Modelul european al USAID: 130 milioane euro pentru mass-media

Un articol de Ivo Caizzi pentru publicația italiană Il Fatto Quotidiano

La Bruxelles a apărut o „zonă gri” cu fonduri UE în valoare de până la 132,82 milioane de euro care au fost alocate mass-media în legătură cu alegerile europene din iunie anul trecut. Această mega-delegare, coordonată de președintele maltez al Europalatului, Roberta Metsola, în ton cu numărul unu german al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen (și cu contribuția Consiliului celor 27 de guverne, a Băncii Europene de Investiții și a Comitetului Economic și Social), nu este stânjenitoare doar pentru suma uriașă care se adaugă numeroaselor milioane alocate anual prin licitații discutabile televiziunilor, ziarelor, agențiilor de presă și site-urilor online (dezvăluite de Il Fatto înainte de ultimele alegeri europene), ci și pentru că a fost utilizată o metodă administrativă specială. O metodă care, potrivit liderilor UE, le-ar permite să păstreze secrete plățile individuale și ziarele beneficiare. Mass-media ar trebui, în schimb, să controleze modul în care instituțiile publice ale UE cheltuiesc banii contribuabililor fară a fi acuzate de conflict de interese.

Metsola și Von der Leyen, membrii PPE, au declarat pentru Il Fatto prin purtătorii lor de cuvânt respectivi că nu oferă informații despre beneficiari, sume, motive și rezultate, deoarece pentru aceste 132 de milioane s-a folosit un contract-cadru. Documentul din 5 septembrie 2023, identificabil prin inițialele Comm/Dg/Fmw/2023/30, externalizează totul ca intermediar către agenția privată de publicitate Havas Media France a grupului Vivendi. Doar acest contract a fost scos la licitație. Modul în care Havas a distribuit apoi plățile către mass-media – în acord cu conducerea UE – ar fi confidențial. De asemenea, firma Vivendi ar fi scutită de anumite restricții, cum ar fi obligația de a scoate la licitație plățile de peste 14.000 EUR și de a le înregistra în baza de date maxi ted.europa.eu împreună cu sute de mii de alte contracte, deși acestea nu sunt ușor de găsit pentru cetățenii obișnuiți.

Cei care caută plăți către ziare italiene ar trebui să tasteze Rețele de televiziune italiene pentru Mediaset, Gedi pentru Repubblica, Rcs pentru Corriere della Sera etc. În cazul societăților intermediare, însă, s-ar putea să nu se găsească nimic.

Metsola a lăsat să se înțeleagă că nu va furniza mai multe informații cu privire la contractul cu Havas deoarece poate fi inițiată procedura birocratică de „acces la documente în temeiul articolului 15 din Tratatul privind funcționarea UE”. Dar ar ajuta aceasta? Von der Leyen a precizat că Havas, „în conformitate cu contractul-cadru”, trebuie „să se asigure că difuzarea oricărei informații nu compromite interesele comerciale ale operatorilor economici”.

Multe companii private încredințează agențiilor campanii publicitare cu achiziționarea de spații media. Iar contractul cu Havas se referă la „publicitate” și „servicii de publicitate”. Dar Europarlamentul, Comisia, Consiliul și alte instituții publice ale UE nu trebuie să promoveze vânzarea de produse. Ele au corpuri de presă pentru a-și comunica inițiativele. De ce nu oferă atunci transparență totală cu privire la aceste plăți, astfel încât cetățenii să poată evalua dacă ele pot fi influente pentru mass-media receptoare?

Il Fatto a dezvăluit că, printre fondurile UE destinate principalelor mass-media italiene (Rai, Mediaset, Sky, Corriere della Sera, Repubblica, Il Sole 24 Ore, Ansa, Agi, AdnKronos, Citynews etc.), unele prevedeau furnizarea de articole și servicii favorizate de conducerea de la Bruxelles. S-a aflat chiar că bogații editori Agnelli-Elkann au asociat Repubblica într-un „parteneriat” cu Europarlamentarele și Comisia în ideea de a fi plătiți pentru articole referitoare la alegerile europene. S-a confirmat că acest acord – inițial în valoare de 62.000 de euro – nu fusese scos la licitație (deși depășea 14.000 de euro) deoarece era permis de „contractul-cadru” cu Havas. Și că, în Italia, sunt în curs de definire acorduri „de mare anvergură” similare. Dar atunci articolele din Repubblica și parteneriatele cu alte ziare din UE ar trebui să fie considerate „publicitate”? Și este oportun să se apeleze la intermediari, dacă acest lucru permite să rămână confidențiale plăți de peste 14 mii de euro și servicii care ar putea, de fapt, să ofere „presă favorabilă”?