5.8 C
București
sâmbătă, 10 decembrie 2022

Orice știință  care nu poate fi contestată nu este știință. Este religie

Să presupunem că, la sfârșitul unor prelegeri despre pandemia Covid ținute de un grup de oameni de știință, unul din experți ar spune următoarele: ”Cei care au încercat să interpreteze dogmatic natura, ca și cum ar fi un subiect complet investigat, fie din îngâmfare, fie din aroganță academică, au provocat cel mai mare prejudiciu filosofiei și științelor. Aceasta deoarece au avut încercat înăbușirea și întreruperea cercetarii exact în aceeași măsură în care s-au străduit să îi convingă pe alții să fie de acord cu părerea lor. Iar propria lor activitate de cercetare nu a contrabalansat răul pe care l-au făcut prin coruperea și distrugerea activitații de investigație a celorlalți cercetători.

Imaginați-vă reacția. Dacă transmisia ar fi fost televizată în direct, ar fi fost imediat intreruptă iar audiența ar fi fost evacuată.

Să spui așa ceva ar fi inacceptabil în orice circumstanțe. Indiferent dacă ar veni din partea unui membru al juriului într-o emisiune TV sau a unui expert la un program de știri, reacția ar fi aceeași.

După un moment de tăcere uluită și de neîncredere stupidă, șocul horific inițial ar face loc indignării, dezmințirii, discreditării și respingerii cu promptitudine.

Chiar dacă un canal de televiziune ar fi dispus să riște să difuzeze ceva atât de controversat în speranța de a-și crește audiența, ar încălca Regulamentele de urgență introduse la începutul pandemiei Covid. Încercarea de a distribui același comentariu pe rețelele de socializare ar fi și mai nefastă.

Ceea ce este ironic, deoarece vorbitorul ar cita textual pasajul de început al unei ediții din 1902 a lucrării ”Novum Organum” de Sir Francis Bacon. Bacon este spiritul călăuzitor din spatele primei instituții științifice naționale din lume, The Royal Society, și părintele Revoluției Științifice. „Novum Organum” a pus bazele metodei științifice cu exact 400 de ani înainte de Anului Ciumei Covid, 2020.

Dacă Bacon ar fi fost cenzurat în 1620, așa cum ar fi fost astăzi, Revoluția Științifică nu ar fi putut avea loc poate niciodată.

Este știință Jim, dar nu așa cum o știm noi

Dificultatea pe care publicul și chiar mulți oameni de știință contemporani ar avea-o în a înțelege ceea ce spune Bacon este că tipul său de știință este foarte diferit de tipul de știință ”consensuală” care este predate azi în școli și prezentată în mass-media de  oameni de știință celebri precum Richard Dawkins, Brian Cox sau David Attenborough.

Când a scris Novum Organum, intenția lui Bacon nu a fost de a se opune consensului, ci pur și simplu de a ignora consensul pentru a continua cu ceva mai productiv.

”Nu mă interesează să demolez știința care înflorește în zile noastre. Nu pun obstacole în calea acestei științe acceptate. Îi las pe toți să continuie să facă ceea ce au făcut de mult timp atât de bine: să le dea filosofilor ceva despre care să se certe, să ofere decor pentru discurs, să aducă profit profesorilor de retorică și funcționarilor publici! Permiteți-mi să fiu sincer în această privință. Știința pe care o voi avansa eu nu este de mare folos pentru niciunul dintre aceste scopuri. Nu poți să o culegi din mers. Nu se potrivește cu ideile preconcepute într-un mod care să-i permită să fie asimilată ușor; iar vulgul nu o va cunoaște decât prin aplicațiile practice și prin efectele sale”. (Prefață la Novum Organum, traducere Bennett, 2017)

Ideile preconcepute despre aplicațiile și efectele științei, prezentate publicului profan de către mass-media mainstream, împiedică tipul de știință al lui Bacon să fie ”asimilată ușor” de mintea omului modern.

Simpla folosire a cuvântului ”vulg” are o conotație atât de jignitoare în zilele noastre încât ar fi suficient pentru a-l face pe Bacon să fie anulat, deși în vremea lui termenul se referea la oameni ”banali”, ”obișnuiți”, ”de rând”, care nu știu prea multă filosofie și au puține interese intelectuale.

Bacon nu are intenția de a răstălmăci știința, dar, în calitate de Lord Înalt Cancelar al Angliei și cel mai bun avocat din țară, spiritul său critic este remarcabil. Nu contează dacă experții și autoritățile discută despre câți îngeri pot dansa în vărful unui ac. Ei pot continua să demonstreze cât sunt de inteligenți folosind un limbaj sofisticat și tehnic și să continuie să se îmbogățească derutând publicul cu bună știință.

Metoda lui Bacon nu poate fi preluată întâmplător de la televizor, din ziare sau din social media. Nu poate fi asimilată ușor precum sloganurile publicitare sau retorica politică. Telespectatorul obișnuit nu o va înțelege niciodată pe deplin, dar îi va constata efectele prin intermediul lucrurilor pe care le produce, cum ar fi telefoanele inteligente, cosmeticele și vaccinurile. Și, lucru cel mai rău, nu folosește la obținerea de profit!

Este clar că genul de știință promovat de Bacon sună mai degrabă a ceva ce ar putea fi făcut de  călugări în izolarea mănăstirilor lor, decât ceea ce livrează celebritățile savante care apar la televizor.

”Metoda noastră, deși dificilă în funcționarea ei, este ușor de explicat. Ea constă în determinarea gradelor de certitudine, în timp ce noi, ca să zicem așa, readucem simțurile la rangul lor fundamental. În general ne ferim să lăsăm gândirea să controleze îndeaproape simțurile, ci încercăm să deschidem și să stabilim o anumită cale nouă pentru gândire în virtutea percepțiilor reale ale simțurilor”. (Novum Organum, Prefață, 1831)

Contrar a ceea ce ne-ar putea spune celebrii oameni de știință, știința nu este un munte de cunoștințe ce trebuie urcat, ci o metodă care trebuie practicată în sine. Nu este greu de explicat. Și nu produce certitudini. Este o metodă de a afla cât de sigure sunt lucrurile pe care le știm.

Dar poate că cel mai greu de înțeles pentru mintea modernă este tipul de ”simț” la care se referă Bacon atunci când vorbește despre ”readucerea simțurilor la rangul lor fundamental”.

Ce se află într-un cuvănt?

Semnificația cuvintelor evoluează pentru a reflecta valorile vremurilor. În lumea modernă, care prețuiește creierul mai mult decât mușchii și calificările academice mai mult decât experiența practică, cuvântul ”simț” este interpretat aproape exclusiv în termeni intelectuali, iar nu practici.

”A vorbi cu bun simț” înseamnă a vorbi rațional, ”a face sens” înseamnă a exprima gândurile în mod logic, iar ”bunul simț” se referă la opinii și judecăți general acceptate.

Dar ceea ce Bacon înțelege prin ”simț” este semnificația originală a cuvântului, cea din secolul al XIV-lea. La acea vreme ”simțurile” erau cele cinci simțuri corporale: văzul, sunetul, simțul tactil, gustul și mirosul, iar ”bunul simț” era interpretat ca o senzație internă (în inimă) ca punte de legătura între cele cinci simțuri, iar nu gânduri adunate în minte.

Bacon se afla la răscrucea dintre vechea și noua interpretare a cuvântului ”simț”. Vor mai trece încă 20 de ani până când matematicianul și omul de știință francez René Descartes va deveni primul filozof occidental care documentează diferența dintre corp și minte în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ”problema corp-minte” sau ”dualitatea carteziană”.

În timp ce în zilele noastre diferența dintre minte și corp poate părea evidentă, pe vremea lui Descartes nu era așa.

Faimoasa axiomă a lui Descartes, ”gândesc, deci exist”, plasează gândirea deasupra ”ființei” fizice a corpului. Oricum, pentru cei care la vremea aceea făceau mai mult muncă fizică decât intelectuală, sintagma ”Exist, deci gândesc” s-ar fi potrivit mai bine.

Evoluția de la Evul Mediu la Modernitate a plasat din ce în ce mai mult simțurile intelectuale ale minții deasupra simțurilor fizice ale corpului. Iar cu cât trecem mai mult de la realitatea fizică a lumii materiale la realitatea virtuală a Metaversului, această schimbare de paradigmă se va accelera.

Așadar, atunci când Bacon se referă la ”readucerea simțurilor la rangul lor fundamental”, el vorbește despre răsturnarea completă a sistemului actual de valori, prin plasarea experiențelor senzoriale ale empirismului deasupra teoriilor și proceselor de gândire logică ale raționalismului.

Derivat din greaca veche ”empeiria”, care înseamnă ”experiență”, empirismul este punctul de vedere conform căruia toate cunoștințele provin din experiența practică a simțurilor fizice. În constrast, raționalismul consideră rațiunea ca fiind singura sursă adevărată de cunoaștere.

Raționalismul pornește de la primele principii sau axiome ”a priori” (anterioare) și deduce totul în mod logic de acolo. Empirismul, pe de altă parte, respinge toate principiile preconcepute și acceptă doar dovezile ”a posteriori” (ulterioare) adunate după experimentarea făcută cu ajutorul simțurilor.

Dar, în ultimii douăzeci de ani, chiar și cuvântul ”empiric” a fost raționalizat pentru a însemna opusul a ceea ce a însemnat inițial. Dovezile oferite de propriile simțuri ale individului sunt acum definite ca fiind ”anecdotice”, adică ”bazate pe relatări individuale mai degrabă decât pe cercetări sau statistici” și, prin urmare, ”neștiințifice” și deci de neacceptat.

Pentru majoritatea oamenilor din zilele noastre, și chiar pentru majoritatea oamenilor de știință, cuvintele ”științific”, ”rațional” și ”empiric” sunt interschimbabile. Ceea ce reprezintă încă o idee preconcepută care împiedică metoda științifică a lui Bacon să fie adoptată ușor în gândirea modernă.

Raționalism vs. empirism

Lupta pentru întâietate între Raționalism și Empirism a început încă de când Homo Sapiens, acum mai bine de 3000.000 de ani, privind stelele, s-a întrebat de unde provin.

Diferența dintre minte și corp sau dintre teorie și practică trebuie să fi fost evidentă chiar și pentru cei mai primitivi oameni din epoca de piatră. Chiar și oamenii din Epoca de Piatră visau să zboare. Dar există o diferență uriașă între a zbura în minte și a zbura în realitatea concretă și dură. Multe lucruri sunt posibile în lumea nematerială sau ”spirituală” a minții, dar nu sunt posibile și în lumea materială a corpului.

Corpul și mintea sunt ca niște imagini în oglindă una a celeilalte. Amândoua experimentează același lucru, dar din puncte de vedere diferite. Corpul este limitat în spațiu și timp, mintea poate călători liberă în afara lor. Corpul experimentează lumea materială prin intermediul simțurilor fizice, mintea o experimentează prin intermediul gândurilor și imaginilor din realitatea virtuală. Capacitatea minții de a crea modele virtuale ale realității este cea mai mare putere, dar și cea mai mare slăbiciune a sa.

Corpul are nevoie de hrană și adăpost, mintea îi arată cum să le găsească. Corpul își dorește tot confortul material al lumii moderne, mintea îi arată cum să și-l construiască. Așadar, dacă vorbim despre care dintre ele ar trebui să fie mai presus decât cealaltă, raționalismul intelectual al minții este oricând deasupra empirismului brutal al corpului.

Da, numai că aici e problema. Dacă raționalismul minții are întâietate asupra empirismului corpului, atunci individul va crede că poate zbura și va sări de pe o stâncă fără să se obosească să construiască un deltaplan. Chiar dacă raționalismul ar putea avea o mulțime de motive pentru care ar trebui să aibă întâietate, dacă nu se consultă cu empirismul la fiecare pas, totul se poate termina cu un dezastru.

Lupta pentru întâietate între corp și minte este evidentă în echilibrul puterii în triburile primitive și în civilizațiile timpurii. Pe de o parte se află liderii seculari: faraonii, regii și împărații. Pe de altă parte se află liderii spirituali: vrăjitorii, filosofii și Marii Preoți.

Contrar ideilor preconcepute actuale, Marii Preoți sunt cei raționaliști, nu împărații. Odată acceptată a priori existența unui Dumnezeu, sau a oricărui alt prim principiu, axiomă sau teorie, orice altceva poate fi dedus rațional de acolo.

În timp ce Marii Preoți sunt responsabili de aspectele nemateriale ale Imperiului, de motivarea și educarea maselor, de planificarea pe termen lung etc., împărații sunt cei care se ocupă de funcționarea practică și curentă a societății. În timp ce gânditorii raționaliști pot veni cu idei pentru construirea piramidelor, a coloseelor și a drumurilor, împărații empirici sunt cei meniți să înlesnească furnizarea materialelor pentru a le construi.

Dar chiar dacă empiricii practici sunt cei care construiesc efectiv Imperiul, raționaliștii intelectuali pot găsi întotdeauna motive pentru a-și asuma meritele.

În multe privințe, lupta dintre raționalism și empirism este, în esență, o luptă de clasă între intelectualii cu gulere albe ce filosofează în turnurile lor de fildeș și pragmaticii cu gulere albastre ce muncesc din greu, zi de zi.

Istoria este scrisă de învingători, dar nu poate fi scrisă fără cei care o scriu. În timp ce materialele de scris pot fi furnizate de către empirici, scrierea este domeniul raționaliștilor. Așa că nu este de mirare că filosofia occidentală își are rădăcinile în religia raționalismului.

Începând cu ”Epoca de aur a Atenei”, în secolul al V-lea B.C, dialogurile lui Socrate, consemnate de elevul său Platon, susțineau că rațiunea ar trebui să fie principalul mod de venerare a zeilor.

Asocierea rațiunii cu evlavia a fost o reacție la consensul intelectual din Atena de la acea vreme, dominat de sofiști – o clasă de profesori profesioniști care puneau virtutea (arete) și nu veridicitatea mai presus de toate celelalte valori. Sofiștii știau cum să folosească cuvintele pentru a impresiona și îi taxau cu bani frumoși pe cei bogați și puternici pentru serviciile furnizate.

În opinia lui Platon, sofiștii erau niște escroci avari care se foloseau de ambiguitățile limbajului și de șiretlicurile retorice pentru a înșela. Îi vânau pe cei tineri și bogați să le ia banii, dar ofereau doar opinii, nu cunoștințe adevărate. Nu erau interesați de adevăr și justiție, ci doar de bani și de putere.

Elevul lui Platon, Aristotel, a dus lucrurile mai departe în cartea sa ”Despre refutările sofistice„, unde a demonstrat că, deși argumentele sofistice pot părea logice, ele sunt de fapt erori logice.

Aristotel a devenit cunoscut drept ”părintele empirismului”, în mare parte pentru ideea că mintea este o tabula rasa (tăbliță alba), unde experiențele sunt scrise ”în același fel în care sunt scrise literele pe o tăbliță”. Dar nu era vorba de empirism în adevăratul sens al cuvântului, deoarece era încă nevoie de un intelect activ pentru a citi tăblița!

Cuvântul ”empiric” a apărut pentru prima dată în școala ”empirică” a medicinei din Grecia Antică, care se baza mai ales pe experiența practică, decât pe teorie. Empiricii erau strâns aliați cu școala de scepticism Pyrrhonist, fondată de Pyrrho din Elis, care a călătorit în India cu armata lui Alexandru cel Mare. În India Pyrrho a fost influențat de budism.

Pyrrhonismul era asemănător budismului prin credința că toată suferința umană este rezultatul fixației în opinii și credințe raționale, iar singura cale spre adevărata iluminare (ataraxia) era suspendarea judecății, curățarea minții de toate ideile preconcepute și meditația asupra lucrurilor, așa cum sunt ele în realitate.

Pyrrho nu a lăsat nici o scriere, dar Aristotel a fost prolific. Interpretarea raționalistă a empirismului lui Aristotel a fost cea care a dominat știința occidentală pentru următorii 2.000 de ani, iar nu scepticismul lui Pyrrho.

Abia după aproape 300 de ani de la moartea lui Aristotel, șase dintre cărțile sale despre raționalism au fost adunate într-un compendiu cunoscut sub numele de ”Organon”, cuvântul grecesc antic pentru ”instrument” sau ”unealtă”, care avea să exercite o influență enormă asupra gândirii științifice în întregul Imperiu Roman nou apărut.

În urma prăbușirii Imperiului Roman de Vest în secolul al V-lea, o mare parte din cunoștințele Antichității clasice au fost pierdute în Occidentul Latin. Doar primele două cărți ale Organonului, care tratează logica raționalismului, au supraviețuit în traducerea lor latină. Pe măsură ce Occidentul s-a adâncit în ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ”Evul Mediu întunecat”, empirismul rațional al lui Aristotel nu a creat prea multă iluminare.

În timp ce bibliotecile Imperiului Roman de Vest continuau să se închidă, deschiderea ”Marii Biblioteci din Bagdad”, la sfârșitul secolului al VIII-lea, a favorizat reunirea cunoștințelor lumii antice chiar până în India, dând naștere unei perioade de mare progres cultural, economic și științific, cunoscută sub numele de ”Epoca de aur islamică”.

Textele originale ale filozofilor Greciei antice fuseseră păstrate în ținuturile vorbitoare de greacă din Imperiul Roman de Răsărit, iar toate cele șase cărți ale Organonului lui Aristotel au fost traduse în arabă pentru a fi studiate de savanții islamici și evrei.

Noțiunea de tabula rasa a lui Aristotel a fost dezvoltată de Avicenna, la sfârșitul secolului al X-lea, într-o metodă de experimentare ca mijloc de cercetare științifică și demonstrată sub forma unui experiment de gândire în povestea alegorică a lui Ibn Tufail despre un copil care crește singur pe o insulă pustie.

Cam în aceeași perioadă, matematicianul și fizicianul arab Alhazen a testat experimental teoriile lui Aristotel privind fizica și mecanica și a constatat că acestea nu funcționează în practică. Concluziile lui Alhazen sună ca același tip de scepticism cu care Francis Bacon avea să îl avanseze șase secole mai târziu:

”Datoria omului care investighează scrierile oamenilor de știință, dacă urmărește să afle adevărul, este să devină adversarul a tot ceea ce citește. De asemenea, el trebuie să se suspecteze pe sine însuși în timp ce își examinează critic gândirea, pentru a evita să cadă fie în prejudecăți, fie în clemență”.

Scepticismul lui Alhazen a pus bazele unui tip de filozofie radical nou, cunoscut sub numele de ”Empirism științific”, care avea să evolueze lent, în următoarele șase secole, în ceea ce cunoaștem astăzi sub numele de ”Metoda științifică”.

Abia la jumătatea secolului al XII-lea, când au fost descoperite la Constantinopol copii ale manuscriselor originale grecești, întregul Organon al lui Aristotel a putut fi tradus în latină și studiat pentru prima dată de cercetătorii occidentali.

Două secole mai târziu, un călugăr franciscan devotat, în vârstă de 35 de ani, William de Ockham, care trăia într-un mic sat izolat de lângă Guildford, în Surrey, a extins principiul franciscan al sărăciei pentru a dezvolta un principiu fundamental al raționamentului eficient și al construirii de teorii, care încă îi poartă numele.

”Cea mai simplă explicație este cea mai bună” și ”ce nu este defect, nu repara”, sunt ambele interpretări moderne ale ceea ce a devenit cunoscut sub numele de ”briciul lui Ockhcam”.

Deși fratele William de Ockham nu l-a descoperit, principiul acesta a fost numit după el datorită eficacității cu care l-a folosit pentru a demonta raționalismul lui Aristotel.

Vor mai trece încă trei secole până când Francis Bacon își va publica Noul Organon, dar principiul fratelui William conform căruia ”entitățile nu trebuie multiplicate dincolo de necesitate” a fost o parte esențială a acestuia.

Noul Organon

Inerția raționalismului lui Aristotel a înăbușit inovația pe tot parcursul Evului Mediu. ”Novum Organum” al lui Bacon a fost un atac dur la adresa ”Organonului”. Prin ”Noul Organon” Bacon intenționa să înlocuiască instrumentul raționalismului lui Aristotel cu noul său instrument, metoda științifică.

Așadar, atunci când Bacon vorbește despre restaurarea ”simțurilor” la ”rangul lor fundamental”, el vorbește despre clasarea empirismului lui Pyrrho, Alhazen și William de Ockham deasupra raționalismului lui Aristotel. Dar aceasta este doar jumătate din poveste.

În timp ce metoda științifică ar putea începe cu dovezi empirice, avem totuși nevoie de raționalism pentru a interpreta însemnătatea dovezilor. Fiind un avocat de top al Angliei la acea vreme, Bacon cunoștea mai bine decât oricine puterea raționamentelor speculative, a sofismelor și a retoricii de a răstălmăci adevărul. Puterea minții de a genera realități virtuale care nu au nici o legătură cu realitatea fizică este cel mai mare pericol.

Subtitlul lui Novum Organum este ”Sugestii valabile pentru interpretarea naturii”, nu ”Sugestii valabile pentru colectarea datelor științifice”. Cu alte cuvinte, metoda lui Bacon se referă mai puțin la dovezi, ci la modul în care acestea sunt interpretate.

”Există doar două moduri de a căuta și de a descoperi adevărul. Unul dintre ele pornește de la simțuri și de la evenimente particulare și extrage direct din ele axiomele cele mai generale; pe baza acestora, luate ca principii de neclintit și adevărate, se trece la judecată și la descoperirea axiomelor intermediare. Aceasta este calea pe care oamenii o urmează acum. Cealaltă derivă axiomele din simțuri și din evenimente particulare într-o ascensiune treptată și neîntreruptă, trecând prin axiomele intermediare și ajungând în cele din urmă la axiomele cele mai generale. Aceasta este calea adevărată, dar nimeni nu a încercat-o.” (Novum Organum, Aforismul 19, traducere Bennett, 2017)

Progresul abordării științifice constă atât în evitarea căilor greșite, cât și în găsirea căii adevărului. Un pas greșit pe drumul raționalismului ne afundă în confuzie. La fel ca fructul pomului otrăvitor, dacă ideile și presupunerile preconcepute ”a priori” sunt otrăvitoare, atunci și fructul este otrăvitor.

Primul pas pe drumul deducției logice, după ce am adunat dovezile empirice, este cel la care trebuie să fim foarte atenți, deoarece acesta stabilește direcția cercetării. Dacă acest prim pas este greșit, fiecare pas care urmează duce tot mai departe de adevăr.

Așa cum spunea Bacon la începutul Novum Organum, stabilirea ”unui curs nou și sigur pentru minte, pornind de la primele percepții reale ale simțurilor” înseamnă să aruncăm tot bagajul pe care l-am adus cu noi respingând în general ”acea operație a minții care urmează îndeaproape simțurile”.

Cu alte cuvinte, cercetătorul științific trebuie să reziste grabei de a judeca și în același timp trebuie să respingă teoriile și generalizările care îi vin în minte după ce au fost adunate dovezile, întrucât teoriile și generalizările au mai mult de-a face cu prejudecățile personale și ideile preconcepute, decât cu realitatea adevărată.

Hainele noi ale Împăratului

Fabula ”Hainele cele noi ale Împăratului” demonstrează că până și simțurile noastre pot fi înșelătoare. Dacă distorsiunea realității produsă de raționalism este suficient de puternică, oamenii pot crede orice!

În calitate de creștin devotat. Bacon a spus-o astfel:

”Există o mare diferență între idolii minții umane și ideile minții lui Dumnezeu – adică între anumite credințe goale și semnele de autenticitate adevărată pe care le-am găsit în lucrurile create”. (Novum Organum, Aforismul 23, traducere Bennett, 2017)

Acesta este copilul metodei baconiene pe care știința modernă l-a aruncat odată cu apa de la baie a religiei. În timp ce lui Bacon i se recunoaște meritul de a readuce empirismul la rangul de odinioară, știința modernă neagă din ce în ce mai mult ceea ce spunea el cu adevărat. Iată un citat luat de pe Wikipedia:

”Tehnica sa seamănă cu formularea modernă a metodei științifice, în sensul că este centrată pe cercetarea experimentală. Accentul pus de Bacon pe utilizarea experimentelor artificiale pentru a furniza observații suplimentare ale unui fenomen este unul dintre motivele pentru care el este adesea considerat „părintele filosofiei experimentale”. Pe de altă parte, metoda științifică modernă nu urmează în detaliu metodele lui Bacon, ci mai mult spiritul metodic și experimental, astfel că poziția sa în această privință poate fi contestată”.

Tocmai modul în care ”metoda științifică modernă nu urmează metodele lui Bacon” este cel mai revelator. În timp ce știința modernă este ”metodică” în ceea ce privește modul în care efectuează experimentele și adună datele, Bacon este metodic în ceea ce privește modul în care mintea umană interpretează aceste date.

A evita căile confuziei pe drumul raționalismului înseamnă să păstrezi un sentiment de umilință și să te îndoiești la tot pasul, observând dovezile empirice cu o minte deschisă, dintr-un punct de vedere impersonal, dezinteresat și obiectiv.

Pentru a face o „ascensiune treptată și neîntreruptă” spre adevăr, trebuie să determinăm ”gradele de certitudine”, testând terenul în mod empiric la fiecare pas. O sarcină laborioasă și minuțioasă care, așa cum spunea Bacon, este ușor de explicat, dar dificil de urmat în practică.

Metoda lui Bacon sună mai degrabă a meditație budistă sau a Mindfulness decât a știință de senzație prezentată de celebrități la TV. Ea are mai mult de-a face cu psihologia minții umane. Mai exact, distragerea atenției de către ”aplicațiile și efectele practice” sau ”minunile științei moderne” este cea care împiedică publicul profan să aibă acces la metoda lui Bacon.

Idolii minții

Poate că cea mai mare contribuție a lui Bacon la metoda științifică, pe care știința modernă a aruncat-o odată cu apa din baie, este caracterizarea noțiunilor false ce obstrucționează calea raționamentului științific corect drept ”Idoli ai minții”.

”Idolii și noțiunile false care posedă acum intelectul uman și au prins rădăcini adânci în el nu doar că ocupă mințile oamenilor astfel încât adevărul cu greu poate pătrunde, dar și atunci când un adevăr este accesibil, ei se i se opun, împiedicând acel adevăr să contribuie la un nou  început în științe. Acest lucru poate fi evitat numai dacă oamenii sunt avertizați din timp asupra pericolului și fac tot ce pot pentru a se fortifica împotriva asalturilor acestor idoli și noțiuni false”. (Novum Organum Aforism 38, traducere Bennett, 2017)

Pentru a alunga acești falși Idoli ai Minții și pentru a deschide ușa către un ”nou început în științe”, Bacon a împărțit acești Idoli în patru categorii:

Idolii Tribului: Ideile preconcepute și înțelepciunea moștenită, în special presupunerea falsă că interpretarea consensuală este cea corectă:

Căci toate percepțiile – atât ale simțurilor, cât și ale minții – reflectă mai degrabă perceptorul decât lumea. Intelectul uman este ca o oglindă deformatoare, care primește razele de lumină în mod neregulat și astfel amestecă propria sa natură cu natura lucrurilor, pe care le distorsionează.” (Novum Organum Aforismul 41, traducere Bennett, 2017)

Idolii Peșterii: Deficiența personală în raționament datorat unor anumite gusturi și antipatii, educației, influenței familiei, prietenilor, modelelor etc.

”Căci fiecare are propria peșteră sau bârlog personal care sparge și corupe lumina naturii. Aceasta poate proveni din [] propria sa natură individuală, din modul cum a fost educat și din modul cum interacționează cu ceilalți, din citirea cărților și influența scriitorilor pe care îi apreciază și admiră, din diferențele în modul cum mediul înconjurător îl afectează din cauza diferențelor în starea sa de spirit.” (Novum Organum Aphorism 42, traducere Bennett, 2017)

Idolii Teatrului: acceptarea oarbă a teoriilor, principiilor și dogmelor științifice fără a pune la îndoială cât de adevărate sunt acestea. Ceea ce Bacon numea ”fabulă”, noi numim acum ”narațiune”.

”Le numesc Idoli ai Teatrului pentru că eu consider că fiecare dintre sistemele acceptate este punerea în scenă și reprezentarea unei fabule, realizând o lume fictivă pusă în scenă proprie. [] Și spun asta nu numai despre sisteme întregi, ci și despre o bună parte din principiile și axiomele din științele individuale – cele care au căpătat putere prin tradiție, credulitate și neglijență”. (Novum Organum Aforism 44, traducere Bennett, 2017)

Idolii din Piață: Folosirea imprecisă a cuvintelor în viața de zi cu zi, în special răstălmacirea înțelesului cuvintelor de către sofiștii din publicitate, relații publice și politică pentru a împinge narațiunea pe calea manipulării.

”Oamenii se asociază vorbind unii cu alții. Utilizarea cuvintelor reflectă modul de gândire al oamenilor obișnuiți. Este uimitor cât de mult stă în calea intelectului alegerea greșită sau proastă a cuvintelor. Cuvintele forțează și anulează în mod clar exercițiul intelectul, aruncă totul în confuzie și îi rătăcesc pe oameni în nenumărate dispute goale și fantezii inutile”. (Novum Organum Aforism 43, traducere Bennett, 2017)

Dintre toți Idolii, Bacon a considerat că Idolii din Piață aduc ”cele mai mari neplăceri”, deoarece oamenii raționează prin cuvinte.

Sfânta Treime

Disputa lui Bacon nu era cu raționalismul în sine, ci cu modul în care acesta era folosit:

”Dar acest lucru este folosit acum prea târziu ca remediu, când totul este în mod clar pierdut și după ce mintea, prin obișnuința și relațiile zilnice ale vieții, a ajuns să fie preocupată de doctrine corupte și captivată de idolii cei mai dezolanți. Așadar, arta logicii fiind (așa cum am menționat), o precauție prea târzie și nefiind în nici un fel un remediu, a avut tendința de a confirma erorile, mai mult decât de a dezvălui adevărul’. (Novum Organum, Prefață, 1831)

Cuvântul ”logică” din ediția lui Wood din 1831 este tradus din latinescul ”dialectica” din ediția originală a lui Bacon din 1620, mai apropiat de termenul modern de ”dialectică”, adică ”o conversație între două sau mai multe persoane cu puncte de vedere diferite, dar care doresc să stabilească adevărul prin argumente raționale”.

Raționalismul occidental s-a întemeiat pe dialogurile lui Socrate și Platon, iar știința occidentală s-a întemeiat pe dialogurile lui Galileo. Toate au fost dialoguri între persoane cu puncte de vedere diferite: cu alte cuvinte, dialectică.

Dialectica a fost revitalizată la începutul secolului al XIX-lea de unul dintre filosofii centrali ai Iluminismului, Immanuel Kant, și redefinită de Friedrich Hegel și Johann Fichte drept teză-antiteză-sinteză. Cu alte cuvinte, adevărul nu se găsește într-un singur punct de vedere sau în opusul său, ci în fuziunea celor două puncte de vedere.

Procesul de dezbatere în contradictoriu, care opune teza și antiteza pentru a ajunge la sinteză, reprezintă fundamentul filosofiei, științei și dreptului occidental. Este chiar încapsulat în însuși cuvântul rațio-nalism: găsirea adevărului prin cântărirea raportului dintre argumentele fiecărei părți. Aruncând copilul dialecticii odată cu apa din baie a opiniilor ”nepotrivite” sau a ”discursului instigator la ură” inacceptabil, raționalismul occidental își trage practic un glonț în picior.

Mediul este mesajul

Mijloacele de comunicare, practic rețeaua de transport al informațiilor și cunoștințelor, reprezintă sistemul nervos al civilizației.

De la primele inscripții pe lut, metal și piatră din epoca bronzului, la pergamentele, cărțile și scrisorile scrise de mână în Antichitatea clasică, la tipografiile din secolul al XV-lea, la radio, televiziune și rețelele digitale din secolul al XX-lea, mijloacele de comunicare definesc civilizația.

Rețelele de comunicare prosperă cu puncte de vedere alternative, la fel cum rețelele de transport prosperă cu produse alternative. Ori de câte ori există mai multe surse de informare, dialectica este integrată în sistem.

Odată cu inventarea radioului analogic, la începutul secolului XX, și a televiziunii analogice câteva decenii mai târziu, totul s-a schimbat. La fel ca și rețelele feroviare dinaintea lor, două trenuri pe aceeași linie sau două semnale analogice pe aceeași frecvență nu reprezintă o dialectică, ci un dezastru. Căile ferate și rețelele de radiodifuziune analogică au fost posibile doar prin introducerea de noi legi care să limiteze libertatea de circulație și de exprimare, făcând imposibil ca mai mult de un tren să circule pe o aceeași secțiune de cale ferată sau mai mult de un post de radio analogic să emită pe un același canal.

Dar un singur magazin pe strada principală sau un singur operator de rețea nu reprezintă o piață liberă, ci un monopol totalitar. Deoarece dialectica a trebuit să fie eliminată din transmisia analogică înainte ca ea să fie posibilă, a fost introdusă o legislație de contrabalansare pentru a preveni transformarea pluralismului democratic într-o dictatură totalitară.

În Marea Britanie și în alte democrații liberale, legislația privind radiodifuziunea a reintrodus dialectica în rețea, cerând radiodifuzorilor să fie echilibrați și imparțiali. O astfel de restricție nu este necesară în rețelele cu mai mulți furnizori, cum ar fi cărțile și ziarele, unde pluralismul democratic este deja încorporat.

Primele deturnări dinspre pluralitate spre monopolul totalitar au început în radiodifuziunea și televiziunea analogică. Dacă odinioară acestea găzduiau discuții între persoane cu o gamă largă de opinii diferite, din ce în ce mai mult s-a trecut la interviuri interne cu membri ai propriilor organizații. De la căutarea adevărului prin sintetizarea opiniilor opuse, s-a ajuns la crearea consensului prin repetiție și manipulare.

Ultimul cui în coșciugul științei dialectice a venit în iulie 2011, odată cu publicarea ””BBC Trust review of impartiality and accuracy of the BBC’s coverage of science” (Analiza BBC Trust privind imparțialitatea și acuratețea abordării științei de către BBC), realizată de profesorul Steve Jones, fost șef al catedrei de genetică de la University College London.

Principala preocupare a profesorului Jones a fost ceea ce el a numit ”imparțialitatea falsă” a BBC, care ”poate duce, în mod pervers, la prejudecăți în sine, deoarece acordă o importanță disproporționată opiniilor minoritare”.

”Este clar că, în afara corporației, există o îngrijorare generalizată că reportajele sale despre știință oferă uneori o viziune dezechilibrată asupra anumitor probleme din cauza insistenței sale de a aduce voci disidente în ceea ce sunt, de fapt, dezbateri finalizate”. (BBC Trust Review, p. 55)

”BBC – în special în domeniul știrilor și al afacerilor curente – nu înțelege pe deplin natura discursului științific și, ca urmare, este adesea vinovat de „falsă imparțialitate”; de a prezenta opiniile unor minorități mici și necalificate ca și cum acestea ar avea aceeași greutate ca și consensul științific.” (BBC Trust Review, p60)

Drept ilustrare, el dă următorul exemplu:

”Matematicianul descoperă că 2 + 2 = 4; purtătorul de cuvânt al Frontului de Eliberare Duodecimal insistă că 2 + 2 = 5, prezentatorul rezumă că 2 + 2 = ceva de genul 4 virgulă 5, dar dezbaterea continuă.” (BBC Trust review, p58)

Fiind o persoană care a declarat în mod oficial că ”nici un biolog serios nu poate crede în creația biblică” iar ”creaționiștilor ar trebui să li se interzică să fie medici”, profesorul Jones nu poate fi considerat un observator imparțial și nici nu se poate spune că reprezintă ”consensul stabilit” al tuturor oamenilor de știință și al medicilor.

Cu toate acestea, raportul său a avut efectul dorit. Versiunea profesorului Jones despre consensul științific ”stabilit” a fost progresiv avansată pe ordinea de zi, iar opiniile ”minorităților mici și necalificate” și ale ”vocilor disidente” au fost progresiv îndepărtate din ce în ce mai mult.

Consensul nu mai poate fi pus sub semnul întrebării, dar Bacon s-a opus din principiu, indiferent care ar fi fost acesta:

Pentru că, în chestiuni intelectuale, cel mai rău dintre toate este consimțământul general, cu excepția teologiei (și a politicii, unde există dreptul la vot!). Aceasta pentru că nimic nu place mulțimii dacă nu face apel la imaginație sau nu leagă intelectul cu noduri făcute din noțiunile create de vulg”. (Aforismul 77 din Novum Organum Aphorum, 2017).

Folosind un limbaj care nu mai este acceptabil, Bacon rezumă cu claritate tehnicile agenților de publicitate, spin-doctorilor și propagandiștilor politici din ziua de azi, care manipulează mințile publicului făcând apel la visele și coșmarurile lor, în timp ce le leagă intelectul cu noduri făcute din păreri pe jumătate elaborate și din idei preconcepute.

Dar ceea ce Bacon nu și-ar fi putut imagina niciodată, nici măcar în cele mai negre coșmaruri ale sale, este că oamenii de știința care studiază comportamentul vor folosi într-o zi aceleași tehnici pentru a induce consensul mulțimii și pentru a întoarce complet cu susul în jos concepția despre  știința a lui Bacon.

Dacă odinioară știința era decisă de oameni de știință pregătiți să reziste Idolii Minții, acum ea este ”stabilită” de prezentatori TV celebri și de publicul lor de consumatori de media. Ei sunt atât de posedați de Idoli încât, așa cum spunea Bacon, ”adevărul cu greu poate se poate infiltra” și, chiar dacă adevărul se infiltrează, va fi o atitudine ”împotrivi acestuia”.

Cercul vieții

Orice știință ce nu poate fi contestată nu este știință. Este religie. Asemenea simbolului antic al Ouroboros, un șarpe care își înghite propria coadă, Știința a parcurs un cerc complet și s-a anulat pe sine.

Ouroboros este un simbol pentru ciclul etern al reînnoirii: al morții și renașterii. Înghețarea ciclului în momentul în care știința s-a devorat pe sine nu numai că împiedică publicul să afle adevărul despre știință, dar împiedică știința să se reînnoiască.

Sărbătorirea celei de-a 400-a aniversări a Novum Organum în anul în care știința a ajuns să domine fiecare nuanță a vieții noastre de zi cu zi, a fost o oportunitate pentru tipul de ”nou început în științe” pe care Bacon a reușit să îl dea startul odată cu publicarea Novum Organum-ului său.

Și totuși, de ce nu am folosit această oportunitate?! Poate pentru că toți experții și autoritățile din sfera consensului științific stabilit nu doresc un nou început în științe, ci au un interes personal în a păstra lucrurile exact așa cum sunt acum.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Traducere adaptată dupa articolul “The Undoing of Science in its 400th Anniversary” publicat la Brownstone Institute.

Ian Mc Nulty este un fost om de știință, jurnalist de investigație și producător BBC, ale cărui credite de televiziune includ ”A Calculated Risk”, despre radiațiile de la centralele nucleare, ”It Shouldn’t Happen to a Pig”, despre rezistența la antibiotice în fermele industriale, ”A Better Alternative?”, despre tratamentele alternative pentru artrită și reumatism, și ”Deccan”, episodul pilot al serialului de lungă durată al BBC ”Great Railway Journeys of the World”.

 

 

 

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Titular Adrian Onciu

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai noi articole