Israelul încearcă să remedieze eșecurile din 2006, în timp ce Hezbollah stă la pândă

Un comentariu de Hussein Mehdi pentru publicația The Cradle

În timp ce tentativa Israelului de invazie terestră a Libanului va încerca să corecteze greșelile sale tactice din 2006, sudul și terenul său reprezintă cel mai mare punct forte al Hezbollah, iar aceste forțe sunt ascunse, fortificate și pregătite să-i expulzeze pe israelieni – pentru a treia oară.

Probabil că Israelul este mai puțin preocupat de afectarea reputației sale internaționale decât era în 2006: după moartea a zeci de mii de civili în Gaza, uciderea altora în Liban nu ar fi de natură să înrăutățească situația.

Aceasta este concluzia la care a ajuns think-tank-ul american Center for Strategic and International Studies (CSIS) într-un raport recent privind modul în care atât Israelul, cât și Hezbollah s-au adaptat de la al doilea război din Liban, concentrându-se pe lecțiile învățate și pe aplicațiile lor în conflictul actual.

În urma atacului terorist cu pager israelian de luna trecută, a asasinării secretarului general al Hezbollah, Hassan Nasrallah, și a bombardării intense a Beirutului și a estului și sudului Libanului, comparațiile cu războiul din Liban din 2006 au devenit inevitabile.

În timp ce Israelul se pregătește pentru o invazie terestră oficială „limitată, localizată și țintită” în sudul Libanului, care amintește de conflictul care a avut loc în urmă cu 18 ani, întreaga regiune se află în pragul posibilității ca un război major să scape de sub control.

În 2006, Hezbollah a ieșit întărit din punct de vedere politic, în ciuda grelei pierderi, iar acum, din nou, se confruntă cu un adversar cunoscut, cu lecțiile învățate din acel conflict sângeros. Analiștii trasează paralele puternice între situația actuală și războiul din iulie 2006, observând că rezistența de atunci a Hezbollah, atât pe câmpul de luptă, cât și în arena politică, a modelat strategiile sale moderne.

Israelul, de asemenea, și-a evoluat abordarea, învățând din eșecurile tactice ale acelui război, dar adoptând, de asemenea, mijloace de război mai distructive care acordă prioritate utilizării fără discriminare și punitive a puterii de foc militare în detrimentul păstrării reputației sale internaționale.

Războiul din 2006 s-a încheiat cu adoptarea Rezoluției 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, prin care se solicită Libanului și Israelului să înceteze imediat și permanent toate operațiunile militare, desfășurarea și consolidarea Forței interimare a Organizației Națiunilor Unite în Liban (UNIFIL) la frontieră și retragerea Israelului dincolo de linia albastră care separă cele două state.

Brutalitatea ofensivei actuale

Dar, în urma asasinării lui Nasrallah și a altor comandanți și strategi de top ai Hezbollah, statul de ocupație și-a intensificat ofensiva în Liban, cu consecințe devastatoare. Atacurile aeriene țintite asupra infrastructurii de comunicații și a complexelor de conducere ale Hezbollah au provocat moartea a peste 37 de luptători Hezbollah, însă victimele civile au fost cele mai cumplite.

Mai mult de 2.000 de civili libanezi, inclusiv femei și copii, au fost uciși – aproape dublu față de bilanțul din 2006 – și peste 10.000 au fost răniți în mai puțin de două săptămâni, ceea ce a determinat organizațiile internaționale să considere aceste acțiuni drept potențiale crime de război. În 2006, în timpul a 34 de zile de agresiuni ale Israelului, numărul total de morți a fost de 1.300. Bombardamentele israeliene din sudul Libanului și din Beirut de astăzi reflectă devastarea de acum 18 ani, când satele din Valea Bekaa și suburbiile sudice ale Beirutului au fost lovite în mod similar.

În ciuda eșecurilor enorme, Hezbollah a continuat să lanseze rachete în adâncimea teritoriului israelian, demonstrând o rezistență care reflectă câștigurile sale strategice din războiul din 2006. În ultimele zile, rezistența libaneză pare să fi schimbat și mai mult situația, lovind orașul-port israelian Haifa cu peste 200 de proiectile, într-un atac fără precedent asupra orașului și împrejurimilor sale.

Să învățăm din 2006: „Doctrina forței” a Israelului

Una dintre lecțiile-cheie pe care Tel Aviv pare să le fi asimilat din campania militară din 2006 este utilizarea excesivă a forței, indiferent de orice reacție internațională. Autorul raportului CSIS, Daniel Byman, subliniază că războiul Israelului din Gaza și recentele sale atacuri asupra Libanului „au arătat în mod clar că doctrina Israelului de utilizare a forței a devenit, de asemenea, mai distructivă”.

În 2008, șeful Comandamentului de Nord al armatei israeliene, generalul-maior Gadi Eisenkot, a avertizat după războiul din 2006 că, data viitoare, Israelul va distruge „fiecare sat din care se trage” și va face Hezbollah să plătească un preț intern greu pentru acțiunile sale.

Raportul CSIS notează că Israelul este mai puțin preocupat de afectarea reputației sale internaționale decât era în 2006: „După moartea a zeci de mii de civili în Gaza, nu este probabil ca uciderea altora în Liban să înrăutățească situația”.
În ciuda puterii sale de foc copleșitoare, invazia terestră a Israelului din timpul războiului din 2006 a dezvăluit eșecuri tactice semnificative. După două săptămâni de lovituri aeriene intense, Israelul a lansat „Operațiunea de schimbare a direcției”, desfășurând mii de soldați în sudul Libanului pentru a elimina luptătorii Hezbollah.

Cu toate acestea, incursiunea terestră s-a dovedit dezastruoasă pentru armata israeliană. Rezistența libaneză, adânc înrădăcinată în tuneluri subterane și versată în războiul de gherilă, a provocat pierderi grele forțelor israeliene, mai ales în ambuscada din Valea Saluki, unde Hezbollah a blocat capătul sudic al unei coloane de tancuri, apoi a tras rachete antitanc pentru a devasta unitățile israeliene care erau neajutorate fără sprijinul artileriei și al infanteriei.

„Oricine este atât de prost încât să împingă o coloană de tancuri prin Wadi Saluki nu ar trebui să fie comandant de brigadă blindată, ci bucătar”, a reflectat Timur Goksel, un diplomat turc, ofițer militar și fost purtător de cuvânt al Forței Interimare a ONU în Liban (UNIFIL).

O invazie nechibzuită în sudul Libanului

Aceste eșecuri tactice continuă să bântuie conducerea militară a Israelului, care ia în considerare o nouă invazie terestră.
Mulți experți militari, inclusiv fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert, care a supravegheat războiul din 2006, au avertizat împotriva unei astfel de acțiuni.

Olmert a avertizat recent că orice nouă invazie „va fi dură, va fi dificilă și va fi sângeroasă pentru toate părțile”. El a remarcat, de asemenea, că conflictul s-ar putea „extinde rapid” într-un război regional mai amplu cu Axa rezistenței.
În contrast cu preocupările armatei de la Tel Aviv, Hezbollah a ieșit din conflictul din 2006 mai puternic și mai îndrăzneț. În anii care au urmat războiului, Hezbollah și-a extins în mod semnificativ capacitățile militare, acumulând între 120.000 și 200.000 de rachete, comparativ cu cele 15.000 pe care le deținea în 2006.

Acest arsenal include rachete cu rază lungă de acțiune capabile să lovească ținte din Israel, o capacitate care a devenit tot mai îngrijorătoare pentru planificatorii militari israelieni. În timp ce Israelul s-a pregătit, de asemenea, pentru orice posibilă invazie terestră, de data aceasta a decis să efectueze atacuri preventive și tactice împotriva Hezbollah, inclusiv vizând presupuse depozite în care susține că a redus la jumătate arsenalul rezistenței libaneze.

Respingerea invadatorilor

Hezbollah și-a fortificat pozițiile în sudul Libanului, dezvoltând o rețea și mai extinsă de tuneluri subterane, sporindu-și exponențial forțele terestre și înființând Forțele de elită Radwan pentru a-și apăra frontiera critică. Aceste pregătiri reflectă o schimbare strategică după războiul din 2006, în care Hezbollah nu numai că a supraviețuit, dar și-a consolidat și reputația de adversar formidabil, capabil să reziste incursiunilor trupelor israeliene.

În timp ce Tel Aviv a investit masiv în lovituri aeriene preventive și în asasinate țintite pentru a slăbi Hezbollah, rezistența Axei rămâne clară la această frontieră-cheie. În ultimele câteva zile, trupele terestre israeliene s-au confruntat deja cu o rezistență acerbă, fiind raportate decese ale luptătorilor Hezbollah care au detonat dispozitive explozive vizând Brigada Golani „de elită” a Israelului și care au ucis și rănit zeci de soldați inamici.

Este corect să spunem că, deși ambele părți au învățat anumite lecții din 2006, întrebarea este dacă s-au concentrat pe cele corecte. Pentru Hezbollah, supraviețuirea și reziliența rămân primordiale, în timp ce Israelul continuă să acorde prioritate forței copleșitoare, chiar cu riscul de a-și afecta și mai mult poziția internațională.