Rusia își amintește, Statele Unite uită

Pe 9 mai s-au împlinit 79 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste, alias Ziua Victoriei în Europa, iar poporul rus a organizat marșuri și comemorări masive – nu doar în Rusia – ci și în țările din întreaga lume unde trăiesc expatriați ruși. Dar în Statele Unite, unde persistă mitologia conform căreia Statele Unite i-au învins pe naziști, a fost liniște. Nimic. De ce această diferență?

Este o simplă chestiune de cifre.

Se estimează că Uniunea Sovietică a suferit cel mai mare număr de victime din cel de-al Doilea Război Mondial. Până la 27 de milioane de sovietici și-au pierdut viața, cu până la 11,4 milioane de soldați morți, cărora li s-au adăugat până la 10 milioane de civili din cauza războiului și alte 8-9 milioane de morți din cauza foametei și a bolilor. Cifrele nu includ cei peste 14 milioane de soldați sovietici răniți în timpul războiului. Dintre cele 15 republici ale Uniunii Sovietice, Rusia a suportat cel mai mare număr de victime, cu 6.750.000 de soldați morți și 7.200.000 de civili. Ucraina a înregistrat al doilea cel mai mare număr de victime, cu 1.650.000 de soldați și 5.200.000 de civili.

Populația estimată a Uniunii Sovietice în 1940 era de 170 de milioane de locuitori. Cu alte cuvinte, 16% dintre cetățenii sovietici (care includea Rusia și Ucraina) au murit ca urmare a Marelui Război Patriotic. Asta fără să luăm în considerare numărul de răniți, care a reprezentat probabil încă 20 de milioane de persoane.

Comparați situația cu cea a Statelor Unite. Există estimări contradictorii, variind de la 183.500 până la 276.655 de morți de război în rândul armatei americane în Europa/Africa de Nord. Să mergem pe cifra cea mai mare. Conform recensământului din 1940, existau 132.164.569 de americani. Acest raport dintre victimele din teatrul de operații din Europa/Africa de Nord în comparație cu populația totală este de 0,2%. Cu alte cuvinte, mult mai puțin de 1% din populația americană a murit din pricina naziștilor.

Voi spune asta fără menajamente – Statele Unite nu au plătit aproape nimic în materie de sânge și bani în campania de înfrângere a lui Hitler în comparație cu ceea ce a îndurat poporul rus. Luați în considerare următoarele:

750.000 de sovietici au murit în bătălia de la Stalingrad.

Cel puțin 670.000 de soldați și cetățeni sovietici au murit în asediul Leningradului.

Un număr estimat de 421.000 de sovietici au murit în bătălia din cadrul Operațiunii Citadel/Kursk.

Scara uluitoare a pierderilor sovietice este dincolo de înțelegerea majorității americanilor. Sovieticii au triplat toate pierderile americane din teatrul european într-o singură bătălie – Stalingrad. Cu toate acestea, Hollywood a propagat mitul că Statele Unite au dus povara bătăliilor pentru distrugerea celui de-al Treilea Reich. Imediat după capturarea Berlinului, Statele Unite și Regatul Unit s-au comportat ca și cum ar fi fost cele care au salvat lumea.

Ei bine, dacă acest lucru este adevărat, de ce americanii și britanicii păstrează tăcerea în ziua VE? Pentru că nu au îndurat pierderile umane catastrofale pe care le-au îndurat popoarele din Uniunea Sovietică, în special rușii. De aceea milioane de ruși au mărșăluit pe 9 mai, purtând fotografii ale bunicilor și străbunicilor lor, care au murit în lupta colosală pentru distrugerea naziștilor. Moștenirea sacrificiului celor care au luptat în urmă cu 80 de ani arde încă în sufletele poporului rus.

Nu și în America. O parte semnificativă a populației americane este ignorantă:

Consiliul american al administratorilor și absolvenților a publicat astăzi un sondaj care arată că americanii au un caz grav de amnezie istorică atunci când vine vorba de cunoașterea Zilei Z. La cea de-a 70-a aniversare a acelei zile cruciale, chiar și absolvenții de facultate nu cunosc informații istorice importante. 

Sondajul cu alegere multiplă a constatat că doar 54% dintre americani știu că Dwight Eisenhower a fost comandantul suprem al forțelor aliate. Chiar și în rândul absolvenților de facultate, 28% nu l-au putut identifica corect pe generalul Eisenhower. Mai puțin de jumătate dintre americanii intervievați știau că Roosevelt era președintele de la acea vreme. Iar 15% au spus că invazia din Ziua Z a avut loc la Pearl Harbor – inclusiv unul din 10 absolvenți de facultate.    

Acest sondaj a fost realizat în urmă cu 10 ani. Sunt convins că cifrele sunt mai rele astăzi. Cred că incapacitatea de a rememora corect istoria ajută la explicarea înclinației Americii de a purta războaie nesfârșite în străinătate. Dar mai există și un alt considerent. America nu a plătit niciodată un preț serios în termeni de sânge de la Războiul Civil încoace. Războiul este ieftin și o modalitate excelentă de a face bani. Bărbații și femeile americane care au servit în luptă sunt un număr mic și în scădere. 99,9% dintre americani nu au stat lângă mormântul unui războinic căzut la datorie.

Profitul de pe urma războiului? Iată o chestiune diferită. Americanii se pricep foarte bine la această escrocherie. Generalul-maior Smedley Butler, care a scris „Războiul este un racket” în 1935, a dat lovitura:

Războiul este o escrocherie. Întotdeauna a fost așa. Este probabil cel mai vechi, cel mai profitabil și cu siguranță cel mai vicios. Este singurul cu un scop internațional. Este singurul în care profiturile sunt calculate în dolari, iar pierderile în vieți. Cred că cel mai bine este descrisă o escrocherie ca fiind ceva care nu este ceea ce pare pentru majoritatea oamenilor. Doar un mic grup „din interior” știe despre ce-i vorba. Se desfășoară în beneficiul celor foarte puțini, în detrimentul celor foarte mulți. Din război câțiva oameni fac averi uriașe. 

Am ajutat ca Mexicul, în special Tampico, să devină sigur pentru interesele petroliere americane în 1914. Am ajutat ca Haiti și Cuba să devină un loc decent pentru băieții de la National City Bank, unde să colecteze venituri. Am ajutat la jefuirea a jumătate de duzină de republici din America Centrală în beneficiul Wall Street. Dosarul de escrocherie este lung. Am ajutat la purificarea Nicaraguei pentru casa bancară internațională Brown Brothers în 1909-1912 (unde am mai auzit acest nume?). Am adus lumina în Republica Dominicană pentru interesele americane în domeniul zahărului în 1916. În China am ajutat la asigurarea faptului că Standard Oil și-a urmat nestingherit drumul.

America de astăzi este generația Alzheimer când vine vorba de istorie. Ne aflăm pe o traiectorie de a purta războaie împotriva Rusiei, Iranului și Chinei, fără să apreciem câtuși de puțin pierderile potențiale de vieți omenești și de capital care ar putea fi provocate Statelor Unite dacă acestea își vor consuma dorința rapace și nebună.

Îi salut pe acei americani care au servit în cel de-al Doilea Război Mondial și în toate expedițiile străine ulterioare. Numele a 58.000 de americani decorează un perete negru din Washington, DC. Marea majoritate au servit cu onoare și au murit în parte pentru că au crezut minciunile servite de președinți corupți și de o presă obedientă. Mulți dintre cei care le-au călcat pe urme și au servit onorabil în Irak, Afganistan și Siria sunt victimele unei mari minciuni. Ei nu au luptat pentru a învinge extremismul islamic. Ei au fost păcăliți să lupte pentru a îngrășa portofoliile de acțiuni ale General Dynamics, Raytheon, Lockheed Martin și ale altor zeci de bandiți de pe Beltway. Războiul este o afacere bună atâta timp cât doar o clasă mică și nesemnificativă (și disprețuită) de americani plătește prețul în sânge.

Mă tem că eșecul marii majorități a americanilor de a comemora ziua de 9 mai se va întoarce să ne bântuie. Dacă nu găsim o modalitate de a trăi în pace cu Rusia, China sau Iran, americanii nu vor avea probabil norocul de a evita pierderile masive de vieți omenești. Sper să mă înșel.