China și participarea mai echitabilă a Sudului Global la ”guvernanța mondială”

Mass-media corporatistă a acordat foarte puțin spațiu celor două evenimente majore desfășurate la New York: Summitul Viitorului și a 79-a sesiune a Adunării generale a ONU. În metropola americană s-au reunit nu mai puțin de 130 de șefi de stat și de guvern din cele 195 de state ale lumii. Cu alte cuvinte, a fost o întrunire la vârf a globaliștilor-marionetă care se străduie să implementeze Guvernul Mondial și Noua Ordine Mondială.

Cu toate că pare o organizație inofensivă (dacă ne uităm la nenumăratele rezoluții pe care state ca Israel le-a sfidat fără probleme), ONU reușește să-și impună agenda în majoritatea țărilor. E vorba, desigur, despre Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Proiectul globalist a fost îmbrățișat cu căldură de 192 de membri ai ONU, printr-un gest benevol de cedare a suveranității către o instituție cu acoperire planetară.

De altfel, președintele Iohannis s-a deplasat la New York cu avionul privat pentru a raporta, cu mândrie, că România a bifat multe din cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Aparent fără a fi obligată din punct de vedere juridic, țara noastră a pus pe picioare Departamentul Guvernamental pentru Dezvoltare Durabilă cu scopul de a implementa, punct cu punct, cele 17 ODD-uri. Consilierul de stat László Borbély este șeful departamentului (apropo de faptul că UDMR a ieșit, teoretic, de la guvernare).

Pe lângă numeroase proiecte cu iz progresist care vizează eradicarea sărăciei extreme sau combaterea inegalităţilor şi a injustiţiei, cele 17 ODD-uri au ca punct de referință lupta împotriva încălzirii globale. După cum bine știm, Apocalipsa Climatică, similară Apocalipsei Covid, reprezintă ”Escrocheria secolului”.

Luată în brațe cu entuziasm de climatologi deveniți peste noapte vedete (și plătiți ca atare), de politicienii globaliști și de mass-media, Apocalipsa Climatică are în fundal un scop geopolitic și economic bine conturat, de trilioane de dolari. Vorbim aici despre înlocuirea exportatorilor de cărbune, petrol și gaze cu exportatorii de energie verde. Principala țintă dintre marile puteri militare ar fi Rusia (pe lângă țările OPEC – în calitate de victime colaterale), în timp ce printre principalii beneficiari se numără Statele Unite și China.

De subliniat că americanii și chinezii se află într-o competiție acerbă de cucerire a piețelor globale aflate în căutarea celei mai ieftine energii verzi. Sigur că va exista o perioadă de tranziție, în care petrolul și gazele naturale vor juca un rol esențial. Însă peste un deceniu industria auto va arăta complet diferit, apropo de inițiativa recentă a Washington-ului de a interzice, indirect, importurile de mașini electrice chinezești (ajunse la un preț de 3 ori mai mic decât cele similare din occident, la o calitate comparabilă).

Pe de altă parte, americanii încearcă să contrabalanseze superioritatea chineză în materie de baterii, panouri solare, eoliene și mașini electrice prin intermediul mini-reactoarelor nucleare de tipul celor care se vor construi, în premieră, în România.

Revenind la adunarea generală ONU, China implementează fără rețineri Agenda 2030 și își urmărește interesele economice printr-o participare mai echitabilă a țărilor din Sudul Global la ”guvernanța mondială”.

Spre deosebire de chinezi și de inițiatorii globaliști de peste ocean, rușii au propria viziune legată de Agenda 2030. Ministrul adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Serghei Vershinin, a criticat negocierile și adoptarea Pactului pentru Viitor, sub egida ONU.

Potrivit Agenției Reuters, Rusia a eșuat în încercarea de a include un amendament – susținut doar de Coreea de Nord, Siria, Nicaragua, Belarus și Iran – care ar fi precizat că ”Organizația Națiunilor Unite și sistemul său nu vor interveni în chestiuni care țin în esență de jurisdicția internă a niciunui stat”. Așadar, chinezii nu refuză umbrela ONU și perspectiva Guvernului Mondial, în timp ce rușii încă se codesc.

Tags:

Cum puteți sprijini proiectul Patrioților

Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.

Donează prin

Donează prin Transfer Bancar:

Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)

Donează prin Revolut

Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60

  1. Bizzu spune:

    Oare mai miră pe cineva că modelul globalist diktatorial și sclavagist îl reprezintă CHINA? Câte din măsurile totalitare care se doresc aplicate lagărului globalist au fost testate prima dată în CHINA? Creditul social, Big Brother, orașul de 15 minute, amprenta de carbon și multe alte blestemății scornite pentru a însclaviza popoarele planetei au fost testate prima dată în CHINA.
    Ceea ce însă ignoră toți slugoii satanei este că poporului chinez i se potrivește diktatura și totalitarismul ca o mănușă. De vreo 5.000 de ani încoace. Eu nu țin minte ca poporul chinez să fi fost LIBER VREODATĂ. Sau să-și fi dorit asta cu adevărat, dincolo de câțiva disidenți ocazionali. Sau măcar să ȘTIE la nivel de mental colectiv ce-i aia.
    Ori această deosebire esențială face ca planul de înrobire satanisto-globalist să eșueze punct cu punct în tot lagărul globalist, unde foamea de LIBERTATE este enormă, după lungi perioade de opresiune mai explicite sau mai disimulate. Toate aceste popoare nu… ”achiesează”, ca să folosesc un non-cuvânt din noua limbă de lemn corporatristă. Sau, mai pe românește, toate aceste popoare NU PUN BOTUL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Link-uri utile

Ne gasesti pe

© opozitia.net | All rights reserved.
CONECTARE
Bine ați venit! Autentificați-vă in contul dvs