34.3 C
București
luni, 4 iulie 2022

De ce românii au nevoie de Donald Trump ca de aer

NOTĂ: Acest articol a fost publicat de Agenția Mediafax pe 4 iunie 2020. Apoi a ”dispărut” subit, într-o noapte foarte agitată de noiembrie 2021, împreună cu alte 300 de comentarii și analize.

Actorul Kevin Spacey, care joacă magistral rolul președintelui SUA în serialul House of Cards, are la un moment dat o replică în stilul său inconfundabil: ”In politics, you either eat the baby or you are the baby”.

Uitându-mă la ce se întâmplă zilele astea în America, realizez că scenariștii serialului nu au fost prea departe de realitate atunci când au încercat să redea crâmpeie din viața politică de la Washington. În esență, ficțiunea pusă în scenă de actorii de la Hollywood vorbește despre lipsa totală de scrupule în lupta pentru putere: ca să ajungi la Casa Albă trebuie să calci peste cadavre!

Înainte de izbucnirea pandemiei Covid-19 drumul lui Donald Trump către un nou mandat de președinte părea presărat cu trandafiri. La fel de lipsit de incidente ca o plimbare nocturnă în curtea Casei Albe. Cu Joe Biden contracandidat, până și cele mai optimiste voci din tabăra democraților și-ar fi pariat întreaga avere pe victoria lui Trump. Economia mergea la turație maximă, șomajul atingea minime record, Joe Biden vorbea singur în fața oglinzii, în încercarea de a se convinge că ar fi bun de președinte.  

Pandemia Covid-19 și moartea afro-americanului George Floyd au fost cele două evenimente cu impact major care au relansat lupta pentru Casa Albă. Cinici, democrații au simțit mirosul de praf de pușcă și au profitat fără să clipească. Sensibilizați de filmul arestării lui Floyd, protestatarii pașnici s-au trezit înconjurați de hoarde de anarhiști puși pe jaf, vandalizări și crime. Încurajările iresponsabile din partea presei cu afinități liberale (”Distrugerea proprietății nu înseamnă violență” – New York Magazine) au turnat gaz peste foc. Polițiștii din Minneapolis (ai căror șefi sunt afro-americani, by the way) s-au trezit cu ștampila Ku Klux Klan lipită pe frunte. Americanii și-au văzut proprietățile incendiate și au început să doarmă cu pistolul sub pernă. S-au baricadat în propriile case, speriați de apariția pe străzi a noului terorist. De data asta unul vizibil, în carne și oase.

Analiștii au găsit imediat vinovatul de serviciu: președintele Trump și acoliții lui! Pentru că, nu-i așa, doar un șef de stat rasist, care se opune migrației ilegale și globalizării bezmetice cu iz totalitar, ar fi putut să-l radicalizeze pe ofițerul Derek Chauvin până într-acolo încât să-l omoare cu sânge rece pe suspectul de culoare George Floyd. Altfel, un infractor de drept comun ajuns între timp erou în ochii democraților.

Pentru cei nefamiliarizați cu politica americană, o mică paranteză. Tradițional, democrații sunt protectorii minorităților de ori fel: etnice, religioase, sexuale, rasiale ș.a.m.d. Dacă ar putea, ar fi în stare să aducă în Statele Unite (cu vapoare, cu avioane sau înot), legal sau nu, milioane de astfel de minorități din toată lumea, cetățeni capabili să pună ștampila de vot acolo unde trebuie, la momentul oportun. Orice scandal cu tentă rasistă în plină guvernare republicană le vine fix ca o mănușă.

Revenim la subiect. Black Lives Matter, mișcarea împotriva rasismului și brutalității Poliției, și-a coordonat acțiunile inclusiv în orașe mari din Europa. Activiști pentru drepturile omului grupați în diverse ONG-uri au început să arate cu degetul spre administrația Trump. Suedeza Greta Thumberg, cunoscută pentru expertiza în probleme de încălzire globală și Covid-19, și-a arătat competențele și în materie de anti-rasism printr-o postare pe Facebook cu poza lui Floyd și îndemnuri la revoluție: ”Avem nevoie de o schimbare structurală globală”.

Sigur că schimbarea se referea, printre rânduri, la administrația Trump, nu la regimul lui Bolsonaro, președintele brazilian adesea alăturat lui Trump pentru a-l ridiculiza pe ultimul.

În ochii propagandiștilor liberali, Donald Trump a devenit un pericol mortal nu doar pentru America, ci pentru întreaga lume. Plecând de la Xi Jinping și Justin Trudeau, până la Angela Merkel și Emmanuel Macron, nimeni nu-l agrează. Cu mici excepții, liderii statelor dezvoltate îl consideră un paria. Un intrus total neavenit în sferele înalte ale puterii. Un impostor! Trump a ajuns principalul obstacol în calea globalizării și a Noii Ordini Mondiale. Iar când vorbim despre globalizare, vorbim despre multinaționale – principalii beneficiari din punct de vedere financiar, totodată sponsori ai politicienilor și canalelor de propagandă mass-media. Nu în ultimul rând, vorbim și despre interesele obscure, mai degrabă de ordin ideologic, ale unor miliardari neomarxiști ca George Soros, deținătorul influentei rețele de universități și ONG-uri.

Poate că destinul lui Donald Trump ne-ar fi preocupat mai puțin spre deloc dacă nu am fi știut că evoluția Statelor Unite la nivel politic și economic are efect major la nivel global. Are un efect puternic inclusiv asupra noastră, a românilor – dovadă criza din 2008.

Dacă nu suntem doar niște băieți superficiali, sensibili la lozinci, haștaguri și lucruri corecte din punct de vedere politic, atunci trebuie să vedem și dincolo de aparențe. Să analizăm personajele dincolo de carismă, educație, IQ, bune intenții și ceea ce ne livrează pe tavă mass-media despre liderul ideal de la Casa Albă. Pentru noi, românii, întrebarea este simplă: vrem un președinte american care să arate bine și să vorbească frumos sau unul capabil să ne ajute, efectiv? Interesul nostru național coincide cu interesul Uniunii Europene atunci când avem de ales între republicani și democrați? Câștigăm cu Trump sau cu Biden la Casa Albă?

Dacă ar fi să-i întrebăm pe funcționarii de la Bruxelles, ori pe Merkel sau Macron, răspunsul ar fi clar: fără Trump! Rămâne să stabilim dacă acesta este și răspunsul corect în ceea ce ne privește.

Din 1989 până astăzi prin Biroul Oval s-au perindat trei republicani (George Bush senior, George Bush jr, Donald Trump) și doi democrați (Bill Clinton și Barack Obama). Excludem perioada de până în 1993, mult prea tulbure, și constatăm că România a avut relații excelente cu Statele Unite atunci când republicanii s-au instalat la Casa Albă. A fost o colaborare cu multiple avantaje de ambele părți, spre deosebire de palidele contacte cu administrațiile conduse de democrați.

Președintele democrat Bill Clinton a ajuns la București în 1997 într-o vizită mai degrabă de curtoazie și încurajare a reformelor inițiate, timid, de Emil Constantinescu. La rândul său, Barack Obama a poposit la București, în cei opt ani de mandat, doar preț de 60 de minute, cât a durat escala de alimentare a avionului prezidențial Air Force One. Iar în rest s-a asigurat (prin parteneriatul strategic semnat cu Traian Băsescu) că România va face loc investițiilor americane și multinaționale prin așa-zisa luptă anticorupție SRI-DNA, coordonată de Departamentul de Stat. Un mod primitiv de fraudă cu bani de la buget a fost astfel înlocuit cu metode mai sofisticate, prin care bănci, corporații și firme străine puternice au reușit să iasă complet din vizorul justiției. Dărâmarea regimului corupt Dragnea-Dăncilă s-a dovedit a fi pretextul ideal, cu mare priză la opinia publică.

Adevăratul parteneriat strategic l-am avut în perioada președintelui George Bush jr. (2001-2009). După atacurile de la New York din septembrie 2001, România și-a arătat pe deplin importanța în cadrul alianței cu Statele Unite, atât ca poziționare geografică în contextul luptei antiteroriste, cât și la nivel de schimburi de informații clasificate pe frontul războiului din Orientul Mijlociu (unde ulterior ne-am pierdut influența de altădată). Drept consecință firească, România devenea membru NATO în 2004. Iar în 2007 adera la Uniunea Europeană. Ambele sub mandatul republicanului George Bush jr., un prieten adevărat al românilor, care ne-a vizitat țara în două rânduri.

În timpul administrației Obama, România a reușit, cum spuneam, doar să-și subordoneze Justiția intereselor americane. Strânsa cooperare militară și de securitate cu Statele Unite avea să se reia odată cu mandatul lui Donald Trump. Atins în orgoliul său de ”lider regional”, Klaus Iohannis a răspuns cu entuziasm și mândrie celor două invitații venite de la Casa Albă, în ciuda relațiilor reci dintre Bruxelles și Washington. Însă dacă ar fi să aleagă între directivele Angelei Merkel și interesele americane în zonă, președintele României ar ezita prea puțin. Nu-ți trebuie abilități speciale ca să-ți dai seama de un lucru vizibil din cosmos: convingerile politice și despre viață ale lui Klaus Iohannis sunt în deplină contradicție cu cele ale șefului de la Casa Albă. În particular, pe holurile de la Bruxelles, Iohannis îl blamează pe Trump pentru atitudinile așa-zis rasiste și xenofobe, în condițiile în care președintele României nu s-a dat în lături să-i înfiereze pe ”ungurii separatiști”.      

A-l considera pe Trump un dușman al democrației (și al românilor, în particular) doar pentru că este un tip dintr-o bucată, cam necioplit și fără ”anvergura intelectuală” a predecesorului Obama, pare a fi o judecată pripită și extrem de superficială. Poate fi el considerat rasist și xenofob doar pentru că se opune migrației ilegale? Sau pentru că-i amenință cu armata pe anarhiștii ieșiți în stradă să omoare și să vandalizeze?

Da, Trump este un politician diferit! Și Boris Johnson este diferit! Nu sunt nici pe departe lideri perfecți. Dar au ales să meargă pe o altă cale. Să spună NU globalizării cu orice preț, de inspirație marxistă. Să susțină în principal interesele propriilor popoare. Să apere proprietatea privată, viețile, drepturile și libertățile cetățenilor (inclusiv dreptul de a sărbători Crăciunul fără ca polițiștii corectitudinii politice să te întrebe de sănătate). Să coopereze cu statele care văd și alte soluții de dezvoltare, altă Ordine Mondială decât cea impusă de liderii neo-liberali ghidați din umbră de interese ascunse marelui public.

Alegerile prezidențiale au devenit vitale pentru americani și pentru cetățenii întregii lumi. Din păcate noi, românii, rămânem simpli spectatori bombardați zilnic de propaganda democrată cu argumente false și puerile despre cât de ticălos este Donald Trump.

Ar trebui să ne dea de gândit fie și doar acest linșaj mediatic fără precedent.

p.s.1 O mică bizarerie. Radio Europa Liberă, celebrul post finanțat de United States Agency for Global Media (agenție guvernamentală) are o politică editorială vădit pro-democrată și anti-Trump. Cei de la Sputnik se distrează copios. Mi-l imaginez pe ambasadorul Adrian Zuckerman la cafeaua de dimineață, savurând ultimele înjurături la adresa lui Trump chiar în publicația care reprezintă interesele Statelor Unite în estul Europei. Very cool!

p.s.2  Pe măsură ce se apropie alegerile, atacurile sub centură asupra lui Trump vor căpăta noi valențe. Inclusiv analiștii din România se vor trezi, dintr-odată, foarte îndreptățiți să pună umărul la efortul global de anihilare a inamicului public numărul 1.  

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole