Haideți să aruncăm o privire asupra Curții Constituționale. Dintre cei 9 judecători (inclusiv președintele Marian Enache), trei au fost numiți de Klaus Iohannis, iar ceilalți șase de Senat și Camera Deputaților. Avem acolo inclusiv un reprezentant al minorității maghiare, Varga Attila.
Unii au avut activitate politică intensă, cum ar fi Iuliana Scântei (PNL) sau Marian Enache (PSD-ApR-PC-UNPR). Cei mai mulți provin din sistemul de Justiție, fiind foști procurori sau judecători, ca Gheorghe Stan sau Livia Stanciu.
CCR este o instituție-cheie a statului român. Teoretic, ea ajută la menținerea supremației Constituției și ia decizii definitive, inatacabile, cu caracter executoriu. Membrii CCR au mandate de câte 9 ani.
Să încercăm un mic exercițiu de imaginație. Dacă ați face parte din clubul ”select” al ofițerilor Deep State-ului de la Cotroceni, atunci cu siguranță ați vrea să aveți controlul asupra deciziilor CCR. Pe termen lung, indiferent de cine guvernează. Așa că ați alcătui o listă cu potențialii candidați. Și acum, ghici ciupercă ce-i? Cine ar fi judecătorii-model în accepțiunea Deep State-ului? Evident, nouă absolvenți de Drept conectați sută la sută cu serviciile de informații. Cu Deep State-ul.
Ca general SIE, SRI sau MApN ar fi trebuit să fii cel puțin idiot să-l lași pe Iohannis să o numească judecător la CCR, în 2022, pe Mihaela Ciochină, fără să ai siguranța că este o ”persoană de încredere”. Și știind că în 2024 președintele oricum va ieși din scenă. Așadar, fie că au fost propuși de președintele statului, fie de șefii partidelor parlamentare, membrii CCR au primit mai întâi avizul Deep State-ului (similar cu avizul dat lui Geoană pentru NATO). Ei răspund în principal la comenzile unor generali, dacă vorbim despre subiecte delicate, ce vizează siguranța națională.
Europarlamentarul PSD Dan Nica a scăpat porumbelul la televizor, cu trei zile înainte ca CCR să o scoată în decor pe Șoșoacă. Știa că liderul SOS ”se va retrage”. După ce înregistrarea video a emisiunii a început să circule pe internet, Nica a venit cu precizări. Liderul pesedist, de trei ori ministru (inclusiv la Interne) în perioada 2000-2014, a pretins că o persoană din anturajul Dianei Șoșoacă i-ar fi suflat informații despre retragerea acesteia din cursa prezidențială, ca urmare a unor negocieri de ultimă oră între SOS și AUR. Băi, ej prost?!
Greu de crezut că Dan Nica, fost angajat în STS-ul lui Ceaușescu înainte de 1989, ar fi un tip naiv. Greu de crezut că nu știe adevărata relație dintre Șoșoacă și Simion. Așadar, europarlamentarul PSD a aflat ceva ”pe surse”, însă cel care i-a spus era din servicii, nu din anturajul liderului SOS. Deep State-ul pregătea de zor mutarea de la CCR.
PSD are o grămadă de mediocri în structurile de decizie, dar printre liderii de la centru există și câțiva băieți mai destupați. Măcar ei și-au dat seama că mega-scandalul de după eliminarea Dianei Șoșoacă de către CCR ar fi dus, foarte logic, direct spre Marcel Ciolacu (cinci din cei nouă judecări le datorează mandatul pesediștilor). Și ar fi fost departe de a rezolva ecuația alegerilor, printr-o iluzorie migrare în masă a electoratului SOS către George Simion. Dimpotrivă, rezultatul îl vedem astăzi și este fix pe dos: toate tunurile s-au pus pe Ciolacu și Simion!
Dacă CCR a primit o comandă, aceasta a venit de la generalii Deep State-ului pe filieră externă, nu de la PSD. Potrivit unor surse judiciare, Curtea a considerat, în bătaie de joc, că Diana Șoșoacă reprezintă o amenințare pentru siguranța națională, prin prisma mesajelor de atașament față de Rusia. Acestea ar fi fost considerate incompatibile cu rolul de președinte, de șef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Să fim pragmatici. Amabasada îi preferă pe Geoană, Ciucă sau Lasconi. Pe Ciolacu l-ar înghiți abia în ultimă instanță. Se pune întrebarea care ar fi răul cel mai mic pentru patrioți dintre Ciolacu, Ciucă și Lasconi (în speranța că Geoană-Putinistul a fost deja compromis de PSD și PNL).
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Bizzu spune:
Apropo de ultimul paragraf din articol, orice patriot va confirma că cel mai mare rău este lasconi. De departe! Pentru că are în spate toată oficina agenților străini de influență de la usere, cu obediență directă la satana neo-marxistă europeană. Adică cei mai evidenți TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Am trăit pe pielea noastră ce-au fost în stare să facă în pandemuie. Iar ultimul atac al lui lasconi la adresa IPS Teodosie a devoalat-o magistral ca fiind un DUȘMAN al poporului român.
Apoi urmează ciucă și geoană, ambii cu susținere indirectă din tot felul de medii globaliste gen NATO sau DoD-ul american. Pentru mine nu este nici o diferență între cei doi. Mă amuză însă orbecăiala din mediile globaliste în lipsa unui semnal clar venit de la stăpânire, recte Washington-ul aflat pe pilot automat.
Ciolacu… este un globalist cu jumătate de gură, dar care mai are din când în când momente de epifanie în urma cărora mai răbufnește cu surdina pusă împotriva globalismului. Nu suficient de convingător. Poate dacă România n-ar mai fi supusă șantajului globalist am vedea o altă atitudine la el. Dar cu toate acestea, nu mă convinge decât din postura de cel mai mic rău dacă Simion nu ajunge în turul 2. Care nici el nu mă convige 100%, dar e de departe cel mai mic rău posibil. Cu condiția ca ULTERIOR unei eventuale câștigări ale fotoliului prezidențial să nu se transforme brusc într-o nouă versiune a lui georgia meloni. Sau mai rău, într-o nouă versiune a lui cerșenski de la Kiev – asta pentru cei care au uitat cât de mirobolant suna discursul lui cerșenski de dinainte de a fi ales președinte.
Din păcate atât avem la dispoziție pentru că ăștia sunt cei acceptați de SEKURITATE. Și până ce nu vom scăpa definitiv de acest conglomerat de instituții de forță trădătoare de țară în folosul unor puteri străine OSTILE României nu vom avea cu adevărat candidați onești și poate chiar competenți.
Flaviu spune:
Nu cred ca cineva din Romania va profita de pe urma scoaterii doamnei Sosoaca din cursa prezidentiala. Poate chiar doamna Sosoaca, in viitor, pentru ca excluderea domniei sale reprezinta dovada clara a urii viscerale pe care hingherii proUE, proSUA o au impotriva romanilor, a identitatii romanesti, a nationalismului romanesc, a valorilor spirituale ale acestui popor, impotriva a tot ceea ce ar putea defini identitatea de roman. Cu bune si cu rele, da; pentru ca trebuie sa ne asumam totul, daca suntem drepti cu noi insine.
Hingherii ideologici exista, in colonia Romania de acum, asa cum au existat si in anii proletcultismului. Si ceea ce s-a intamplat acum cu Diana Sosoaca este intruchiparea vie a obedientei vecina cu mirosul de closet infundat, a serviciilor romanesti; desi a le desemna ca fiind romanesti – in aceasta conjunctura – pe aceste institutii ale nemernicilor in uniforma care distrug sistematic acest popor este profund jignitor pentru demnitatea si frumusetea cuvantului ROMAN.
Asadar nu cred ca cei ramasi in cursa sunt ajutati cumva de aceasta excludere. Ei sunt marionete si nici macar atat. In ciuda unei relative puteri pe care o vor avea daca vor iesi (unul sau altul) castigatori, vor avea si tristul rol de sluga, de ghertoi la dispozitia terorismului nato, la dispozitia terorismului de stat izdraielian (adminsitratia prezenta) condus de dementul netaniahu. Vor avea tristul rol de asasini ai acestei tari, de asasini ai ultimelor sperante ale acestui popor, cat o mai fi ramas din el. Ei sunt doar Motoci viitori.
Hingherii mai sus amintiti e probabil sa aiba ceva de castigat pentru ca asemenea sceleratilor din anii 50, homunculii acestia bolnavi vor distruge in continuare oameni, destine, familii, sperante. Sa va uitati la hingherii adevarati, daca ii vedeti pe strada. Sa le priviti ochii, satisfactia uneori salbatica, paroxistica atunci cand prind bietul animal in lat. Ii simt frica, durerea si ii anticipeaza viitorul sumbru cu o placere bolnava. Exact, dar exact asa sunt si hingherii ideologici proUe si proSua. Da, petele acestea de excrement ideologic vor avea de castigat. De muscat. De ranit. De juisat cand vor mai casapi pe unul sau pe altul. Cand vor prinde in latul terorismului ideologic occidental un om care indrazneste sa creada altfel decat ei. Altfel decat serviciile. Altfel decat derbedii criminali care au transformat tara in colonia tarfei „cilivizate” occidentale, devianta sexual, bolnava de un iremediabil sifilis tertiar care ne impute existenta. Mintile. Firescul. Demnitatea.
Si desigur, serviciile sunt marii , absolutii castigatori. Excluderea doamnei Sosoaca este inca o certificare a lor, a puterii lor, conferita de dementii nato. Este, cum sa spun, inca o demonstratie ca pot urina cu bolta pe cine vor, cand vor, unde vor, razand sardonic in timp ce isi scutura madularul, stropind in dreapta dar si in stanga, inainte sa isi incheie prohabul.
Dar domnule Onciu! O fac doar din interese de stat. Din ratiuni de stat. Caci ei sunt Patria apriori. Nu noi…
Marius spune:
Conform Legii 28/1991 Romania (infiintata !!!! prin legea 363/1947-lege Neanulata nici azi) este o Corporatie Financiara Internationala ! (adica sunt niste talhari ticalosi care de 34 de ani ne-au jefuit si distrus Tara). Regulamentul de ordine interioara a devenit (ilegal) Constitutie ! Tot de 34 de ani Romania este singura tara de pe Terra care este condusa Oficial de un ONG !!!!!! udmr este un ONG !!!!! Care este valabilitatea legilor votate /facute/aprobate/etc de acest ONG !?