Knock-out în Biroul Oval de la Casa Albă

Noul șerif din oraș i-a amintit lui Zelensky că este principalul vinovat pentru situația din Ucraina. El, împreună cu fosta administrație Biden.

Lucrurile s-au încins în momentul în care Zelensky l-a arătat cu degetul pe Putin, ca unic responsabil. Este teza preferată a globaliștilor din Europa, care refuză să vadă circumstanțele conflictului ruso-ucrainean și propria contribuție în declanșarea și escaladarea războiului.

Rușii și americanii și-au dat mâna peste interesele neoliberalilor din întreaga lume ca să evite un al treilea război mondial. Este tot ceea ce contează. Acum a venit timpul ca Zelensky să deconteze jocul criminal pe care l-a făcut vreme de trei ani în beneficiul familiei Biden (grațiată anticipat) și a unor politicieni prinși în menghina industriei de apărare.

Incidentul de la Casa Albă nu pare a fi o provocare a lui Zelensky bine regizată, ci mai degrabă un punct de fierbere al frustrărilor acumulate: Ucraina vrea garanții de securitate, americanii vor o pace rapidă, iar Europa încearcă să devină relevantă. Războinicii sorosiști din capitalele europene au sărit, teatral, în apărarea lui Zelensky, deciși să compenseze retragerea americană din conflict. Dar fără a avea mijloacele necesare.

Birocrații de la Bruxelles și liderii davosieni încă bine înșurubați în scaunele puterii ar dori să prelungească războiul pentru a evita o victorie clară a Rusiei și o pretinsă ”slăbire a securității continentale”. Reacțiile imediate ale marionetelor globaliste (Donald Tusk: ”Dragă Zelenski, dragă Ucraina, nu sunteți singuri”), sugerează o solidaritate reactivă, nu o provocare premeditată pusă în practică de Zelensky. Europa este mai degrabă prinsă pe picior greșit de escaladarea fără precedent a tensiunilor transatlantice, decât în poziția de a manipula situația în favoarea ei.

Nemulțumirile lui Zelensky față de excluderea de la masa negocierilor este alimentată de sprijinul liderilor europeni care insistă că Ucraina trebuie inclusă în orice proces de pace. Războinicii de pe continent pretind că nu doresc să prelungescă agonia, ci încearcă o contrabalansare a influențelor ruso-americane, păstrând Europa relevantă în ecuație. Cu riscurile de rigoare.

Afirmațiile lui Trump (”Te joci cu Al Treilea Război Mondial”) și tonul dur al lui Vance (”Ai spus mulțumesc măcar o dată?”) sugerează o abordare tranzacțională, în care SUA ignoră interesele Kievului în avantajul Moscovei. Ruptura, parafată prin plecarea delegației ucrainene fără a semna contractul de exploatare a mineralelor, ar putea fi primul pas prin care Casa Albă va forța mâna Ucrainei la viitoarele negocieri.

Retragerea SUA din conflict ridică întrebarea dacă Europa va prelua un rol mai activ în sprijinirea Ucrainei. Reacțiile rapide ale liderilor europeni – de la Tusk la Von der Leyen și Macron – indică o disponibilitate de principiu. Polonia, de pildă, a anunțat recent un ajutor militar de 200 de milioane de euro, iar Germania și Franța și-au reiterat sprijinul. Emmanuel Macron a vorbit despre trupe europene de menținere a păcii post-conflict, sugerând o implicare mai puternică. Cu toate acestea, capacitatea Europei de a umple golul american rămâne limitată. Pare a fi doar un joc de scenă cinic, pentru ca ucrainenii să nu se simtă abandonați peste noapte de principalii aliați, SUA și Europa.

Comentariile lui Medvedev (”Porcul nerecunoscător a primit o palmă zdravănă”) indică faptul că Moscova vede incidentul ca pe o slăbire a poziției lui Zelensky și o oportunitate de a exploata diviziunile liderilor globaliști. În același timp, Zelensky riscă să fie perceput acasă fie ca un lider ferm care apără suveranitatea, fie ca unul care a jucat greșit cartea americană, izolând Ucraina.

Reacțiile penibile ale unora gen Gabriel Liiceanu (”Ne-au furat America noastră. America bunicilor și părinților noștri, America simbolică și imaginară”) vorbesc de la sine despre incapacitatea elitelor europene de a îmbrățișa valorile conservatoare care într-adevăr au făcut America măreață.