Cum ne-au vrăjit cu propaganda de la Hollywood

Începutul anului a adus cu sine o nouă schimbare în telenovela-fluviu a folosirii măștilor. Specialiștii sunt categorici – masca textilă nu asigură protecția participanților la pandemie. Masca este bună, apoi masca nu-i bună. Trebuie utilizată exclusiv de către cei infectați. Ba nu!, să fie și pentru oamenii sănătoși. Masca textilă ar fi utilă, și nu prea. De fapt, FFP2 merge mai bine. Nici testele PCR nu au scăpat acestor „revoluții” furtunoase. Ultima comunicare despre instrumentul central de tortură al celor doi de ani de pandemie îi aparține doctorului Fauci. Recent intervievat de o televiziune americană, Fauci a declarat că testele nu disting între virusul viu și fragmente de virus mort. În ambele cazuri rezultatul iese pozitiv.

Exemplele pot continua într-o proporție atât de mare încât putem concluziona, fără riscul de a greși: singura constantă a discursului oficial al ultimilor  doi ani este… schimbarea frecventă a discursului. Informațiile sunt contradictorii, confuze, efemere, demonstrat fiind că, în prezența unor astfel de reguli, discernământul individului scade. Ca reacția imediată, oamenii se conformează, fără a mai chestiona justețea și oportunitatea regulilor.

Pandemia a reprezentat un câmp tactic perfect pentru aplicarea unor tehnici de manipulare a maselor dintre cele mai variate. Schimbarea frecventă a narativului oficial este una dintre ele. Bombardat cu diverse teorii și reglementări despre mască (cele mai multe contradictorii, anulând-se reciproc), individul va abandona investigațiile personale și tendința de a înțelege eventualele motivații medicale din spatele deciziilor. Pur fi simplu va considera mai simplu să respecte regulile și sfaturile specialiștilor. Conformarea la reguli se dovedește a fi mult mai comodă. Obsesia confortului în viața omului modern limitează drastic disponibilitatea la frondă.

În apărarea noastră, subiecții prea facili ai acestei desfășurări propagandistice globale, putem argumenta amploarea mijloacelor folosite și vechimea lor. Da, operațiunea de pregătire a început cu mult timp înainte de martie 2020. Filmele având ca temă viruși ucigași și pandemii devastatoare nu au făcut altceva decât să pragatească mentalul colectiv. Este de notorietate similitudinea dintre scenariul unei ficțiuni, „Contagion”, și desfășurarea reală a pandemiei Covid. Virus necunoscut, originea sugerată este Hong Kong, deci China, costumele albe ale lucratorilor sanitari, prezența unui șarlatan care propovăduiește leacuri naturale pentru virus în detrimentul vaccinului, eroismul și si protagoniștii lui, eroii, valorizarea științei. Filmul a apărut în 2011 și nu face decât să se adauge unui lung șir de producții cinematografice (Outbreak, World War Z), destul de numeroase în anii precedenți izbucnirii pandemiei. Dacă nu ați revăzut „Contagion”, vă rog să o faceți. Asemănarea cu realitatea zilelor noastre este, dacă nu înspăimântatoare, o invitație la meditație!

Viața imită arta? Mai degrabă arta este folosită ca o imensă mașinărie propagandistică. Indivizii au acceptat mult mai ușor restricțiile aduse de covid. Nu au văzut imagini noi. Pe retina colectivă rămăseseră imaginile, scenariile, soluțiile din filme. Iar atunci când pandemia a început, cortexul maselor a acceptat. Noul absolut este mai probabil a fi respins violent și categoric. Dacă ai avut inspirația să pui sămânța, subliminal, cu întreg scenariul, deci și cu capitolul dedicat salvării, procentul de acceptare/conformare crește exponențial. În fond, nu era un scenariu fără soluții,  creierul mai văzuse pandemii, chiar dacă și numai televizate.

Remarcabil, majoritatea acestor producții cinematografice propun vaccinul drept unică soluție pentru salvarea vieții, speciei, civilizației. Istoria manipulării maselor prin producțiile hollywoodiene este amplă, potențialul imens trezind interesul serviciilor secrete americane, dar și al firmelor de publicitate. Dezvoltarea societății moderne ca una axată pe consum a fost impulsionată de imaginile idilice din filme. Brusc, oamenii au adoptat tiparele de consum promovate: nevoia de a schimba frigiderul, casa, mașina, pentru a redesena modelul cinematografic. Chiar și moda a intrat în viețile a miliarde de femei via marele ecran. Un film cu Richard Gere („Ofițer și gentleman”) a reușit, datorită farmecului și frumuseții actorului, să crească… numărul de înrolări în armata americană. Spațiul nu ne permite dezvoltarea subiectului, dar vă asigur că este fascinant.

Și, totuși, viața imită arta? În 2002 a avut premiera „Minority Report” (Raport Special), un SF a cărei acțiune se desfășoară în anul 2054, în Washington DC. Cea mai avansată tehnologie identifica ucigașii înainte ca aceștia să comită crima. Se stocau algoritmi comportamentali, astfel încât putea fi generat un profil individual capabil să anticipeze viitoarele dereglări în raport cu legea și societatea. Deși beneficiază de prezența lui Tom Cruise și Colin Farrel, răsfățații Hollywood-ului, filmul ar fi rămas înghesuit în memoria colectivă (alături de multe altele făcute exclusiv pentru a ne obișnui cu un viitor șocant) dacă nu aflam despre programul chinezesc „Eyes of the Tiger”. Program care, prin biomonitorizare, o vastă rețea de camere stradale, algoritmi complecși, stocare de date, recunoaștere instantanee a etniei, îi poate depista și opri pe indivizii aflați în faza pre-infracțională.

Șocant? Not so much, mintea noastră va fi fost deja pregătită de filme precum „Minority Report”. Japonia are și ea un astfel de program de AI capabil să identifice hoții din magazine înainte de a comite infracțiunea. Oamenii vor fi arestați pentru crime pe care se gândeau să le comită. Momentul este aproape. Unda de siderare se va aplatiza după prima vizionare a Minority Report, la fel cum pandemia a părut mai puțin stranie după ce am văzut „Contagion”. Și apoi, suntem deja pregătiți pentru a ni se face profilul (de cumpărător, votant, sentimental etc) pe baza unor algoritmi de Inteligență Artificială. În fond ne-am născut pe Facebook, nu-i așa?

Lovitura de geniu a venit în primele zile ale pandemiei. Imaginile cu orașele chinezești aflate în lockdown, străzile pustii, severitatea restricțiilor corelate cu numărul mic de morți, au setat răspunsul a miliarde de oameni. Fără aceste imagini care, deși propuneau metode dure, asigurau supraviețuirea, lockdownurile din Occident nu ar fi fost posibile. Oamenii s-ar fi revoltat. Izolați (stare ideală pentru o bună penetrare a oricărei strategii manipulatoare), înfricoșați, îmbibați în ani de manipulări reziduale prin filme de gen pentru propria supraviețuire, carantina a devenit acceptabilă. Chiar dezirabilă. De aici până la abandonarea drepturilor și libertăților individuale în favoarea celor colective, nu a mai fost decât un pas. Despărțit de câteva tulpini și mutații, ce-i drept. Piesa de rezistență au reprezentat-o imaginile cu chinezii infectați, secerați de virus în plină pe stradă. Măiestria a reieșit din prezentarea acestor imagini ca unele de „contrabandă”, scăpate de cenzura comuniștilor chinezi, aura de adevăr fiind astfel consacrată. Oamenii pică pe stradă, guvernul minte, deci boala este letală. „Contagion” real, în direct.

În final, pentru a da Cezarului ce este de drept al lui, nimic din tot ce am trăit în ultimii doi ani nu se putea înfăptui fără controlul absolut al mass-media. Achizițiile instituțiilor media în jurul a câtorva centre de influență (puține) a început cu mult timp în urmă. Coincidență, aceleași centre de influență gestionează și alte industrii importante. Discursul isteric, exclusivist, repetitiv, obsedanta repetare a numărului morților de Covid, caracteristici ale  presei internaționale, nu știu cât sunt mărturii ale unei conspirații, cât mai degrabă ale unui patronat unic.

În schimb, ideea concentrării informației pentru a fi ușor de controlat fluxul informațional nu poate absolvită de umbra unei conspirații.

Deși ideea propagandei nu este nouă, la rang de știință a fost ridicată între pereții Ministerului Propagandei. De la operațiunea „Mockingbird”, trecând prin strălucitorul Hollywood, până la scandalul Cambridge analitica, progresele au fost imense. Importanța sa fundamentală a fost stabilită, la modul absolut, prin popularea cu un Minister al Adevărului al celei mai citate distopii orwelliene – „1984”. Totuși, a trebuit o pandemie pentru a o aduce la stadiul de artă!

Deci nu am fost manipulați, ci doar vrăjiți de cinematografie.