Câți dintre noi nu am fi fost etichetați drept ”conspiraționiști” înainte de lovitura de stat, dacă am fi spus că CCR urmează să anuleze alegerile chiar în ziua votului?
Indubitabil, ordinul a venit pe filieră externă. Suntem în plin război nedeclarat cu Rusia, iar Pentagonul are încă mare nevoie de serviciile României. Restul sunt detalii. În condiții normale, fără ingerința Casei Albe, regimului Iohannis i-ar fi fost frică să comită un astfel de abuz incalificabil.
Ne aflăm în situația în care puterea a fost preluată samavolnic, cu sprijinul administrației Biden și a unei bune părți a populației. Vorbim aici despre profitorii regimului – de la politicieni și jurnaliști, până la ONG-iști, afaceriști și indivizi propulsați de sistem în funcții-cheie. Pe lângă aceștia, mulți alți români au fost spălați pe creier prin intermediul propagandei mincinoase: rușii au intervenit în alegeri, CG ne va scoate din UE și NATO, România se va prăbuși dacă nu alegem pe cine trebuie.
Pentru cel puțin 6 milioane de cetățeni, cât se presupune că l-ar fi votat pe Călin Georgescu în turul doi, statul român a încetat să mai existe după ”vinerea neagră”. La conducerea țării se află acum o grupare teroristă, un soi de filială a ISIS sponsorizată de imperiul Soros. Puciștii regimului Iohannis au omorât definitiv democrația. Au trecut cu buldozerul peste dreptul fundamental de a avea alegeri libere. Au zdrobit încrederea cetățenilor în autorități.
Începând de astăzi, regimul Iohannis a devenit ilegitim. Instituțiile statului au fost pulverizate odată cu decizia scandaloasă a CCR. Milioane de români ar putea refuza să plătească taxe și impozite. Ar putea refuza să respecte legea, din moment ce puciștii lui Iohannis sunt primii care o încalcă.
Există acum două Românii complet diferite. Prima a rămas ancorată în puterea globalistă și profită, într-o formă sau alta, de avantajele materiale oferite de teroriștii de la Cotroceni. Nu-i vom putea convinge niciodată că a fost o lovitură de stat, cât timp au conturile burdușite. Ne vor minți, de la obraz, că albul e negru și viceversa. Vor continua să ne înjure, să ne amenințe și să ne hăituiască prin intermediul organelor de represiune. A doua Românie este România Trezită, a oamenilor liberi, care încă gândesc rațional, fără teamă și fără dorința de a-i distruge pe concetățenii vrăjiți de propaganda mincinoasă.
România Trezită a intrat, de astăzi, în ilegalitate. Mișcarea de Rezistență împotriva teroriștilor de la Cotroceni s-a format aproape de la sine. Inimă lângă inimă, milioane de români sunt acum uniți în lupta lor cu acest regim pucist, rămas la putere printr-o mega-escrocherie a judecătorilor CCR.
Ce ar fi de făcut în continuare? Ei bine, unii au îndemnat la proteste de stradă, ca unică modalitate de a ne exprima indignarea față de teroriștii lui Iohannis. Uitați-vă la demonstrațiile din trecut ale activiștilor rețelei Soros. Cele două Românii nu mai pot fi reconciliate. Oricum, nu în stradă, unde violențele ar degenera într-un adevărat război civil. Securiștii regimului ar ține cu dinții de putere, ar reprima dur demonstrațiile și ar blama partidele suveraniste, în frunte cu Călin Georgescu. În condiții limită, ar declara stare de necesitate și ar trece la arestarea liderilor patrioți. Din moment ce au avut tupeul să pună în practică lovitura de stat din 6 decembrie, nimic nu i-ar opri să meargă și mai departe cu abuzurile.
Curtea Supremă de Justiție rămâne o posibilă soluție. Apoi, duminică de duminică, românii de peste hotare ar putea demonstra pașnic în fața ambasadelor, pentru a arăta lumii întregi că puterea de la București este ilegitimă. La fel, în fiecare duminică partidele suveraniste ar putea să aprindă o lumânare și să țină un moment de reculegere în fața secțiilor de votare.
Mișcarea de Rezistență trebuie să rămână vie. Să ne arătăm, fără violență, nemulțumirea. Să evităm ciocnirile cu frații și surorile noastre din România Adormită.
Împreună, vom învinge!
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Maria Barbu says:
Vom invinge cu cine?
Cu alde terhes, piperea, simion, sosoaca, acoperiti jumate descoperiti?
Sa fim seriosi.
Suntem un popor de tradatori si lingai.
Risto says:
Brilliant text Adrian, like all the previous ones. I follow and read regularly. I absolutely agree and could sign it as my opinion. I am a Serb, and we are also enslaved. I live in Germany, which is also enslaved. But the struggle for liberation has begun. They can threaten, arrest, punish individuals, but they can no longer extinguish the idea of freedom. So, thank you Adrian for these wonderful, brave texts. And good luck to freedom!
Trump a câstigat in America says:
trebuie luptat…asa cum Trump a câstigat in US, cind putini credeau, asa e posibil peste tot…javra globalista fara copii Iohannis va plati scump derapajul asta gratuit…va face puscarie…