Ochii pe Teheran și pe Moscova

Pentagonul, CIA și Casa Albă au găsit o metodă ”ingenioasă” de a mai sifona niște miliarde de dolari în direcția Kievului. Atacul asupra regiunii ruse Kursk, prezentat de mass-media drept o inițiativă strategică strălucită, ar trebui să reprezinte în ochii politicienilor americani învierea calului mort pe care Joe Biden a pariat încă de la debutul războiului.

Așadar, calul Zelensky a reintrat în cursă în galop fulminant, în sunetul de fanfară al mass-media. Mai are puțin și trece linia de finiș la poarta Moscovei.

Congresul american se va reuni în septembrie. Până când noul președinte se va instala la Casa Albă, banii, armamentul și muniția vor curge spre Ucraina cu aceeași intensitate.

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii aproape trei ani, Pentagonul neagă orice implicare în escaladarea războiului. Inclusiv în ”aventura” Kursk. Joe Biden susține că oficialii americani ”au fost în contact permanent cu Kievul în legătură cu incursiunea”, deși Casa Albă nu ar fi primit o notificare prealabilă de la președintele Zelensky. Basme, desigur. La fel de credibile ca basmul cu scafandrul ucrainean căutat insistent de procurorii din Germania, ca principal suspect în dosarul NordStream.

Sigur că americanii doar ”iau act” de tacticile de război ale lui Zelensky, deși se implică 24 de ore din 24 pentru a indica țintele care pot fi lovite cu rachetele Pentagonului. Desele vizite la Kiev ale senatorului Lindsey Graham sunt doar pentru ridicarea moralului. Graham a numit operațiunile militare ale Ucrainei în regiunile Kursk și Belgorod ”îndrăznețe, strălucitoare și frumoase”, îndemnând Kievul să continue. Desigur, fără acceptul sau știința Pentagonului. Senatorul a făcut apel la SUA ”să le dea ucrainenilor armele de care au nevoie pentru a câștiga un război pe care nu îl pot pierde”.

Este esențial ca publicul american să întrevadă victoria favoriților Casei Albe. Argumentul falsificat de mass-media și de politicieni ar putea fi suficient în cadrul Congresului, în condițiile în care Kievul are nevoie în continuare de sprijin suplimentar consistent – pe lângă cel deja agreat la nivel bipartizan.

Politicienii și diplomații americani lansează intenționat teorii profund greșite, menite să mențină vie speranța victoriei. Una dintre respectivele teorii îl vizează pe Putin. Atacul asupra regiunii Kursk ar avea menirea, printre altele, să erodeze încrederea în capacitatea lui Putin de a garanta securitatea civililor ruși. Iată ce spune fostul ambasador al SUA în Rusia, Michael McFaul, pentru Politico: ”Putin a ucis zeci de mii de ruși într-un război de vanitate fără sens, a extins NATO inclusiv de-a lungul unei granițe uriașe cu Finlanda, a permis complotiștilor loviturii de stat să ajungă la periferia Moscovei, iar acum a permis Rusiei să fie invadată pentru prima dată din 1941. Poate că este timpul ca rușii să se gândească din nou dacă Putin este bun pentru securitatea lor”.

McFaul și alți războinici occidentali de același calibru se prefac că nu înțeleg un lucru simplu: cu cât escaladează mai mult conflictul, cu cât atacă mai frontal puținele linii roșii rămase până la un conflict fără menajamente, cu atât rușii se vor uni mai tare în jurul lui Putin. Și îi vor cere să răspundă foarte dur, așa cum a evitat până acum, cu un stoicism rar întâlnit.

Rușii îi vor cere președintelui să adopte ”stilul Netanyahu”.

Propunerile Moscovei de demarare a unor negocieri au fost percepute de Occident ca o slăbiciune, servind drept stimulent și pretext pentru o nouă escaladare. Opțiunea aliaților NATO de a ”invada” Rusia cu mâna de lucru din Ucraina a închis, practic, orice portiță pentru discuții de pace. A fost un gest similar asasinării negociatorului-șef al Hamas.

Dacă reacțiile Teheranului, respectiv ale Moscovei, vor fi la fel de palide ca până acum, războinicii occidentali vor menține inițiativa. Și vor considera că poarta a rămas larg deschisă pentru următorul pas al escaladării. Unul și mai lipsit de rațiune.