Despre curentul ROEXIT, la 4 ani după BREXIT

Aproape 60 la sută dintre britanici ar vota pentru aderarea la Uniunea Europeană, dacă ar avea loc un nou referendum, potrivit unui sondaj YouGov. În același timp, premierul Keir Starmer a subliniat că laburiștii nu vor încerca să reintre în UE în timpul mandatului său. Nici pe piața unică sau în uniunea vamală.

S-au scurs patru ani de la BREXIT, iar problemele economiei britanice par a fi generate mai degrabă de războiul din Ucraina, decât de desprinderea de blocul comunitar. În calitate de fost imperiu și principal partener al Statelor Unite, Regatul Unit a reușit să atenueze impactul Brexitului, păstrând în același timp legături privilegiate cu Bruxelles-ul.

Dacă facem abstracție de Turcia, situată geografic în Europa în proporție de 3 (trei) la sută, în lista celor aflați deocamdată în afara Uniunii se numără 17 state. Printre ele, Elveția (cu un statut special în raport cu UE), Islanda, Macedonia de Nord, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Serbia și Liechtenstein. Altele, ca Moldova și Ucraina, au pornit în forță demersurile de integrare în condițiile ”amenințării rusești”.

De subliniat că politicienii de la Bruxelles duc o muncă asiduă pentru lărgirea la foc automat a Uniunii cu noi membri. Serbia, spre exemplu, a demarat negocierile în ianuarie 2014, în timp ce Kosovo, stat încă nerecunoscut de toate țările membre, a semnat Acordul de Stabilizare și Asociere cu UE în octombrie 2015. Uniunea are nevoie de o expansiune atât din motive geopolitice, cât în special economice.

Exasperați de liniile directoare trasate de Ursula von der Leyen în combinație cu gașca de filantropi din fundal, mulți români au lansat ideea unui ROEXIT, la pachet cu ieșirea din NATO. Cu toate riscurile ce decurg de aici.

Argumentele fanilor ROEXIT sunt legate de libertatea de a ne clădi singuri destinul, fără ingerințe de la Bruxelles, Washington, Moscova sau Beijing. Se consideră aproape axiomatic că România ar avea suficiente resurse naturale și umane pentru a deveni, cândva, înfloritoare. Poziția este susținută de partidul parlamentar SOS și parțial de PPR. Așadar, de o minoritate absolută dacă ne raportăm la scena politică.

De cealaltă parte, simpatizații integrării europene și a cedării tuturor pârghiilor către Bruxelles pretind că România ar fi condamnată subdezvoltării odată ce părăsește UE. Pe termen scurt, nu am avea nici măcar în domeniul alimentar, de subzistență, suficiente mijloace pentru a depăși șocul desprinderii. Momentan importăm cantități impresionante de legume, fructe, preparate din carne și lapte. Industria a fost pusă la pământ după 1989, iar acum principalii producători sunt firme multinaționale strâns legate de blocul comunitar.

În plus, sistemul financiar-bancar occidental ne-ar face viața un coșmar odată cu părăsirea Uniunii. Iar Rusia și China s-ar îngrămădi să umple golul lăsat, cu efectele de rigoare. Nu în ultimul rând, există riscul palpabil ca inițiatorii ROEXIT să fie escroci sau incapabili să guverneze măcar la limita supraviețuirii.

O cale de mijloc ar fi încercarea suveraniștilor de a-i învinge pe globaliștii de la Bruxelles la viitoarele alegeri. Cu ajutorul unor lideri ca Trump și Orban. Din spectrul politic românesc, doar AUR pare să urmeze această linie, care ar conduce la o Uniune de state suverane, mult mai puțin dependente de directivele unor globaliști ca Ursula von der Leyen.

Dacă lucrurile se vor înrăutăți în UE și implicit în România, din ce în ce mai multe voci vor cere ROEXIT și, la pachet, ieșirea din NATO. Discuția despre riscuri versus beneficii rămâne deschisă.

Alexander Hamilton, unul dintre părinții fondatori ai SUA: ”Dacă trebuie să greșim, să greșim de partea libertății”. Cu alte cuvinte, e posibil ca milioane de europeni să prefere la un moment dat libertatea, chiar cu riscul de a pierde pretinsa bunăstare.