Doar două opțiuni mari și late la alegerile din 24 noiembrie

Intrăm în linie dreaptă la alegerile prezidențiale, singurele care cât de cât mai contează în România.

Deep State-ul globalist aflat în spatele lui Iohannis încearcă să-și perpetueze puterea prin propulsarea lui Ciucă la Cotroceni. Eroul din Irak, cotat cu a treia șansă în majoritatea sondajelor de ultimă oră, a comis ieri un gest disperat: i-a solicitat Elenei Lasconi să părăsească ringul și să-i dea voturile în schimbul unei preconizate coaliții PNL-USR-UDMR (care, din fericire, are prea puține șase de a obține majoritatea parlamentară).

Dezamăgiți de scoaterea în decor a candidaților SOS și PPR – totuși, cu șanse minuscule de a intra în turul doi, unii patrioți au decis să stea acasă pe 24 noiembrie. E alegerea lor. Alții încă oscilează între Simion, Terheș și Georgescu. Nu-i deloc exclus ca o mică parte să voteze chiar globaliști get-beget.

Trecând peste simpatiile sau antipatiile unora dintre noi pentru diverși candidați, în mod pragmatic marea bătălie se dă acum pentru înfrângerea lui Ciolacu. Doi dintre principalii propagandiști guvernamentali, CT Popescu și Lucian Mîndruță, au lansat deja semnalul. Vor vota astfel încât șeful PSD să intre în turul doi cu oricine în afară de Simion. Cu alte cuvinte, pentru globaliști cea mai proastă variantă ar fi cu Ciolacu la Cotroceni (exceptând varianta Simion la Cotroceni, destul de improbabilă în marja sondajelor de opinie).

Până să plece în Statele Unite, de unde va încerca să-i convingă pe românii-americani să voteze cu inegalabila Kamala Harris, grațiosul Mîndruță s-a exprimat în legătură cu opțiunea personală la prezidențialele din România: ”De departe, răul cel mai mare ar fi Simion în turul 2 (nota mea – adică Ciolacu președinte). Ar fi o credibilizare importantă a mesajului suveranist pe care România nu o merită și de care nu are nevoie”. Fix același calcul l-a făcut și CT Popescu.

Dacă în cazul globaliștilor de frunte ai țării ar fi de înțeles varianta ”oricine, mai puțin Ciolacu”, întrebarea se pune de ce unii patrioți pariază tot pe Ciucă, Lasconi sau Geoană. În mod evident, dintre cei patru globaliști aflați în cursă (cu șanse de a trece în turul doi), Ciolacu ar fi răul cel mai mic. Aparent, PSD a rămas, chiar și după mazilirea lui Liviu Dragnea, un partid mult mai puțin slugarnic față de Washington și Bruxelles în comparație cu PNL sau USR. A rămas cel mai apropiat de interesul național măcar la nivel economic, dacă-i exceptăm pe suveraniștii aflați încă departe de Palatul Victoria.

Dorința social-democraților ca Simion să intre în turul doi este vizibilă. A fost confirmată la Realitatea TV chiar de Gigi Becali, candidat AUR pe listele de parlamentari. Nimic neobișnuit. Ciolacu vrea victoria. Pe de altă parte și Simion vrea același lucru, că de aia a intrat în cursă. Are șanse reale de a ajunge în finală. Și de a guverna, eventual, împreună cu PSD, indiferent de rezultatul turului doi.

Nu mai suntem în anii 90, când un singur partid dădea majoritatea parlamentară. Unica posibilitate a lui Simion de a obține puterea este de a forma o coaliție de peste 50 la sută. Cu SOS nu le-ar ajunge procentele, în afară de incompatibilitatea clară cu Diana Șoșoacă. Așa că varianta unei coaliții de guvernare între PSD și AUR nu este deloc exclusă, în funcție de rezultatul alegerilor.

Bănuiesc că pentru majoritatea patrioților o guvernare PSD-AUR ar fi de preferat decât tot una PSD-PNL sau PNL-USR (Doamne ferește!). De bine, de rău, AUR s-a zbătut în pandemie pentru libertățile noastre, iar în legătură cu războiul din Ucraina, spre deosebire de Terheș, liderul Simion spune că nu vrea să fim nici sluga americanilor, nici sub papucul rușilor.

Înțeleg afinitățile unora, interesele altora și suspiciunile legate de ”opoziția controlată” sau colaborarea cu serviciile secrete. Doar că acum avem numai două opțiuni mari și late la prezidențiale: cu Ciolacu la Cotroceni (și eventual PSD-AUR la guvernare) sau cu Ciucă/Geoană/Lasconi la Cotroceni (și aceeași putere globalistă la butoane).

Ce alegem?

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. AUR este răul cel mai mic, indiferent câte defecte are. Altă soluție nu există. Doar o guvernare AUR-PSD ne poate apăra în următorii 4 ani de LGBTism, dictatură corectă politic și imigrație ilegală. Sensul democrației este să votăm cu răul cel mai mic. Aur este soluția. Nu există alta deocamdată. Dacă vom avea guvernare PSD-PNL sau PNL-USR-UDMR s-ar putea să avem parteneriat civil și educație sexuală în școli. Pe lângă asta vom primi vreo 20-30 mii de pakistanezi și sirieni. Vă imaginați cum vor arăta străzile marilor orașe din România noaptea? Vor mai putea umbla femeile singure pe străzi lăturalnice în timpul nopții. Va trebui să ne punem aceste probleme grave. Votați AUR, nu avem altă soluție în acest moment.

  2. Opțiunea este una singură, pentru că trio-ul globalist NU este o opțiune în nici un fel de configurație posibilă. Nici măcar de dragul discuției. Deși îmi repugnă alianța asta AUR-PSD, în acest moment este unica șansă să se formeze o majoritate oarecum anti-globalistă CARE SĂ NU BAGE ROMÂNIA ÎN RĂZBOI la ordinele mafiei khazare. Asta este prima prioritate. Plus eventuale decizii majore atunci când fiara globalistă va fi suficient de rănită ca să nu mai aibă forța de a se opune opțiunilor României. Nu mai e mult până acolo.
    Mișcarea asta cu noua majoritate AUR-PSD ar duce la o re-orientare moderată a României în context regional, unde acum facem notă discordantă față de majoritatea țărilor din jur (Serbia, Ungaria, Slovacia, chiar și Bulgaria). Mie nu-mi iese din cap crearea unui bloc est-european FĂRĂ Polonia, care bate câmpii cu grație pe pășuni ucrainiste. Bloc care ar înmormânta definitiv proiectul Vișegrad exclusiv catolic. Și care ar da șah-mat haitei globaliste de la Chișinău care s-ar vedea astfel izolată și cu ”prieteni” doar la Kiev. Evident, genul de prieteni pe care dacă-i ai, nu-ți mai trebuie dușmani.
    Revenind la plaiuri mioritice, o alianță AUR-PSD ar redefini corect politica românească, căci ar duce implicit la o coalizare a forțelor globaliste nevoite să intre în opoziție: usr, pnl, etc. La final vom avea două blocuri mari pro și anti globalism, asta cu condiția ca AUR să ”ajute” PSD să-și regăsească bărbăția pierdută undeva între 2004 și 2008.
    Rămâne de văzut dacă ”cineva anume” pricepe logica asta. Eu știu că acel ”cineva anume” există, însă este timpul să iasă la lumină. Până nu este prea târziu. Să le spunem… ”băieții buni” căci la noi nu merge metafora cu pălăriile albe. Bat și eu șaua să priceapă calul…

  3. poate ca aveti dreptate, dar m-am cam saturat sa votez raul cel mai mic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs