Aniversarea la Washington a 75 de ani de existență a NATO, punctată începând de astăzi timp de trei zile, va fi umbrită de un Joe Biden mai mult mort decât viu.
Singurii care îl vor în continuare pe Biden expus la fereastra de la Casa Albă rămân membrii familiei și funcționarii de lux care își văd amenințate pozițiile. Să nu-l uităm aici și pe Vladimir Putin (lol!). Până și celebrul scriitor de literatură horror Stephen King, un fan înrâit al democraților, i-a cerut lui Biden să se retragă. Oribil! Iar Elon Musk a replicat ironic, în stilul cunoscut: ”King merge pe mâna lui Trump”.
Trecând peste jocurile de culise de la Washington pentru desemnarea următoarei marionete de la Casa Albă, summit-ul NATO aniversar va avea în prim plan obiectivul numărul 1 al alianței: cum să scoatem mai mulți bani de la fraieri! Diverși oficiali, în frunte cu Stoltenberg, și-au pregătit discursurile pompoase și cât se poate de prefăcute. Opinia publică trebuie să perceapă ”sprijinul de necontestat” al NATO pentru regimul Zelensky, atât timp cât va fi nevoie.
Desigur, obiectivele finale rămân la fel de neclare, ca și modalitățile de a le îndeplini.
Președintele Zelensky, presat de situația foarte proastă de pe front, are o misiune imposibilă. El trebuie să-i facă pe ucraineni să creadă, cumva, că rușii vor fi învinși. Ar avea nevoie doar de multă perseverență și mai multă apărare antiaeriană. Probabil că un sistem Patriot plasat din trei în trei metri pe tot teritoriul Ucrainei ar ajuta într-o oarecare măsură.
Ca de obicei în astfel de situații, populimea tinde să fie foarte înțelegătoare. Puțină propagandă la micul dejun, o porție sănătoasă la masa de prânz și una consistentă la cină rezolvă dubiile în doi timpi și trei mișcări. Pe măsură ce elitele ucrainene vor continua să se îmbogățească de pe urma ajutorului occidental fără să simtă mirosul prafului de pușcă, regimul sinucigaș de la Kiev va rezista pe baricade. Până la ultimul ucrainean.
Zelensky a fost invitat la summit-ul NATO ca să-și ia notițe, nicidecum pentru a bate cu pumnul în masă. Ar fi de-a dreptul comic. Tot ce va obține de la ”partenerii strategici” va fi insuficient pentru schimbarea sorții războiului. Asta o știu până și cei mai determinați luptători ucraineni din prima linie a frontului.
Mass-media se comportă în continuare ca un amnezic. Uită în mod voit părți esențiale din trecutul apropiat și continuă să mintă cu seninătate. Lucru firesc – dacă ar spune adevărul, ar rămâne fără finanțare în mai puțin de 24 de ore. Mii de jurnaliști din marile redacții s-ar trezi aruncați în stradă.
Să nu uităm: Pentagonul și Casa Albă au transmis cât se poate de clar că Ucraina va intra în NATO doar atunci când va învinge Rusia. Adică niciodată. Între timp, Kievul va primi doar o simbolică ”punte către aderare” și alte zeci de tone de armament, de miliarde de dolari. Pe datorie, evident. NATO se va implica și mai direct în conflict (în ciuda declarațiilor contrare, de tot râsul) prin coordonarea livrărilor de arme și a instruirii soldaților ucraineni în baza americană din Wiesbaden, Germania – unde vor activa 700 de ofițeri ai alianței.
Joern Fleck, director senior al Centrului Europa din cadrul Atlantic Council, a rezumat cel mai bine scopul acestui summit aniversar: ”Europenii vor trebui să fie curajoşi şi să sărbătorească NATO, să sărbătorească faptul că 23 dintre cei 32 de membri au atins sau au depăşit ţinta de cheltuieli de 2% în acest an”. Da, e vorba de și mai mulți bani cotizați la pușculița americană. La care sunt chemați să contribuie substanțial și canadienii (foarte reticenți când vine vorba de înarmare), printr-un editorial apărut în revista Politico.
Între timp, putinistul Orban taxează multinaționalele care au făcut super-profit pe fondul conflictului din Ucraina și cere transparență cu privire la banii primiți de instituțiile media pentru ”propagandă de război”. ”Ungaria este supusă șantajului politic, juridic și financiară”, conchide Orban.
Noroc că România o duce aproape ca-n Rai.
Platforma Opozitia.net depinde exclusiv de donațiile Patrioților. Ea va exista cât timp VOI veți considera că are sens să existe. Fiecare donație, cât de mică, ne aduce mai aproape de Libertatea de altădată. Ne ajută să avem o voce din ce în ce mai puternică. Ne ajută să rezistăm în fața ofensivei nemaintâlnite din partea Globaliștilor fără niciun Dumnezeu.
Conturi ING BANK
RO70INGB0000999906930786 (RON)
RO65INGB0000999911989038 (EUR - SWIFT INGBROBU)
Tel: 0791.287.318 --- @adrian6j60
Vlad Tepes spune:
75 de ani DE CRIME FARA PRECEDENT IN ISTORIE !
Flaviu spune:
Cu mortul la geam…
Imi aduc aminte de una dintre ultimele poze publice ale lui Winston Churchill, sustinut de sotia sa, zambind trecatorilor din dreptul ferestrei deschise , cred ca prin 1964, cu putin timp inaintea disparitiei sale. Un trup chinuit de batranete, un zambet usor senil, dar al unui om care de bine de rau (mai mult de rau) alaturi de alti doi ipochimeni (Roosvelt si Stalin) au oprit temporar milenara dementa germana. Vrei nu vrei, il asociezi pe acel batranel senil si inofensiv din poza, cu notiunea de pace. Lasi la o parte mizeriile si crimele facute de imperiul colonial britanic. Zici ca asta este si atat.
Sarim 60 de ani si ajungem la poza mortului din geam din zilele noastre. Paiata bolnava si batrana din prezent nu are niciun corespondent istoric cu Churchill; ar fi o blasfemie…
Biden are legatura insa cu tot ceea ce este antiuman. Deviant. Scelerat. El este mortul purtator de cuvant al Moartei de peste ocean. America Moarta! Turbata de furie. America Agonica! Inebunita sa ia cat mai multi in groapa. In abisul dement creat cu voluptatea furioasa a unui nebun scapat din ospiciu.
Ce regres incredibil in sase decenii… Ce viata scurta are speranta. Ce viata lunga au nebunii scapati din lant…
Revista presei–10.07.2024 – Info Timișoara spune:
[…] 75 de ani de NATO cu mortul în geam […]