Prețul energiei a crescut la niveluri record în luna octombrie a anului trecut și a revenit la niveluri similare la finele lui decembrie. Principalele motive oferite de media sunt tensiunile dintre Ucraina și Rusia sau amanarea aprobarii gazoductului Nord Stream 2. Dar dacă în centrul creșterii prețurilor în Europa s-ar afla însăși Uniunea Europeană?

Permisele de carbon

Certificatele de carbon, cunoscute și sub numele de credite de carbon, reprezintă prețul care trebuie plătit pentru 1 tonă de emisii de CO2 în UE. Acestea sunt foarte asemănătoare cu indulgențele (în latină: indulgentia, de la indulgeo, „permis”) introduse de Biserica Catolică la sfârșitul Evului Mediu. Având același scop precum indulgențele, companiile energetice sunt iertate de „păcatul” poluarii în urma achizitiei acestor premise.

Pentru a ilustra impactul permiselor asupra prețului energiei, voi lua ca exemplu gazul (calcule similare pot fi făcute pentru mai multe surse de energie, cum ar fi cărbunele, energia nucleară, biomasa etc.).

Deoarece nu dispunem de cifrele privind prețul gazelor pentru luna decembrie, le voi folosi pe cele din noiembrie, împreună cu prețul corespunzător al permiselor de carbon, și anume:

Prețul gazului: 30 dolari/mmBtu*.

Permisul de carbon: 80 €/tonă de CO2 emanată

* mmBtu este măsura internațională pentru tranzacționarea gazelor și este egală cu 28,26m3 de gaz.

Evoluția atât a permiselor de carbon, cât și a prețului gazelor se regăsește în graficele de mai jos:

Acum, 1m3 de gaz emană 42,3 moli de CO2. Transformat în kilograme, asta înseamnă 1,86kg de CO2. Așadar, pentru a emana 1 tonă de CO2, este nevoie de 537m3 de gaz, ceea ce înseamnă 19mmBtu de gaz.

Dacă pentru fiecare 19mmBtu emanați, compania trebuie să plătească 80 de euro în plus. Rezultă o plată de 4,21 euro pe 1mmBtu sau 4,73 dolari (calcul efectuat la 18.12.2021).

Fără permisul de carbon, prețul pentru 1mmBtu de gaz ar fi de 30 $ – 4,73 $ = 25,27 $.

Acest lucru înseamnă că permisul de carbon reprezintă aproape 20% din prețul gazelor (18,72%). Așadar, fără permisul de carbon al UE, prețul gazelor ar fi deja cu 20% mai scazut decât este în prezent.

Acordul pentru combaterea schimbarilor climatice

Dar UE nu influențează doar direct prețul gazelor, ci și indirect, prin politicile sale privind Green Deal. Green Deal-ul european a fost adoptat în mai 2020 și conține mai multe măsuri și recomandări pentru a face ca Europa să ajungă la neutralitate din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon. O mare miză a acestui document este reprezentată de tranziția de la sursele de energie convenționale la cele regenerabile. Renunțarea la energia convențională a fost pusă în aplicare imediat după adoptarea Green Deal-ului, și anume în vara și toamna anului 2020, când țările europene au importat mai puțin gaz decât era necesar în realitate pentru a putea trece iarna. Motivul reducerii importurilor a fost substituirea gazului cu alte surse de energie, cum ar fi eolienele sau panourile solare. Problema a fost că aceste surse alternative nu au furnizat cantitatea de energie estimată de țările europene, întreaga situație ducând la golirea completa a depozitelor de gaz în toată Europa, la sfârșitul iernii trecute.

Țările europene nu au învățat nimic din lecția iernii trecute și și-au continuat planul de înlocuire a gazului cu energie verde, astfel că în vara anului 2021 importul gazului a fost aproape zero. În septembrie 2021, când au realizat că sursele de energie regenerabilă vor livra din nou o cantitate mai mică decât cea estimată, au intrat în panică și au început a cauta cu disperare o solutie pentru a umple depozitele. Cererea de gaz a crescut pe parcursul lunii septembrie, ajungând la un vârf în octombrie 2021, când prețul crescuse deja cu peste 200% față de perioada verii (a se vedea al doilea grafic).

Cu toate acestea, problema nu a fost încă rezolvată, stocul actual din depozitele de gaze numără doar 60% din capacitatea lor totală (a se vedea imaginea de mai jos), care poate ajunge cu ușurință la zero în condiții de iarnă severă și poate duce la prețuri de gaze record.

Federatia Rusă

Ar fi nedrept să ignorăm cel de-al doilea actor important în stabilirea prețului gazelor, Federația Rusă. Alături de UE, Rusia este, de asemenea, responsabilă pentru creșterea prețurilor la energie. Când cererea de gaz a crescut brusc în septembrie, Gazprom a susținut că îi era imposibil să crească oferta din cauza cererii foarte mari de pe piețele asiatice și a unei cereri deosebit de mari pe piața internă.

În timp ce prima afirmație pare a fi plauzibilă, având în vedere redresarea economică mai rapidă pe care a cunoscut-o Asia în comparație cu țările europene, cea de-a doua afirmație este dificil de evaluat din cauza lipsei de transparență, tipică autorităților ruse.

În plus, era în interesul Rusiei să mențină oferta la un nivel scăzut pentru ca prețurile să crească cât mai mult posibil. Și asta nu doar din punct de vedere economic, ci și din perspectivă geopolitică. Planul lui Putin este de a menține prețurile ridicate până la inaugurarea gazoductului Nord Stream 2 și apoi de a crește oferta prin intermediul acestei conducte alternative. Și aici se pot observa două avantaje majore pentru Putin. 

În primul rând, Putin nu s-ar mai baza pe Ucraina pentru exportul de gaze către Europa. Dacă Rusia încetează să mai plătească taxele de tranziție către guvernul ucrainean, acest lucru se traduce printr-un excedent bugetar pentru Rusia și, în același timp, un mare deficit în dreptul Ucrainei. În plus, Rusia nu trebuie să se îngrijoreze că Ucraina o șantajează cu blocarea tranziției gazului, ceea ce înseamnă că ar putea deveni mai agresivă la granița ucraineană.

Cel de-al doilea avantaj este că, odată ce Rusia își va crește aprovizionarea cu gaz prin intermediul Nord Stream 2, prețurile vor scădea, iar opinia publică europeană cu privire la Rusia și la proiectul NS2 se va schimba de la una negativă la una mai degrabă pozitivă. Vom auzi mult mai puține critici la adresa noului gazoduct. Putin poate deveni chiar un fel de „salvator al Europei”, forțând UE să fie mai puțin critică față de acțiunile Rusiei.

Concluzie

UE este atât direct, cât și indirect responsabilă pentru creșterea prețurilor la gaze. În mod direct, prin permisele sale de carbon, care reprezintă 20% din prețul gazului, și indirect, prin politicile sale privind tranziția de la energia convențională la energia regenerabilă. Cu toate acestea, nu putem exclude Rusia din această ecuație. Putin profită de situația în care se află țările europene, atât pentru avantaje economice, cât și geopolitice.