negociat personal ca prețul vaccinului Pfizer pentru contribuabilii europeni să fie majorat cu peste un sfert, de la 15,50 euro la 19,50 euro (16 lire sterline).

Biroul ei și Comisia au respins cererile eurodeputaților și ale presei de publicare a mesajelor în conformitate cu normele de ”transparență” de la Bruxelles, argumentând că ”din cauza naturii lor efemere și de scurtă durată, mesajele text și instantanee” nu se califică și au fost șterse.

O hotărâre de astăzi Ombudsman-ului Emily O’Reilly, mediatorul UE pentru proceduri administrative și transparență, a declarat că biroul lui Von der Leyen și comisia au încălcat aceste reguli.

”Nu s-a făcut nicio încercare de a identifica dacă existau mesaje text. Acest lucru nu corespunde așteptărilor rezonabile privind transparența și standardele administrative în cadrul Comisiei”, a declarat O’Reilly. ”Nu toate mesajele text trebuie să fie înregistrate, dar mesajele text intră în mod clar sub incidența legii UE privind transparența și, prin urmare, mesajele text relevante ar trebui înregistrate. Nu este credibil să se susțină contrariul”.

Emițând o hotărâre fără caracter obligatoriu de ”administrare defectuoasă”, O’Reilly a cerut Comisiei să ceară ”biroului personal al președintelui Comisiei să caute din nou mesajele text relevante, precizând clar că această căutare nu ar trebui să se limiteze la documentele înregistrate”.

”Când vine vorba de dreptul de acces public la documentele UE, contează conținutul documentului și nu dispozitivul sau forma. Dacă mesajele text se referă la politicile și deciziile UE, acestea ar trebui tratate ca documente UE”, a declarat O’Reilly.

Sophie in ‘t Veld, un eurodeputat liberal olandez, a declarat că ”verdictul foarte clar” înseamnă că Parlamentul European ar trebui ”să o tragă public la răspundere pe Von Der Leyen în legătură cu ștergerea schimbului de SMS-uri cu șeful Pfizer”.

Acesta este un moment crucial pentru democrație la nivelul instituțional al UE. Ceea ce se va întâmpla în continuare va avea implicații enorme”, a adăugat ea.

Von Der Leyen, în vârstă de 63 de ani, are un palmares de controverse legate de SMS-uri. În timp ce era ministrul german al apărării, ea a fost criticată pentru că a șters comunicațiile de pe telefonul mobil în cadrul unei anchete privind contractele de achiziții publice pe care le negocia, deși în cele din urmă a fost exonerată de orice vină.

Ca și în Marea Britanie, secretul a înconjurat costul vaccinurilor Covid, pe fondul acuzațiilor că Pfizer și alte companii au obținut profituri uriașe de pe urma pandemiei.

Analizele efectuate de organizații precum Oxfam au constatat că firme precum Pfizer și Moderna taxează guvernele cu ”până la 41 de miliarde de dolari (31 de miliarde de lire sterline) peste costul estimat de producție” pentru vaccinuri.

Notă: Până în acest moment, procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, nu a avut nicio reacție pe marginea Anchetei Ursula-Pfizer (anchetă de unde rezultă cel puțin un conflict de interese major și suspiciuni clare de corupție).

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Link-uri utile

    Ne gasesti pe

    © opozitia.net | All rights reserved.
    CONECTARE
    Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs