
Un comentariu de Alexander Tubolsev pentru publicația Al Mayadeen
Dacă expansiunea militară a Statelor Unite și a sateliților săi în Arctica continuă, aceasta ar putea duce la un conflict armat serios pe termen lung.
În ianuarie 1862, forțele expediționare franceze au debarcat în Mexic. Astfel a început intervenția colonială a împăratului Napoleon al III-lea pe teritoriul Americii Latine. Inițial, Spania și Anglia au luat și ele parte la ea, dar, din cauza contradicțiilor cu Parisul, și-au retras curând trupele.
Motivul invaziei franceze a fost moratoriul impus de autoritățile mexicane privind plata datoriei externe. Dar, desigur, a fost doar o scuză. Scopul real al lui Napoleon al III-lea era să ocupe teritoriul Mexicului, să creeze acolo un stat marionetă condus de arhiducele austriac Maximilian și să extindă influența franceză în emisfera vestică.
A fost un pariu nesăbuit. Franța s-a trezit implicată într-un război lung și costisitor în cealaltă parte a lumii, care s-a încheiat în cele din urmă cu înfrângerea lui Napoleon al III-lea și a lui Maximilian. Președintele legitim al Mexicului, Benito Juarez, care s-a bazat pe sprijinul popular și pe Constituție, a fost capabil să mobilizeze rezistența mexicană pentru a lupta împotriva intervenției străine. În ciuda situației politice interne dificile și a crizei socio-economice, Mexicul era pregătit să își apere independența. Napoleon al III-lea nu a luat în considerare aspectul atunci când a conceput proiectul expansiunii sale coloniale. Operațiunile de gherilă mexicane și prăbușirea treptată a domniei arhiducelui Maximilian (proclamat împărat al Mexicului cu sprijinul Franței) au dus la eșecul total al invaziei lui Napoleon al III-lea în America Latină.
Să încercăm să analizăm un punct crucial. În a doua jumătate a secolului alXIX-lea, Franța dorea să își extindă influența colonială. Dar a avut un context. Napoleon al III-lea concura activ cu alte puteri europene, în special cu Germania, care i-a provocat în cele din urmă cea mai devastatoare înfrângere. De asemenea, el s-a confruntat cu rivalitatea cu Marea Britanie, unde Franța a rămas semnificativ în urmă în dezvoltarea economică în acea perioadă.
Temându-se să își piardă puterea colonială în competiția cu alte imperii, Napoleon al III-lea visa în același timp la hegemonia sa în Europa. Este ceea ce l-a determinat să organizeze mai multe războaie și invazii sângeroase (din Mexic până în Asia de Sud-Est), care au fost însoțite de violențe colonialiste împotriva populației indigene (putem aminti exemplul Noii Caledonii, unde expansiunea franceză sub Napoleon al III-lea a dus la încălcarea drepturilor populației indigene, Kanaks).
Nu m-am adâncit întâmplător în istoria secolului alXIX-lea. Scopul meu este să demonstrez că multe tendințe din trecut au supraviețuit, într-o formă sau alta, până în zilele noastre.
Pe fondul declinului lumii unipolare, Statele Unite încearcă în continuare să se poziționeze ca hegemon. Dar multe țări suverane, cu adevărat independente, resping aceste pretenții. Crearea BRICS și a Organizației de Cooperare de la Shanghai, precum și trecerea la reglementări comerciale interstatale în monede naționale au marcat nașterea unei ordini mondiale multipolare. Creșterea influenței internaționale și a economiei Sudului Global este, de asemenea, un indicator important al schimbărilor semnificative care au loc în lume.
În acest context, se pune întrebarea crucială: Statele Unite, pe măsură ce își pierd rapid influența globală, vor încerca să își intensifice expansiunea externă într-o fază și mai agresivă? După cum știți, imperiile coloniale slăbite din trecut au trecut foarte des la o extindere bruscă a intervențiilor lor externe, încercând astfel să încetinească prăbușirea lor.
După declarațiile recente ale președintelui ales al SUA, Donald Trump (despre Golful Mexic, Canalul Panama și Groenlanda), problema unei posibile noi runde de neocolonialism american devine foarte relevantă.
Aș dori să vorbesc nu numai despre acest lucru, ci și despre o serie de probleme fundamentale de securitate despre care cred că ar putea deveni și mai importante în acest an.
Subiectul Groenlandei, apărut brusc în discursul politic global, ne face să ne gândim la perspectivele relațiilor internaționale în Arctica.
Arctica nu este doar un teritoriu cu rezerve uriașe de minerale (gaze, petrol) și apă dulce, ci este și cea mai importantă rută navigabilă a Mării Nordului, o arteră comercială care leagă Asia de Europa. Arctica are un potențial enorm pentru dezvoltarea pașnică, cercetarea științifică și dezvoltarea economică.
Cu toate acestea, putem observa cum o serie de țări NATO încearcă să transforme Arctica în baza lor militarizată. Statele Unite continuă să își afirme pretențiile asupra teritoriilor arctice, în timp ce Suedia și Finlanda, care au aderat recent la NATO, devin trambuline-cheie pentru expansiunea militară occidentală.
Federația Rusă dezvoltă în mod activ noi proiecte importante din punct de vedere economic în zona sa arctică. Un exemplu este dezvoltarea portului Sabetta pe țărmul golfului Ob din Marea Kara (este unul dintre cele mai importante porturi ale rutei maritime nordice), precum și dezvoltarea infrastructurii la scară largă a regiunii Murmansk. Cooperarea dintre Rusia și China este în creștere în cadrul rutei maritime nordice, ceea ce sporește rolul ei internațional.
Dacă expansiunea militară a Statelor Unite și a sateliților săi în Arctica continuă, aceasta ar putea duce la un conflict armat serios pe termen lung.
Aș dori să reamintesc încă o dată poziția privind relațiile în Arctica, exprimată oficial de mai multe ori de către Ministerul rus de Externe. Federația Rusă este pregătită să dezvolte o cooperare reciproc avantajoasă în Arctica cu partenerii comerciali interesați. În plus, Rusia își va proteja interesele naționale în zona arctică.
Expansiunea militară a NATO în zona arctică reprezintă o amenințare la adresa întregii regiuni. Prin urmare, este logic ca, drept răspuns la această situație, Rusia să își consolideze securitatea frontierelor nordice.
Următorul aspect fundamental pe care doresc să îl discut este criza ideologică și instituțională care se observă în multe state moderne.
Putem aminti exemplul Coreei de Sud, unde a avut loc o tentativă de lovitură de stat în decembrie 2024, însoțită de impunerea legii marțiale de către președintele Yoon Suk Yeol. Incidentul a fost urmat de o criză politică continuă, numeroase încercări de destituire, proteste și conflicte între opoziție și guvern.
De asemenea, asistăm la un caleidoscop de crize în Europa: dizolvarea Adunării Naționale din Franța, creșterea contradicțiilor politice în Germania, probleme energetice și o scădere a producției industriale. Uniunea Europeană, care a devenit complet dependentă de Statele Unite, slăbește rapid. În acest context, există o erodare a instituțiilor statului în țările UE; o criză a modelului occidental de „democrație liberală”. Devenind un instrument al Statelor Unite în războaiele globale de sancțiuni, țările UE și-au subminat propria suveranitate economică.
Modelul de „democrație liberală”, implementat în mod activ în întreaga lume ca parte a unei campanii agresive de occidentalizare și globalizare, a provocat eșecuri sistemice în Uniunea Europeană și Coreea de Sud.
Pe de altă parte, asistăm la dezvoltarea și consolidarea ideologiilor suverane în alte țări. Valorile patriotismului, independenței și protecției intereselor naționale domină în țările din Sudul Global, ceea ce contribuie la dezvoltarea multipolarității. Iranul, Venezuela, Cuba și RPDC își păstrează și își apără în mod activ suveranitatea (inclusiv suveranitatea ideologică). Rusia își dezvoltă ideologia națională bazată pe valorile tradiționale și pe un trecut istoric măreț.
Se poate prezice că declinul treptat al modelului discreditat al neoliberalismului occidental va duce la apariția unor noi mișcări în diferite părți ale lumii (inclusiv în Europa), axate pe multipolaritate și pe propriile interese naționale, mai degrabă decât pe globalismul euro-atlantic.
În prezent, asistăm la creșterea influenței industriei digitale asupra sferelor politice, economice și sociale. Tehnologia evoluează, ceea ce oferă noi oportunități și noi riscuri.
În opinia mea, cel mai mare risc este monopolul tehnologic, atunci când accesul la tehnologie este limitat la corporații gigantice care își folosesc poziția privilegiată pentru a exploata resursele și a obține profituri. În acest caz, tehnologia se transformă dintr-un instrument de dezvoltare într-un instrument de expansiune financiară și geopolitică.
Influența crescândă a lui Elon Musk în viața politică din SUA demonstrează că integrarea corporațiilor tehnologice în politica globală este în plină desfășurare. Crearea sateliților și a centrelor de calcul, dezvoltarea inteligenței artificiale și a sistemelor fără pilot devin sfera competiției interstatale și intercorporatiste.
Ne putem aminti un exemplu de monopoluri din trecut, cum ar fi Compania Comercială Barcelona din Imperiul spaniol (aceasta avea dreptul de monopol asupra comerțului cu o serie de teritorii din Caraibe). Este foarte posibil ca noile monopoluri tehnologice, corporațiile, să arate diferit în formarea lor. Dar esența lor conceptuală diferă puțin de monopolurile coloniale din trecut.
Aspectul comportă riscuri mari, deoarece corporațiile monopoliste occidentale vor încerca cu siguranță să restricționeze accesul țărilor din Sudul global la tehnologie și vor încerca să împiedice statele suverane să își dezvolte propriile industrii de înaltă tehnologie.
Aici văd eu marea amenințare. Expansiunea tehnologică ar putea foarte bine să se adauge expansiunii economice și politice din partea Occidentului, în care primul rol nu va fi jucat nici măcar de statele occidentale, ci de corporațiile lor.
În consecință, din cauza riscului de creștere a neocolonialismului occidental în sfera digitală, este necesar să se consolideze cooperarea între țările care susțin ideea unei lumi multipolare în domeniul tehnologiei.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Álvaro says:
nu mi se pare complet articol când nu comentează situația din Romania cu lovitura de stat a CCR-ului!