Trump se îndreaptă spre obiectivul său primordial – resetarea globală

Un comentariu de Alastair Crooke

Președintele Trump vrea ca Ucraina să fie rezolvată, punct și de la capăt. Aceasta pentru a putea avansa rapid – pentru a normaliza relațiile cu Rusia și a începe proiectul „de ansamblu” de stabilire a unei noi ordini mondiale. Una care va pune capăt războaielor și va facilita legăturile de afaceri.

Ideea aici – pe care Europa se preface că nu o înțelege – este că sfârșitul conflictului din Ucraina este pur și simplu „poarta de intrare” a lui Trump către întreaga rațiune și platformă pe care s-a bazat: Marea resetare a peisajului geopolitic. Ucraina, simplu spus, este obstacolul în calea urmăririi de către Trump a obiectivului său primordial: Resetarea globală.

Starmer, Macron și aripa estică a euro-elitelor sunt orbi la amploarea uriașă a schimbării globale de vibrații către politica și etica tradiționalistă a SUA. Ei ratează, de asemenea, furia abia ascunsă în lumea lui Trump, din spatele acestei revoluții incipiente.

„Dreapta Maga nu are niciuna dintre inhibițiile predecesorilor săi. Ea plănuiește să valorifice puterea unui stat recucerit pentru a-și anihila dușmanii”, scrie Allister Heath.

Clasa conducătoare europeană are probleme disperate și este din ce în ce mai izolată, într-o lume care se deplasează „spre dreapta” cu o viteză amețitoare. „Statele Unite sunt acum dușmanul Occidentului”, proclamă FT. Liderii europeni nu vor să înțeleagă.

Realitatea este că Statele Unite sunt angajate acum în elaborarea politicii externe a Europei. Și este pe cale să înceapă să exporte valorile republicane tradiționale americane pentru a distruge sistemul de credințe al wokeiștilor europeni. Straturile conducătoare europene – foarte îndepărtate de baza lor – nu au reușit să înțeleagă amenințarea la adresa propriilor interese (un scenariu prezentat aici).

Administrația Trump încearcă să reconstruiască Republica bolnavă, iar americanilor din această nouă eră nu le pasă de obsesia europeană pentru vechile feude și războaiele pe care acestea le implică.

Se pare că Trump privește cu un dispreț total lăudăroșenia britanică și europeană că, dacă SUA nu o face, atunci Europa o va face. Clasa de la Bruxelles pretinde că este încă capabilă – după trei ani de înfrângeri în Ucraina – să îi poată provoca o înfrângere umilitoare președintelui Putin.

Mai profund, însă, echipa Trump – angajată în sarcina de a doborî Deep State-ul american ca „inamic inexorabil” – percepe (pe bună dreptate) statul britanic de securitate ca fiind unit la șold cu omologii săi americani, ca parte a meta-structurii sale globale. Iar cea mai veche și mai profundă componentă a acesteia a fost întotdeauna distrugerea Rusiei și dezmembrarea sa.

Prin urmare, atunci când Macron, într-un discurs adresat națiunii, a respins o încetare a focului în Ucraina și a declarat că „pacea în Europa este posibilă numai cu o Rusie slăbită”, calificând Moscova drept o amenințare directă la adresa Franței și a continentului, mulți din „lumea Trump” vor interpreta această declarație sfidătoare (conform căreia „înfrângerea Rusiei de către Ucraina este preferabilă «păcii»”) ca fiind nimic mai mult decât ventrilocul lui Macron și Starmer în legătură cu obiectivele Meta Deep State.

Această noțiune este concretizată de multitudinea bruscă de articole apărute în MSM-ul european (gestionat) conform cărora economia Rusiei ar fi mult mai slabă decât pare și s-ar putea prăbuși în următorul an. Desigur, o prostie. Este vorba de a face publicul european să creadă că menținerea războiului în Ucraina ar fi o „idee bună”.

Absurditatea poziției europene a fost, probabil, cel mai bine surprinsă, după cum remarcă Wolfgang Münchau, în întreaga sa aroganță, anul trecut, de istoricul și scriitoarea Anne Applebaum, când a câștigat un prestigios premiu german pentru pace. În timpul discursului de acceptare, ea a susținut că victoria este mai importantă decât pacea, afirmând că obiectivul final al Occidentului ar trebui să fie schimbarea regimului în Rusia: „Trebuie să-i ajutăm pe ucraineni să obțină victoria, și nu numai de dragul Ucrainei”, a spus ea.

Zelensky și fanii săi europeni doresc „să negocieze” – deși mai târziu, mai degrabă decât mai devreme (poate peste un an, după cum i-ar fi spus un ministru de externe european lui Marco Rubio, în privat).

„Despre aceasta, «scrie Münchau» a fost vorba în dezacordul foarte public din Biroul Oval [săptămâna trecută]. Pacea prin victorie neîngrădită – în esență modelul celui de-al Doilea Război Mondial – este obiectivul prin care aproape toți liderii europeni și majoritatea comentatorilor privesc conflictul Rusia-Ucraina”.

America vede lucrurile diferit: Consideră aproape sigur că Deep State-ul european pune bețe în roata „normalizării cu Rusia” a lui Trump – o normalizare căreia i se opune visceral. Sau, cel puțin, că europenii urmăresc un „miraj care nu mai există, se încăpățânează să crească «impozitele și cheltuielile», dublând în același timp imigrația în masă și energia supraevaluată, fără să țină cont de luminile roșii intermitente de pe [piețele financiare], în timp ce randamentele datoriei guvernamentale ajung la cele mai ridicate niveluri din 1998”, după cum subliniază Allister Heath.

Cu alte cuvinte, se sugerează că Friedrich Merz, Macron și Starmer vorbesc despre cum își vor transforma țările – printr-o infuzie masivă de datorii – în super-state de apărare. La un anumit nivel de conștiință, ei trebuie să realizeze, însă, că acest lucru nu este realizabil. Așa că se mulțumesc să se prezinte ca „lideri mondiali pe scena internațională”.

Elitele europene sunt „lideri” profund instabili care pun în pericol prosperitatea și stabilitatea continentului. Este clar că aceste țări nu au capacitatea militară de a interveni în mod concertat. Mai mult decât orice, realitatea tristă este că economia europeană se învârte în cerc.

Zelensky este complice la insistența europeană conform căreia înfrângerea Rusiei are prioritate față de obținerea păcii în Ucraina, în ciuda lipsei oricărui raționament strategic cu privire la modul în care victoria poate fi obținută după trei ani de înrăutățire a situației militare. Ambele planuri – zdrobirea economiei ruse cu sancțiuni și uzura armatei ruse până la colaps – au eșuat. Atunci de ce se opune Zelensky propunerilor de pace ale lui Trump? La prima vedere, nu are niciun sens.

Explicația datează probabil din epoca post-Maidan, când „Meta Security State” occidental (în principal, britanicii și americanii) au înrădăcinat banderliștii de linie dură (pe atunci o minoritate infimă) în poliția, serviciile de informații și securitatea din Ucraina. Ei sunt și astăzi forța de control. Chiar dacă această facțiune ar recunoaște că războiul lor nu poate fi câștigat, ei înțeleg ce se întâmplă dacă pierd:

Rusia nu va trata cu ei. Moscova îi consideră extremiști (dacă nu chiar criminali de război) care nu sunt în niciun caz „capabili de un acord” și trebuie înlocuiți de o conducere capabilă de compromis. Rusia îi va urmări și judeca probabil. Zelensky trebuie să fie speriat de ceea ce i-ar putea face Banderites (în ciuda echipei sale britanice de gărzi de corp).

Ei bine, Trump nu participă la aceste „jocuri” europene: El îi administrează o palmă lui Zelensky și liderilor europeni, poate aducându-l pe Zelensky în rând; sau poate nu… Echipa Trump, relatează Politico, a intrat acum în discuții directe cu opoziția ucraineană privind organizarea de alegeri anticipate cus copul de a-l înlătura pe Zelenski – care oricum este pe cale să fie înlăturat, spun membrii echipei Trump.

Zelensky ar putea fi terminat, dar, în mod interesant, nici despre Zaluzhniy nu s-a discutat. Ultimul este pregătit de britanici pentru a fi înlocuit – se pare că americanii vor lua această decizie independent de britanici, de asemenea.

Președintele Trump a ordonat oprirea schimbului de informații cu Ucraina. Ceea ce a făcut el, din punct de vedere tehnic, a fost să nu mai permită Ucrainei să utilizeze sisteme de ochire exclusiv americane controlate de serviciile de informații americane, CIA, Oficiul Național de Recunoaștere și Agenția Națională de Informații Geospațiale a SUA. Ceea ce a fost suspendat este schimbul de așa-numite date „letale”, inclusiv informații pentru țintirea HIMARS. Cu toate acestea, informațiile defensive necesare pentru protecție continuă să fie furnizate Ucrainei.

„Amploarea înghețării schimbului de informații, care pare să fi fost impusă în paralel cu oprirea ajutorului militar anunțată luni de dl Trump, părea inițial să fie oarecum limitată… Dar miercuri după-amiază a devenit clar că administrația Trump, ignorând propunerile dlui Zelensky din seara precedentă, a mers mult mai departe. Un ofițer al serviciilor de informații militare din Kiev a declarat pentru The Telegraph că înghețarea a însemnat mai mult sau mai puțin o pană totală de curent”.

Pe scurt, înghețarea munițiilor anterioare va afecta fără îndoială capacitățile militare ale Ucrainei în timp, însă impactul s-ar putea să nu fie resimțit decât peste câteva săptămâni. Cu toate acestea, pierderea de informații vitale își va pune amprenta imediat. Va orbi – pur și simplu – Ucraina. În posturile de comandă ucrainene, urmărirea luptelor și transmisiile online prin satelit pe tablete și ecrane TV au fost într-adevăr deconectate.

Lovitura lui Trump a reușit să distrugă ficțiunea conform căreia Ucraina este capabilă să se apere singură cu un mic substitut de sprijin european. A fost întotdeauna o bravadă fără sens. NATO, CIA și comunitatea globală de informații au controlat de la bun început lupta. Pentru moment, totul s-a oprit.

Așadar, Europa vrea să suporte povara Statelor Unite? Bloomberg raportează că piețele europene de obligațiuni sunt în colaps.

Dacă Europa pretinde să înlocuiască SUA, va fi extrem de costisitor din punct de vedere politic. Și va eșua.