Polul suveranist și iluzia guvernării

Negocierile de la Capșa pentru unirea suveraniștilor în vederea câștigării alegerilor parlamentare și prezidențiale au la bază o intenție lăudabilă, dar suferă de mai multe hibe.

La nivel parlamentar, în sondajele de opinie (care, în esență, confirmă rezultatele de la europarlamentare) există doar două partide mari și late de peste 5%: AUR și SOS. Celelalte două chemate la discuții, PPR (Răzvan Constantinescu) și Mișcarea GOLD (Cozmin Gușă) înglobează unele persoane publice cu notorietate din zona suveranistă, însă fără a reuși să treacă pragul minim necesar accederii în parlament. Atât PPR, cât și GOLD sunt relativ noi pe scena politică. Lasând la o parte discursul (care nu costă absolut nimic!), oferta Constantinescu-Gușă este lipsită de suportul unor filiale puternice în teritoriu și, nu în ultimul rând, de sprijinul financiar de la bugetul de stat, teoretic capabil să-i facă mult mai vizibili/puternici.

Cu alte cuvinte, PPR și GOLD sunt nevoite acum, pe ultima sută de metri, să găsească rapid o locomotivă care să-i propulseze pe scena mare a politicii. Cea mai la îndemână, la un moment dat, a fost AUR. Din diverse motive, George Simion i-a ținut departe pe liderii PPR și GOLD, așa că cele două formațiuni au devenit concurenți pe baricada suveranistă. Varianta de rezervă a rămas SOS. Cooptarea unor lideri ca Gușă, Capsali și Constantinescu pe listele parlamentare ale SOS ar aduce un plus de credibilitate într-o zonă marcată de amatorism, scandaluri și circ, la pachet cu două sau trei potențiale procente.

Din punctul de vedere al AUR, emoțiile sunt mici la alegerile parlamentare, unde partidul vizează un procent spre 20 la sută. Liantul negocierilor de la Capșa se vrea a fi Cozmin Gușă, care pune pe masă două obiective: câștigarea parlamentarelor și a prezidențialelor de către Polul Suveranist. Din păcate, ambele obiective sunt iluzorii. Presupusul bazin electoral de 50% de patrioți, chiar real fiind, rămâne blocat mental în ziua votului. Pur și simplu nu participă. Votanții AUR și SOS se duc undeva spre 30%, iar în rest vorbim de foarte mici procente – în niciun caz spre 50%, cum frumos visează PPR și GOLD.

Românii scârbiți de regimul Iohannis ar fi avut nevoie de un stimulent major din zona presupus independentă. De un Dan Puric, spre exemplu, suficient de atractiv încât să-i scoată din case la prezidențiale. PPR și GOLD nu pot face diferența, din nefericire.

Așadar, în ciuda apelului la unire, AUR nu vede vreun câștig major nici la parlamentare, nici la prezidențiale. Dimpotrivă, ar însemna să renunțe la unele locuri eligibile (pe listele comune ale alianței), în favoarea candidaților PPR și GOLD. Și fără a fi deloc convinși că aportul SOS+PPR+GOLD ar putea face diferența în turul doi al prezidențialelor. În plus, există diferențe ireconciliabile între programele politice ale suveraniștilor. Acestea se referă, în principal, la apartenența la NATO și UE.

AUR propune schimbarea celor două organizații din interior, cu sprijinul unor lideri ca Trump și Orban. Este și poziția lui Cozmin Gușă, considerat filorus de presa mainstream, la pachet cu George Simion (ambii promovează mai degrabă plasarea țării în zona neutră, de mijloc, între americani și ruși, fără a fi călăriți de niciunii). Partidul SOS, în schimb, prin Diana Șoșoacă, militează pentru ieșirea cât mai grabnică din NATO și UE, probabil în direcția BRICS. Iar PPR îi îndeamnă pe români să gonească din țară trupele NATO, dar să rămână în granițele UE.

Negocierile pentru crearea Polului Suveranist vor continua. Sunt șanse ca AUR să atragă pe liste alte partide mici (în afară de PPR și GOLD), în timp ce SOS va merge, cel mai probabil, la braț cu Gușă și Constantinescu. Din păcate, fără ca aceste mișcări să răstoarne puterea globalistă de la Palatul Victoria și de la Cotroceni.